Am invatat ca atunci cand am o zi ca asta, una in care mi-e somn de cand ma trezesc si in care nu am chef de mai nimic ca e zi de liniste , de ascultare a sufletului, de odihna a trupului si a mintii.

Momentele astea cand sunt moale si ochii pe jumatate deschisi sunt momete dulci in care pot sa ma lasa asa….purtata de vise si stari , relaxata si in tihna. Sunt momente in care observ ca terapiile merg parca, cel mai bine , sunt si mai ceva decat atunci cand sunt printre vorbele gandurilor. Sunt momente si zile in care canalul este mai deschis decat de obicei si cuvintele curg altfel…mai lin, mai drept, mai intelept fara barierele mintii care de altfel este foarte activa.

In astfel de zile nu-mi pasa cate TO DO uri am pe lista, cate chestii sunt in lucru si cate mi-am tot zis ca fac si n-am facut. Oboseala sau somnolenta asta este ca un prieten bun si bland ce zice : hai sa ne odihnim putin…
Astfel de zile si de momente sunt pauze de ganduri cumva daruite de Univers atunci cand nu stiu sa mi le iau.
Am redescoperit si descopar in continuare puterea ACCEPTARII. Este fantastic sa observ cum avem darul asta de a evita, a fugi de situatiile si starile noastre actuale vrand parca sa fim Mereu in alt Acum decat cel care este.

Avem darul de a vrea mereu sa fim in alta parte decat aici, in noi, cu noi, cu starile, emotiile si somnul nostru,in acceptare si tihna.
Am petrecut nu de mult cateva zile in care simteam o mare anxietate, agitatie in stomac ( stiti voi bine cum e). Si nu prea dormeam bine si ma framantau ganduri si tot respiram si ma calmam si faceam de toate pana am realizat ca nu fac cel mai important lucru: sa ACCEEPT ca ma simt asa. Sa accept sa sunt anxioasa , ca mi-e teama de ceva, sa stau cu asta si sa privesc clar si simplu in fata. Si cand am facut-o….ce mare eliberare, raspunsuri, intelegere…si puf!!! Anxietatea nu mai era acolo. 🙂

 

Asa facem cu toate…cu emotiile, cu contexte de viata, cu povestile pe care ni le spunem…cu toate acelea care sunt in noi mereu, undeva in spatele agitatiei exterioare dar noi ne prefacem ca nu sunt acolo. Nu le acceptam. Nu ne acceptam furia, supararea, neputinta, limitarile, confuzia, vulnerabilitatea, nu acceptam corpul nostru si situatia in care suntem, relatia sau jobul, nu acceptam ca nu suportam ceva sau pe cineva, ca ne vine sa ne luam campii, ca nu mai putem si am vrea sa ne odihnim 3 zile ….nu prea stim sa acceptam. Stim bine sa alergam, sa fugim, sa ne tot dam pe dupa deget si pana la urma asta e ca sa nu stam fata in fata cu NOI, cu cei care suntem realmente. Ne place sa CREDEM despre noi alte multe lucuri decat ceea ce este.

Eu am ales la un moment dat sa exersez acceptarea. Sa -mi spun: da, ok, sunt furioasa, da, nu pot sa iert acum, da, n-am chef sa ridic un deget, da, ma enerveaza persoana aia, da, simt neputinta si confuzie, da, habar nu am de fapt ce-i cu mine, da….si asa mai departe….PENTRU CA DE FAPT- ASTA ESTE REALITATEA interioara pe care o tot negam din dorinta de a FI aia buni, frumosi, perfecti si devreme acasa care ne-am tot zis ca suntem..o viata intreaga doar ca sa fugim de toate partile din noi care nu ne plac…..si ca sa facem pe plac altora , sa fim Vazuti si Validati.  Dar asta este alta discutie….pe alta data…

Acceptarea este cheia spre eliberare, vindecare, transformare, mai bine, altfel.

 

Accept ca mi-e somn, ca am o usoara durere de cap, ca nu am chef si ca ziua asta nu e dintre cele stralucite. Accept ca azi nu voi face ce mi-am propus si ca poate…chiar am sa trag un pui de somn. Asta sunt astazi si e in regula asa. Raman atenta si voi vedea ce altceva mai apare din interior, ce mesaje ale sufletului mai am de auzit astazi….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *