Interviurile inspirationale “Indrazneste sa fii tu”
February 6, 2018

Cineva mi-a scris nu demult despre dorința ei ca eu să susțin o meditație de curățare și binecuvântare a pântecului pentru cele care doresc să fie mame. Am zis că mă voi gândi la asta. Încă o fac.

Până la materializarea acestei întâlniri și meditații ofer aceste gânduri din inimă.

Pântecul este locul sacru al femeii, este spațiul din care Universul ia naștere. Fiecare dintre noi venim dintr-o dimensiune nevăzută și până ce intrăm în cea văzută, fizică prin nașterea propriu-zisă trecem prin tărâmul sacru și misterios din pântec.

Pântecul este poarta dintre lumi, canalul prin care nevăzutul devine văzut, prin care imaterialul devine material.

Prea puține femei mai sunt astăzi conectate cu pântecul lor. Tratăm acest spațiu ca pe ceva normal , ca pe o parte fizică a corpului nostru și îl luăm de bun fără a-i acorda vreo atenție specială. Cu excepția momentelor când ceva este în neregulă și ajungem la ginecolog sau mai rău.

Pântecul /uterul și tot spațiul interior aferent corespunde chakrei 2, chakra Sacrală, până și numele ne sugerează ce fel de spațiu este. Această chakra, situata la două degete sub buric are forma unei pâlnii ce iese atât în față cât și în spatele nostru în chip văzut pentru cei mai sensibili dintre noi, cu acces la lumile subtile. Centrului sacral îi corespunde elementul apă și organul corespondent conform medicinei chineze este rinichiul. Acestea sunt doar câteva date tehnice să le numim așa.

Acest sediu corespunde de asemenea plăcerii, energiei feminine, creativității, bucuriei vieții, sexualității. Când el nu este îngrijit corespunzător atunci funcționează dezechilibrat și apar problemele de sănătate de natura fiziologica- disfuncții sexuale, chisturi, polipi, cancere , dureri diverse sau de natură emoțională, lipsa poftei de viață, a bucuriei, incapacitatea de a primi și simți plăcerea, lipsa creativității și a bucuriei de a fi.

Când nu dăm suficientă atenție acestor zone din viața noastră  avem de suferit. Pe lângă toate astea aici se așează minunata emoție numită rușine . De ce? Pentru că purtăm cu noi ani și ani de rușine pe care am primit-o de la mamele noastre, bunici, străbunici și toate strămoașele noastre.

Pe linia neamului primim toate acele tipare, răni, credințe limitative despre plăcere, sex și sexualitate, despre bărbați, femei și raportarea noastă la aceste subiecte se face prin filtrele femeilor dinaintea noastră.

Ce se întâmplă atunci când ne trezim și începem să ne uităm mai atent la noi, la credințele noastre, la pântecul nostru, la emoțiile noastre? Începem să curățăm, să identificăm tot ce nu ne aparține de fapt, ne regăsim propriile credințe care ne ajută, ne redescoperim pe noi, femeile care suntem mai mult decât fizic și decât tipare preluate.

Dacă ne dorim copii e bine să devenim atente la toate aceste aspecte, să ne îngrijim de noi atât fizic cât și emoțional, spiritual, energetic. Este bine să învățăm să ne conectăm cu pâtecul nostru din nou, cu feminitatea din noi, să lucrăm rând pe rând ceea ce apare la suprafață și să eliberăm rușinea, frica, vinovăția, grijile, neîncrederea etc. Să facem curat în pântecul nostru. Vezi aici articolul cu acest titlu: http://ancalavinia.ro/6389-2/

 

Atunci când ne dorim copii și ei nu vin cauzele sunt multiple și țin de fiecare femeie în parte. Și aici nu mă refer la chestiuni pur fizice ci la cele non-fizice. Pot fi anumite lucruri care vin de pe neam, pot fi anumite blocaje interioare la nivel energetic și emoțional, pot fi tipare ascunse de gândire care rulează și ne spun altceva decât credem noi conștient etc.

Poți însă începe prin a pune mâinile pe pântecul tău, închide ochii și respiră profund. Rămâi acolo cu atenția câteva minute și vezi ce simți înăuntru, cum e acolo, care sunt stările care apar, culorile, flashurile, senzațiile. Fă asta zilnic.

Apoi uită-te la ceea ce crezi tu despre sexualitate, feminitate, corp, plăcere, copii. Notează-ți Descoperă cum te raportezi tu la toate acestea. Ia-ți timp pentru asta, stai în liniște, fii cu tine realmente.

Cum te raportezi tu la apă, câtă apă bei, cât de mult îți place apa, cât de des stai lângă sau în apă? Care e relația ta cu ea?

Cât ești de creativă? Cum este pofta ta de viață? Cât de bine te simți în corpul tău? Cum te raportezi la organele tale genitale, ce spui , crezi despre ele? Le cunoști?

 

Sunt întrebări la care să începi să îți răspunzi din suflet, cu maximă sinceritate pentru a vedea unde te afli acum în raport cu tine însăți,cu pântecul tău, acest izvor de viață, de Divin, de curățenie. Și te-aș mai întreba “Care este relația ta cu Divinitatea?”

Descoperă-te , simte-te, împrietenește-te cu tine, acceptă-te, iubește-te, îngrijește-te. Creează o reală relație cu tine, cu sufletul tău, cu inima ta, cu feminitatea ta, cu pântecul tău. Pas cu pas..inspirăăăăăă șșiiii expirăăăă ușșșșșșor.

 

Binecuvântată să fii!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *