Luna Noua in Pesti 17 martie 2018
March 15, 2018

Aseară spuneam soțului meu : se pare că noi trebuie să trecem pas cu pas prin toate experiențele vieții, să învățăm fiecare etapă și să experimentăm în amănunt o mulțime de aspecte.

De pildă eu am experimentat etape destul de negre ale vieții mele – respingerea părinților, sentimentul de a fi diferită care m-a însoțit mereu, sentimentul că nu sunt înțeleasă sau ascultată , rușinea de propriile mele vise, gânduri, dorințe care nu erau conforme cu ale societății sau ale familiei, vinovăția că nu sunt perfectă. Am experimentat o adolescență plină de rebeliune, o tinerețe plină de alcool , de relații eșuate, de experiențe dureroase. Mi-am amorțit toate simțurile, emoțiile și visele. Trăiam de pe o zi pe alta așteptând să se încheie ziua de muncă ca să ajung în vreun bar unde să continuu coborârea în abisul propriei ființe. Adesea nu știu cum ajungeam acasă , cum de eram încă, întreagă.

Am experimentat naivitatea venită din rana de dependență, visând la Făt=Frumos și neavându-l niciodată cu adevărat. M-am lăsat pe mine pe ultimul loc, mi-am pângărit trupul și sufletul convinsă că îl voi face să mă iubească. Am uitat atât de mult de mine încât viața mea era o spirală de tristețe, durere, uitare, negare.

Am experimentat și relațiile în care m-am lăsat folosită și în care eram strigată în multe feluri deloc flatante. Și am trecut și prin iubirea aceea pasională în timpul căreia radiam și eram în al nouălea cer ca apoi să cad din nou, în abisul suferinței, abandonului, durerii. Și de fiecare dată mă amorțeam cu ceva…

Am trecut prin rușinea și complexele unei fete și tinere supraponderale. M-am luptat cu dietele , cu sportul, cu gastritele și cu înfometarea,iar mai apoi cu indulgența, delăsarea, uitarea, negarea.  Am compensat prin simțul umorului, prin a -i face pe toți fericiți mai puțin pe mine. Am trecut prin momente ucigătoare în cabine de probă sau în fața oglinzii ori la mare. Ajunsesem chiar să mă mint atât de bine încât credeam că sunt împăcată cu mine, cu felul în care arăt și bravam cu mare încredere.

Am fost și prin faza joburilor nesatisfăcătoare care îmi ucideau personalitatea, creativitatea, bucuria , prin faza prieteniilor sugătoare de energie în care eram găleata perfectă pentru rezidurile emoționale ale altora.

M-am luptat cu mine, cu corpul meu, cu sexualitatea mea, cu familia, cu oamenii, cu viața de când mă știu. Să demonstrez mereu că sunt mai bună, că pot mai mult, că sunt așa cum vroiam EU să CRED că sunt, să obțin acea fărâmă de aprobare de la mama și de la tata, să aud măcar odată : suntem mândri de tine, ești minunată ( ceea ce orice copil -apoi adult- visează).

Am fost și femeia-bărbat , cu “țigarea”  în colțul gurii și băutele care îi băgau sub masă pe băieții sau bărbații care îmi erau prieteni. Am avut doar găști de prieteni și niciodată de prietene. Cu ei eram în largul meu făcând glume pe seama “pițipoancelor” , vorbind ca la ușa cortului și mândrindu-mă cu asta. Cu fiecare astfel de zi îmi negam mai mult și mai mult feminitatea, sensibilitatea, intuiția, frumusețea, lumina.

Pauză de respirat….și de realizat prin câte am fost…și cum sunt din nou, la finalul unei etape.

Aș putea spune că “been there”  în foarte multe situații de viață. Mi-am dat și demisia după încercări repetate de a fi eu însămi la un loc de muncă, de a face lucrurile altfel…Și mi-am dat demisia fără vreo plasă de siguranță, pur și simplu pentru că nu am mai putut. Am făcut trecerea așa la antreprenoriat, la a construi pe cont propriu ceea ce sunt și fac azi, pas cu pas, fără bani prea mulți, fără viteză sau rețete minune- zi de zi, an de an, cărămidă cu cărămidă.

 

Se pare că mi-am ales o viață în care să trăiesc la maxim din toate, să experimentez călătoria până în iad-apoi în Rai (vine și  partea asta) și apoi….în final- înapoi la mine.

 

După toate astea am ajuns la psihoterapie ( dădusem între timp și la facultatea de psihologie). Acolo m-am stabilizat și am început să mă înțeleg. Am trecut prin alte provocări legate de oameni, de profesori, de a fi altfel…Apoi am ajuns în etapa spirituală, așa , aproape deodată.
Am uitat să spun că am plecat de la a crede în Dumnezeu, am experimentat mai multe religii, m-au dezamăgit toate și am ajuns să nu mai cred în absolut nimic. Ba chiar să mă gândesc serios cum să pun capăt chinului și să scap din viața mea.

So…am ajuns și în faza de meditație, îngerași, rugăciuni, biserică, citit, căutat, cursuri, seminarii, ateliere, o poală de informații pe care le absorbeam cu mare ușurință de parcă doar declanșam niște butoane ce conțineau deja totul.  Am stat în vârful patului cu lumânări aprinse, cu mantre și în poziție de lotus o vreme…destul de lungă. Mi-am creat imaginea (despre mine) a unui ghid spiritual, a unui învățător cumva mereu zen , care a descoperit America/Iluminarea. Pluteam.  Am ajuns și în faza în care credeam că tot ce zboară se mănâncă, mergeam la oameni pe care îi puneam pe piedestaluri înalte crezând că de la ei voi afla secretele fericirii și adevărul în care să cred. Am trecut din curs în curs și din “guru” în “guru” cu grație.

Am devenit însetată practicantă a autodescoperirii, a introspecției, a autoanalizei și învățării despre mine- doream să aflu cine sunt, ce sunt, care e adevărul. Nopți, zile, volume, cursuri întregi dedicate regăsirii de sine, dezvoltării personale. Și încet, încet am început să fiu tot mai atentă la mine, tot mai prezentă în viața mea și să văd semnalele de alarmă.

Am trecut așa printr-un proces de recunoaștere a Egoului, a mândriei, a judecății, fricii, a rănilor imense din copilărie, a relației lipsă cu mine, a imaginii false pe care mi-o clădisem, a durerii care se afla în spatele zâmbetului. Și am învățat să accept, să intru cu ușurință unde doare mai rău, să fiu sinceră cu mine pentru a face cu adevărat curat în ființa mea. ( încă sunt în proces).

Am început să revin la mine….la corpul meu, pe Pământ. Am eliberat peste 15 kg singură lucrând cu mine , cu emoțiile mele, cu mintea mea, cu rănile mele profunde. Kilograme de suferință, de emoții reprimate, de răni depuse pe coapse și pe picioare, de tipare străvechi. Am intrat într-un program de transformare corporală ,mentală și metabolică și am mai eliberat vreo 7-8 kg ( până acum). Sunt încă în acest program. Am intrat în el înțelegând că nu dietele sunt răspunsul, că nu rețetele magice, că nimic nu ajută cu adevărat dacă nu te uiți pe bune, la tine.

Am descoperit uleiurile esențiale, am redescoperit bucuria de a picta, de a crea, am redescoperit feminitatea mea. Și acesta este un proces pe care îl am pe rol de câțiva ani buni.

Cel mai fain este că îmi descopăr din nou, relația cu mine, cu trupul meu, cu sufletul meu, cu femeia din mine. Că mă întorc din lunga călătorie pe care am făcut-o atâția ani , în sfârșit , la mine, aici, pe Pământ. Pentru că am ales să experimentez aceasta existență cu tot ce înseamnă ea, într-un mod ,acum, conștient și atent.

 

Suntem în săptămâna mare și mai avem un pic până la o nouă Înviere- în spirit, în conștiință. Simt deja această Înviere cu cât mă uit mai mult în mine. Încep, după mulți ani trăiți intens, experimentând de toate, temeinic aș zice…să MĂ VĂD, să mă apreciez, să-mi fie drag de femeia pe care am descoperit-o în mine.

Este un fel de spovedanie înainte de această săptămână, este o mărturie a sufletului, este o terapie și un mesaj pentru noi toți.

Nimic nu se întâmplă peste noapte…nu există rețete magice. Există doar muncă cu sine, prezență, acceptare, învățare, coborâre în profunzimile abisale….pentru a ne cunoaște monștrii cu adevărat și pentru a-i transforma, cu blândețe în potențial, în lumină. Există călătorie care se face în interior și nu în afară. Există experiențe care ne duc spre maturitate, descoperire, integrare, înțelepciune.  ( aș vrea să vedeți cum s-a luminat acum cerul și întreaga cameră , cum norii și bleul arată ca din lumi ireale).

Toate astea – alături de Divin/ Creator /Dumnezeu. Toate – împreună cu EL. ALtfel….nu are sens, vom rămâne tot goi, tot pierduți și confuzi. Putem să trecem prin etape…prin negări, prin evitări, prin pierdere de noi înșine….El însă ne va aduce mereu înapoi, către noi, către regăsire, către sămânța divină din interior pe care să o creștem și să o dăruim ( fiind noi și atât) și celorlalți.

 

O săptămână cu magie interioară, cu întoarcere Acasă, înăuntru, cu deschiderea unor uși ce duc spre cine suntem cu adevărat, cu închiderea tuturor ușilor care ne îndepărtează de noi. El e oricum lângă noi tot timpul chiar dacă noi suntem încă mici și rebeli.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *