Invata sa comunici cu ingerii tai ( curs carti oracol cu ingeri) 9.12, ora 15.00
November 22, 2017
Citiri angelice personalizate pentru 2018
November 28, 2017

2675/acli20130318/NEW 2013-03/kidswear_worldwide_January2013_pure/published/pure 08.tif

Ultimele doua săptămâni au fost pentru mine o călătorie de foc prin cele mai ascunse cotloane ale ființei.

Odată cu intrarea lui Jupiter în Scorpion a început distracția- revelări, oameni noi, cunoaștere, lucru cu sexualitatea, lucru cu feminitatea, lucru cu mama, lucru în relație, lucru cu propria mea poveste de fapt. Spuneam că iubesc Scorpionul pentru profunzimea lui , pentru ca dorește tot timpul să vadă dincolo de suprafață și să scoată la iveala ceea ce “pute” pentru a ne găsi puterea personală adânc îngropată prin Hadesuri străvechi.

Acum 9 ani mi-am început călătoria prin propriul Hades, către mine însămi, către decondiționări și împuternicire. Sunt pe un drum continuu în acest sens și am ajuns să îmi văd clar povestea. Toți avem una. O poveste fabricată, învățată, repetată de care ne atașăm în așa manieră că o considerăm a noastră totalmente. Și este într-un fel dacă vorbim dintr-o perspectiva umană , simplă.

Povestea mea e cea a fetei care nu a fost înțeleasă niciodată de mama ei, care nu s-a simțit iubită, importantă, valoroasă pentru ea. Nu așa cum ar fi dorit în orice caz. Din contra, s-a simțit ca și cum nimic nu face bine, nu îi iese bine, nu e suficientă și nu e în stare. Astfel femeia în devenire a ajuns la terapie ani mai târziu dorind să înțeleagă și să rezolve povestea cu mama ei, lipsa de comunicare, de apropiere, de înțelegere. A durat ani de zile și foarte mult lucru interior, prezență, atenție, introspecție, asumare și curaj pentru a recunoaște de ce fata era atât de furioasă pe mama ei și mai mult, de ce nu putea sa o ierte, sa renunțe la aceasta furie.

Bineînțeles ca totul s-a desfășurat în etape, la timpul cel mai potrivit. Întâi am înțeles, la nivel mental că nici ea nu a fost iubită, ca și ea suferea, că nu a știut cum să facă mai bine, cum sa ofere, cum să iubească. De la mental și înțelegere este cale lunga până la inimă, integrare, acceptare, iertare. Așa ca am petrecut ani de zile purtând cu mine o furie mistuitoare care îmi dădea dureri fizice, kilograme în plus și neputința unei adevărate îmbrățișări.

Cu fiecare conștientizare mai scoteam ceva din furie, mai cunoșteam ceva din tristețe, din durere, din neiertare. Totuși, după ani și ani de lucru cu acest subiect care mi-a afectat relațiile, relația cu mine, cu feminitatea mea, stima de sine, încrederea în mine, capacitatea de a ma simți mândră sau împlinită eu purtam încă furie și de câte ori auzeam “iart-o, n-a știut mai mult, a făcut ce-a putut” mi se ridicau perii pe spate. Am spus”nu pot să accept ca aș ierta-o, m-a chinuit prea mult, este o rezistență foarte mare în mine care pur și simplu nu mă lasă”. Și ori de câte ori am stat față în față cu această rezistență ea mă învingea, mă blocam. Nu reușeam să închei povestea, să mă eliberez. Îmi tot veneau în minte cuvinte, momente atât de dureroase pentru mine ca și copil. Mama era “the bad guy”  și merita să nu fie iertată după cât de mult mi-au afectat cuvintele ei și comportamentul ei, programele ei, viața, maturitatea.

După mulți ani de terapie și trăire conștientă eu nu aveam în continuare, încredere în mine și în munca mea , nu îmi vedeam valoarea, nu realizam cine sunt și cât de mult contribui la binele celorlalți chiar dacă asta mi se repeta zilnic. Nu mă vedeam frumoasă, nu ma apreciam pentru mai nimic, ceream de la mine tot mai mult și tot mai mult, nimic nu era de ajuns. Exact așa cum mi s-a spus de atâtea ori și cum foarte bine am integrat.

A fost nevoie de un moment crucial în care sa văd povestea copilăriei mele, comparația, lipsa atenției, invizibilitatea mea din nou, ca și adult. Acel moment mi-a dat peste cap trăirile interioare, a declanșat monștrii în mine, mai mari decât până atunci. Care acceptare, iertare, draga de ea etc? De unde? Acum îmi confirmam cu adevărat ca nu mă vede, că nu știe să ma iubească, ca nu mă înțelege, că ….sunt aceeași fată bună cu o mamă rea.

Am trecut prin șoc și apoi am păstrat cu mine situația spre a intra mai profund în stare, în furie, în tot ce se ascundea acolo pentru a elibera și a mă vindeca. Nu mi-a ieșit vreo săptămână. Mă blocam în furie. Am învățat să nu mă mai forțez, să dau voie ca lucrurile să se desfășoare în ritmul lor, să fiu blândă cu mine așa că nu m-am stresat că nu reușesc să-i dau de capăt. În cele din urmă tot se va întâmpla și știam asta.

Am avut nevoie de boală, de durere, de timp la pat pentru a putea procesa, pentru a avea starea potrivită. Și am reușit să scriu șase pagini uriașe către ea, către mine, către Egoul meu, către personajele acestei povești. Și așa a venit eliberarea. Înainte simțeam acest cordon uriaș între mine și ea care nu se mai termina oricât l-aș fi scos din plexul meu solar ( Puterea personală). Reușisem să înțeleg că eu nu îi dau drumul însă nu puteam face mai mult.

Scriind, metoda mea preferată de terapie când stau cu mine, iată conștientizările :

  • Nu o pot accepta pentru că asta ar însemna să accept ca am pierdut în fața ei, că cedez
  • Dacă cedez trec imediat de furie și ajung la durere . Aici am văzut durerea mea , ca o forma neagră, ca un nor legat cu un cordon de mine. Un fel de placenta din care mă hrăneam.
  • Dacă o accept înseamnă să accept durerea asta și să accept că ea este cea care mă hrănește și că de fapt, nu sunt furioasă pe mama
  • Și toate astea înseamnă să accept ca sunt o victimă care se hrănește cu propria durere, care se identifică cu ea, care trăiește confortabil cu ea lăsându-mi astfel toată puterea, ei
  • Deci iată povestea mea completă fără de care nu știu cine sunt, nu știu să funcționez, iată unde era problema.

Așadar, cordonul acela gros a dispărut de la sine , am conștientizat ca am trăit toată viața în durerea asta, o victimă și am lăsat povestea asta să mă definească. Asta este ceea ce ni se întâmplă tuturor. Ni se creează o poveste , ne atașăm de ea, o integrăm, ne atașăm de o emoție negativă, de boală,de furie, de victimizare, de slăbiciune și nu le mai dăm drumul. Ne identificăm atât de profund încât nu putem vedea dincolo nici dacă ne spune cineva pe litere , nu putem accepta. În primul rând pentru ca dorim să evităm durerea din spate, dorim să evitam stări precum eșecul, neputința, apare teama de necunoscut, de “ce mă fac” și atunci rămânem atașați și ne tot repetăm asta de-a lungul vieții.

Ce se ascunde în spate? Când m-am întrebat prima data “Cine sunt eu fără povestea mea, fără durere?” am răspuns “nu știu, habar n-am” ba chiar a apărut teama. Apoi, m-am mai întrebat o data și știi ce a apărut? EU.Încrederea în mine, frumusețea mea, inteligența mea, căldura mea, valoarea mea, potențialul meu – adevărata eu , cea pe care nu o vedeam niciodată pentru că eram prea atentă la povestea mea și o repetam prea des tuturor.  Deodată…a apărut parcă altă persoana : o femeie de data asta matură, încrezătoare, frumoasă , libera. Liberă de toate programele care nu îmi aparțineau, de toate caracterizările și cuvintele care mi-au creat povestea și care nu erau ale mele. Eu sunt altcineva, eu sunt Eu. Și nu mai accept să fiu insuficientă, neîncrezătoare, fără valoare. Pentru ca nu mai sunt povestea mea.

Și în mod natural, furia a dispărut, durerea s-a transformat în lumină și mama nu mai este polițistul rău. Nici eu fata bună. Porțile sunt deschise către iertare și acceptare. Transformarea este uriașă, e ca și cum s-a aprins un bec în mine care mă lasă sa mă văd. Dincolo de toate poveștile create despre mine.

 

Dacă și tu recunoști povestea ta , dacă și tu lucrezi sa ai vrea să lucrezi cu tine pentru a vindeca relația cu mama, pentru a te elibera de povestea spusă de ea îmi poți solicita oricând sesiuni private de lucru care se pot desfășura și pe Skype. Vizitează secțiunile “Servicii” și “Contact”.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *