Sinceritatea cu tine iti va permite sinceritatea cu el. Relatia cu tine iti va aduce o relatie cu el.

M-am asezat in scaunul meu dupa o remarca facuta in timpul mesei si am luat caietul si pixul in mana. Asa obisnuiesc sa imi rezolv situatiile, confuziile….Am inceput sa scriu si in timpul asta cateva lacrimi mi-au curs pe obraz. M-am oprit si am zis : Doamne , te rog, ajuta-ma sa vad ce am de vazut aici, sa termin odata cu subiectul asta! Da-mi claritatea de care am nevoie sa il rezolv!

Si am ramas cu ochii in gol! Flashuri au aparut in interiorul meu , pe de-o parte simtite pe de alta, in imagini. O poveste mai veche a mamei mele mi se desfasura in fata ochilor interiori cumva …si vedeam cum eu eram ea si sotul meu era el, iubitul mamei ….acum in prezent. Am realizat cat de bine am preluat si am jucat acest tipar al relatiei ei si ce multa inchidere, teama mi-a adus vizavi de barbati, ce multa raceala si respingere fata de cel cu care imi impart viata ..Ce era mai dureros era faptul ca realizam constient fiecare reactie a mea, fiecare departare dintre noi, fiecare moment de evitare sau respingere, fiecare ton diferit….le vedeam pe toate insa nu stiam de unde vin si de ce se intampla asa…Eu nu ma stiam asa.

Am izbucnit in plans si m-am ridicat, m-am dus pe canapea si l-am luat langa mine spre a ma cuibari in bratele lui. M-a tinut asa cred ca mai bine de 20 minute , timp in care doar am plans si mi-am suflat nasul si in interiorul meu realizam ce om minunat am langa mine. Realizam cum e de prezent, cum ma sustine, cum e acolo pentru mine fara sa puna nici o intrebare, cum ma simt atat de Acasa, de inteleasa, de primita in bratele lui. Si in acelasi timp imi spuneam : iarta-ma, esti atat de minunat- i-am spus-o si lui atunci cand am reusit sa nu mai plang.

 

Observam cum plang toata durerea mamei si e femeilor dinainte, durere neplansa in situatii nespuse , traite numai de ele care au creat inchidere, reticenta, respingere si perceptii atat de greu de dus intr-o relatie despre barbati. Am cazut in acest tipar fara sa realizez. Barbatul devenise agresorul meu. Orice gest de afectiune, de senzualitate, orice compliment sau atingere ma facea sa resping si sa ma retrag in dezgust.

AM observat asta de fiecare data si m-am intrebat de unde vine…Am avut rabdare sa vad scenariul cum se desfasura si cum , incet, incet aparea separarea, indepartarea, evitarea chiar daca nu mi-a fost usor. In timpul asta eu vedeam, analizam, cautam cauze si raspusuri. Am vazut cum….situatia traita de cineva in trecut in raport cu barbatii si sexualitatea, situatie nerezolvata, neprocesata constient…ramane intiparita si se transmite apoi mai departe, mie. Si asa am intrat intr-un rol care nu era al meu si pe care il jucam excelent, la fel si el. Spunea exact ce trebuia si facea exact ce trebuia pentru ca eu sa reactionez in tiparul ala…pentru ca rana sa fie vizibila si tot mai mare.

Plangeam in bratele lui unde era cald si unde primeam tot ce aveam nevoie si spuneam: eu nu sunt tu, el nu este el, noi nu suntem voi! Ma eliberez de acest tipar acum! Dau drumul fricii, judecatii, respingerii, dezgustului si asocierilor dezechilibrate, ma eliberez de toate tiparele trecutului si ma deschid inima si pantec catre barbatul de langa mine. 

Plangeam si realizam cum se destrama relatii peste relatii din aceasta cauza, cum oamenii se instraineaza si nu stiu ce de, nu stiu sa vorbeasca despre asta, nu stiu sa se primeasca unii pe altii, nu stiu de unde vin…comportamentele, cuvintele, gandurile. Si instrainarea se instaleaza pe nesimtite si evitarea , negarea ei e si mai dureroasa. Asa apare singuratatea in doi, asa apar amantele, asa apare amicitia , colegii de apartament, asa apar certurile infinite sau resemnarile adanci.

 

Am ramas imbratisati , ne-am sprijinit fruntile una de alta si ne-am regasit. Apoi am povestit. Apoi am deschis o sampanie si am sarbatorit inca o lectie, etapa, inca un dans dus la final.

A fost cea mai vindecatoare imbratisare. A fost cea mai sustinatoare imbratisare, cel mai intim moment, cel mai vulnerabil si mai plin de compasiune si apropiere. A fost un moment pe care il pretuiesc si care in casa noastra se intampla ori de cate ori dansul ne poarta un pic prea departe de centru.

Este atat de vindecator sa fii vulnerabila in bratele partenerului tau, sa plangi din toata inima, sa ii spui cat ai gresit fara sa vrei, sa iti ceri iertare, sa ii spui cat e de minunat, sa nu spui nimic….sa fii sustinuta. E vindecator sa ai increderea ca esti primita de fiecare data, ca esti auzita de fiecare data si ascultata, ca esti sustinuta sa fii tu si sa te dezbraci de orice rusine, jena sau iluzie a puterii…

Este vindecator sa construiesti asa ceva si a randul tau sa fii tu cea care il primeste pe el in acelasi fel cand el este vulnerabil si plange in bratele tale.

 

Despre asta este intimitatea. Despre asta este relatia constienta. Despre asta este evolutia in doi. 

Nu lasa tacerea si evitarea sa va instraineze. Nu lasa corpul sa se inchda. Nu lasa inima sa se inchida. Nu lasa pantecul sa se inchida. Si daca observi ca s-au inchis cauta-te….sa te reunesti cu ele din nou, sa poti sa te deschizi din nou, sa poti sa fii langa el din nou in toata vulnerabilitatea ta , chiar daca nu stii raspunsurile. Sa te lasi sa fii goala de prejudecati si temeri, constienta ca doar asa iti esti tie prietena, sprijin, adevar si astfel, si el iti poate fi.

Relatia incepe cu tine. RElatia constienta cu tine poate aduce o relatie constienta si cu el. Tot ce iti faci si dai tie ii dai si lui inconstient. Felul in care tu te tratezi e felul in care el te va trata. Constientizeaza-te, fii prezenta in tine si in viata ta, cauta-te pe tine inainte sa il cauti pe el. Ai grija de tine. Doar fiind in sinceritate cu tine vei putea sa fii in sinceritate cu el. Doar fiind in relatie cu tine vei putea fi in relatie cu el.

Sa vedem ce ne rezerva urmatoarele zile ale vietii noastre. Suntem pregatiit sa dansam impreuna in acceptare, deschidere, sustinere si iubire.

 

Din inima,
Anca Lavinia

cu autenticitate feminina

 

Daca esti pregatita sa pasesti catre tine mai constient, mai prezent, sa construiesti aceasta relatie de sinceritate ,sustinere , inceredere cu tine scrie-mi. Sunt aici sa te sustin. Gasesti detalii in sectunea Servicii a siteului.

Te invit si pe pagina de facebook, Anca Lavinia Florea., pe canalul de Youtube, Anca Lavinia. .

 

Daca vrei sa ramanem impreuna in comunitate, sa primesti materiale si articole exclusive aboneaza-te la newsletter mai jos.

Abonează-te la newsletter