Slide toggle

Have a Question?

Monday - Friday: 09:00 - 18:30 409 Mladost District, Sofia Bulgaria +359 2 123 456 +359 2 654 321 shop@zass.con

Mă simt folosită…

E vremea să schimbăm totul. E timpul pentru o cale nouă pe care doar tu și eu o putem făuri prin propria noastră asumare și vindecare.

 

Una dintre rănile cele mai dureroase și adânci ale societății în care trăim este cea legată de sexualitate și relația masculin-feminin. Cred că cea mai dureroasă și puțin adusă la suprafață. Rana asta are legătură cu valoarea de sine, cu încrederea, cu bucuria, plăcerea, cu felul în care trăim și ne simțim în corpul nostru, cu noi însene.

Este un miez existențial cu un potențial uriaș de a fi cea mai mare eliberare, bucurie, modalitate de evoluție.

 

Un pic de context.

 

De secole, încă de la începuturi imemoriale femeia, fata a fost educată să facă pe plac, să fie frumoasă, să arate într-un fel, să atragă bărbatul, băiatul.

Totul se învârtea în jurul măritișului și pentru asta, trebuia să fii într-un anume fel. Dacă nu erai măritată erai o rușine, ceva aproape abominabil. E ca și cum ne-am născut fragile, incapabile și suntem degeaba dacă nu avem lângă noi un bărbat, el, puternicul și cel ce ne întreține, ne aduce onoare, ne face valoroase, ne face să EXISTĂM. 

Ăsta e un aspect.

 

Alt aspect, legat de asta este latura de seducătoare ce ne-a fost adânc imprimată cu dublu tăiș.

Pe de o parte undeva adând în noi credem că pentru asta suntem aici, să seducem, să atragem, să se uite ei după noi, obiecte pentru plăcere. Mai credem, tot adânc, inconștient, că treaba noastră este să îi facem lui plăcere, să ne lăsăm dominate și supuse sexual pentru ca el să se simtă bine și mai ales, pentru ca noi să fim valoroase, să nu fim părăsite. 

Mai citește asta odată.

Câtă durere stă în spatele acestui adevăr? Și câți ani de uitare de sine, de devalorizare, de rușine, frică și mai ales, furie, teamă, dezgust acumulate față de sexualitate, de bărbați.

Nu cred că am întâlnit femeie până acum care să nu spună sau să „scape” ceva de genul „toți vor doar sex”. Iar aici, în corpurile lor, ale noastre, în inimi și pântece mocnește furia, durerea, dezgustul, frica, vinovăția, rușinea, separarea, războiul.

Mai credem și chiar simțim visceral că dacă cumva, îndrăznim să vrem plăcerea, să fim senzuale, să emanăm ceva de genul ăsta vom fi atacate, agresate, vom fi din nou, folosite. Alt cuvânt greu pe care îl știu și îl aud continuu. Folosită. Ca o cârpă.

Așa că fie dezvoltăm latura de prădătoare, de femeie fatală crezând că așa deținem puterea, ne dăm cui vrem când vrem și ne folosim de sexualitate pentru a ne simți puternice, fie ne retragem, ne închidem, ne reprimăm orice dorință din teama de a nu mai fi „doar asta”, „bune doar pentru plăcere”. 

 

Nici una dintre variante nu este una sănătoasă. Ele se întâmplă adesea în aceeași viață cum e și cazul meu. O parte de cuceritoare însă cu multă suferință de fapt, la pachet și o parte de reprimare, închidere.

Sub rolul de femeie fatală stă de fapt o fetiță speriată și disperată după atentție, iubire, după acel telefon, a doua întâlnire prin care ea să se valideze pe sine. Sub masca puterii este gol. ȘI ea este cumva, mereu singură.

 

De obicei asta se întâmplă după ce fata tânără înțelege că pentru a fi plăcută, iubită e nevoie să se dea pe ea bărbatului indiferent dacă ea vrea, are chef, simte sau nu. Subînțelege, datorită unei educații inexistente, a reprimărilor și rănilor mamei, bunicii, a injecțiilor din societate, că trebuie să seducă spre a fi văzută, că ceea ce contează este corpul ei, să fie sexy, dorită. 

 

Și trece prin faza în care primește orice bărbat în templul ei, în viața ei, adesea cu forța, băută, disociată, fără să simtă nimic pentru că ea crede că așa va fi iubită, așa va primi acea atenție și validare mult așteptată. Durerea vine când vede că rămâne singură oricum…oricât s-ar da ea pe ea, corpul ei, sufletul ei…nimeni nu rămăne lângă ea. ȘI nu știe de ce.

De aici….calea poate fi spre retragere sau spre acea mască de putere, de seducătoare când urmează răzbunarea, închiderea inimii, de tipul „vă arăt eu vouă”. 

 

Sub toată această poveste dureroasă și reală stă o mare fisură în educație, în societatea în care trăim.

Fetele NU șstiu să spună NU, cred că e firesc să facă sex cu oricine, că nu e mare lucru, iar băieții nu știu să ceară permisiunea, să onoreze ci cred că li se cuvine. 

 

Câte nu am trecut prin batjocură, miștouri, apropouri, avansuri care mai de care ce doar FORȚAU nota și apoi noi cedam? Câte nu facem asta și acum chiar dacă suntem căsătorite sau în relații stabile?

Câte știm să spunem NU? Câte credem că e firesc să spunem NU? Câte știm cu adevărat că el NU are drept asupra corpului nostru, plăcerii noastre și că NU este datoria noastră să îi facem pe plac, că dacă el vrea NU înseamnă că noi TREBUIE să dăm? 

 

Câte dintre noi ne dăm voie să fim senzuale și să fim în plăcerea noastră, să fim seducătoare dintr-un spațiu de asumare, onorare, suveranitate? Fără să ne facem mici, fără să ne temem, fără rușine, fără conotații și gănduri asociate din educație? 

Este o rana care supurează, adâncă și care se perpetuează cu fiecare mamă care nu știe să vorbească cu fiica ei, care nu este ea suverana în corpul ei, care poartă cu ea secolele și generațiile de rușine, reprimare, frică.

 

Avem nevoie ca și femei să ne uităm la această durere și poveste atât de prost transmisă, trăită, perpetuată.

NU ni s-a spus nicioadaă despre INIMĂ, conexiune, emoție, iubire reală, onorare, sacralitate, despre templul care este pântecul nostru. NICI LOR nu li s-a spus vreodată despre emoție, conectare, onorare, inimă, consimțământ…Cu toții purtăm această povară și această stigmă….CU toții suntem cu inimile închise, în război unuii cu alții...urând, învinovățind, reprimând, tăcând, plângând pe ascuns, fugind…

Majoritatea avem corpuri și pântece amorțite, închise, dureroase. Pentru că ne-am deconectat și am lăsat pe alții să fie stăpâni asupra plăcerii noastre, sexualității noastre. După atâtea abuzuri pe care le-am permis corpul nostru refuză să mai simtă, să mai fie deschis….iar noi plecăm cu totul în alte sfere doar ca să se termine mai repede…

 

Habar nu avem despre plăcere și despre limite, despre conectare cu noi și onorare. Știi că este firesc ca atunci când începi vindecarea să ai nevoie de timp și spațiu pentru a procesa, curăța, elibera, vindeca corpul tău? Că e posibil să îți ia luni și chiar ani și să nu mai vrei să fii atinsă? Să simți că efectiv nu poți? După atâta rană este firesc să nu mai poți.…mai ales când devii conștientă. Corpul tău e viu și simte. Își cere dreptul, are nevoie de pauză, are nevoie să recapete SIGURANȚA, are nevoie de tine să îl onorezi și să te pui pe primul loc.

Nu e nevoie să fi fost abuzată fizic în viața asta. E suficient tot ce au trăit mamele și bunicile, strămoașele, generațiile trecute. Porți în adn ul tău poveștile de abuz, durerea, deconectarea, frica.

 

Simt durerea tuturor femeilor. Simt durerea tuturor pântecelor.

Simt că e vremea să ne vindecăm, să ne recunoaștem nouă asta, să oprim aceasta poveste distructivă pe care o dăm copiilor noștri mai departe prin exemplul propriu.

Simt că e o călătorie imensă și porfundă prin care trec nu doar eu ci noi toate. Recăpătarea suveranității, încrederii, siguranței, împăcarea cu sexualitatea noastră, cu plăcerea, cu extazul ca drept divin sunt pași pe care îi avem de făcut.

 

Această conversație nu mai poate să fie despre ” sunt doar un obiect, vreau să fiu privită ca un om, sunt o cârpă, nu am știut că pot  refuza, urăsc, mi-e frică….Această conversație și trăire e necesar să devină una despre limite, consens, blândețe, conectare, inimă, deschidere, adevăr, putere personală, suveranitate. 

 

Iar noi avem puterea să deschidem această nouă cale, acest nou drum pentru generațiile viitoare prin propria noastră asumare și vindecare. De aceea suntem aici. Să ieșim din vechi, să aducem noul chiar dacă asta înseamnă curaj, durere trăită, rana deschisă, rezistențe, lacrimi. E necesar. E necesar dacă vrem ca fetele noastre și băieții noștrii să nu mai fie o generație de oameni reprimați, abuzați și abuzivi, cu inimi închise, în război unii cu alții. 

 

Ce zici? Deschizi această conversație?

 

Sunt aici dacă vrei să parcurgem călătoria împreună. Scrie-mi.

 

 

 

 

Abonează-te la newsletter