A venit și vremea Leului, moment din an plin de strălucire, bucurie, creativitate, joacă, vacanțe și voie bună.

 

Zodie guvernată de Soare, Leul ne invită la a fi vizibile, a ne permite să Luminăm lumea prin prezența, vocea, darurile, înțelepciunea noastră.

 

După o lună plină de emoție sub aripa orcrotitoare a Racului pășim într-un spațiu nou în care Creăm, aducem în lume, punem la vedere ceea ce am simțit că vrem, ne place, ne dorim.

 

În 28 iulie Soarele și Luna se întâlnesc la aproape 6 grade într-un dans cu bucurie și flirt cu viața. Ceea ce suntem și noi invitate să facem. Să ne amintim în primul rând de INIMA noastră căci leul este despre Inimă dar și despre PUTERE ( Chakra3) asumată.

Ca și femei am fost educate de-a lungul multor generații să fim umile, să tăcem și să înghițim, să satisfacem bărbatul și să nu comentăm, să ne vedem de oale și de casă. O femeie care a îndrăznit să ridice capul, să fie curajoasă, să spună ce vrea, ce NU vrea, să iasă pe stradă așa cum se sime ea bine, să NU aibă copii sau să nu se supună regulilor a fost considerată nelalocul ei, ușuratică, fufă, împotriva firii etc. You name it.

Aici ajungem și la rana dintre femei de invidie, judecată, competiție, respingere.

Cum îndrăznești tu? ( că eu nu îndrăznesc și mi-e ciudă)

Ia uite la ea ce x, y.z… ( eu niciodată nu aș…..etc). 

 

Nu ne place strălucirea unei femei. Nu ne place să vedem femei asumate sexual, emoțional, asumate punct. Ne este frică să strălucim, să fim Diferite, să fim Altfel, să stricăm oridinea lucrurilor. Ne este rușine. Ne simțim jenate să ieșim în evidență, să fim privite ( și oooh căt de bine cunosc acest sentiment)

Așa că preferăm să ne uităm strămb și să judecăm, respingem, criticăm pe cele ce deranjează ordinea impusă. Cele care au și cariera dorită din ușurință și bani din abundență, merg în vacanțe când vor, au timp liber mai mereu, au și relația visată ce le împlinește….sunt Libere, sunt senzuale, sunt ele însele fără să se mai ascundă și să se rușineze de propriul succes, de propria abundență, bucurie, reușită.

 

 

Cât de jenă îți e să te expui cu adevărat? 

Cât de rușine îți este de corpul tău, de Femeia din tine?

Căt de inconfrotabil te simți să spui că ai, că îți merge, că e minunat în viața ta? 

Cât de frică îți este să fii respinsă, judecată, criticată, să nu te faci de râs dacă cumva îndrăznești să fii altfel…să fii TU cu adevărat?

 

Energia lunii noi te invită să privești la toate aceste aspecte, să decizi cu ce fel de poveste continui. Ce hrănești mai departe în viața ta.

Alegi același mod tacit, retras, temător, rușinat, lipsit de putere, repetând Programările? Sau alegi să riști și să faci această călătorie spre TINE, spre a ști cine ești tu, ce vrei tu și cum  te aduci pe tine și darul tău lumii fără teamă? indiferent de ce spun sau cred ceilalți.

Am mai spus-o : lumea nouă nu se construiești cu paradigme vechi, cu oameni ce se potrivesc în cutiile impuse, cu dogmele de secole. 

 

Lumea nouă ia naștere când îndrăznim să ne asumăm propia măreție, să ne dăm seama de esența noastră și să o arătăm curajos lumii, să contribuim în moduri noi, originale, să creăm noi și noi moduri de a fi și a trăi. 

 

Lumea nouă are nevoie de Oameni diferiți. De oameni unicorni. Cei care nu se conformează și nu se jenează să spună ce cred, ce visează și să manifeste asta iar și iar chiar dacă se aruncă cu roșii în ei. 

Lumea nouă are nevoie de INIMĂ. De integritate. De a face totul bazat pe ceea ce Sufletul te ghidează, pe dorințele arzătoare și reale ale inimii tale și nu bazat pe iluziile puterii false, imaginii, statutului, din disperare, frică și nepăsare. 

 

 

Cu Mercur care este în aspect ceva mai dur cu Nodul NOrd si Uranus din Taur regândim ce avem de spus, ce vrem să exprimăm și este important să fim atente la spațiul, motivele pentru care spunem ceva, comuncăm ceva.

Pot ieși acum la suprafață adevăruri șocante, vești surprinzătoare atât la nivel personal cât și la nivel Mondial.

Putem auzi acum ceva care ne dă lumea peste cap și de aceea este important să ne așezăm în inimă, să ne cunoaștem, să ne Creăm propria realitate și să discernem. De aia este important să nu înghițim totul de-a gata și să lăsăm emoțiile, rănile, triggerele să ne înnece ci să avem practica centrării, conectârii la partea de obsevator, detașării.

 

De asemenea pot apărea idei noi și năstrușnice, inspirație divină care poate veni brusc așa…stând la masă și bând un vin sau în timp ce stai sub un copac la umbră. Fii prezentă la aceste impulsuri interioare, la inspirații, idei, la senzații. Vezi ce anume se SIMTE adevărat, entuziasmant, plin de bucurie pentru tine și ce anume este de eliminat, lăsat să treacă.

 

Leul ne invită la a ne asuma rolul de Creatoare și Creatori ai propriei vieți. Fără victimizare, fără fițe de doi lei, fără aroganță și fără egoism ( umbrele leului) ci din inimă și cu sinceritate, urmând ceea ce ne aduce bucurie, plăcere și învățând să facem totul cu ușurință și cu chef. cu drag.

NU, nu e firesc să faci ceva ce nu îți place ani de zile, sâ muncești pe bani puțini , să stai în relații abuzive, să tragi și să lupți zi de zi, să fii obosită mereu și totuși să zici ” rezist că n-am ce face”.

Invitația atât a leului cât și a Nodului Nord în Taur este la Plăcere, bucurie, încetinire și reconectare cu ceea ce contează cu adevărat. NU din minte și din trebuie, din „așa a fost mereu și aia e” ci din acel spațiu interior curat.

 

Combinația explozivă dintre Uranus, Marte și Nodul Nord are un maxim la început de august și este interesant de observat cum ne simțim, ce apucături avem și mai ales, ce schimbări surprinzătoare apar.

 

Suntem în completă reconfigurare ca umanitate.

Vechiul și Noul sunt într-un frecuș continuu de ceva timp și asta continuă până când lumea nouă plină de oameni maturi, curajoși, integri, asumați capătă tot mai mult teren.

 

Saturn( trecutul, vechiul constricțiile) și Uranus ( viitorul, noul, rebelul, revoluția) sunt în dansul care aduce Schimbarea. Vedem și aflăm o mulțime de lucruri care ne-au fost ascunse, manipulări, minciuni. Aflăm despre tot felul de mușamalizări și uriașe jocuri de culise și se naște Rebelul din noi care spune ” MI-a ajuns”

Putem discerne ce fel de lume am acceptat și creat până acum asumându-ne partea și putem alege să creăm lumea pe care chiar o vrem. om cu om. Inimă cu Inimă.

 

Pentru că NU, nu este imposibil și nici o prostie sau utopie să crezi în bunătate, în oameni sinceri și integri, să crezi într-o lume plină de unitate și transparență în care suntem conștienți și prieteni cu natura, cu mediul, unii cu alții.
AM fost conduși să credem că ne ducem naibii, că nu mai avem resurse, apă, că poluare că etc….spre a nu mai avea spațiu interior, energie, capacitate de a gândi, de a ne întreba, de a ALEGE diferit.
Lumea o construiești TU și cu mine.

 

E vremea să ni se ia vălurile de pe ochi și să transcedem frica. Să ne împuternicim și să îndrăznim să fim noi înșine. Fără compromisuri, lingușeli, frică și rușine. Să ne amintim de VALORI și să începem să le urmăm în propria viață. ZI cu ZI.

 

 

Ce intenții ai acum, de această lună nouă? 

Cum stai cu creativitatea, cu bucuria, cu încrederea în tine, cu plăcerea de a trăi? Pe unde ești și ce vrei să schimbi, să însămânțezi, să alegi diferit? 

 

Jupiter intră în retrogradare chiar în aceste zile de lună nouă. Se oprește pentru puțin timp în Berbec parcă să se dumirească ce urmează să facă.  Și apoi o ia frumos înapoi spre a ne aduce încă odată în atenție relația cu noi înșine, cu copilăria și copilul interior, cu rănile nevindecate spre a ne mai da spațiu și timp să ne facem treaba.

Amplifică focul, pasiunea, impulsvitatea dar și cheful de a face ceva nou, diferit, de a ne asuma leadershipul în viața noastră * Chestie posibilă atunci când ne vindecăm din rănile copiăriei de abandon, respingere etc.

Nu degeaba și kiron este tot aici și continuă să ne tragă de mânecâ spre a ne ÎMputernici, a ne așeza în noi cu adevărat și a ÎNDRĂZNI să fim cine suntem realmente.

Nu cine credem că trebuie să fim, nu cine am fost învățate să fim, nu cine se așteaptă de la noi să fim..sau cine ne0am obișnuit să fim…ci CINE SUNTEM CU ADEVĂRAT. La esență. Iar asta necesită timp de reflecție, introspecție, proces terapeutic, întoarcere masivă în interior și reconectare cu sine. 

 

 

Un momen bun să petreci timpul acela cu cei dragi, să alegi plăcerea, bucuria de a trăi, să te oprești din a face și alerga și să îți urmezi cheful, corpul, nevoia. Să îți iei vacanță și să te întorci la ceea ce te bucură. Să creezi, să dansezi, să scrii, să faci baie în mare, să stai întinsă pe  pământ, să mângăi o pisică și să faci ceea ce îți poftește inima.

Nu se va dărâma nici un imperiu și nici nu va păți nimeni nimic fără tine.

 

Îndrăznește să afli cine ești și să îți dai voie să lași bucuria, plăcerea să conducă deciziile tale. Îndrăznește să visezi MARE, să CREEZI mare și să STRĂLUCEȘTI, să fi Altfel fără jenă. We need that!

 

Indiferent ce se întâmplă în lume, ce știri, ce manipulări și ce distorsiuni au loc tu ai mereu INIMA TA, casa ta interioară, familia ta, oamenii tăi, BUCATA TA de LUME și de VIAȚĂ la care să rămâi conectată și unde să cultivi centrarea, tihna, liniștea, bucuria, recunoștința, visele tale. SE POATE!

Nimeni nu îți poate lua Libertatea și puterea de a alege , crea VISUL TĂU! Doar tu le poți da. 

 

 

 

 

 

Abonează-te la newsletter