Imi vin in minte acum oamenii , copiii speciali, diferiti sa zicem….am vazut un film despre inventarea minciunii, interesant….the invention of lying. Mi-am amintit de mine cand eram in adolescenta in special pentru ca atunci am fost considerata „altfel” si nu intr-un sens pozitiv….Eu m-am simtit mereu altfel deoarece mi se spunea sa nu mai fiu asa de emotiva, sa nu mai plang, sa nu mai visez atat…sa cobor cu picioarele pe pamant. Mi se spunea ca sunt mana larga si ca imi mananca cainii din traista, ca trebuie sa fac ceva cu viata mea….De cele mai multe ori prietenii mei sau iubitii erau dezaprobati ca si cum eu eram prea buna pentru ei…era inacceptabil sa „umblu” cu cineva de statut social mai jos decat mine, fara un nume….iar eu, de fiecare data doar astfel de oameni am avut aproape, ii apreciam. Raspunsul meu era mereu : este un om bun, are un suflet bun, ne intelgem…nu conteaza statutul si numele…e un om bun cu care imi place sa-mi petrec timpul…
Iata deci anii trecand si eu negasindu-mi locul intre cei bogati si goi, plini de zambete false, alcool si nu numai, dornici de a arata cat de „tari”sunt ei ca au atatea…am incercat sa umplu acel loc ce „se cuvenea” pana nu am mai putut…am stiut ca totusi ceva in mine are dreptate si nu intelgea, de ce nimeni nu ma intelege si nu ma asculta…de ce trebuie sa ma prefac ca una sau alta, de ce trebuie sa fiu intr-un fel…de ce conteaza asa de mult aparentele. Este lumea in care traim si astazi. Sunt atatia copii, oameni maturi care nu-si gasesc locul pentru ca nu indraznesc sa puna piciorul prag….in general de frica sau obisnuinta sau diferite traume.
Aceasta este un fel de sustinere, un indemn pentru voi toti cei care sunteti „altfel”….care sunteti sensibili, artisti, generosi, corecti, visati la o lume mai buna bazata pe bine si nu pe ceea ce „trebuie” ….ramaneti voi, ascultati-va inima si interiorul pentru ca tot acolo veti ajunge la un moment dat, tot la voi. Eu am ajuns mai greu, a fost nevoie sa ma pierd o vreme indelungata si sa plang mult , sa inteleg putin…de aceea va spun: fiti voi insiva pentru ca nimeni ni traieste si nu simte in locul vostru! Nu vreti sa ajungeti la maturitate, batranete si sa spuneti „nu mai stiu cine sunt…” Fiti de acum exact cine stiti ca sunteti! aveti curajul sa va traiti emotiile, semtimentele, opiniile, adevarul chiar si in fata parintilor, prietenilor, a sefilor….nu ei traiesc viata voastra, nu ei sunt confuzi, tristi, depresivi poate, chinuiti de ganduri si insomnii….ci voi!
Sunteti minunati asa cum sunteti, cum simtiti, diferiti si unici! Nu renuntati la sufletul vostru !