Am fost la un moment dat la un atelier si din una in alta iata ce am „aflat” :Cu cat imi spune lumea ca sunt mai nebuna, mai ciudata, cu atat imi dau seama ca sunt pe drumul meu.
Drumul nostru- al celor care simtim si ne ghidam dupa ceea ce simtim este diferit de cel al multora, a celor care gandesc si care rationalizeaza. De ce? Pentru ca a simti este ceva demult uitat, a actiona pe baza instinctului si a vocii interioare pare o nebunie. Si de cate ori nu mi s-a spus : esti naiva, esti cu capul in nori, esti prea emotionala, nu gandesti logic, vor profita toti de tine si asa mai departe…pot continua vreo doua pagini.
Asa sufletul meu s-a facut mic, inima mea a inceput sa bata singura fara ca eu sa o mai aud, sa o mai caut sau sa o mai inteleg. Plangeam si nu stiam de ce, eram trista si nu stiam de ce, mergeam pe un drum pe care nimic nu parea ca se leaga, nimic nu imi mai aducea bucurie si tot nu intelegeam…rataceam pur si simplu ghidata de mintea mea care imi spunea tot felul…sustinand ceea ce mi-au spus de-a lungul timpului mintile altora…astfel ca m-am pierdut pe mine.
Stiti acei oameni care la un moment dat in viata lor spun „nu ma mai regasesc”, „nu mai stiu cine sunt”, „am obosit”, „am trait parca alta viata” ? Acei oameni care pur si simplu pleaca de la job sau isi parasesc prietena/sotia si pleaca in China sau in Tibet sau se duc la manastire? Aceasta este inceputul trezirii, un semn ca nu au fost pe calea lor, ca au ratacit, la fel ca si mine prin lume fara substanta si iubirea inimii. Acestia sunt cei norocosi, cei care se vor regasi pas cu pas si viata ii va rasplati. Sunt atatia altii care vor dormi mereu…care nu vor intelege nicioadata sau cel putin nu in viata asta ca nu mintea este cea care ne va duce spre eliberare, implinire, fericire.
Incep sa ma regasesc, incep un drum nou pentru ca am inteles ca eu eram pe drumul meu si ca i-am lasat pe ceilalti sa ma conduca. Am inteles ca intuitia, vocea interioara este cea care stie mereu ce avem de facut si ne duce pas cu pas pe drumul nostru. Sa nu credeti ca este ceva usor, ca poti intr-o buna zi sa te trezesti si sa faci tot ceea ce simti ca e bine pentru tine. Vor fi piedici, vor fi ramasite ale mintii, ganduri care vor face tot posibilul sa te intoarca, sa-ti spuna ca esti nebun, sa devii realist, sa termini cu prostiile…vor fi situatii si oameni fata de care vei simti in continuare furie, dezamagire si va dura pana ce vei ajunge la a simti iubirea. Pentru ca da, acesta este scopul- iubirea de sine, iubirea a tot ceea ce este viu, a darui, a face bine, a merge impreuna cu viata si nu importriva ei. Oricat de absurd si nebunesc suna o inima care bate in acord cu fiinta noastra si emana iubire este o inima fericita si acestia sunt cei ce vor fi rasplatiti. Cei care daruiesc si merg in iubire vor primi toate bogatiile necesare lor fara a depune eforturi.
„Cei care dau tot vor primi tot”