“Esti sigura ca vrei sa megi la familia asta?”
“Da”
“stii, nu-ti va fi usor”
“da insa ei au nevoie de mine , au nevoie de iubire”
Apoi am vazut cum iau picaturi roz de iubire din inima mea si le asez in inimile oamenilor de pe Pamant si asta ma bucura nespus.
Am coborat aici, pe Planeta asta, in familia asta cu un rost. Am venit si pentru ca undeva, inconstient parintii mei aveau nevoie de un salvator, de un copil care sa le aduca bucurie si sa uite de ale lor.
Asta fac parintii de obicei , vor sa uite de ei, de neajunsurile lor si cheama copii care sa ii “scape”, sa le dea fericirea pe care ei nu si-u putut=o da singuri. Dorinta lor s-a potrivit cu treaba mea, cu misiunea mea si asa ca…ne-am intalnit.
Iubeam toti copiii de pe strada. Iubeam si pe cei defavorizati si alungati de adulti. Nu aveam voie sa ma joc cu ei pentru ca erau de alta etnie sau pentru ca erau murdari ori mai stiu eu….oricum nu intelegeam asta. Nu intelegeam diferentele.
Mi-am ales prieteni din medii si familii defavorizate. I-am iubit si m-am simtit acasa printre ei. Le vedeam bunatatea si frumusetea din inimi, fiecaruia.
Si pentru asta s-a facut misto de mine…” si asta are suflet bun nu? La tine toti au sufet bun”, “bleaga mai esti”…
Cu astfel de cuvinte repetate iar si iar, cu vorbe precum “ne faci de ras”, cu asteptari de a fi intr-un anume fel ….de a umbla doar cu anumiti oameni si nu cu altii…am ajuns sa ma deconctez de la Divnitatea din Mine, de la DArurile mele, de la Misiunea mea.
AM ajuns sa cred ca sunt bleaga, ca sunt fraiera, ca nu e in regula sa iti exprimi iubirea, emotiile, starile fata de ceilalti. Am ajuns sa ma retrag, sa ma inchid intr-un turn interior si sa devin tipa aia cu nasul pe sus, distanta la care nu ajungeai niciodata ( vorbele unui coleg de facultate). M-au socat vorbele astea. NIciodata nu m-as fi gandit ca cineva ma poate percepe asa….Atat de gros era zidul, atat de departe eram de mine.
M-am retras in mine si am invatat sa “inghet” de fiecare data cand era vorba despre exprimarea unui “te iubesc”, 
unor cuvinte de apreciere si drag fata de cineva. Asta vazusem, asta preluasem, asta stiam. Nu am avut alt model. Nu avem alte modele decat parintii, mediul in care crestem. Si daca aici auzim ca ceva nu e in regula cu noi, ca trebuie sa fim altfel decat suntem…asta invatam despre noi. Rupem conxiunile interioare cu puritatea, cu inima, cu sensibilitatea, cu adevarul nostru si devenim si noi unul de-ai lor…doar de teama de a nu pierde acea farama de atentie…acea iubire ciobita cu care am fost crescuti.
Ani mai tarziu remarcam o bariera ciudata intre mine si prietenele mele, oamenii dragi mie. Nu puteam raspunde cu iubirea si caldura lor , ba mi se parea si ciudat sa aud “te iubesc” ….ajunsesem sa judec , sa resping sis a nu inteleg …de ce oamenii astia in jurul meu tot zic asta. Credeam despre mine ca am o problema, ca sunt ‘defecta’ si ca nu-s in stare sa-mi iubesc prietenii. Ma judecam pentru asta.
Ei erau insa oglinzile mele. Erau incapacitatea mea de a ma exprima. Erau Partile din mine pline de iubire si caldura pe care le inchisesem in turnul din jurul inimii mele. Ajunsesem sa nu mai simt nimic..pentru ca am exersat atat de mult reprimarea emotiilor mele, a felului meu de a fi.
Am venit aici si am fost deconectata de la Esenta mea pentru ca am avut nevoie de asta, pentru ca asta presupunea misiunea mea, pentru ca asta mi-am ales. Fix parintii si mediul de care am avut nevoie ca sa “uit” cine sunt si sa trebuiasca sa o iau incet, incet, de la capat in a ma regasi.
Ani de cautari, transformari, lucru, furie, agresivitate, raceala, durere, distanta….ani de confuzie si de “eu cine sunt?”….
Acum stiu. Sunt copilul Divin – plin de iubire, conectat la Sursa, la Lumina,copilul care e aici sa puna picaturi de iubire in inimile oamenilor.
Sunt Femeia care isi ia puterea inapoi si isi asuma sa fie deschisa, calda, sa daruiasca, sa iubeasca oamenii….sa renunte la tiparele care nu-i apartin, care alege dezghetarea inimii.
Sunt Femeia care alege sa se vada in splendoarea ei, valul a cazut acum de pe inima, de pe ochi, de pe suflet.
Aleg sa ma conectez din nou cu Darurile mele Magice si sa le daruiesc lumii. Nu conteaza cat de naiva, ciudata, fantezista, bleaga sau fraiera par. Nu mai conteaza. A simti este un dar. A iubi si a fi deschisa este un dar si nu anormalitate. A fi vulnerabila este Putere. Si curaj.
Acum stiu cine sunt. AM avut nevoie sa uit temporar ca sa cresc in omul minunat care am devenit, ca sa inteleg cum e si acolo jos….in furie, durere, judecata, tristete, neacceptare, ura….ca sa pot astazi sa fiu Terapeutul, Ghidul, Femeia care a trecut Prin si nu pe Langa..care a invatat temeinic ceea ce si-a propus.
Aleg sa dau voie Inimii Mele sa se Deschida Complet si sa Simta Iubirea cu care a fost inzestrata de la Inceputuri, care Este si a Fost mereu. Ies din uitare si din intuneric. Ma imbratisez in magia reconectarii.
Si chiar daca toate astea presupun pasi constienti, integrare, asezare, drum sunt cu fiecare astfel de moment mai aproape de mine si recompensa pe care o Simt este de ajuns. MI-am asumat aceasta calatorie inca dinainte sa cobor pe planeta asta, stiam cum va fi si totusi am venit.
Mi-am asumat din nou Calatoria de reamintire odata ce am inceput sa ma intreb despre mine. Si acum…intregul Pamant se Trezeste si sustine amintirea a cine suntem cu adevarat.
Cu inima calda,
Anca Lavinia
Ghidul tau spre feminitate autentica
