Stim cum am crescut.
Stim ca desi, aparent, viata ne-a fost in regula, am avut mancare, haine, scoala si nevoile materiale ne-au fost implinite, nevoile emotionale au fost uitate.
Nu am intalnit pana acum femeie care sa fi primit, copila fiind, afectiunea, prezenta, atentia, iubirea, validarea parintilor ei.
Generatiile anterioare noua nu au avut parte de asa ceva. Nu au avut timp sa se gandesca prea mult la emotii. Au trait pentru a supravietui, pentru a crea o baza materiala buna care sa sustina familia.
Toate momentele in care am fost respinse, judecate, criticate, in care nu am fost auzite, ascultate, validate, luate in brate, iubite asa cum aveam nevoie s-au impregnat in noi si au ramas acolo.
Fetita de atunci este inca in noi, inca vie, inca cerand dreptul la iubire.
Emotional, am ramas fetite. Inca alergam dupa aprobarea, validarea, acceptarea, iubirea parintilor nostri in mai toate mediile si situatiile.
Uita-te in interiorul tau si, cu sinceritate recunoaste-ti frica de a fi singura, de a fi abandonata, de a fi neauzita, de a gresi, de a fi umilita, de a fi nevazuta…neimportanta.
Aceasta este Fetita din tine. Emotiile ei, ranile ei inca ies la suprafata in relatiile tale.
Crestem, biologic. Avem 20.25, 30, 40 , 50 ani si totusi …fetita e inca acolo speriata, ranita. Nu am avut niciodata atentia spre ea, nu am stiut cum. Nu ne-a zis nimeni ca maturizarea emotionala inseamna un proces constient de recunoastere, acceptare si eliberare a ranilor copilei. Prin multa prezenta, blandete, curaj, validare, sustinere, spatiu creat.
Si asa….ajungem oameni mari insa nu Adulte, nu Mature.
Ajungem sa ne casatorim si sa facem copii. Uitam de noi. Pana la copii ne dam altora timpul, energia, puterea. De obicei in relatiile de cuplu, din teama ca vom fi singure…facem totul sa ii multumim pe altii…pentru ca fetita din noi se teme.
Cand vin copiii ne dedicam lor. Timpul, energia se duce acolo. Uitam de noi, de partener, de nevoi si de cine suntem dincolo de asta.
Pot aparea certuri, instrainare, raceala in cuplu.
Ne umplem golul cu copiii.
Insa vine un moment cand ne dam seama ca ceva lipseste.
Ca ceva e totusi nefericit in noi. Ca nu suntem asa cum ne-am fi dorit. Realizam poate, ca viata noastra a fost si este despre altii, despre celalat si nu despre noi. Ne dam seama ca simtim un gol, o lipsa, o tristete….adesea chiar o furie, dezamagire, iritare continua.
Nu le bagam prea mult in seama. Ne ocupam cu copiii, cu jobul, cu exteriorul.
Este si povestea mea.
Ce am realizat? La peste 30 ani?
Ca in continuare ma vad si ma percep ca o Fata. Ca desi am corp de adult si aparent, viata de adult, sunt o Fetita. Speriata. Tematoare ca va fi respinsa, judecata, neinteleasa. Care cere aprobare si vrea sa fie vazuta. Care nu stie sa ia decizii pentru ea.
Si dupa cautari si calatorii interioare nenumarte am inteles ce lipseste.
NU M-A INVATAT NIMENI SA FIU FEMEIE.
Nu stiu sa fiu femeie. Nu stiu cum se simte asta, ce inseamna.
Stiu sa fiu fetita,pot trece la a fi mama usor.
Insa Femeie….abia acum invat.
Asta este cautarea mea, drumul meu, misiunea mea. Sa ma redescopar, sa ma maturizez, sa umplu golul interior prin a descoperi cine sunt EU, ce vreau eu, ce imi place mie, ce inseamna pentru mine sa fiu FEMEIE.
Si o fac, zi de zi, pas cu pas. Dau mai departe din ce funcioneaza. Susin si alte femei sa umple golul.
Stii ce imi spun femeile cu care lucrez cand le intreb despre feminitate si femeia care sunt?
Ca nu stiu, ca nu stiu ce e aia …ca nu au notiunea..ca se simt fete.
Asta spune tot.
De la aceasta lipsa in noi viata se naruie la un moment dat. Pentru ca nu stim cine suntem ca Femei. Nu avem incredere in noi, nu avem blandete cu noi, nu ne cunoastem, nu ne stim nevoile, nu indraznim…nu ne lasam, nu ne dam voie.
Jucam roluri si ajungem mame coplesite, obosite, iritate…fara sa stim cum sa cream o relatie cu copilul nostru, cum sa pastram si sa sustinem o relatie cu partenerul. Pentru inca suntem niste fetite.
Asa cum e, dur, coplesitor poate, e un adevar.
Si daca poti sa il recunosti in tine te felicit. Sta in puterea ta, a mea, a fiecareia sa ne recapatam Identitatea, Vocea, Feminitatea. SA invatam sa Fim FEMEI chiar daca nu stim cum. Pas cu pas.
Putem alege sa ne oferim noua si fetelor noastre altceva. Copiilor si barbatilor nostri, altceva.
Putem alege sa ne oferim incredere, onorare, blandete, drag de noi, acceptare, putere personala, maturitate emotionala. 🙂
Asta ma motiveaza, asta ma umple si vibreaza in mine cel putin in aceasta etapa.
Sunt onorata sa te pot asista prin propria calatorie si experienta sa ajungi si tu la Femeia MAGICA din tine. Ea este acolo, ancestral este acolo si te asteapta.
Pamantul are nevoie de Tine!
