De la copil la femeie- cum imi recapat liberatatea de a fi eu insami , 28 iunie, ora 19.00

In fiecare dintre noi salasluiesc trei aspecte importante : copilul, parintele si adultul. Sunt trei instante care “ne conduc” viata si alegerile.

💛 Copilul este cel din care reactionam cel mai des si inconstient pentru ca el contine toate ranile , traumele pe care le-am trait mici fiind. Copile fiind ne-am simtit adesea insuficiente, abandonate, respinse, criticate. Aceste rani s-au sedimentat in corpul emotional si mai tarziu, oamenii din jur ne vor “triggarui” sau apasa aceste butoane din care noi vom reactiona : fie ne luam jucariile si plecam, fie ne infuriem si ripostam, fie ne retragem si ne izolam, fie ne supunem sau agresam.

De exemplu, cand intr-o relatie celalat nu imi da suficienta iubire/atentie ma voi simti abandonata, neimportanta, nevazuta, neputicioasa, furioasa ori trista- exact asa cum ma simteam cand eram mica in familia mea. Ranile se repeta pana ce ne dam seama de ele, de povestea pe care o constituie si alegem sa ne eliberam de ea, sa ne luam puterea inapoi, sa crestem.

💛 Parintele critic sau acea voce critica din capul nostru care ne spune mereu “ iar nu esti in stare”, “ trebuia sa faci mai mult”, “ nu stii nimic”, “esti proasta” etc. este vocea critica a unuia dintre pariniti sau ambilor pe care am internalizat-o si o credem acum a noastra. Este un minunat autosabotor care ne tine departe de iubirea de sine si de acceptare. Niciodata parca nu e sufficient.

Aceste instante sunt cele din care ne traim majoritatea vietii pentru ca cea de Adult este rar accesata, integrata si manifestata. Aceasta este latura echilbrata, armonioasa, imputernicita.

💛 O femeie care gandeste, alege,actioneaza din Adulta care este are puterea la ea, este clara in ceeea ce isi doreste, stie care ii sunt nevoile, limitele, stie ce ii place si ce nu , stie cum sa aleaga ceea ce o face fericita si ce o onoreaza de fiecare data. Ea nu mai Reactioneaza ( din rana copilului) ci poate observa copilul sau parintele si poate alege diferit devenind constienta de cine este, de darul ei de co-creatoare a propriei vieti.

💜💜💜 Te invit in cele doua ore :

💕sa descoperim impreuna mai multe despre aceste instante prin conectare directa cu ele

💕sa aflam si simtim unde este Adulta din noi, Femeia din noi , cum arata ea si ce nevoi are

💕sa cunoastem copila si parintele din noi si sa eliberam suferinte, rani, critici

💕sa ne cunoastem mai bine si sa facem un pas mare catre acceptare si iubire de sine, catre alegeri mai sanatoase si armonioase care ne onoreaza si ne sustin cresterea

💕sa fii curioasa, deschisa, sa pui intrebari daca simti, sa primesti ceea ce este acum pentru tine de primit

💜💜💜VOM discuta, vom medita, vom simti, vom elibera in mod profund ceea ce nu ne mai serveste si vom imbratisa Puterea Personala a Femeii din noi.

💜 Beneficiile tale:

*te cunosti mai bine
*afli noi raspunsuri la intrebarile tale
*obtii mai multa claritate
*intelegi de ce se intampla niste lucruri in viata ta asa cum se intampla
*te simti mai eliberata
*primesti mesajele de care ai acum nevoie
*te simti mai puternica , mai increzatoare
*primesti instrumente pentru acasa spre a continua calatoria
*faci pasi importanti spre armonie interoara
*te conectezi cu femei ca tine
*esti sustinuta de energia grupului ce sustine transformarea blanda
*te simti in siguranta, relaxata, mai libera si mai TU

Este o perioada care ne sustine astral si energetic sa passim pe calea noastra, sa iesim din rani, din supunere, din frici si vinovatii, sa ridicam capul si sa stam drepte in iubire si onorare de sine.

Acest atelier deschide noi porti spre vindecarea ta, spre constientizari, spre Cine esti cu adevarat. Te incurajez sa urmezi in continuare calatoria individuala de intoarcere la sine si imputernicire si dupa intalnirea noastra.
Ni s-a spus prea mult timp cum sa fim si ce trebuie…este vremea sa ne eliberam de povestile vechi sis a pasim pe drumul Sufletului , Implinirii, Bucuriei, Asumarii ♥

 

Cred in Puterea Feminina, in puterea inimii, a pantecului, a simtirii si este timpul sa ne reamintim asta despre noi, sa inflorim si sa aducem lu

 

Adu cu tine foaie si pix , apa daca stii ca ai nevoie, haine confortabile si curiozitate. ♥

💜💜💜 Accesul se face consumand o intrare din abonamentul de 5 sedinte ( 200 ron) sau 8 sedinte( 280 ron) la yoga, pilates, tai-chi sau dezvoltare personala sau achizitionand o intrare separata de 50 ron.

INSCRIERE!
confirmarea ta la suntuncopac@gmail.com sau going

Adresa este Calea Victoriei 26, mansarda etaj 2.( Intersectie cu Str Doamnei , foarte aproape de Pizza Hut Universitate)mii Darurile noastre sacre.

Abonează-te la newsletter