M-a inspirat un articol despre schimbarea prorpie…o poveste frumoasa a unui om ce a zis stop, trebuie sa schimb ceva.
Mi -am dat seama ca nu v-am spus prea multe despre cum am ajuns aici. Pare totul frumos si luminos, vin si scriu despre ingeri si despre invingerea fricilor si cum totul este posibil daca vrei dar nu v-am spus ca am ajuns la concluziile astea si scriu toate acestea pentru ca am trecut prin ele.
Am fost un om ca toti oamenii, cu o copilarie frumoasa in mare dar marcata de neintelegerea cu parintii si o mama foarte critica. Sensibilul si artistul din mine a dat inapoi si s-a inchis fix in carapacea racului ce sunt. De aici parcursul a fost unul normal, scoala, facultate si un job ca toate joburile. Chiar intr-o multinationala. Toata lumea era multumita, parea ca o sa imi construiesc o cariera, ma voi marita si voi face copii si totul minunat. Un om cu aceleasi asteptari ca si majoritatea…
Imi doream foarte tare o relatie, un Fat Frumos care sa ma aprecieze si iubeasca pt ceea ce sunt dar nu realizam ca traiam intr=o mare dependenta si frica de abandon plus alte traume si imi adusesera increderea in sine la zero. De cate ori ieseam in public sau trebuia sa vorbesc undeva unde nu cunosteam aveam foarte mari emotii si doream sa raman nevazuta de fiecare data.
Iata ca a venit vremea cand m-am lovit destul de tare de pragul de sus si am atins fundul sacului depresiei. Da, totul era negru si urat, era greu si nimic nu putea fi pozitiv daca mie nu imi mergea bine in nici o privinta. Asa ca am ales sa plang, sa ma inchid in camera, sa nu dorm si sa nu mananc…si sa ma dau de ceasul mortii…ce sa fac, cum sa fac, ce se intampla, de ce eu? Poate va suna cunoscut. Ei din acest punct eu chiar mi-am dorit sa schimb ceva, sa inteleg de ce si de unde si sa rezolv…asa ca am ajuns la psihoterapie…ce a durat destul timp cat sa imi reconstruiesc increderea in sine, cat sa invat ca puterea e la mine si nu la ceilalti, cat sa redevin eu cu adevarat. Cum? Am citit tot ce mi s-a recomandat, mi-am facut toate temele cu constiinciozitate si dorinta da a intelege despre mine…am dat apoi de provocari in lumea reala. Relatii toxice, probleme cu autoritatea si am cazut din nou in cratita cu anxietate, plans, nod in stomac etc…Mi-am adus aminte ce am invatat si am spus ok, e doar hop…pot sa trec si peste asta. In fiecare zi lucram cu gandurile si starile mele. In fiecare zi in drum spre lucru faceam exercitii de respiratie pentru a scoate toata teama si imi spuneam *e bine, poti, ziua asta va fi foarte frumoasa, esti puternica!* Zi de zi multa vreme am lucrat efectiv pas cu pas pana am intrat intr-o acceptare si am inteles ca pana ce nu voi accepta ceea ce mi se intampla nici nu voi putea merge mai departe. Apoi usor usor m-am detasat. Intre timp am meditat acasa si in grup, am mers la diverse intruniri si workshopuri, am scris zeci de pagini pentru mine, pentru a -mi spune ce e in neregula si a intoarce cumva totul pe pozitiv. A fost o lupta crancena dar nimic din ceea ce abia urma.
A venit etapa doi, luasem deja un examen si acum stiam ca trebuie sa rup de tot legaturile ramase cu lucrurile vechi, Stiam cine sunt si ca drumul meu nu include un birou si un sef atotstiutor ci ceva pe cont propriu , ceva prin care sa pot ajuta pe cei ce trec prin clipe dificile si au multe intrebari.
Am auzit intr-o zi de la cineva Doreen Virtue. Mi-a ramas in minte, am mers acasa si am cautat numele, am dat de carti, de intreaga filosofie…lucruile s-au asezat de asa natura ca mi-am luat un concediu mai lung si am citit toate aceste materiale plus tot ceea ce gaseam pe internet, site-uri, bloguri despre spiritualitate, iluminare, regasire, diminesiuni etc. In tot acest timp practicam de asemenea ceea ce citeam. Pas cu pas, zi de zi. Pana ce am inceput sa primesc raspunsuri pe bune de sus…atunci am izbucnit in plans…a fost minunat. Eu! Cea care acum ceva timp era inconjurata de negru acum puteam lucra cu Ingerii, primeam mesaje si simteam o iubire imensa in interior.
Lucrul nu s-a incheiat aici. Au urmat dezlipirea de job, de vechii oameni nocivi si intrarea intr-o noua etapa, cea spirituala. In ziua in care mi s-a activat darul vindecarii prin energie ma plimbam ca un leu in cusca prin casa si ma intrebam ce fac cu asta…cine, eu, asa ceva? Asa ca din nou, carti, practica, tot felul de maestri si tabere…pana ce am reusit sa ma impac cu ceea ce sunt din nou…descoperisem miezul meu.
Au mai urmat si alte incercari…dar de acum ele fac parte deja dintr-o alta etapa si poate chiar dintr=o alta dimensiune. Fiecare zi este o descoperire tot mai mult a Sinelui meu si a iubirii ce sta in inima mea. Fiecare zi este o binecuvantare si un dar. Eu, acel copil din provincie, cu parinti critici, cu visul de a lucra ca psihoterapeut si de a avea un sot, copii si o casa, eu- am ajuns acum aici: lucrez pe cont propriu ca si consilier spiritual si pot vindeca cu energie, nu am un sot inca si nici o casa a mea, nu am nici un gand de a ma intoarce vreodata la multinationala…nu sunt inca inteleasa de familie si de multi altii…dar sunt fericita! Pentru mine este un progres enorm…si pot acum cu mana pe inima, stiind despre ce vorbesc sa ajut persoane aflate in dificultate sa treaca de la etapa innegurata la cea a regasirii sinelui si puterii interioare.
Am fost un om ca toti oamenii, acum sunt un om trezit caruia i s-a schimbat viata cu susul in jos in doar cativa ani…si am acceptat asta ca pe o mare binecuvantare. Am plans, am luptat, am vrut si am sapat adanc pentru a fi acum aici. Va incurajez si pe voi sa treceti peste *eu nu pot* pentru ca oricine poate orice isi doreste cu adevarat! Puteti alege sa ramaneti intr-un oarecare confort al vietii materiale, intr-o obisnuinta si probabil intr-o angoasa sau puteti alege sa incepeti un alt drum, cel catre a va implini visul inimii.
