Cand iti vei intelege moartea vei cunoaste viata.
Habar nu am daca a zis-o cineva sau pur si simplu m-am trezit astazi cu asta in cap..intre somn si trezire.
Remarcam mai demult insa mi se tot confirma valul de oameni care trec dincolo in ultima perioada. La ultimul curs de vindecare cu ingeri am fost impinsa catre aceasta discutie din nou. Ce inseamna moartea si relativ la ea , ce inseamna viata? Cum ajutam sufletele sa mearga mai departe, cum ajutam familiile ramase?
Subiectul mortii este unul infricosator pentru majoritatea oamenilor. Necunoscutul ce se afla dincolo si toate programele inserate de religie despre rai si iad duc oamenii intr-o frica viscerala cand e vorba despre moarte. Departe de acceptarea ei ce sa mai vorbim despre intelegere. Multi nu cred in reincarnare pentru ca asa spune biserica si asa s-a impamantenit ca adevar. Tot mai multi insa incep sa se intrebe, sa cerceteze, sa se deschida.
Eu gandesc asa: Dumnezeu este iubire si noi suntem aici pentru a trai 80 ani , a ne chinui toata viata sa strangem, sa ispasim, sa facem, sa nu facem si apoi murim si gata? Asta e tot? Asta-i rostul pe Pamant? Intrebarea ramane deschisa.
Mie mi s-a parut mereu normala moartea, nu tin minte sa ma fi inspaimantat sau sa fi jelit nesfarsit dupa cei plecati. Apoi am inteles, odata cu deschiderea spirituala , ca ea este trecerea mai departe, in urmatoarea etapa. Ca atunci cand mori esti fericit si usurat, ca in ultimele clipe intelegi. Bineinteles ca daca noi suntem creatorii vietii noastre vom experimenta dupa ceea ce noi avem ca si credinte fundamentale -rai , iad, frumos, chin etc. Asta oricum, pentru o perioada scurta.
Luand in calcul ca suntem cocreatori si ca aducem in manifestare ceea ce gandim, ceea ce alegem -moartea va fi si ea experimentata la fel- in functie de ceea ce noi am ales sa credem despre ea. Si cum putem expriementa altceva decat bucurie, usurare, sarbatorire, frumos cand trecem dincolo daca noi doar asta am acceptat si creat?
Nu este nimic tragic in a muri, nu este nimic dureros. Noi am facut sa fie asa. In vechime moartea era sarbatorita, este si acum in alte culturi. sufletul se elibereaza, merge mai departe in calatoria sa, alege urmatorul drum Nu este un final si nu ne bate, pedepseste, chinuie nimeni. Dumnezeu este iubire si nu are cum sa existe altceva din partea Lui. Unde este iubire nu este frica , manie, pedeapsa. Asa inteleg eu lucrurile.
M-a intrebat cineva odata : daca ti s-ar cere sa te duci acum ce ai face? AM zis : depinde cine mi-ar cere. EL ti-ar cere. Atunci sigur. Ma duc linistita daca El stie ca eu am incheiat treaba aici. Moartea nu e o ciuma, nu e neagra si urata, nu e deloc asa cum ne-a fost prezentata pentru a ne insera frica pana in maduva oaselor.
Sufletele trec dincolo si au nevoie de ajutorul nostru pt ca drumul lor sa fie usor si sa mearga acolo unde au nevoie pentru binele lor. In loc sa jelim , sa ramanem in depresie, sa stam agatati de o persoana ( ceea ce se intampla din atasament, ego) mai bine am spune : Doamne te rog ia sufletul lui /ei si du-l in lumina inspre binele sau cel mai inalt. Te eliberez, mergi in pace. Este un exemplu.
Bineinteles ca nu spune nimeni sa nu simti tristetea pierderii, sa nu simti ceea ce iti vine firesc sa simti. Insa constientizeaza macar ca e bine sa lasi sufletul sa mearga si nu sa il tii aici langa tine. Nu face bine nimanui. Daca esti un om care stie cine este, care este impacat cu el, care se cuoaste pe sine, are credinta atunci vei intelege acest proces si nu vei mai simti nevoia sa jelesti. Ci sa te bucuri, sa ajuti, sa fii acolo,constient. Uneori poate parea ca sunt rece cand spun asta, cand nu ma intristez daca aud de o moarte. Nu sunt. Doar inteleg si spun ceea ce consider ca este mai bine sa spun – despre lumina, iubire, usurinta.
Am inteles ca suntem privilegiati sa traim aici, pe Pamant. Ca am venit aici sa ne bucuram, sa experimentam, sa iubim, sa simtim cu toate simturile. Sa ne bucuram de trup. Am venit aici intr-o minunata calatorie. Ingerii nu au aceasta posibilitate a simturilor. Cat de nepretuita este o atingere, o imbratisare, mirosul cafelei, a florilor, apa pe piele ori soarele mangaindu-te? Cat de nepretuite sunt toate astea si viata insasi? Cand am inteles asta, cand am inteles moartea ca pe o trecere mai departe , cu posibilitatea de a nu mai reveni aici atunci am zis : vreau sa stau aici cat pot de mult! Sa ma bucur de tot, sa imi traiesc zilele, iubrea, atingerile, gusturile, mirosurile,sunetele…Vreau sa traiesc si cand voi pleca , voi pleca cu drag si liniste stiind ca am sarbatorit viata si urmeaza o altfel de sarbatoare!
Se poate vorbi foarte mult pe marginea acestui subiect…se poate vorbi despre moartea in timpul vietii. Acea moarte care iti aduce viata,care te aduce in prezent, in tine, in iubire, in credinta. Care iti deschide ochii si inima, care te ajuta sa redevii cine esti.. Moartea este naturala in evolutia noastra si neacceptand-o , impotrividu-ne ne vom face doar rau.
CIne nu vrea sa accepte, cine se teme inseamna ca nu si-a trait viata, ca ii e teama ca va pleca de aici neimplinit, cu
lucrurile neterminate, cu teama de pacat si de pedeapsa, In loc de toate astea, nu mai bine iti traiesti viata frumos? Nu mai bine te apuci si te regasesti pe tine si pe Dumnezeu cu adevarat? Fa pace cu tine, asculta-ti nevoile, bucura-te de zile , traieste-ti emotiile, bucuriile, experientele, nu te limita , nu te incrancena, nu te inversuna si nu te impotrivi vietii….altfel te vei impotrivi si mortii si te vei impotrvi firii lucrurilor ranindu-te si zgariindu-te exact ca un disc ce se blocheaza si merge in gol…Reia-ti viata inapoi si imbratiseaza-ti moartea!
Pentru consultatii in privat te invit sa mergi la sectiunea Contact a blogului.