Din ce in ce mai multe persoane, cunostinte imi cer ajutorul pentru partea spirituala. Din ce in ce mai multa lume a ajuns atat de stresata si inglodata in propria ceata incat nu mai au solutii..cel putin nu le vad…
Sunt fericita si surprinsa cand descopar ca unii oameni la care nu ma astept doresc sa stie mai multe despre relaxare si tehnici simple pentru a le practica acasa, despre Ingeri, Dumnezeu, iertare, iubire, relatii- spiritualitate. Sunt fericita sa le pot explica despre toate acestea…sa le redau speranta si bucuria regasirii prorpriei persoane…
Nu demult vorbeam cu cineva despre faptul ca nu mai rezista la locul de munca , stresul si tratamentul sefilor este prea mult…aud asta foarte des in ultima vreme din pacate…si am ajuns la a discuta despre calea fiecaruia, despre menire, talente…Aceasta persoana, o femeie frumoasa, isteata, placuta mi-a spus „eu nu am nici un talent, eu m-am considerat intotdeauna mediocra, trebuie sa merg sa muncesc si gata…” Am ramas uimita…de ce? Pentru ca toti avem cu siguranta un talent, o menire a noastra…I-am explicat ca punandu-si singura piedica aceasta : eu nu…sunt mediocra…a ingropat orice urma de Sine…a pierdut legatura cu Vocea neoprindu-se o data in viata sa se intrebe despre ea: Eu ce stiu sa fac si ce imi face cea mai mare placere sa fac? Care este visul meu?
Majoritatea suntem asa…primim o educatie, crestem intr-o societate in care suntem „ingropati” in „asa se face ca asa e bine, ca asa spune lumea, ca ce spun altii „etc. Invatam pentru ca asa trebuie, ne angajam oriunde ca sa facem bani si pentru familie si societate, sa nu dam rau in ochii lor…mergem pe drumul asta trezindu-ne singuri la mijlocul lui. Atunci cand nu mai putem dormi, cand nu mai dam randament, cand orice ne irita, cand plangem prea mult si nu mai avem timp pentru noi mijim ochii si spunem : nu mai pot! Ne tocim sufletul, scanteia, stralucirea, creativitatea pentru altii si nu ne uitam macar o data in interior sa ne intrebam si sa ne ascultam…Am pierdut contactul cu noi insine de tot…
Sunt implinita, bucuroasa atunci cand pot spune cuiva : ia-ti zece minute, opreste -te si intreaba-te pe tine, pe copilul din tine : cum te simti? ce iti doresti? ce pot eu sa fac pentru tine? Sunt si mai bucuroasa atunci cand pot spune: ai ingeri pazitori care abia asteapta sa te ajute, sa iti arate calea…ai tot sprijinul din lume de fapt, toate resursele si talentele necesare pentru a merge pe cararea ta, ele sunt in inima ta ferecate, dezgroapa cheia si deschide aceasta usa, iar fericirea va fi a ta – nu ai nimic de pierdut daca incerci!