In seara de Mos Nicolae, dupa ce am desfacut cadourile am ajuns la o discutie , nu stiu cum, nu stiu de unde, despre copilul interior, terapii, terapeuti, psihologie, psihologi.
Eu zic asa: A intelege ca exista in tine un copil interior , a-l accepta, a te conecta cu el si a incepe vindecarea lui este esential pentru tine ca adult.
Un semn de intrebare mi s-a ridicat atunci cand o clienta mi-a spus ca a fost la psihoterapie inainte si ca nimeni nu i-a spus despre aceasta conexiune si ca nu si-a dat seama pana acum de aceste rani ( ale copilului manifestate ca adult). De aici, de la alte astfel de marturisiri si din propria mea experienta deduc ca munca de vindecare necesita neaparat o latura spirituala si energetica. Nu este sufiecienta o abordare psihologica, mentala , ea ajuta, este binevenita dar nu completa. Atata timp cat mergem doar pe constructe mentale, pe instrumente ce ajuta gandirea si pe alocuri comportamentul , ignorand in mare parte profunzimile fiintei, emotiile ingropate, traumele dobandite inca din perioada intrauterina, corpul nostru energetic , refacerea, transfrmarea, starea de bine a omului este doar o jumatate de masura.
Am fost eu insami la psihoterapie ceva timp, m-a ajutat enorm. Am reusit sa recapt o parte din mine si sa ma pun pe picioare, am reusit sa am increderea aceea incat sa plec pe cont propriu si sa deschid mai larg ochii. Insa partea majora a vindecarii si transformarii mele a venit abia apoi, in anii urmatori. Cand am descoperit ca sunt mai mult decat ceea ce vad, decat corpul fizic si mintea mea, cand am descoperit ca am niste centrii energetici ce necesita atentie si cand am inteles ca in mine „traiesc” mai multe arhetipuri , fiecare cu ranile sale de neiubire.
Abia atunci am inceput sa investighez adanc fiinta mea, interiorul meu , sa fac conexiuni si sa inteleg mai bine cine sunt, ce sa fac, cum sa fiu bine. Un bine real, sustinut, curat. Asa am ajuns la partea cu copilul interior.
Si pe mine daca ma intrebai cum a fost copilaria mea dadeam acelasi raspuns pe care il primesc acum de la clientii mei : normala, ok, fara probleme, am avut tot ce mi-a trebuit. Am invatat, in urma experientei mele ca intotdeauna e mai mult decat atat. Ca acel copilas a avut , poate, tot ce i-a trebuit material, fizic, dar i-a lipsit crunt iubirea. Este si cazul meu. Nu m-am simtit iubita si apreciata, nu m-am simtit valorizata pentru ceea ce sunt. Mi-a lipsit caldura parinteasca. Si asta a sapat rani adanci in interiorul meu, copilul meu interior, fetita ramanad cu o puternica rana de respingere, de abandon, de umilire pe alocuri. Habar nu am avut de toate astea pana ce mi-am pus problema relatiilor care nu mergeau. Si am inteles ca adultul reactioneaza din acele rani profunde. Ca adultul de acum este puternic influentat de lipsa iubirii, a afectiunii, a validarii din copilarie. Este influentat puternic de toate cele ce le-a vazut la parinti , le-a auzit constant. S-au format tipare incastrate in inima si fiinta copilului si au ramas acolo si in timpul vietii de adult. Pentru ca nimeni nu te invata despre asta si nimeni nu te intreaba despre emotiile tale, despre nevoile tale sincere. Pentru ca ai fost constant educat sa fii puternic, rational, cerebral, sa nu te las coplesit, sa poti tot….
Datorita acestor rani , mentionate mai sus, a credintelor dobandite din familie si intarite mai tarziu am ajuns ca adult sa manifest puternic rana de abandon, sa fiu dependenta de o relatie, de un om, de oameni. Sa ma valideze ei, sa ma accepte ei, sa ma iubeasca si pe mine cineva. Apoi…am inteles , copil fiind ca este rusine sa iti exprimi emotiile. Si am ajuns un adult care nu a fost in stare sa o faca , simtindu-se mereu umilit atunci cand exprima starile cele mai sincere …crezand ca se va rade de mine, ca mi se vor spune aceleasi propozitii pe care fetita le-a tot auzit mica fiind.
Acceptand aceste rani, acceptand sa merg in toate acele stari din copilul meu, sa il simt, sa il intreb…am descoperit nebanuite furii si tristete nemarginita. Am descoperit ca si acum, ca femeie fac totul ca sa obtin acceptarea, validarea , iubirea parintilor…pentru ca mereu, a trebuit sa demonstrez cumva, ca merit. Asa intelesesem eu , copil fiind- ca trebuie sa fac, sa ma straduiesc, sa ma chinui, sa trag tare ca parintii mei sa imi spuna bravo! Suntem mandri. Si de fiecare data cand asta nu venea , incercam si mai tare. Acesta este un mecanism foarte subtil de care este posibil sa nu iti dai seama constient.
Pe partea de relatie de cuplu a fost si mai dezastruos. Ma simteam mereu parasita, abandonata, neimportanta . Nu puteam sta fara el, nu intelegeam libertatea in doi , individualitatea in doi. Am suferit cumplit din aceasta cauza. Tot copilul interior reactiona , din rana sa, la ceea ce Universul ii aducea pentru a se vindeca. Atunci nu stiam. Acum am inteles foarte bine si sunt intr-un proces de vindecarea a copilului meu interior inceput de mai bine de un an.
Asa vad fatete si fatete ale mele, reactii si bube inflamate – ori de cate ori o situatie , un om imi declanseaza aceste stari, emotii, rani ale copilariei. Acum le accept, le imbratisez, ma retrag cu mine si stau de vorba cu fetita, o intreb cum se simte, o iau in brate si de cele mai multe ori retraiesc emotia, plang , ma intristez, simt…simt tot ce simte ea. Si in felul asta apare eliberearea….dizolvarea, vindecarea.
Copilul interior este un construct esential in interiorul fiintei noastre. Este nevoie sa fii dispus sa intri acolo, sa o iei de la inceput, sa faci curat la radacina, sa aduci la suprafata amintiri demult uitate sau incuiate bine de tot…Multi clienti imi spun ca e greu, ca nu vor sa retraiasca durerea, ca nu vor sa intre acolo, sa nu sunt pregatiti. E ok. Daca intelegi si daca eu iti explic cu blandete, te sustin si te conduc in aceasta calatorie, vei putea. Daca nu, nu, este alegerea ta cat esti dispus sa faci pentru tine. Doar mergand cu asumare completa in acest proces insa, transformarea este adevarata si rezultatele vor fi uimitoare. Altfel, ramanem la un proces de vindecare superficial, bazat pe solutii rapide, pe plasturi pe care ii poti aplica unde doare si malul de pe fundul sufletului este tot acolo…rabufnind cu fiecare ocazie in viata ta zilnica.
Stiu ca oamenii nu sunt pregatiti, nu vor sa ii doara, sa li se spuna ca e de
lucru serios, ca e posibil sa nu le convina, sa se enerveze, sa nu le fie bine pe alocuri…stiu ca se prefera o abordare usoara, plina de zambet si frumos care sa nu doara prea tare. Insa
fara asumarea adevarata si perseverenta vei continua sa ai stari pe care nu le intelegi, situatii care te enerveaza, ganduri care nu-ti dau pace etc.
Multumesc si ii felicit pe toti cei ce au ales sa apuce acest drum si il continua! Bucuria de a fi inteles atat de multe din propria fiinta, bucuria iertarii, a constientizarilor, a eliberarilor este imensa si te ajuta mereu sa mergi mai departe!
Nu uita ca esti minunat, ca ai tot potentialul din lume sa stralucesti, sa fii fericit, iubit , abunent! Depinde doar de tine cat de adanc esti dispus sa sapi, cat de sincer esti cu tine!
*pentru a te sustine in propria ta calatorie , atunci cand te hotarasti sa o incepi, iti stau la dispozitie cu mare drag. Gasesti detalii la „Contact” si la „Consultatii pentru trup, minte, suflet”.
