În loc de urarile de Sarbatori

Vă mulțumesc pentru tot sprijinul, pentru gândurile luminoase trimise de-a lungul anului, pentru îmbrățișări și pentru emoții.

Mulțumesc pentru că ați avut încredere în mine și ați lucrat împreună cu mine pentru a vă regăsi cu adevărat pe voi! Vă mulțumesc pentru că ați citit și apreciat articolele mele, munca mea și pentru că ați participat cu inimile deschise la medtațiile, cursurile, întâlnirile găzduite de mine.

Mulțumesc și celor care m-ați ajutat cu împlinirea unor vise precum siteul meu, târgul din Aprilie și alte minunății mari și mici pe care le-am făcut sau învățat anul ăsta.

Mulțumesc prietenilor mei, sufletelor care mi-au fost aproape în toate momentele , bune sau mai dificile, care m-au susținut și mi-au arătat de multe ori ceea ce eu nu reușeam să văd singură.

Mulțumesc celor care m-ați criticat, m-ați vorbit în moduri neflatante ca să zic așa, care poate m-ați blocat sau v-ați îndepărtat. Sunteți parte din experiența mea de învățare și creștere, sunteți oglinzi și sprijin pentru evoluție.

Mulțumesc profesorilor mei din acest an atât umani cât și celor non-umani precum natura sau îngerii sau animalele.

 

Îmi cer iertare tuturor pentru toate greșelile pe care le-am făcut față de voi și de sufletul vostru știute sau neștiute, cu voie sau fără de voie, conștient sau inconștient cu vorba, gândul sau fapta.

Am lucrat și lucrez conștient spre a dobândi, a mă apropia mai mult de natura mea divină prin compasiune,iubire, blândețe, înțelegere, deschidere. Sunt pe drum și fiecare pas este important.

Am învățat că a fi blândă cu mine este cheia spre a fi cea mai bună prietenă a mea, spre a fi centrată și atentă ,spre a nu mai da putere criticului interior și programelor în care am crescut. Învăț recunoștința și iertarea față de mine, concepte străine pentru majoritatea dintre noi. Învăț în fiecare zi prin toate experiențele vieții privite conștient să accept, să las controlul, să iert, să am răbdare, să dăruiesc, să primesc, să am compasiune, să înțeleg, să iubesc, să nu mai aștept, să am încredere și să-mi cresc credința în unele arii din viață. Am curajul să mă uit în interior chiar și atunci când doare, să stau de vorbă cu mine , să plâng, să mă înfurii dacă e cazul. Am invățat să îmi dau voie să fiu eu , să nu mai evit și să nu mă mai ascund de sentimente, emoții și de ceea ce stă în mine, în umbră. Am învățat despre întuneric și latura umbroasă și acceptarea lor, despre împământare și a fi Om în lumea pe care am ales-o și nu doar a căuta stări de extaz și pace aparente.

 

Vreau să învăț în continuare să mă accept în totalitate și să mă valorizez  cu adevărat, să am răbdare cu ceilalți când ei au un ritm mai lent, să am răbdare cu mine, să fiu mai focusată, să îmi exersez voința și disciplina. Vreau să învăț adevărata dăruire și lăsare completă în mâinile Sale. Vreau să învăț să iert mai ușor și să fiu mai smerită. Vreau să îmi văd Egoul mai bine și să renunț la mândrie. Vreau să comunic mai bine cu îngerii mei și să renunț la toate limitările minții mele.

Anul ăsta am învățat atât de multe, am realizat atât de multe, am început atât de multe…Rămân cu recunoștința în suflet pentru tot, pentru creșterea uriașă pe care o simt în mine , pentru oamenii minunați pe care i-am întâlnit , pentru locurile divine pe care le-am vizitat și de care m-am îndrăgostit, pentru sentimentele de beatitudine și bucurie nemăsurată în natură , pentru momentele de încrâncenare, confuzie, tristețe sau resemnare care mi-au adus apoi lumină și creștere. Rămân cu recunoștință în suflet pentru muzica pe care am ascultat-o anul ăsta și concertele la care am fost, pentru clasele de yoga ce mi-au adus atâta liniște, pentru sesiunile de masaj care mi-au mângâiat simțurile și m-au ajutat să eliberez multe, pentru uleiurile magice care mă susțin zi de zi , pentru că am reușit să am mai multă grijă de corpul meu și să mănânc mai conștient. Aș putea umple încă doua pagini cu motive de recunoștință, am atât de multe…Mulțumesc Doamne!

 

Sunt zile în care se deschid cerurile, în care lumina curge în casele și inimile noastre, în care îngerii sunt mai aproape, mai perceptibili, sunt zile în care și noi să ne deschidem sufletele cu adevărat și să ne aplecăm capul în recunoștință și smerenie, în mulțumire și tăcere, în rugăciune pentru noi și pentru Planetă.  Fiecare suntem responsabili de tot ceea ce se întâmplă în jur, să ne uităm mai bine în noi și să ne asumăm această responsabilitate mai mult în anul ce vine. Să protejăm mai mult natura, animalele , apele, pădurile, să fim mai conștienți cum ne educăm copiii, mai conștienți de noi și alegerile noastre, să fim mai asumați pentru fiecare alegere și acțiune , pentru gândurile pe care le împrăștiem în jur și pentru cuvintele care sunt tot energie ce merge către toți. Poate…să fim mai aplecați către sufletele noastră și către Divin, către căutarea de sine autentică, cu practică neîncetată.

 

Sărbători în Lumină, în inimă și Iubire, în prezență și conștiență să avem spre binele nostru cel mai înalt! Și așa să fie și anul ce vine!

 

Pentru a ramane in legatura si pentru a primi noutatile, introdu numele si adresa ta de e-mail in rubrica de mai jos:

Abonează-te la newsletter