Sa crezi in lumea pe care nu o vezi, aceasta este dilema.
Daca ne uitam in jur si ne gandim apoi la modul in care am fost crescuti, la ceea ce ni se spune de cand ne stim vom realiza (cel putin majoritatea dintre noi) ca e important sa avem casa, masina, bani, un sot/sotie, copii si tot felul de alte bunuri materiale. Pe langa acestea “trebuie” sa avem o slujba bine platita care ne confera un statut si de multe ori o identitate.
Astea sunt in mare valorile noastre, ale societatii in care ne aflam , toate puse sub umbrela materialismului – sa crezi in ceea ce vezi, ceea ce ai si ceea ce este demonstrat cu numere.
Cred eu ca de aici si involutia noastra din punct de vedere spiritual, din punct de vedere al credintelor imateriale, invizibile. Aici pot intra valorile, calitatile adevarate, Divinitatea sau Universul, spiritele, sufletele… Am uitat sa spunem “Da, cred in bunatate, in generozitate, in Ingeri sau un Dumnezeu, in spiritele prietenoase care sunt in jurul nostrum, in suflete curate”… spunem acum cred in job, cred in bani, cred in pozitia sociala, in masina pe care o am…
Ce incerc sa dezvolt aici este “prea mult material, prea multa densitate”, prea putina spiritualitate, prea putin suflet si curatenie sufleteasca fara a avea legatura neaparat cu a fi religios.
De cate ori ne oprim sa mirosim boarea pe care o aduce vantul , o floare sau un parfum? De cate ori ne gandim la a ne acorda un timp sa fim noi, din nou copii, naivi si darnici, plini de speranta si de bucuria momentului? De cate ori ne orpim din goana pentru a privi luna, stelele, un lac sau o pasare pe o ramura si sa ne bucuram cu adevarat de minunile naturii? Si exemplele pot continua…
Ma plimbam prin parc de curand inspirand adanc aerul curat, ascultand pasarelele vorbind si bucurandu-ma de ceea ce ma inconjoara si am vazut oameni care nu-si puteau ridica privirea din telefon in timp ce mergeau, care se jucau cuprinsi de lumea virtuala la fel, in timp ce mergeau… auzeam oameni vorbind continuu despre dificultati financiare, despre ultimele achizitii si tot asa… M-am mirat si m-am intristat sa vad ca am uitat de natura, am uitat de Pamantul cu care suntem de fapt una, am uitat de spiritual nostru, de visare, de fericie, de fapt, de NOI.
Cred cu tarie ca toate acestea se vor schimba si ca incet incet ne vom reintoarce la esenta… la curatenia aceea prin care daruiesti doar pentru ca iti face placere, uiti ce inseamna “a barfi” sau “a judeca” si ne vom regasi pacea, sufletul care tanjeste dupa cele invizibile, imateriale.
Fericirea o gasim in noi, o avem in noi si in nici un caz nu ne este adusa de ceva/cineva din exterior. Iubeste-te pe tine insuti mai intai, aici incepe calatoria spre libertatea aceea invizibila.
