M-am intors. La mine. Dupa o luna dificila, provocatoare. O luna august in care am pasit atat de bucuroasa ca voi avea pauza pe timp nedefinit. Pentru prima data mi-am permis sa plec si sa nu stiu cand ma intorc, sa nu-mi impun, sa nu-mi cer, sa nu vreau. Si a fost minunat cu toate cele ce s-au intamplat intre atunci si acum.
Am simtit nevoia de izolare, de a pleca undeva unde sa fiu eu cu mine si sa regasesc, se pare, parti din mine. Am plecat deoarece ajunsesem la epuizare. Pentru ca nu am stiut sa pun limite, pentru ca am dat mult prea mult fara sa fiu atenta la echilibru, pentru ca simteam ca nu mai vreau decat sa stau, sa citesc, sa ma plimb, sa fiu libera.
Am ajuns, chiar daca fac exact ce imi place, sa ma constrang din nou, sa pun teluri prin care sa manifest nevoia de control, sa fiu perfectionista, sa vreau sa plac, sa arat, sa fiu eficienta…Toate astea m-au adus inapoi in punctul acela de oboseala si de „mi s-a luat”, e timpul sa schimb ceva.
Asadar mi-am luat geanta si am plecat in celalat capat de tara unde am stat alaturi de iubitul meu pentru cateva saptamani calatorind in apropiere pentru a petrece timp in natura, a primi si a darui. Au fost momente in care am plans, de durere, de rau, de caldura.Au fost momente in care am simtit ca nu mai vreau sa ma simt asa de rau, fizic. Au fost zile si momente in care am fost irascibila si se parea ca nimic nu iese, nu e in flux. Au fost momente in care am avut multe indoieli si intrebari.
Au fost momente in care am fost plina de bucurie, recunostinta, frumos, iubire, in care mi-au curs lacrimi de atata frumos si minunat in viata mea.
Pe toate le-am trait alaturi de el.Pe toate le-am trait impreuna, aproape pe rand ca si cum trebuia mereu ca unul sa fie bine pentru a-l sustine pe celalat, perfecta sincronizare, polarizare. Am vorbit singura, in gand si cu cel de langa mine despre toate trairile mele. De fiecare data m-am intrebat ce am de inteles de aici, de ce am manifestat aceasta situatie in viata mea si am vorbit despre asta deschis chiar daca nu erau cele mai placute trairi.
Am fost sus si jos. Am ajuns , cumva, la un concert de muzica indiana unde s-au cantat doar mantre timp de aproape doua ore. Au fost trairi minunate, lacrimi si piele de gaina constant. Desi totul in jur era parca intr-un fel, contra si toate neajunsurile si iritarea se construisera acela a fost momentul pentru care trebuia sa fim in acel loc, in acea zi. Restul….a iesit frumos la iveala cu sinceritate si s-a incheiat cu imbratisari si sarutari.
Toate astea m-au adus mai aproape de mine. M-au ajutat sa incep luna intr-un fel si sa o inchei cu totul altfel. Au fost zile intregi in care am citit cu nesat, in care am privit documentare ore intregi, in care n-am vrut nimic din toate astea. Au fost zile in care n-am vrut sa aud sau sa citesc nimic spiritual, nici o predictie, nici un mesaj, nici o tehnica, metoda sau mai stiu eu ce 10 pasi si profetii apocaliptice. Ma saturasem de exagerarea de „spiritual” , de atatea mesaje halucinante, predictii, canalizari, care mai de care. Am vrut sa fiu doar eu, fara toate astea, sa merg doar eu cu mine, simplu.
Am inteles acum mult mai clar cine sunt, am regasit puterea de a fi, de a face ceea ce simt si ceea ce consider eu fara a simti nevoia sa fie aprobat sau validat. Mi-am regasit stalpul in mine si nu mai simt nevoia sa ma sprijin pe nici un gard. Multumesc tare mult tuturor celor care m-au ajutat in drumul meu sa ajung aici. Sa inteleg asta. Multumescc tare mult tuturor experientelor traite pana acum ce m-au adus la punctul de „gata, mi-a ajuns asa” si in punctul de a trai.
Daca am ajuns sa nu ma mai simt libera fiind in acceptiunea generala chiar foarte libera inseamna ca ceva nu era in regula in mine, cu mine. Acum stiu ca nu mai vreau sa cer nimic de la mine, nu in modul ala perfectionist si poate chiar demonstrativ. Nu mai vreau sa arat, sa fiu intr-un fel anume, sa fac lucruri , sa aplic tehnici sau mai stiu ce alte lucruri spirituale doar ca sa fiu cumva, sa ajung undeva. Nu trebuie sa ajung nicaieri ci doar sa traiesc ceea ce sunt si este. Sa fiu in acceptare cu toate cele ce vin catre mine si sa fiu recunoscatoare pentru tot ceea ce este si vine pentru ca toate au rostul de a ma invata sa ma iubesc si prin mine sa iubesc pe toti ceilalti.
Am inteles ca este nevoie sa ma apreciez la adevarata mea valoare, cea pe care eu mi-o dau acum. Sa pastrez un echilibru intre a da si a primi fara a ma mai gandi mereu la altii si la ce pot sau nu ei, la ce cred sau nu ei. Am clarificat puncte ce erau in ceata, am stat cu copilul din mine si cu familia mea fata in fata chiar daca ei fizic nu au fost acolo. Am inteles aspecte despre relatia mea cu Dumnezeu si cu familia mea pe care nu le banuiam.
Am plecat agitata, obosita, iritata, poate chiar satula si m-am intors asezata. Cu o liniste. Cu o motivatie si o bucurie de a continua ceea ce am inceput, de a modifica si a completa exact asa cum simt, unde simt si cand simt. Fara a imi pune singura constrangeri, limite, piedici. Si cine nu este de acord si nu rezoneaza, foarte bine, de aceea sunt atatia ghizi spirituali, coachi, profesori. Toti conlucram fie ca o stim sau nu, ca o acceptam sau nu. Abia astept sa ne putem vedea telul mai inalt si sa nu ne mai lasam impiedicati de concepte , de egouri, de lupte inutile inspre a demonstra.
Iubesc viata pe Pamant si iubesc ceea ce devin in fiecare moment, tot ceea ce inteleg despre mine si implicit despre ceilalti. Imi iubesc Omul ce-mi sta alaturi indiferent cat de ciudat, dificil, enervant poate fi -eu sau ceea ce se intampla. Iubesc familia ce m-a primit in viata asta si ii multumesc. Iubesc ceea ce cunosc despre mine si ma deschid sa iubesc si toate acele parti pe care inca nu le vad sau stiu din mine. Invat sa iubesc toate aspectele mele mai putin placute, sa le aduc in lumina pentru a se putea trasforma in lumina. Fara graba, fara a mai alerga pe un drum „spiritual” de parca cineva urmeaza sa-mi dea vreo nota pentru cate tehnici am aplicat azi sau ieri.
Imi dau timp. Imi ascult intuitia, sufletul, inima. IMi ingadui. Imi las spatiu si am incredere in mine, in Dumnezeu, in tot ceea ce este ca aduce catre mine tot ceea ce au am nevoie, impreuna cu mine bineinteles, spre binele meu cel mai inalt.
Ma asez incet, incet ….in mine.