Luna Plină în Leu -îmbrățișează-ți strălucirea, ieși din mulțime ( 16 februarie 2022)

 

Pe 16 februarie se formează aspectul de Lună plină în Leu. 

Energia acestui semn ne vorbește despre inimă, spontaneitate, bucurie, creativitate, joacă, generozitate, pasiune, sexualitate, flirt, iubire, suveranitate, încredere.

Luna plină este momentul în care Soarele și luna sunt opuse pe cer adică avem acum un Soare în Vărsător.

Energetic, acest moment este proprice pentru a vedea ceea ce a fost ascuns, pentru a face ritualuri de eliberare, purificare și a da drumul vechiului.

 

Cu luna în  Leu suntem invitate să ne uităm și să ne întrebăm: unde am pierdut creativitatea, bucuria de a trăi, spontaneitatea ? Ce îmi place cu adevărat, care sunt sau erau pasiunile mele și am uitat de ele, le-am pus le locul doi?

Când mi-am închis inima și am devenit prea serioasă, prea rigidă și am uitat să mai privesc viața și prin ochii copilului din mine? Am pus întâi munca, nevoile celorlalți, casa, taskurile și urcarea scării ierarhice și m-am deconectat de la inima mea, de la pasiunile mele, de la bucuria de a trăi.

 

Din alt punct de vedere Leul sau Leooaica te invită să vezi dacă ești cu adevărat Regina în viața ta. Îți dai voie să strălucești? Îți dai voie să stai dreapta în fața tuturor și să spui ce ai de spus? Stai în autoritatea ta interioară sau încă te reții, ascunzi, te scuzi, te simți vinovată?

 

Ce relație ai cu viața însăși? O primești, o trăiești, o simți, epxlorezi, descoperi, rămâi curioasă și deschisă sau treci prin ea abia văzând ce e în jur, sleită de energie, plictisită, anxioasă, izolată și moartă pe interior?

 

Când ai oprit viața să mai curgă prin tine? Când ai decis , poate inconștient și poate demult, în copilărie, că nu ai voie, nu poți, nu e ok să te joci, să râzi, să faci totul după placul inimii? Când ai decis și înțeles că viața trebuie să fie grea, că nu ai timp de „prosteală”, de joacă și că tre să-ți vezi de treabă în cadrul regulilor existente fără să ieși din cutie, temătoare că se poate întâmpla ceva rău mereu, că poți fi criticată, pedepsită?

 

Ți-e teamă și rușine să ieși în față? Să fii văzută? Să strălucești? Să fii „prea mult’? 

Judeci acele femei care au curajul să strălucească, sigure pe ele, flirtând cu viața, magnetice, Regine? Ți se pare că sunt tupeiste, arogante, te irită și deranjează?

Tu ce ai făcut cu această parte din tine și când ai ascuns-o preferând seriozitatea, tristețea, suferința, martiriul, să fii fata bună, să nu deranjezi? 

 

Cu Soarele în Vărsător suntem susținute să ieșim din Mulțime și să ne asumăm propriul DAR, propriul ADEVĂR fără scuze și rețineri. Suntem încurajate să ne găsim tribul și să stăm drepte, în autoritatea noastră, cu capul sus aducând lumii energia, darul, adevărul nostru.

 

Nu mai este timp de pierdut. 

Nu mai este timp de stat în umbră și de ascuns. Ești chemată să îți asumi viața, să îți faci misiunea, să îți aduci darul, să NU te mai reții.

Pământul nou se naște și este nevoie de tine.

 

Odată cu această lună plină un alt aspect important are loc acum pe Cer: Venus și Marte sunt Împreună, în conjuncție, în Capricorn. Curând și în conjuncție cu pluto.

Masculinul și femininul vin împreună. Venus iese din retrogradare și se poate simți un pic obosită. Marte o sprijină și îi da încredere, curaj, motivație. O susține să se ridice, să aibă încredere, să construiască alături de el VIITORUL.

Deci…ce relație ai tu cu Masculinul ? Dar cu femininul? Atât interior cât și exterior. 

HINT: vezi cum ai perceput pe mama și pe tata și cum au fost ei pentru tine ca exemplu de masculin și feminin. Connect the dots.

 

Dacă nu poți accesa femininul receptiv, deschis, încrezător, magic ce se lasă condusă de Masculin, are încredere în masculin atunci este foarte dificil să construiești ceva de durată și în armonie, pace.

De aceea odată cu pluto aici este esențial să reevaluezi această relație precum și toate relațiile tale. Din temelii. ȘI asta implică disponibilitatea ta de a lucra temeinic în inteiror cu rănile, emoțiile, traumele captive acolo încă din copilărie, din burta mamei și chiar mai în spate. Rana cu femininul și masculinul este uriașă și doar prin asumare și coborâre în adând o putem cu adevărat vindeca și trece la următorul nivel.

 

Nu poți aștepta ca totul să se întâmple din afara ta, ca planetele să se alinieze, ca făt frumos să apară, ca viața să aducă Altceva…dacă tu NU acționezi înspre schimbare, înspre a sta față în față cu tine și a procesa durerea, tristețea, frica, neîncrederea,abuzul…rușinea.

 

Un alt aspect interesant este cel făcut de Soare și Lună cu Nodurile Lunare, axa destinului.

Putem avea parte de eliberări majore acum, de curățări puternice care pot aduce și simptome fizice de oboseală, amețeală, somn mai mult, vise interesante etc.

Sigur, este ideal să ne luăm timp de introspecție și să ne uităm conștient la ceea ce nu ne mai seevește în călătoria noastră, la ceea ce ne ține în spate, mici, tensionate, speriate și să eliberăm.

O nouă poartă se deschide acum spre un nou fir de destin. Depinde de fiecare ce alege să schimbe acum, ce alege să își asume, dacă alege să fie responsabilă și să creeze conștient sau continuă să facă același lucru ca și până acum amânând, evitând, negând.

 

Unviersul vine constant în sprijinul nostru, ne ridică, ne conduce, ne deschide oportunități să strălucim, să fim pe calea noastră, să ne aliniem cu cel mai înalt nivel la care putem fi acum. Ține însă de noi, de fiecare să venim în întâmpinare, să depunem munca interioară necesară, să curățăm vechiul, fricile, limitările, să avem curajul și deschiderea să ieșim din paradigmele învechite și să acceptăm NOUL, SCHIMBAREA.

 

Pentru că schimbarea continuă la un nivel din ce în ce mai mare și mai accelerat. Nu poți să o eviți. ȘI ai de ales:

rămâi în mintea rigidă și plină de povești vechi, să alegi să te agăți de un normal care nu mai există, să vrei să controlezi totul constant….

….sau să cobori în inima ta, în corpul tău și să te auzi cu adevărat, să asculți îndemnurile Sufletului și să privești schimbarea cu curiozitate, deschidere și cu simț de responsabilitate dar și de explorare, joacă, încredre. Să devii prietenă cu NOUL în loc să rămâi prizonieră în dogme, credințe, reguli, iluzii a unei lumi care apune.

 

Eliberează LEOAICA din tine! Accesează copila din tine și readu în viața ta bucuria, pasiunea, încrederea, joacă, curiozitatea.

 

 

 

 

Abonează-te la newsletter