Despre procesul mortii nu se vorbeste inca destul. Este ceva ce intra in categoria „tabu” Stim ca suferim, ca e nasol, ca nu vrem sa se intample si nu vorbim despre asta pentru ca doare.
In ultimii ani tot mai multe suflete aleg sa plece dintre noi , atat tinere cat si mai in varsta, cat si animale( dupa ce motanul meu a plecat am aflat de cel putin inca alti 3 stapani in aceasta situatie).
Nu stim ce este moartea, nu stim cum sa o tratam, nu stim ce sa facem cu ea si chiar in timpul ei si nu stim ce sa facem dupa. Cream foarte multa energie negativa in jurul ei si o tratam ca pe cel mai mare bau-bau in existenta.
Pe vremuri, oamenii jeleau nasterea si sarbatoreau moartea. De ce? Pentru ca ei stiau ca sufletul este nemuritor si ca se va chinui ducand aceasta viata in trup, limitata. Stiau ca atunci cand sufletul pleaca dintre noi se intoarce acasa , acolo unde este multa lumina, iubire si frumos. Noi am uitat asta. M-a impresionat , in filmul „Captain fantastic” felul in care familia a ales sa onoreze dorinta mamei ce a plecat dincolo, felul in care s-a 
desfasurat ziua sau momentele inmormantarii. Va recomand sa urmariti acest film.
Suntem un popor religios in mare parte, condus de biserica si de invataturile ei, nu intotdeauna corect livrate. De aici, stim ca daca suntem rai vom merge in iad si daca suntem buni vom merge in rai. Ce inseamna rau si bun? Ceea ce au interpretat oamenii si preotii ca fiind asa. Chiar mai credem ca Dumnezeu sta cu un bat undeva acolo si contorizeaza cate injuraturi am zis, de cate ori nu am tinut post sau de cate ori am mintit? Chiar mai credem ca daca nu esti ortodox mergi in iad? Sau daca nu esti catolic mergi in iad s.a.m.d?
Dar nu despre asta este vorba in aceste randuri , ci despre Moarte, despre procesul trecerii, despre continuitatea vietii. Pentru ca asta este, de fapt moartea. Ce vroiam sa spun mai sus este ca ne e teama de acest „final” pentru ca nu stim ce ne asteapta dincolo, pentru ca nu avem credinta, nu traim curat si nu avem o conexiune puternica si adevarata cu Dumnezeu, o conexiune personala. Si atunci traim in teama, ascultand orbeste ce ne spun cartile sau biserica sau oamenii sau pur si simplu, societatea.
Si in cazul mortii traim si sustinem o cutiuta de genul „asa este, asa se face”. Cine spune ca e musai sa te imbraci in negru cand moare cineva? Cine spune ca trebuie sa plangi , sa jelesti la nesfarsit si sa stai cu capul in pamant si ochii in lacrimi nu stiu cat timp dupa? Ca altfel….esti nu stiu cum.
Am trait , in familie , mai multe astfel de momente si de fiecare data nu intelegeam acea jale, negreala care nu se mai termina. Tin minte ca atunci cand bunicul meu , care m-a crescut, a murit , stateam la priveghi cu el si nu simteam decat o pace, o normalitate a ceea ce se intampla. Vorbeam cu el si ziceam, e ok, e normal sa te duci daca asa vrei, era timpul pentru tine. Intelegeam , intr-o anumita masura ca trupul lui nu este el.
Odata cu plecarea motanului meu am avut ocazia sa trec prin acest proces impreuna cu el, constienta de fiecare pas, de fiecare urma de suferinta, de durere, de atasament. Am scris despre asta intr-un articol anterior pe care il gasesti pe blog, sub numele „lectii intre viata si moarte” , publicat in noiembrie 2016.
Mi s-a solicitat apoi ajutorul de cateva ori in cazul unor plecari atat ale unor animale de companie cat si ale unor suflete de oameni. Am fost de fiecare data , bucuroasa ca pot sa ofer acest ajutor, pentru a adauga cat de putin , la schimbarea perceptiei asupra mortii, pentru a ajuta acel suflet care merge dincolo. 
Vei ajunge acolo unde crezi ca ajungi , dupa ce vei parasi planul fizic. Vei experimenta produsul propriei imaginatii si credinte. Daca tu crezi ca esti un om rau care va merge in iad si ai o imagine despre asta, vei merge si vei experimenta niste taramuri de vibratie joasa, o iluzie care seamana cu ceea ce tu ai plasmuit de-a lungul vietii. Pentru o perioada. Dupa care vei realiza ca nu e nimic real din acel iad si ca totul sta cu totul diferit, ca nimeni nu te pedepseste si ca nu vei arde nicaieri pentru eternitate. Iti vei revizui viata si vei alege in continuare parcursul tau. VIata continua.
S-a demonstrat deja ca sufletul exista, se scrie deja despre faptul ca moartea nu exista dar avem nevoie de mult mai mult ajutor in a intelge mai clar si mai profund acest mister. Care nu este deloc un mister ci doar am vrut noi, ca oameni sa -l facem sa para asa.
Sufletul paraseste trupul si se intalneste cu creatorul, cu celelalte suflete, urca in dimensiuni si acolo hotaraste care e treaba lui pe mai departe in functie de ce a inteles in viata asta sau pana acum , in existenta lui. Nimic tragic, nimic nasol, nimic de jelit.
Imi doresc sa ajut in continuare spre a intelege acest proces, spre a ne pregati pentru el, spre a trece prin etapele potrivite , de folos in acest caz.
Dupa ce intelegi , ajungi sa te detasezi ceva mai mult de omul care vrea sa plece. De multe ori cel muribund (bolnav poate) vrea sa plece , a hotarat asa deja prin boala lui sau pur si simplu asta vrea sufletul sau indiferent de varsta. Doar tu, din atasamentele tale mai vrei ca e sa ramana aici, doar Egoul tau inca trage de viata din omul ala care nu mai are nici o treaba aici de fapt. Cand vei intelege ca il tii aici fortat si ca el chiar vrea sa plece, ca e vorba despre suferinta ta , egoul tau, si nu despre a lui…ai sa capeti acea detasare necesara si o schimbare a perspectivei asupra intregului proces.
OMul si-a incheiat treaba pe Pamant, si-a terminat misiunea lui aici, nu mai vrea, nu mai poate, nu mai gaseste rostul si gata. Se duce, intr-un fel mai brutal sau mai lin, intr-un mod pe care tu il poti sau nu accepta. Dar el se duce ca si suflet si exista in continuare. Doar trupul moare, doar trupul se stinge.
Poti invata cum sa sustii aceasta decizie a sufletului sau, poti invata cum sa ii fii alaturi cu iubire, cu detasare, cu pace si cum sa il ajuti in calatoria sa . Poti invata cum sa il eliberezi si cum sa ii dai voie ….si cum sa te elibrezi pe tine si sa il ajuti astfel, cand pleaca sa ii fie drumul lin. De cate ori mai util, mai plin de iubire este asa….versus plans, jale, suferinta care nu se mai termina? Cui faci un bine? Inteleg, ti-e greu, insa pot contribui ajutandu-te si pe tine si pe el in loc sa faci o defavoare amandurora.
Spunand ” nu vreau sa plece”, „mai ramai cu mine, nu ma lasa”, ” nu se poate , nu accept asta”, etc….nu faci decat sa tii acel suflet legat de tine, de planul asta….sa ii intarzii drumul in lumina si sa impiedici evolutia , si a ta si a lui.
Poti sa schimbi ceva daca vrei. Iar eu voi face cat pot in acest sens pentru tine. Alaturi de ingeri si de ghizii de lumina pe care ii ai poti transforma moartea in simplul proces al trecerii care este de fapt. Poti renunta la suferinta si la durere, poti ajuta intreaga familie si chiar sufletul in cauza. Pentru ca moartea nu trebuie sa fie asa cum este acum privita.
