Închide ochii, respira profund, pune-ți mâinile pe pântec și doar respiră. Stai în liniște , savurează momentul. Fii cu tine, onorează-te, ascultă-te.
Avem nevoie de liniște, de momente de tăcere și ascultare ca de aer. Uităm tocmai de aceste momente care ne hrănesc esența feminină și ne lăsăm duse de vâltoarea zilelor care ne conduc către mecanizare, robotizare, masculinizare, departe de inima și esența noastră.
Ca femei avem nevoie de un alt ritm, de a fi și a lucra dintr-o altă energie decât cea care există astăzi în societate. Avem nevoie de timp, de liniște, de repaos, de retragere în interior, de conectare cu pântecul, cu pământul, cu forța creatoare, cu inima și iubirea, avem nevoie să curgem, să ascultăm, să ne întoarcem la noi.
A fi femeie este o binecuvântare și este ceea ce am ales în acest plan dacă suntem în corp de femeie. Am ales să ne întoarcem la esența feminină și să ne găsim pe noi, cele unice, dincolo de tot ceea ce se spune despre noi, se vrea de la noi, se așteaptă.
Primul model de femeie este cel al mamei și al bunicii. Mai ales daca ea ne crește. Prima influență asupra noastră este cea din pântec, atunci când poate cineva din familie nu vrea fete ci doar băieți și toată energia proiectata în sarcina pe noi este una masculină. Apoi am putea crește sub etichete precum „băiatul lui tata”, „ești un băiețoi”, „arăți ca un băiat” etc. Și mai multă energie masculină proiectată asupra noastră.
Dacă mama este un exemplu de femeie care nu este în contact cu feminitatea ei, care fie este o victimă ce se sacrifică fie ea este cea puternică, cea care ia decizii, cea care știe, face, conduce, pune la punct, ea ne oferă un exemplu de femeie ce trăiește într-o energie masculină și învățăm astfel că o femeie așa trebuie să fie. Preluăm exemplul. Devenim și noi mama încet, încet. Dacă aici mai sunt adăugate programe despre bărbați și sexualitate precum „bărbații sunt degeaba”, „bărbații nu sunt responsabili, nu te poți baza pe ei ”, sau alte asemenea, „sexul este rușinos, păcat, murdar, neimportant, scârbos, nu vorbim despre asta” și altele , atunci energia noastră feminină este deja în pom.
Mai sunt influențele strămoșești, de pe neam care contează enorm atunci când lucrăm cu feminitatea noastră. Cum au fost femeile din neamul nostru? Ce tipare putem observa? Cum e când ne uităm la relația dintre femei și bărbați în neam? Ce simțim despre sexualitate cand ne uităm /conectăm la neamul nostru? Și dincolo de aceste influențe mai există și cea străveche care pune femeia pe un picior de inferioritate, ea trebuie să sufere la naștere, să trăiasca în chinuri , să fie supusă bărbatului.
Acest frumos cocteil ne ajută să vedem cam unde suntem astăzi în ceea ce privește energia feminină, cât de aproape sau departe suntem de ea ca femei, ca suflete.
Se vorbește despre feminitate dar deocamdată într-un mod fragmentat și sunt prea puține cele care s-au dedicat feminității și sprijinirii femeilor spre a se reconecta cu ele, cu energia lor feminină, a o înțelege și lăsa să se manifeste.
Asociem datorita tuturor celor menționate deja, feminitatea cu slăbiciunea, cu gelozia, cu răutatea, cu a fi rănită, cu a a fi inferioară, cu a fi curvă, cu a fi prea fragilă. Nu știm, nu ne-a fost explicat, nu ne învață nimeni ce înseamnă de fapt, feminitatea, energia feminină, nu ne arată nimeni cum să ne conectăm cu ea, cum sa fim Femei. Acel gol cu care trăim poate o viață întreagă, acel ceva care lipsește este chiar conexiunea noastră cu noi, cu energia noastră feminină.
Rușinea, vinovăția, suferința, durerea au acoperit atât inima cât și pântecul nostru. Nu suntem conectate cu trupul nostru, nu ne place de el deloc, nu ne place de noi, nu suntem relaxate în preajma bărbaților, ne este rușine de trup, de organele sexuale, de senzualitatea noastră, de actul sexual, de frumoasa noastră fragilitate, de a fi emotive, ne simțim vinovate dacă facem sex, daca ne permitem să simțim plăcere, dacă cumva purtăm un decolteu mai adânc și se uită careva la noi. Ne este rușine cu noi, cu feminitatea noastră, ne simțim vinovate pentru că suntem femei.
Am trecut prin asta și încă cum! Mersul aplecată pe stradă ca sa nu mi se vadă pieptul, acoperitul corpului ca nu cumva să se uite cineva la mine, rușinea atunci când venea vorba de vreun compliment sau de goliciune, rușinea de a mă simți bine în timpul actului sexual, de a experimenta plăcere etc. Am trecut prin toate. Și toate au lăsat amprente adânci în mine.
M-am rupt atât de mult de mine, de trupul meu mai ales, de pântecul meu și de plăcere încât am devenit insensibilă, reticentă, temătoare, închisă. Asta după ani în care era mai ușor să-mi dau trupul, să ma culc cu bărbați pentru că așa ,poate, primeam niște atenție, niște „băgare în seamă”.
Curva și călugărița sau virgina sunt cele două polarități ale arhetipului Iubitei, cel mai ostracizat, evitat, prost integrat Arhetip feminin după părerea mea. Putem oscila între ele, putem experimenta una din extreme sau amândouă dar nu știm care este zona de echilibru. Nu avem habar ce înseamnă Iubita, ce înseamnă a fi Feminină, în curgere, în armonie cu energia noastră feminină. Și știi ceva? E în regulă să nu știi. Nici eu nu am știut și nu știu încă tot. Și mi-am zis : e în regulă să nu ai habar de feminitatea ta. Acum începe călătoria și pas cu pas, vei afla, te vei regăsi. ” Și asta fac. Sunt în călătoria către feminitatea mea de câțiva ani buni și iubesc ceea ce se întâmplă cu mine.
Am pornit de la mama, credințe, copilărie, modele, tipare, am ajuns la emoții reprimate, la durere, la relația cu bărbații, la sexualitate și în cele din urmă la trupul meu. Una dintre cele mai mari provocări este conectarea cu trupul, îndrăgostirea de propriul trup din nou. Acceptarea lui și deblocarea energiei noastre feminine și a permite ca ea să curgă prin noi, să ne simțim acasă în noi.
Cum facem asta? Trecând prin toate etapele menționate mai sus. Angajându-ne în propria călătorie către centrul nostru. Oprindu-ne din negare, din evitare, din a spune : „da ce, eu sunt femeie, ce-mi trebuie mie prostiile astea?” ori „sunt feminina deja , îmi pun ruj , port rochii, ce mai am nevoie?” , sau „nu înțeleg domnule ce tot atâta cu feminitatea asta, sunt femeie, ce , nu se vede?” ori ” nu am timp de așa ceva…am o casa, copii, îndatoriri”
Am înțeles pe dos feminitatea și de aceea societatea noastră este pe dos acum. Ține de fiecare dintre noi să ne recunoaștem nevoia de reconectare, de bine cu noi, de apropiere de sufletul nostru și să ne dedicăm nouă mai mult și mai puțin celorlalți. Ține de fiecare să vrea să se reconecteze realmente cu feminitatea ei, cu energia feminină, cu bucuria de a fi femeie. Nu contează câtă treabă ai, pentru tine , dacă vrei cu adevărat, vei găsi timp întotdeauna așa cum îți găsești mereu pentru alții.
Începe prin a închide ochii, a-ți pune mâinile pe pântec și a respira profund, repetat, în liniște, câteva minute. Apoi du-ți o mână pe inimă și continuă să respiri. Fă asta în fiecare zi, câteva minute, pentru sufletul tău. Și în rest, apucă-te de tine…cere ajutorul, intră mai profund, regăsește-te, reconectează-te, învață cum să fii cea mai bună prietenă a ta odihnindu-te în tine.
Este o călătorie pe cinste!
Te îmbrățișez cu blândețe, căldură și prezență <3
