Pace si trebuie

Sunt in pace, o pace alba, calda, luminoasa, diafana…cu miros de menta si prajitura…Sunt in pace acum, aici…

Este un sentiment, o simtire deosebita si noua neexperimentata pana acum catva vreme. Am trait in tumult si in griji, am trait printre ganduri si printre cuvinte, prin vinovatie, teama, neintelegere si neacceptare. Am trait murind cumva in fiecare zi- in fiecare frica, in fiecare gand ce punea stapanire pe ceea ce e de fapt sufletul.

Am trait asa cum traim multi, asa cum suntem obisnuiti si educati- intr-o mare de nimicuri, intr -o mare de lucruri si de lucrusoare. ” Trebuie sa…fac curat, mancare, calc, spal, platesc, cumpar, fac” si asa mai departe. O lume a lui trebuie sa…o lume plina de activitati mici ridicate la rang de importante si chiar prioritare. O lume cu un Sine uitat si pus deoparte pentru cand „o sa am bani de destui, o sa am casa, o sa am mai mult timp, o sa creasca copiii, o sa termin cu astea…” Cred ca suna cunoscut…doar ca totul este de fapt acum si aici. Daca amanam Sinele nostru ne amanam pe noi, amanam sa fim de fapt impedicandu-ne de multi de trebuie ce vin automat.

Am zis astazi la un moment dat „educatia asta are si „dezeducare”. Mai mult cu noi, mai mult pentru noi si pentru fiintarea noastra in fiecare zi chiar daca incepem cu 10 minute lumesti considerand ca nu e atat de important sa spalam farfuria din chiuveta sau sa facem ordine in camera.

Vine o pace, vine o liniste, vine un moment cand toate sunt una si noi suntem toate si una la un loc.

Abonează-te la newsletter