Etichetă: astrologie intuitiva
Lună Nouă în Taur + Jupiter în Taur/Marte în Leu
Energia Taurului este activată la MAXIM în perioadă asta prin Luna Nouă din 19 mai, intrarea lui Jupiter în Taur din 16 mai, Mercur, Uranus și Nodul Nord tot aici. 6 marcaje într-o singură zodie!
Energia Taurului este despre bani, valoare de sine și valori, talente, pămănt și relația cu pâmântul, resurse, mediu, mâncare, nevoi de bază, simplificare, concret. Energia Taurului ne invită la ușurință, plăcere, conectare cu corpul, simțurile, pământul, valorizare de sine și crearea unui trai bazat pe valori reale.
Este o energie fixă deci se mișcă greu când vine vorba de schimbare,doar în termenii săi, când vrea ea având adesea multe atașamente de material și rigiditate în rutină, obiceiuri, zonă de confort. Poate fi multă încăpățânare care face ca progresul să fie ceva mai lent.
Luna Nouă este momentul în care Soarele și Luna sunt mână în mână pe cer și sunt favorizare noile încputuri, intențiile și semințele plantate în NOI – Univers.
Care este relația mea cu banii?
Cum privesc banii, cum mă raportez la ei, ce valoare le dau, ce emoții și tipare sunt aici?
Sunt atât de atașat de bani – valoare absolută că tot ce fac este să alerg după ei, să îi adun dintr-o frică ce mă macină continuă de a nu-i avea? Uit de orice alt tip de valoare și valorizare și gândesc în termenii : dacă am bani sunt valoroasă, dacă nu, nu?
Ignor banii și mă prefac că ei nu contează, că e bine e și decent, că vreau să fiu „În serviciu” uitând să îmi dau mie întâi plăcere, bucurie, îndestulare?
Educația ne îndeamnă continuu către a pune egal între am bani- valoare și n-am bani- nu contez, sunt un eșec. Asta ne-a deconectat și mai mult de la noi înșine, ne-a îndepărtat de visele noastre reale, de pasiunile noastre, de Inima noastră și adesea habar nu avem pentru ce adunăm atăta, alergăm atâta …
Suntem invitate la a face o schimbare majoră în ceea ce privește relația cu SINE- cu VALOAREA pe care mi-o dau mie. Unul dintre marile mele momente de vindecare și integrare a fost acela în care am realizat cu adevărat că EU SUNT EU INDIFERENT DE CÂȚI BANI am în cont. Că sunt aceeași persoană plină de calități, abilități- VALOARE indiferent că în unele momente am sau nu am bani, sunt sau nu sunt „de succes” în mod tradițional.
Ne-am dat puterea banilor cu totul și am uitat că suntem valoroși pentru că existăm, pentru experiența de viață acumulată, pentru generozitatea, bunătatea, empatia, inteligența, capacitatea de a face bine etc..și nu pentru că avem bani în cont sau suntem vedete, avem followerși sau suntem influneceri. AM lăsat rușinea și sentimentul de devalorizare să ne copleșească atunci când ne găndim la bani. Nu vorbim despre ei, ne e frică de ei și/sau îi punem pe piedestal.
Discuția despre bani nu e niciodată despre BANI ci despre valoare, resurse, talente.
Care sunt talentele mele? Ce știu eu să fac și mă pasionează? CUm pun asta la treabă într-un mod în care să îmi fie ușor, plăcut, firesc?
De ce merg la jobul la care merg?
Care sunt VALORILE MELE?
Care sunt resursele de care dispun, abilitățile mele?
Care este relația mea cu PLĂCEREA? Cu corpul, cu simțurile mele? Dar cu PÂMÂNTUL, cu mediul?
Ce înseamnă pentru mine personal BOGĂȚIA , succesul?
Întrebări menite să aducă niște clarificări, răspunsuri și intenții spre a face o recalibrare fundamentală.
O bucată importantă în lgătură cu Taurul este relația ta cu Pâmântul, cu Natura. Orice înseamnă grădinărit, proprie grădină cu alimente curate, conectare conștientă cu copacii, cu apa, cu mediul, lucrul cu pâmântul și sau plantele este binevenit.
NU ne dăm seama că Pământul este literalmente dătător de viață și fără Mama Natură NU SUPRAVIEȚUIM. Da, suntem Energie și mergem mai departe în formă subtilă însă ca oameni care și -au asumat traiul aici, fizic, pe pământ este timpul să realizăm profund cât de importantă este NATURA. Este important să încetăm cu nepăsarea, cu abuzul și poluarea constantă, cu traiul care produce – de exemplu- atâta plastic- aruncat apoi în pământ. Ce alegeri putem face spre a fi mai responsabili, mai atenți și mai IUBITORI cu MAMA noastră Gaia?
Cu Uranus aici suntem constant în recalibrare și schimbare pe toate temele de mai sus. Srprizele se țin lanț și se vor mai ține. Schimbările MAJORE în sistemul financiar sunt inevitabile. Banii nu vor mai fi așa cum știm acum. De aceea e nevoie să schimbăm raportarea, modul de gândire și în care facem lucrurile, să ne dăm seama ce este IMPORTANT cu adevărat, care sunt valorile și viața pe care ne-o dorim realmente.
Cutremure, indundații, situații surprinzătoare legate de mediu, de hrană, transporturi, resurse sunt la ordinea zilei și vor continua să fie. Zguduirea este una din temelii.
Cu JUPITER proaspăt intrat în Taur pe 16 mai toate aceste teme vor fi MĂRITE sub lupa acestei plaente uriașe. Pe de o parte putem primi daruri, clarificări, bani din cer, resurse, invitații, ni se pot lega lucruri care nu s-au legat până acum, putem avea niște schimbări interioare majore.
Pe de altă parte tot ce este credință limitativă legată de bani, resurse, valoare va fi amplificată. Nemulțumirea, Frica, Lipsa, minciunile pe care ni le spunem, disperarea, grijile- toate se pot amplifica spre a LE VEDEA și a nu mai fugi de realitate, spre a crea vindecare și transformare profundă în noi.
Fiecare va trăi în funcție de nivelul său de conștiință, de capacitatea sa de a face schimbări, de a accepta, de a se ridica deasupra mundanului și materialului. Pentru unii poate fi raiul pe pământ plin de răsplată pentru toată munca, sinceritatea, integritatea lor și pentru alții poate fi aparent, iadul pentru a sparge carapacea veche și paradigma veche și a se crea împuternicire, schimbare. Ambele, din perspectivă mai înaltă sunt tot RAI pentru că sunt tot pentru și spre binele nostru.
Jupiter este marele benefic și în același timp cel care exagerează, nu se mai satură, nu are limite.
Dreptatea și justiția, legile divine sunt și ele prezente și se vor revela multe ascunzișuri spre a ne pune pe CALE – destin- NOD NORD.
Legile vechi ale LUMII, omenești sunt cele care sunt pe cale să se dizolve, să crape, să fie zguduite. Cele DIVINE sunt cele la care să ne aliniem și pe baza cărora să trăim. Suntem cumva forțați să facem poate cele mai mari schimbări din viața noastră.
După ce Jupiter a stat în Berbec și a primit idei, inpirație, entuziasm acum este timpul, în Taur, să vină în material ceea ce era în simțire, dorință, să creăm concret ceva NOU pentru noi.
Putem simți sau primi viziuni din viitor și pașii necesari să punem în practică, să facem lucrurile cu simț de responsabilitate ( saturn în Pești) , în mod asumat, conștient.
Fiecare va experimenta aceste shimbări mari din TAUR în funcție de CASA în care se află zodia taurului în harta natală. Pentru unii poate fi în aria relațiilor, pentru alții în aria vocației sau a sănătății etc.
O altă schimbare importantă ce are loc este intrarea lui MARTE în LEU și opoziția sa cu PLUTO din Vărsător. Tot Pluto face acum aspect tensionat cu axa nodurilor lunare ( de destin) și vine cu REGENRARE, TRANSFORMARE, ADEVĂRuri ascunse ce ies la suprafață.
Poate exista tendința spre agresivitate și VOINȚA UMANĂ – controlul- să fie tare provocată să se PREDEA VOINȚEI DIVINE. Putem fi puse în fața faptului împlinit oricât de dureros mai ales dacă nu am văzut, ascultat semnele de până acum și am tot ținut cu dinții să fie cum vrem noi.
Egoul se poate inflama la cote maxime și tensiunea crește. Mulți vor avea tendința să DEA VINA pe exterior, pe orice altceva decât să-și asume propriul ego, propriile limitări, frici. Este un soi de dans între mintea mică și condiționată, egoism, control, agresivitate și MINTEA mai MARE, planul SUFLETULUI, comunitate, împreună, VIITOR, schimbare.
Suntem dispuși să fim în DISCOMFORT ACUM și să încetăm să ne mai mințim, să înfrunăm fricile și durerile adânci din noi, minciunile în care trăim pentru a CREA UN VIITOR luminos, stabil, bazat pe compasiune, creativitate, co creație, putere colectivă, legi divine și colaborare cu Universul, cu semenii, cu Pâmântul?
Suntm dispuși acum să vedem cum CONTRIBUM la distrugerea mediului, la propria degradare personală și colectivă și să începem să alegem diferit, să ne ASUMĂM schimbarea fără să mai tot fugim să rămânem prinși în victima interioară : e greu, viața e nasolă, uite ce mi se întâmplă, m-am săturat (dar de fapt nu), alții…etc. ?
Marte- Pluto și axa nodurilor fac o cruce senzațională pe cer menită să ne dea un șut spre a ne alinia cu Sufletul, cu Planul sufletului, cu Voința mai înaltă și să ne trezim din adormirea cea de veci.
Venus, cea care guvernează Taurul stă în Rac și aduce la suprafață sentimente, emoții, multă sensibilitate, nevoie de siguranță și încetinire spre interiorizare, spre a putea SIMȚI cu adevărat ceea ce se întâmplă cu noi. Este bine să ne dăruim momente de odihnă, tihnă, răsfăț, confort, să ne dăm voie la încetinire și la a avea mai mult spațiu pentru noi. Este ok să plângem, să simțim intens, să vedem aduse în fața noastră tot felul de lucruri ce țin de copilărie, de familie, de nevoia de iubire.
Nodul Sud În Scorpion susține în continuare eliberări karmice intense și mari mai ales că este în aspect cu Pluto și Marte. Curățări, adevărurile alea de care fugim, recalibrăi, pentru unii – moarte interioară spre renaștere, întâmplări șocante și chiar dureroase- TOATE menite să ne fie MAI BINE, să ne împuternicim, să ne găsim pe noi și să oprim trăirea poveștilor altora.
Avem parte de o lună nouă intensă și o energie si mai intensă a schimbării, a revelațiilor, a adevărurilor.
ȘI penru cei care se întreabă exasperați ” când se mai termină odată” le spun : când o să acceptați că sunteți în continuă schimbare, că nu va mai fi niciodată ca înainte, că mergem doar spre NOU și spre altceva și că DISCOMFORTUL este BUN, este o oportunitate pentru mai bine, pentru schimbare; când vă veți asuma realmente că stă în puterea voastră să NU vă mai PLÂNGEȚI și să NU mai opuneți REZISTENȚÂ așteptând să se termine ceva, să se întâmple ceva, să facă alții ceva.
Suntem deja lansați pe o orbită a schimbărilor uriașe. Vechiul stil de viața nu se mai aplică. Suntem provocați CONSTANT să facem diferit, să ieșim din paradigmele vechi, să ne vedem minusurile și rănile, să CREȘTEM, să EVOLUĂM.
REPET : cu cât acceptăm mai repede că NU se termină și APOI ceva…ci că SUNTEM PARTE din schimbare, că discomfortul ESTE OPORTUNITATE și CREȘTERE cu atât va fi mai ușor, mai miraculos, mai bine. Cine merge cu VALUL schimbării are numai de câștigat. Cine se împotrivește și rămâne în control, fixism, ego, frici….va vea mult de furcă cu provocări peste provocări.
Sunt enorm de multe informații sprijn- numai să vrei și să ai discernământ. Sunt enorm de multe modalități prin care să fii susținută și să înveți despre tine, despre emoțiile tale, despre a gestiona ce ți se pare greu, doar să vrei.
Îți doresc o lună nouă cu revelații și așezare în corpul tău, în simțurile tale, în adevărul tău.
Sunt aici pentru a te susține, ghida, înțelege și crea o experiență transformatoare pentru și cu tine dacă îți dorești în mod real.
Luna Nouă în Berbec- trecut- prezent și viitor împreună
A doua lună nouă în Berbec ne aduce, din nou, față în față cu noi înșine. De data asta și cu Eclipsă, prima de anul acesta.
Orice aș discuta despre vindecare relațiilor, muncă, valori, stare de bine, viață- TOTUL se întoarce inevitabil la SINE, la lucrul cu sine, întrebări adresate sinelui, procesare a rănilor și emoțiilor, coenctare reală cu SINE.
Pentru că de la interior, de la relația cu mine sunt create, manifestate toate celelalte relații din viața mea, însăși relația cu viața, cu munca, cu banii, cu partenerul, prietenii etc.
Această lună nouă are loc ca și maxim de manifestare energetică în 20 aprilie dimineața în jur de 7 însă cu reverberații câteva zile înainte și după. Având în vedere că vorbim și de o ECLIPSĂ de această dată energia momentului este și mai potentă și va avea urmări și activări ulterior, pentru o perioadă de timp lungă.
Energia Berbecului este extrem de activată acum cu Soare, Lună, Jupiter și Kiron aici. De fiecare dată, la lună nouă setăm intenții și suntem invitați la a sta în întunericul interior, în liniște spre a ne vedea și auzi mai bine. În cămăruța sufletului nostru, în momentele de liniște primim răspunsuri și îndrumări esențiale pentru viața noastră.
Spuneam că Berbecul ne pune față în față cu noi. Cu toată vânzoleala de aici suntem din nou întrebați „CINE EȘTI TU?”. Cine sunt eu realmente, la miezul meu? Ce îmi doresc eu pentru mine și viața mea din Suflet, dincolo de toate poveștile de până acum?
Cu Kiron aici în dans un pic tensionat cu Marte din Rac sunt activate răni și amintiri din copilărie, emoții ascunse și adânci. Vorbim despre un du-te vino PREZENT- TRECUT. Cine sunt eu astăzi, cine am devenit, care este identitatea mea? Cu Marte în Rac sunt răscolite și acele momente, contexte, amintiri legate de copila care am fost, de mediul în care am crescut, de emoțiile și experiențele emoționale avute, de relația cu părinții.
Care sunt acele adevăruri despre copilăria mea, despre mine ca și copil pe care le-am băgat bine sub preș spunându-mi povești frumoase pentru a mă proteja?
CUm m-am simțit eu în mod real ca și copil în casa, familia, cu părinții mei? Care sunt acele emoții, trăiri pe care le-am experimentat cel mai des?
M-am simțit neînțeleasă, neauîzită, neimportantă, respinsă și criticată pentru felul meu de a fi? AM simțit că sunt singură, că e mai bine să fac ce vor, așteaptă ei de la mine ca să primesc atenția, iubirea de acare aveam nevoie?
În ce fel m-a amprentat asta în devenirea mea? În ce feluri am învățat să mă critic, resping, copromit, abandonez eu pe mine? Să nu mă aud și ascult, să nu fiu suficientă orice aș face?
Primele experiențe de viață, încă din viața intrauterină ( dar și înainte de asta) ne marchează profund. Fie că recunoaștem sau nu asta, vedem sau nu vedem.
Dacă privim atent și cu seriozitate spre trecut și spre noi, spre trăirile reale avute vom descoperi că sunt multe cele ce le-am negat, ignorat, acoperit. Iar acele momente, trăiri, stări și situații sunt cele care, impregnate în subconștient, ne conduc viețile de adult.
Pot apărea situații legate de familie, de locul în care am crescut, emoții ce însoțesc aceste întâlniri sau contexte.
A avea o relație bună cu copila din tine este esențial pentru ca ADULTA care ești să poată fi fericită și să ia decizii dintr-un spațiu de adult și nu din rănile copilei.
Cum te conții atunci când apar emoții puternice care te traversează? Ce faci atunci când apar tristețea, durerea, furia?
Ca urmare a trecutului și a amprentărilor timpurii îți poți răspunde acum:
Cât de curajoasă ești tu în viața ta? Să te exprimi, să faci ce îți place, să creezi ceea ce te face pe tine fericită? Cât de mult te relaxezi și te joci? Cât îți permiți să îți conduci tu propria viață și nu să trăiești după așteptările altora în expectativă mereu ca cineva sau ceva să te salveze?
Dacă adăugăm și pe Pluto în Vărsător în ecuație , în aspect tensionat cu Luna și Soarele deja aducem si VIITORUL aici.
Deci putem să vorbim despre un moment în care trecutul, prezentul și viitorul sunt aici împreună. Putem avea senzații multiple și un pic ciudate precum amețeli, flashuri, oboseală mai mare decât de obicei, energie când crescută, când scăzută, emoții puternice care apar din senin și ne zguduie.
Privind în trecut cu acceptare, cu detașare dar cu asumare spre a ne face treaba cu noi și a curăța ceea ce nu ne aparține, ceea ce ne-a făcut să trăim distorsionat, trăim un prezent mai relaxat, mai calm, mai fain schimbând nivelul de conștiință de pe care operăm și creând astfel un VIITOR dintr-un spațiu de Împuternicire. Pentru că Pluto vorbește despre PUTERE personală și daruri, despre Suflet și despre moartea, curățarea a tot ce NU ne susține, servește chiar dacă asta se întâmplă uneori brut și cu durere.
Durerea NU o putem evita. Suferința DA. Învățând să ne asumăm emoțiile, să gestionăm trăirile noastre și durerea, tristețea, frica etc….devenim, din nou, mai prezente, conștiente, ieșim din victimizare și din a ne plânge, a învinovăți, s aștepta salvări exterioare.
Saturn în aspect armonios cu Nodul Nord din Taur ne susține să încheiem lecții karmice, povești și contracte karmice cu familia, cu trecutul, ca și suflete și să Ancorăm în realitatea noastră un VIITOR în ALINIERE cu SUFLETUL nostru, cu planul divin. Saturn taie și el alături de pluto ceea ce este gata , ceea ce nu ne mai susține. Ne învațâ RESPONSABILITATEA, răbdarea și maturizarea. Să clădim pas cu pas în mod conștient, intențonal, așezați în inimă viitorul trăind ACUM, în prezent mai curat, mai simplu, mai real. Reevaluarea relației cu banii, cu valorile, cu ceea ce contează în mod real continuă.
Mercur intră în mers retrograd în 21 aprilie și este încă alături de Uranus în Taur. Mintea încetinește puțin făcând loc sufletului, corpului, simțirii și senzatțiilor, împământării. Creăm astfel spațiu să SIMȚIM mesajele adevărate pentru noi, să reconsiderăm cum ne trăim viața și ce vrem cu adevărat să creăm. Putem avea parte de surprize *nu mai e o noutate* în ceea ce privește finanțele, individual și colectiv, obiceiurile de zi cu zi, relația cu Pâmântul și Resursele, cu corpul nostru, cu prezentul.
Suntem constant călăuziți, chiar dacă nu ne convine adesea, spre cel mai înalt bine al nostru. Suntem constant invitați spre a trăi cu BUCURIE, cu relaxare, în pace, în plăcere și conexiune cu Inima noastra, cu vocea interioară, cu Divinitatea și cu Pământul.
Pentru că însă ținem cu dinții să fie cum vrem noi, musai musai și nu luăm în calcul planul divin suntem surprinși în moduri care înseamnă ceva durere, discomfort, pierderea controlului iluzoriu.
Pentru că trăim cu susul în jos și ne interesează să alergăm după a strânge mai mult material, a fi cineva în sensul de imagini goale de sens și conținut firesc să fim luați prin surprindere când apare o ruptură, o pierdere, o schimbare bruscă…
Traversăm o recalibrare fără precedent la toate nivelurile.
Invitația lunii noi este să te uiți real la tine și la viața ta, la cum te-ai format până acum și la ceea ce vrei de acum încolo pe bune, responsabil și asumat. Să privești mereu în tine și să îmbunătățești relația cu tine la nivel emoțional, fizic, spiritual, mental…din toate punctele de vedere. Să te întorci la INIMA ta în mod sincer și la a fi TU în mod real, curajos. Să renunți la imagini, roluri și iluzii după care alergi, povești pe care ți le zici ca să nu ieși din zona de confort.
Nu ești aici ca să faci ce vor alții, ce trebuie, cum se așteaptă, cum se face dintotdeauna, să copiezi și să fii la fel ca toți.
Ești aici să fii TU. Să afli prin introspecție și lucru cu tine cine ești tu cu adevărat și ce îți face inima să vibreze.
Care sunt acum intențiile inimii tale?
Cât de sinceră ești disupsă să fii cu tine?
Putem explora împreună harta ta natală și structura cu care ai venit în viața asta spre a primi răspunsuri, validare, ghidare și susținere. Scrie-mi pentru a programa sesiunea ta de psihoastrologie.
Lună Plină în Fecioară: cu picioarele pe Pâmânt și inima-n Cer
Dăm startul primăverii odată cu luna Martie și ce lună Martie!
Astral este o lună bombă cu multe schimbări de energie.
Să începem cu Luna Plină din 7 martie pe la ora 14-15.00 în maximul ei. La lună Plină cerul este iluminat, cerul nostru interior de asemenea. Vedem ceea ce poate ne-a scăpat până acum, facem lumină și suntem pregătitți să eliberăm, să dăm drumul unor energii, contexte, obiceiuri, povești sau relații ce nu ne mai susțin. Acum facem ritualurile de curățare și purificare, fiecare așa cum simte mai potrivit.
De această lună plină un alt EVENIMENT major are loc : intrarea lui SATURN în zodia PEȘTILOR, în aceeași zi.
Tot în Martie Pluto schimbă și el semnul, foarte important moment de asemenea, în jurul Echinocțiului de prmăvară, portal ce marchează un nou început, o nouă etapă de viață la nivelul colectiv dar și individual.
Revenind la luna noastră plină observăm imediat că ea, luna, este singuratică în semnul Fecioarei, iar acumularea de planete ( energie) se află în Pești și Berbec.
Când spunem Fecioară vorbim despre planul material, despre practic, concret, aici și acum, organizare, detalii și sănătate, obiceiuri, munca de zi cu zi. În partea ei de umbra apare hipercritica, perfecționismul, sacrificiul de sine pentru a fi util altora, obsesia curățeniei, a ordinii și detaliilor, a logicii și exactității, fixism și rigiditate,control.
Axa Fecioară-Pești este și axa sănătății ( ce este vizibil aparține fecioarei, ce este invizbil precum viruși, boli psihice aparține Peștilor). Dar și axa punerii în serviciul celorlalți. De aici poate deriva acea energie exacerbată în unii dintre noi, a SALVATORULUI, Martirului. Fac totul pentru ceilalți și mă pun pe ultimul loc. Nu mai știu care sunt nevoile mele, unde încep eu și unde se termină celălalt, sar mereu să fac ceva pentru altcineva uitând complet de nevoile mele.
A fi UTILĂ este o caracteristică a fecioarei. Este însă important să ne uităm unde suntem cua devărat utili și unde NI SE CERE ajutorul, sfatul, sprijinul și unde intervenim încălcând astfel liberul arbitru, spațiul personal, sufocând, controlând, vorba aia, ca musca-n lapte. ȘI apoi ne întrebăm de ce suntem mereu obosite, de ce nimeni nu ne recunoaște eforturile, de ce nimeni nu ne apreciază…..pentru că NU A FOST CERUT sacrificiul tău, efortul tău, părerea ta ci doar te-ai trezit Maica Tereza, ascunzând aici o nevoie cronică de a fi apreciată, văazută, admirată, validată- deci iubită.
Doar că am fost învățate în mod eronat că primim această validare și iubire DOAR dacă ne SACRIFICĂM. doar dacă suntem MAMA RĂNIȚILOR și facem totul pentru ceilalți. Recunoaștem aici o sumedenie de mame dar nu numai. Mai degrabă o sumedenie de femei.
Te invit să te întrebi acum :
Unde observ în viața mea acest tipar de a salva, de a mă băga fără să mi se ceară? De unde am învățat asta? * Moștenit, preluat, văzut
Unde pot să mă relaxez mai mai mult și să îmi aduc atenția asupra propiilor nevoi, propiului corp, asupra porpriei sănătăți și stare de bine ?
Unde mențin rigiditate în viața mea? Inflexibilitate și în ce fel știu/ aștept să pirmesc validare?
Cu aceste răspunsuri poți face un ritual de eliberare și de purificare din sistemul tău fizic, energetic, transgenerațional. Poți alege să închei acest fel de a funcționa și să începi să te alegi pe tine.
Ce potențial extraordinar este în energia Fecioarei atunci când ea este manifestată armonios, atunci când tu știi cine ești, ce vrei, care sunt limitele tale și îți vezi de treaba ta!
Are nevoie corpul tău de atenție acum? Sănătatea ta cum este?
Ce anume poți acum organiza mai bine și ce anume poți aduce în realitatea ta dintre ideile, visele, intențiile tale?
Ancorarea în realitate, în acum, aici este o abilitate minunată a energiei fecioarei. Ce pot face acum aici pentru mine? Ce pot acum să rezolv și ce resurse am la îndemnă? Ce obiceiuri noi pot crea care să mă susțină?
Cu multele planete din Pești putem resimți nevoia de odihnă, încetinire, de visare și un soi de apatie sau nevoie de încetinire. Putem acum să ne conectăm cu INIMA noastră înaltă, cu DIVINUL și cu Visele acelea minunate ( vezi luna nouă în pești) și să aducem în realitate măcar pe hârtie planul.
SĂ NU ne mai speriem de MULT și MARE, de obiective uriașe și imposibile ci să le luăm pe rând, zi cu zi și să vedem unde putem să ne aducem energia, să ne punem darul și atenția, unde putem să susținem având constant grijă de noi.
Uranus este din nou prezent în aceast moment, din Taur , alt semn de pâmânt ce contribuie la împământare, la aici și acum, la viața mea în mod autentic, real, prezent.
Pot să apară acum revelații din senin, idei noi, suprize în percepție sau chiar în realitatea înconjurătoare. Se pot clarifica lucruri ce ne-au fost neclare până acum însă să CONTINUĂM să ne ÎMPRIETENIM cu NECUNOSCUTUL. Cu Uranus care agită constant sistemul de valori, pâmântul (cutremurele), sistemel electrice, mintea și viața în general NU ne putem aștepta la siguranță și călduț.
Transformarea uriașă prin care trecem ne invită tot mai mult ÎN inteiror spre a ne găsi CENTRUL, spre a ști cine suntem, ce vrem, care ni-s darurile și a vindeca trecutul, a ne elibera de false vise și de iluzii, distorisuni și povești vechi. Planetele și energia din BERBEC fac chiar asta. Venus, Jupiter, Kiron aici, toate împreună ne duc atenția spre CINE SUNTEM noi cu adevărat, spre ceea ce am vindecat și mai avem poate, de eliberat, de procesat spre a ne reda libertatea de A FI, de Crea, de a ne Exprima, de a elibera rusșinea, neîncredera și constanta critică de sine și a ne vedea pentru ceea ce suntem : Scântei Divine în Materializare.
Relațiile cu femeile și cu femeia din noi, cu feminitatea pot fi supuse la schimbări și în același timp pot apărea daruri și surprize faine. Venus în berbec este independentă și liberă, plină de curaj și de pasiune. Știe cine este și ce vrea, iar împreună cu Soarele din Pești, prin CREDINȚĂ profundă și statornică Devine FEMEIA REGINĂ, Femeia Creatoare din spațiul SACRU al inimii ei. Nu din ambiție, competiție, sacrificiu, luptă, frică și nu precum bărbații prin alergat și bifat ci prin Strălucirea ei, Magnetismul ei, Creativitatea ei, Frumusețea, Magia ei.
Cu Mercur, guvernatorul Fecioarei în Pești găndim INTUITIV, prin simțuri, senzitiv, inimă și aducem în CORP, în manifestare prin noi ritualuri, obiceiuri, planuri și acțiuni.
Tot despre practic, concret și realist ne vorbește și SATURN în Pești pentru următorii ani. O revoluție spirituală este pe cale să se întâmple. Cuvântul de ordine: RESPONSABILITATE .
Acum vom vedea iluziile spirituale, falsa lumină, falșii profeți, vom pica din pom și vom realiza că norișorii zen nu ne dau de mâncare și nici nu ne țin de cald.
Vom fi aduse cu picioarele pe pâmânt chiar dacă râmânem cu Inima în cer.
Acum va fi important ce am integrat, ce practicâm în mod real, cât din ceea ce predicăm sau citim, învățăm se reflectă în viața de zi cu zi.
Pot apărea reguli noi, anumite limite sau limitări, întârzieri și restricții fie pe zona sprituală și/sau pe zona ce ține de boli ascunse, bcaterii, viruși, sănătate.
De asemenea vom acorda la nivel colectiv o mai mare importanță apei dar și CREDINȚEI.
Este CREDINȚA ta reală, puternică, parte din tine? Sau este doar vorbă frumoasă?
Ultimii trei ani ne-au adus schimbări radicale cu Saturn în Vărsător. Care sunt ele pentru tine?
Să ne pregătim cu încredere, curiozitate și așezare în INIMĂ pentru o nouă etapă ce va deschide alte orizonturi și noi posibilități de manifestare și ancorare a unei lumi NOI aici pe Pământ.
Sunt la fel de importante practicile spirituale și partea invizibilă a vieții, spiritul, energetica ȘI cea materială, umană. ÎMpletirea, îmbinarea, trăirea în ambele este măiestria. Am venit aici pentru experiența umană, pentru înălțarea noastră și ridicarea din mocirla veacurilor , pentru a aduce ÎNDUMNEZEIREA în CORP, în fizic, în cuvânt, faptă, prezență, simțire. În viața de zi cu zi ( fecioară și pești).
Întărește-ți credința. Creeză-ți relație stabilă cu tine, bază solidă în INIMA ta, redefinește-ți valorile, prioritățile, ia-ți puterea înapoi și creează în realitatea ta lumea pe care o ai deja în INIMA ta.
Voi reveni cu alte transmisii despre Echinocțiu și intrarea lui Pluto în Vărsător. O nouă era începe. Cheia este în interior, în cât de bine ancorată ești în inima ta, în centrul tău, câtă credință manifești și ce susții prin gânduri, emoții, alegeri, energia ta. Repet: împrietenirea cu necunoscutul și găsirea stabilității ÎN INTERIOR face diferența.
Ca de obicei, te invit la o sesiune de psihoastrologie orientată spre a te cunoaște mai bine, a -ți cunoaște povestea prin prisma astrogramei tale și a primi răspunsuri, ghidare, încurajare, revelații.
Pentru programările făcute în LUNA MARTIE AI 30% REDUCERE la aceste sesiuni: scrie-mi@ancalavinia.ro
>> NOU: poți să știi în fiecare lună, la lună plină și lună nouă ce domeniu de viață este activat pentru tine, întrebări ghidaj specifice ție, teme de lucru/ prezente în viața ta prin ABONAMENTUL de 3/6 luni prin care primești lunar două emailuri cu cele menționate mai sus ( totul este în funcție de harta ta natală, personalizat). Această susținere este practic un program de dezvoltare personală bazat pe harta ta natală în sincronizare cu Luna/ energiile universale.
Acest abonament este cu locuri limitate așa că, dacă îți surâde să ai o ghidare astrologică lunară scrie-mi pentru detalii.
(acest serviciu este disponibil doar pentru tine pentru că faci parte din comunitatea Autentic Feminin).
SHARE cu inima spre a susține și alte suflete ce au nevoie acum de această transmisie.
Lună Nouă în Pești- VISEAZĂ ca să Materializezi
Privește în GOL și odihnește-ți mintea, permite-ți să VISEZI cu ochii deschiși creându-ți astfel Lumea- ar putea să spună energia peștilor.
Maximul momentului de lună nouă în Pești are loc luni , 20 februarie și este o lună nouă liberă de aspecte, ca o gură de RELAXARE, un moment de oprire și de așezare în brațele divinității, vieții.
Când ne conectăm la energia Peștilor apare reveria, visarea, lăsarea controlului și acceptarea, dizolvarea egolui și a minții și plutirea în Oceanul DIVIN, Universal, simțirea și inspirația Divină, încredere în tot ce este așa cum este, uniune și unitate.
De asemenea, putem vobi despre iluzie, „pierderea minților”, sacrificiu de sine și uitare de sine, fuziune până la a nu mai ști cine sunt, boala mintală și moșteniri, secrete transgeneraționale.
Luna Nouă este momentul de însămânțare a unor noi începuturi și în același timp, în Pești vorbim despre încheieri de etapă, de an, karmice, despre ceea ce putem acum să vedem că VREM să lăsăm în urmă.
Care este relația ta cu DIVINITATEA? Cum te raportezi la divin și care este povestea pe care o spui, gândești despre Dumnezeu, Divin?
Care este relația ta cu CONTROLUL și SACRIFICIUL de sine? Cu Salvatorul, a fi salvator? Ce moșteniri ale neamului tău, familiei tale ești pregătită să vezi și să eliberezi ca fiind parte din viața, realitatea ta?
NU ești obligată să trăiești, retrăiești poveștile lor. Ai venit aici pentru a o crea pe A TA, pentru a te descoperi pe TINE.
Care este VISUL mai mare, mai înalt al INIMII pentru tine și viața ta? Dacă ți-ai da voie să visezi cu ochii deschiși cine ai fi, cum ar fi viața ta, cum ai fi tu? Ce observi diferit? Cum poți face, ce poți alege acum spre a aduce în Realitatea ta acest vis?
Imaginația este cel mai puternic instrument de creare a realității. Tot ce există a pornit din a fi întâi imaginat, visat. Iar Saturn care urmează să intre în Pești în Martie ne va susține să materializăm ceea ce visăm.
Care sunt intențiile tale clare acum?
Cu Venus pe final de Pești putem vedea cum stăm din punct de vedere relațional. Ce am învățat în ultimele luni despre noi prin relațiile noastre? Care sunt relațiile care ne susțin și hrănesc și care sunt cele pe care le încheiem, ne luăm lecțiile și mergem mai departe?
În ce fel ne-am dat puterea, ne-am sacrificat, ne-am devalorizat în relațiile noastre până acum?
Venus va intra în Berbec și va fi îmbogățită cu tot ceea ce am învățat în ultima perioadă, cu toate aspectele din noi pe care le-am văzut, acceptat, iertat, adus acasă, cu toată Puterea pe care ne-am luat-o înapoi și cu toată CREDINȚA pe care am avut ocazia să o întărim.
Găsește-ți CENTRUL ÎN INTERIOR, mergi de mână cu Divinul în fiecare zi, topește zidurile INIMII tale și permite iubirii să curgă prin tine, creează NOUL nu prin luptă, alergare, forțare ci prin curgere, visare, alegeri conștiente împreună cu divinitatea, din INIMA ta.
Totul este POSIBIL. Alege ce vrei să vină în manifestare și CUM, din ce spațiu interior faci această călătorie.
Tumultul resimțit în ultima perioadă este datorat acesor momente de Încheieri Karmice mari, scuturări interioare spre a vedea ADEVĂRUL și a ne pregăti pentru o nouă etapă, nouă dimensiune din martie. Tot ceea ce simțim este binevenit și este aici spre a ne pune și mai mult pe Calea noastră. Felul cum ne raportăm la ceea ce simțim, trăim face diferența.
Ai încredere în Planul Divin? În viață? sau te încrâncenezi și ții cu dinții de ce crezi tu că trebuie?
Ai curajul să te relaxezi și să te lași susținută de Univers? Să pui acțiunea și alegerea ta acolo unde este VISUL tău cel mai îndrăzneț sau preferi încă să te plângi, să rămâi o victimă a vieții?
Dumnezeu îți dă constant, te ajută constant * ( apropo de acel Doamne Ajută zis non stop dar fără a-l susține ca oameni). TU te ajuți pe tine? Ai curajul să aduci SPIRITUALUL, Conceptele, Ideile, Inspirația Divină aici, pe pâmânt, în concret?
Saturn în Pești ne va coborî cu picioarele pe pământ și ne va aminti că suntem aici ca oameni întâi și avem de făcut alegeri împletind înțelepciunea divină, conceptele, spiritul constant și în mod real, practic cu umanul. NU putem trăi doar visând și doar așteptând să ne ajute Dumnezeu. Avem și noi un cuvânt de zis și lecții omenești de învățat.
Nici o extremă nu este calea însă adesea trăim extremele spre a putea să simțim și trăim armonia. Divinul și UMANUL împreună creează ARMONIA și ne duc spre potențialul nostru. NU separarea între cele două.
Să ne întărim CREDINȚA, să ne deschidem INIMILE, să permitem DIvinului să ne conducă și inspire și să ne îmbrățișăm umanitatea, imperfecțiunile cu răbdare, curaj, încredere. Suntem aici PENtTRU Experiență, călătorie și nu pentru a ajunge direct la vreun obiectiv. Suntem aici să învățăm să ne acceptăm pe noi, să ne întoarcem la noi ca oameni și să ieșim din ILUZIILE văndute de o spiritualitate superficială ce întreține separarea și uitarea ; să ieșim din poveștile transgeneraționale dureroase și limitative…Suntem aici să NE GĂSIM pe noi, unici și în același timp la fel.
Suntem aici să ne amintim că ÎN NOI este DUMNEZEU și că PUTEM TRĂI, crea VISUL, RAIUL pe pământ dincolo de cele mai nebune vise ale minții. COboară în inima ta și primește-o pe Marea MAMA reconectându-te cu TOT ceea ce este , simplificând, simțind, prezentă.
Dacă vrei să explorăm împreună povestea ta așa cum este ea scrisă în harta ta natală scrie-mi pentru o sesiune de psihoastrologie.
Lună Plină în Leu- îndrăznește să te bucuri!
Pe 5 februarie seara are loc maximul de lună plină în zodia Leului cu Soarele în Vărsător.
Când spunem Leu ne găndim imediat la exuberanță, creativitate, bucurie de a fi, curaj de a trăi, de a fi cine sunt,joacă, sexualitate și flirt, inimă și putere, lumina reflectoarelor, poveste și generozitate.
Sigur, ca orice în lumea asta exista și aspectele de umbră, în lucru, precum mândria, aroganța și chiar o doză de narcisism : totul se învărte în jurul meu, totul este despre mine, da-ți-mi mie atenție, nu mă interesează cum te simți tu sau ce ai tu nevoie, important este ca EU să arăt bine, să fiu în centrul atenției și să mă hrănesc cu energia celor care mă adoră.
La lună plină sunt luminate aspecte pe care până acum nu le-am văzut, nu au venit în lumina conștiinței și este proprice acum să vedem ce anume dorim să încheiem, să eliberăm, să lăsăm să plece spre a face loc pentru NOU.
Cu Lilith în Leu pentru majoritatea acestui an avem de renăscut ( stă 9 luni) mai aliniați cu Adevărul Inimii, în sinceritate și asumare , putere personală lăsând să cadă măștile, eliberându-ne de rolurile jucate până acum ca să dăm bine, dizolvănd imagini distorsionate despre noi.
Ce îmi aduce BUCURIE? De unde îmi iau bucurie?
Care sunt pasiunile mele, ce își dorește inima mea cu adevărat să facă, să experimenteze ca să se simtă relaxată, bucuroasă, liniștită?
Unde am lăsat joaca, creativitatea, gluma și ce pe unde am uitat bucuria de a fi în viață, de Crea propria viață? De fapt, unde mi-am dat puterea și m-am ciopârțit pe mine devenind extrem de serioasă, de încrâncenată, îngrijorată, controlatoare?
Care este ADEVĂRUL INIMII mele? Ce visez cua devărat dar nu îmi dau permisiunea să o fac…pentru că poate este ” prea mult, imposibil, o fantezie” conform credințelor mele de pânâ acum. ȘI dacă mi-aș da voie să îmi văd viața prin lentile roz și să trăiesc exact așa cum undeva acolo adânc, tânjesc?
Cu Uranus în aspect tensionat și cu luna și cu Soarele ne sunt zdruncinate imagini, roluri și credințe de care țineam cu dinții. Credeam că suntem cei mai tari și cei mai șmecheri și se întămplă ceva acum să ne aducă înapoi în inimă la smerenie.
Credeam și trăiam precum niște victime, cu capul plecat și un nor deasupra capului judecând și fiindu-ne frică de Strălucire și acum ceva poate să intervină spre a ne aminti că SUNTEM Strălucire, că avem dreptul să strălucim în toată frumusețea inimilor noastre. Nu este nevoie să trăim ca și sclavi, noi alegem asta. Noi alegem dacă dăm crezare și întărim poveștile minții sau ascultăm și urmăm bucuria inimii.
Uranus în Taur vine să aducă surprize și să ne reamintească de VALORI, de simplitate, de a ne așeza în noi și a ne îngriji de corpul nostru, de starea noastră de bine, de a ne aminti de talentele noastre. Zdruncină falsa putere, superficialitatea arătându-ne că nu tot ce strălucește este real, valoros, pe bune.
Soarele din Vărsător luminează Luna din Leu și este ca și cum Masculinul invită femininul să coboare în Inima ei, să iasă din teorie și din „suntem toți o turmă, trebuie să ne conformăm” și să își vadă unicitatea, să învie REGINA din ea, să îndrăznească să atragă privirile prin a sta dreaptă, centrată în inima ei, în compasiune, blândețe, înțelepciune, iubire radiantă. Așa devine femeia Magnetică și încheie cu rușinea de ea însăși, de corpul ei, de găndurile ei…de cine este.
Meriți să radiezi și e dreptul tău. Este ok să „fii prea mult” atăta timp cât ești ancorată în Sinceritate, adevăr, integritate, iubire. E ok să ridic capul din pâmânt și să pășești prin lume sigură pe tine, trăind în bucurie, fiind mândră și asumată în frumusețea ta, în puterea ta, în Darurile tale.
Prea mult timp am permis capului plecat să fie la nivel de adevăr. Prea mult timp am invidiat și am judecat strălucirea cuiva, îndrăzneala de a ieși în față și a fii fericită.
Îmi amintesc și acum descumpănirea unei cunoștințe când m-a întrebat ce fac, cum sunt și eu am răspuns zâmbind : sunt foarte bine, excelent chiar! Aproape că nu a putut înțelege răspunsul ăsta…”cum adică, nu ți-e greu? nu suferi? nu te plângi?”
Asta ne-a dominat educația și asta am văzut în jur constant.
Este timpul să lăsăm să plece din noi FRICA de a fi cine suntem, Frica și Rușinea de a ne arăta lumii unice, diferite, reale.
Care sunt credințele, imaginile, emoțiile care te împiedică să fii o Regină în viața ta?
Ce vezi, simți, gândești prima oară când spun ” Ești o regină și meriți să strălucești”?
Cui sau căror povești, gănduri permiți să te conducă și să îngroape bucuria ta?
În tine este o copilă plină de resurse, de joacă, de spontaneitate, de plăcerea de a trăi pe care ai îngorpat-o sub mormane de vorbe, gănduri, critici, presiuni, așteptări, diminuări de sine, neîncredere în sine, frică, rușine, durere….majoritatea provenite din relația cu părinții *copilărie* și întărite apoi de mediu, cultură, societate.
Ai însă Puterea să te eliberezi de aceste dureri vechi , să regăsești Copila din tine plină de bucurie, să îi redai încrederea în ea prin prezență, blândețe, ascultare astfel încât să ridici ușor ușor capul și să vezi Regina din tine, să îi faci loc să Fie în viața ta.
Acum poți răspunede la întrebările de mai sus cu maximă sinceritate și poți scrie pe o foaie tot ce ești pregătită să eliberezi, să închei, să lași să plece din corpul tău, din mintea ta, din inima ta și apoi arzi foaia asta cu intenția clară de eliberare.
Puterea personală și încrederea în sine este de asemenea o caracteristică a leului / leoaicei. Imagineaz-ți cum merge o leoaică. Care îi este energia, privirea, cum o percepi. ( Poți chiar să printezi o iamgine cu o leoaică și/ sau o Regină spre a le vedea constant și a reaminti subconștientului de cine ești/ devii).
Încrederea în sine și recuperarea puterii personale începe de la lucrul cu copila din tine și rănile ei,fricile ei. Se continuă cu noi alegeri și acțiune de a pune limite sănătoase cu cei din jur și a asculta ce ai TU nevoie și a îndrăzni să spui, să ceri. NO more GOOD girl ar zice Lilith în Leu. Sunt aici să FIU EU indiferent de părerea ta și de așteptările tale despre mine.
Sunt aici să pășesc încrezătoare în mine, asumată în senzualitatea mea, frumusețea mea, puterea mea de femeie. Gata cu tăcerea și supunerea, cu înghițitul în sec.
Privește acest tipar de „fată bună” și ce a adus el în viața ta. Ce ești pregătită să eliberezi ? Pe cine ești pregătită să lași să iasă la suprafață din tine?
Pentru ca ceva NOU și minunat să se întâmple este nevoie să fac loc, să creez spațiu iar pentru asta este nevoie să îmi dau mie întâi timp și spațiu să mă privesc, să văd adevărul, să accept, să proecsez, să eliberez.
Inima este CHEIA. Adevărul nu mai poate fi ascuns.
Unde este CURAJUL tău, unde l-ai pierdut, lăsat? Curajul de te te vedea exact așa cum ești, de a îți da permisiune să simți, să mergi prin văile tale adânci, să îți asumi rolul de CO CREATOARE, să depui munca spre a Crea viața ta așa cum o visezi.
Permiți vechilor identități și atașamente să plece sau rămâi agățată în control, în vechi, în victimă și plângere de milă așteptând salvare?
Da, adevărul poate să doară și Lilith are grijă să ni-l arate în următoarele luni însă doare numai dacă NU vrei să îl vezi, să îl accepți.
Ca să strălucești ca o regină și să fii în purerea ta, încrezătoare și liberă este necesar să faci călătoria interioară de a curăța, deprograma, elibera tot ce împiedică asta. De acum, din copilărie, din intrauterin, din neam și chiar din alte existențe.
Corespondenta Leoaicei în mitologia Egipteană este zeița Sekhmet- zeița Leoaică, cea care ne transformă din adâncul nostru prin adevăr, ne aprinde focul interior și ne susține în a ne asuma propria sexualitate, propria putere fără teamă de „moarte”. Atât cu ea cât și cu Lilith sau Venus putem să lucrăm intențional, creând chiar un altar cu anume intenție și primind sprijin divin în călătoria noastră ( Venus în Pești).
Să îți fie de susținere, înflorire, inspirație!
Iar dacă vrei să afli mai multe despre leoaica din tine, daruri, moduri de a funcționa în viața asta, teme de lucru apelează la o sesiune de psihoastrologie. Scrie-mi.
Luna Plina în Rac -înapoi la Centru
Eliberează-te de trecut și începe să trăiești pentru tine clădind viitorul din INIMA TA.
Luna plină este momentul în care ea strălucește în maximul ei, momentul în care vedem lucruri pe care nu le-am văzut până acum și putem lucra cu ritualuri de eliberare, curățare, transmutare.
Începem luna ianuarie și pentru majoritatea, anul, cu o lună plină ( eliberare) în rac ( emoții, trecut) și întoarcerea în INIMĂ spre a începe să clădim un viitor din alt spațiu decât până acum.
Energia racului este în primul rând una plină de sensibilitate, mama zodiacului cum i se mai spune. Este despre familie și cămin, despre sentimente, despre sinceritate și trăire dar și despre trecut, strămoși, trib, atașamente.
Care au fost primele emoții/trăiri experimentate în relație cu mama ta și cu mediul în care ai crescut?
….și deci, ce amprentă și-au pus primii ani și raportarea ta emoțională la mama ta, la casa ta, la familia ta? CUm te-ai simțit crescând acolo unde ai crescut? Și permite aici sufletului tău să îți dezvăluie cu adevărat ceea ce a fost real pentru tine și nu minții care are tendința să spună ca și mecanism de protecție „a fost bine, a fost minunat, am fost atât de iubită etc”.
CU toții avem traume. Cu toții ne-am simțit respinși, neauziți, neimportanți, abandonați, criticați etc. Și nu doar odată. Aceste momente adesea uitate sau ascunse conștientului și -au pus amprenta adâncă asupra noastră ca și adulți. Continuăm să operăm, să răspundem vieții din spațiul acelor răni, acelor simțăminte vechi.
Poate că este un moment bun să te așezi, să îți amintești, să scrii o scrisoare copilului care ai fost sau doar o pagina, două despre cum te-ai simțit, cum a fost pentru tine. Poate că vine firesc să scrii o astfel de scrisoare mamei tale și să permiți fetiței din tine să îi comunice tot adevărul pe care nu a îndrăznit atunci să îl spună. Nu e nevoie să dai scrisoare ci fa-o pentru eliberarea ta. O poți arde spre a elibera acele sentimente și dureri dar nu înainte de simți tot ceea ce este de simțit și iese la suprafață.
Cel mai adesea ne suprimăm emoțiile și sensibilitatea crezând că este o slăbiciune, o problemă să simțim, să arătăm ce simțim, să fim sinceri, să fim noi. Și asta pentru că nu am fost „aprobați” și conținuți în emoțiile și adevărul nostru când eram copii. Am fost repeziți, ni s-a închis gura, ni s-a spus de prea multe ori să nu plângem, să nu țipăm, să nu fim blegi și multe alte critici care au mers în miezul inimii noastre de copii omorându-ne esența, sensibilitatea, închizându-ne inima.
Știu cât de mult mi-am dorit să nu fiu o persoană cu soarele în rac, să nu fiu atăt de sensbilă, proastă, bleagă ci mai „puternică”. Simțirea, emoțiile mele au fost mereu prea mult și treptat am învățat să nu le mai arăt, să nu mai dau acces în lumea mea interioară moale și blândă decât puținor oameni spre deloc.
Reînvăț zi de zi să mă arăt așa cum sunt cu adevărat și să mă accept cu acest „prea mult” de când am îțeles că sensibilitatea mea uriașă este darul și harul meu de preț spre a putea fi acest ghid, far empatic și prezent pentru cei cu care lucrez.
AM fost mereu direcționați spre muncă,spre bani, spre a fi cineva (capricorn), spre a ne păsa mai mult de imagine și cred alții, a da bine, a obține putere indiferent cum, de cele mai multe ori pe costul sănătății și relațiilor noastre, a familiei noastre.
Am lăsat în urmă inima noastră și Sufletul cu nevoile și șoaptele sale și am devenit un fel de wonder woman de oțel care poate tot și demonstrează cât e de mare, tare, valoroasă prin ceea ce obține și face nu prin cine este ea în miez, în inima ei.
„Prea sensbilă” a fost prea mult timp o insultă, o critică, o frăngere continuă de aripi și o închidere constantă de inimă, o dureroasă deconectare de la natura noastră UMANĂ și DIVINĂ.
Ne este acum readusă în atenție această parte esențială din noi, miezul nostru, emoțiile noastre, cine eram noi înainte să uităm, să ne abandonăm, să ne distorsionăm spre mulțumirea celorlalți.
Ce contează pentru tine cel mai mult și cu adevărat?
Cât timp și spațiu, energie aloci muncii ( care nici nu te bucură de altfel) și cât aloci familiei, căminului, Sufletului tău?
Cât de conectată ești tu cu ceea ce SIMȚI și ai nevoie realmente?
În ce fel te raportezi tu la sensibilitate, emoție, simțire, suflet, inimă, cămin, familie? Orice vine imediat este valid. Notează. Privește adevărul.
Pentru a putea construi un viitor și o carieră solide și care să ne aducă FERICIRE reală, împlinire reală este necesar să ne ÎNTOARCEM ÎN INIMĂ la adevărul interior. Și asta înseamnă să ne facem treaba interioară de vindecare a copilului interior, de vindecare a rănilor copilăriei, relației cu mama, cu tata și reamintirea a cine suntem cu adevărat.
Asta înseamnă să ne deschidem INIMILE și să începem SĂ CONDUCEM din acest spațiu de sinceritate, simțire adâncă și nu din minte-ego.
Privește unde ai ajuns acum și cum arată viața ta, cum te simți tu după o viață de muncă, muncă, sacrificii, alergat, imagine, statut, conturi….dat bine. Pentru ce? Pentru cine?
Structurile vechi, patriarhale, rigide bazate pe putere furată și falsă, pe putere dată în afara ta, pe autoritate în afara ta, pe „Cine dă mai bine ca altu” și „cine are mai mult” se dărâmă pe zi ce trece. Acel impuls de „a fi cineva” se transformă în a fi cineva prin a fi tu însăți cu adevărat, prin a-ți vedea valoarea în simplul fapt că exiști și că ești unică în felul tău.
A fi cineva este dorința care a distrus această lume. Motorul omorurilor și distrugerii. A dezumanizării.
Am vrut și eu să fiu cineva în felul ăla. Să trag și să „urc” pe scara pe care alții au construit-o ca să demonstrez, ca să arăt că merit, că valorez, că să mă iubească părinții, oamenii. Am făcut-o în mare măsură. Și când am ajuns acolo sus am realizat cât de epuizată, singură, neîmplinită sunt de fapt. Cât de …”nimic nu s-a schimbat din interiorul meu” este încă acolo.
Una dintre cele mai mari și valoroase integrări avute anul trecut a fost că sunt CINEVA și că sunt valoroasă prin calitățile mele ca om, prin cine sunt eu și nu prin suma din cont, prin numărul de urmăritori, prin numărul de oameni care vin la cursuri, prin invitațiile la emisiuni sau cărțile scrise ori mașina pe care o am. SUNT CINEVA nu în felul în care se așteaptă și se dorește ci în felul meu. Sunt OM. SIMT. Am o inimă mare. DĂRUIESC enorm. Iubesc. Măngâi și multe altele. Sunt aceeași indiferent de circumstanțele exterioare ce se pot schimba. Nu mă definește nimic din cele materiale, din cutiile bifate sau nu.
De aceea suferim atăt de mult. Pentru că dacă ceva pierdem sau se termină din afară…din ceea ce credem că ne definește….și noi cădem în abis. Pentru că nu stăm în CENTRU, nu știm cine suntem, nu ne valorizăm și nu trăim din INIMĂ, din spațiul de conexiune reală cu noi.
ȘI asta îți doresc și ție.
Pe tine ce anume te face să crezi că ești valoroasa?
Ce anume ai tot încercat să obții și să demonstrezi? Cui?
Moneda viitorului va fi INIMA. Simțirea. Sinceritatea.
TOt mai puțin va conta numele pe de perete sau diplomele, sumele din cont ( vor dispărea și ele oricum), posesiunile materiale. Ce te faci dacă toate astea nu mai sunt?
Este esențial să te întorci la tine.
Să eliberezi toate aceste distorsiuni în care ai trăit și pe care le-ai moștenit. Să îți activezi Centrul intern în care să te așezi și să începi să creezi viața ta așa cum îți spune realmente sufletul. Să construiești o bază solidă care este de fapt, în INTEIRORUL TĂU pentru că tu ești tot ce ai cu adevărat. ȘI când îți dai voie să fii tu, să fii bine cu tine, să îți urmezi pasiunea și darul, să te asculți și onorezi nimic nu te mai poate dărâma, totul devine doar o călătorie continuă de reinventare, de devenire, de transformare și creștere.
În același timp energia Racului ne conectează la familia de origine,la neam și avem de-a face cu partea transgenerațională de la care am primit, moștenit multe răni, raportări, programe și pe care, le ducem fără a ne da seama, mai departe.
Am observat la final de an cum această temă a celor ce au fost înaintea noastră a apărut puternic nu doar pentru mine ci și pentru alte persoane cu care am vorbit.
Este un moment ce susține eliberarea noastră de greul, lupta, lipsa, fricile, secretele, traumele pe care le-au trăit strămoșii noștri. Este un moment de încheieri, de ritualuri de elibrare și încheiere, clarificări în ceea ce privește arborele tău genealogic. Și încurajez această lucrare cu adevărat prețioasă. Cât ai rude în viață întreabă despre neamul tău, despre unchi,mătuși, străbunici, frați, despre secrete și lucruri dureroase…mai ales dacă pe undeva știi deja intuitiv sau observi deja o asemănare între tine și cineva dinaintea ta.
Este esențial să aflăm pe cât posibil cum ne-am născut, care era mediul atunci, am fost vruți sau nu, cum s-au cunoscut ai noștri, ce divorțuri, falimente, boli, povești de viață au existat pentru că toate astea pun amprenta asupra vieții noastre și inconștientului nostru ce, după cum știm, ne conduce realitatea.
Stă în puterea noastră să facem această muncă înterioară și să ajungem în final la apreciere, la a vedea și primi darurile lor, la avea o conexiune reală cu strămoșii și cu pământul în care ne-am născut.
Această lună plină poate să scoată la suprafață emoții, amintiri, răni chiar viziuni ale trecutului. Se pot stârni discuții în familie, pot apărea anumite nevoi mult mai clare ca și până acum de a ști, de a afla, de a încheia ceva, de a onora pe cineva.
Mercur însoțește Soarele și merge retrograd adică încetinește procesul de gândire, comunicare lucru întărit și de Marte în mers retrograd. Este esențial să NE PRINDEM de ceea ce gândim, de ceea ce trece prin mintea noastră, să dăm voie funcționării la relanti să ne arate darurile sale. Când mintea este „screwed up” avem ocazia să coborâm în corp, în senzații, în trăire, în intuiție și să descoperim și alt mod de a exista, de a fi.
Nu procesăm la fel de repede ca de obicei și asta este minunat. Avem vreme să ne uităm mai atent la noi, la ce gândim, la ce comunicăm, la ce vrem, unde ne punem energia.
Cu URANUS în aspect cu această lună plină dezvăluiri interioare surprinzătoare au loc. REalizări și poate chiar întorsături de situație, de perspectivă, toate menite să te aducă mai aproape de tine și calea ta reală.
Să fim zdruncinați este ceea ce avem nevoie spre a putea vedea printre crăpături adevărul și a ieși din iluziile în care am tot trăit. Iar Uranus aduce multe zdruncinături interioare și exterioare amintindu-ne de valorile noastre, de încetinire, de coenctare la ce contează, de împământare ( taur).
Nu îți fie teamă să dai drumul trecutului și să riști. NU îți fie teamă să auzi cu adevărat ce vrei și ce te-ai bucura. Nu îți fie teamă să SIMȚI și să te arăți așa cum ești cu totul, vulnerabilă adică curajoasă, puternică, centrată, în acceptare cu tine însăți.
Pentru sesiunile de psihoastrologie și revelații despre structura ta inteiroară și călătoria prin această viață scrie-mi și vizitează linkul acesta.
Luna Nouă în Săgetător- explorează cu credință și curiozitate
La noapte aproape de ora unu are loc maximul de lună nouă în Săgetător și vine ca o gură de aer proaspăt după o lună intensă de Scorpion.
Semnul Săgtătorului este egal cu căutarea, exlporarea continuă după Adevăr, cu dreptatea și cunoașterea vieții, a universului la un nivel mai înalt. Care sunt legile ce guvernează lumea asta? Cine le-a făcut? Da de ce funcționează așa? Sunt întrebări pe care un săgetător și le pune constant plus ” ia să văd ce este și acolo, și acolo….și după dealul ăla” Ca și posesoare de ascendent în acest semn pot spune că trăiesc o neobosită curiozitate despre acest „să aflu ce e și dincolo” precum și nevoia imperioasă de adevăr și dreptate. Însă nu dreptatea sistemelor în care ne-am născut, aici pe pământ, create de om, ci DREPTATEA Divină.
La polul opus, cel al umbrei săgetătrului stă „eu le știu pe toate”, tendința de izolare în turnul deșteptăciunii și posibilitatea exagerărilor sau chiar a habotniciei.
Acest semn are legătură și cu Străinătatea, călătorii pe distanțe mari, studii de specializare.
În acest semn au pășit, alături de Soare și Lună și Venus și Mercur. Iată, deodată, patru planete ce au ieșit din „apă” făcând situația ceva mai lejeră.
La lună nouă știm că ne setăm intenții noi, medităm un pic la unde ne aflăm acum, ce ne dorim cu adevărat și putem face un ritual sau scrie pe o foaie ori pur și simplu Mulțumi pentru ceea ce ne dorim ca și cum am avea deja.
Ce este ADEVĂR pentru tine?
Ce anume simți acum că este important pentru tine să explorezi? Poate te simți atrasă de aprofundarea unei arii pe care ai studiat-o deja ori te atrage acum ideea unei călătorii undeva departe sau a unor studii de specializare.
Mercur în Săgetător poate duce la o exprimare exagerată, la o găndire care are nevoie de un pic de temperare, iar asta ne aduce Marte din gemeni încă retrograd. Nu tot ce gândim, ce vrem, ce credem că vrem este și ceea ce avem nevoie și este realmente bine pentru noi. Iar aspectul dintre Neptun și Pluto ne susține să discernem cu ceva timp….Să realizăm ce este venit din PUTEREA noastră interioară, din propria autoritate și din adevărul Adânc al inimii și ce este doar o iluzie.
Sigur că în acest context pot apărea multe dezinformări așa că atenție la ce semnale vin din spațiul interior, din tine spre a discerne.
Adică poți să te îți faci un plan, să setezi niște intenții însă rămâi flexibilă, deschisă la diferite întorsături de situație. Cu atâtea planete în semne mutabile planurile se pot schimba, tu te poți răzgândi.
Guvernatorul Săgetătorului, Jupiter, pe ultimele grade din Pești ne-a susținut până acum să vedem ce mai avem de încheiat, ce avem de lăsat în urma definitiv, ce credințe, ce atașamente nesănătoase, dependențe, ce Povești vechi ale neamului nostru ne apasă umerii și viața și a venit vremea să ne desprindem.
Cum Jupiter Mărește totul, amplifică, în Pești el mărește toate aceste aspecte ascunse despre noi precum și ce relație avem cu DIVINITATEA. El intră în mers direct și va trece curând în Berbec schimbând mult energia momentului.
Însă, acum, pentru acest moment este minunat să observăm ce s-a tot lucrat în noi anul ăsta, ce teme recurente am tot avut în fața ochilor, cine am devenit, ce am transformat și unde avem încă anumite atașamente și programări vechi de care să ne desprindem și să facem loc ADEVĂRULUI mai ÎNALT, aspirațiilor mai înalte, dorințelor mai ÎNALTE ce nu vin din mintea mică umană, programată să alerge după falsă putere. Ci vin din INIMA curată, din Acel spațiu divin din fiecare dintre noi ce ne cheamă spre Înălțare, spre VALORI reale și ceea ce contează cu adevărat.
Explorarea, adevărul, lăsarea controlului, flexibilitatea, aspirațiile înalte sunt câteva din cuvintele acestui moment pe care îl traversăm nu doar acum ci întraga perioada de ascensiune prin care cu toții ne plimbăm fie că știm sau nu. Cu cât ne detașăm mai mult, lăsând spațiu în noi să primim, renunțând la a mai ține cu dinții de ce vrem și cum vrem noi..cu atât permitem Lucrării Sufletului nostru să fie făcută mai ușor.
PREZENȚA este cheia principală și o spun, o scriu peste tot de câte ori am ocazia. Prezența aici, acum cu mine în mod real. Spre a putea să observ ce gânduri traversează mintea mea, ce simt cu adevărat, ce senzații și mesaje apar din corpul meu, din Intuiția mea. Fără a fi prezente cu sine nu putem să ne aflăm nici adevărurile, nici dorințele reale, nici să facem pași spre a ne fi mai bine. Iar pentru prezență e nevoie de încetinire a ritmului și de a începe să ne dăm momente cu noi, să ne aducem atența în NOI, să explorăm ce este în NOI, curioase și cu multă credință.
CURIOZITATEA și CREDINȚA sunt motoare și susținătoare ale progresului. Fără ele rămânem în mlaștina confortului, a grijilor constante, a stagnării într-o viață adormită și plină de nefericire, deconectate de la tot ce contează cu adevărat.
O lună nouă plină de revelații să ai!
Dacă îți dorești să explorăm harta ta natală, temele cu care vii în viața asta și direcții pe care le poți explora scrie-mi. O sesiune de psihoastrologie îți poate aduce nenumărate răspunsuri, confirmări, deschide în tine NOI perspective, porți spre CINE EȘTI și încotro te îndrepți.
Lună Plină în Taur și eclipsă lunară- pași spre lumea Nouă
Tot ce se întâmplâ în această perioadă este spre alinierea noastră cu Sufletul nostru, cu destinul nostru, cu Noi.
Luna plină în Taur are loc pe 8 noiembrie, de Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil cu o frumoasă eclipsă lunară la pachet. Un moment pe care îl simt cu mare potențial de rupere de trecut, încheiere cu anumite părți ale trecutului, susținuți de multă iubire divină.
Luna alături de Uranus la grad perfect în Taur poate aduce pentru mulți dintre noi o nevoie adâncă de nou, de început altfel sau poate doar intuiția unui astfel de final-început, acel sentiment : Ceva se întâmplă dar nu știu ce, ceva urmează dar nu știu ce.
Pentru unii acest sentiment este chiar o claritate- gata, nu mai merge așa, iar pentru alții poate fi ceva neclar undeva în interior, adânc.
Schimbările sunt în toi de vreo doi ani și pare că lumea este cuprinsă de un soi de haos care ne dărâmă așteptările, planurile, ideile despre orice….care ne împinge cumva la limită spre a ieși din zona de confort, a renunța la ceea ce NU ne face bine și a ne apropia mai mult de NOI.
Cu foarte multe semne fixe activate apare desigur, rezistența la această schimbare, la nou, la altfel. Parcă simțim că e timpul, că ceva ne sâcâie de prea multă vreme dar am mai sta o tură, nu acum, nu am bani, este altceva mai important de rezolvat sau pur și simplu „nu-mi convine, nu-mi place, nu vreau”. Am experimentat și eu de câteva ori acest sentiment chiar recent. Deși am făcut deja niște alegeri pentru mai binele meu totuși …apare încăpățânarea, rezistența, opoziția cel puțin în primă fază.
Am observat că dacă stau cu aceste stări privindu-le, acceptându-le și îmi dau un pic de timp ele se estompează și fac loc acceptării noului, a schimbării, chiar pot să apară înțelegeri mai profunde. Pentru că NIMIC nu este întămplător și dacă are loc acum în tine sau în viața ta înseamnă că ceva este acolo de văzut, înțeles spre susținerea ta, spre binele tău.
Uranus- rebelul, surpriza, fulgerul, mintea mai înaltă este foarte activ acum ( de unde și cutremurele, schimbările ce au loc în relație cu pământul) și împinge spre ALTCEVA constant. În taur direcția este : spre valorile noastre ( nu non valorile ce sunt acum pe val) , spre așezare în interiorul nostru, întoarcerea la a trăi mai slow, mai prezent, mai atent, în conectare cu Pâmântul, cu Natura, cu mediul. Apar tot soiul de soluții legate de ecologie , tot felul de porniri sănătoase spre a susține și îngriji pământul ( chiar dacă aparent nu pare să fie așa).
Ușor, ușor Uranus în Taur împinge LUMEA nouă spre Manifestare. NE tot surprinde spre a ne obișnui cu schimbarea, cu altceva-ul , cu a face lucrurile din INTERIOR, axat pe propria înțelepciune, nevoie, în concordanță cu valorile mele și aliniat cu Sufletul meu. Rețetele nu mai funcționează și vor funcționa tot mai puțin.
Toată povestea asta se întâmplă foarte aproape de nodul nord, de DESTIN, și el în Taur, și el deschizând pentru noi o poartă de oportunitate spre această lume nouă bazată pe pace, înțelepciune, tihnă, conectare reală cu corpul nostru, cu valorile și nevoile noastre, cu pâmântul pe care trăim. Ne invită să încetinim ritmul nebun și robotic și să ne punem întrebările care contează.
În ce cred? Ce este important pentru mine?
Care este relația mea cu corpul meu, cu pământul,natura?
Care este relația mea cu banii, cu valoarea mea? Unde îmi este puterea de fapt?
De ce fac ceea ce fac, pentru ce?
La căpătul opus, în Scoprion avem multă treabă de asemenea: Soarele, Mercur și Venus ( guvernatoarea Taurului) sunt împreună luminând adăncurile noastre, aducând la suprață adevărurile inconfrotabile, susținând TRANSFORMAREA de care vorbeam și mai sus, de la rădăcină.
Nu se poate crea nimic nou, stabil dacă nu sunt rădăcinile bine înfipte în pâmânt, dacă nu facem curat cum trebuie dedesubt astfel încât să nu stam pe o mlaștină ori pe un tunel care se va surpa curând.
Scorpionul ne invită să săpăm în noi, să stăm față în față cu acele rezistențe, frici, anxietăți, emoții puternice care ne țin pe loc în confuzie, în codependență, în relații toxice, în joburi toxice, în spații toxice….
De ce stau încă aici?
De unde apare rezisteța asta, frica asta- ce îmi spun ele? Unde îmi arată că e nevoie să mă uit?
Care sunt acele tipare greoaie, vechi, dureroase pe care le tot repet și mențin? Ce am de câștigat făcând asta?
ȘI…ce s-ar întămpla dacă chiar aș vedea ADEVĂRUL din mine, dacă chiar aș accepta schimbarea din rădăcini, dacă chiar aș lua deciziile alea inconfrotabile care mă sperie, de care fug?
Atât planetele din Scoprion cât și cele din Taur sunt în aspect tensionat cu Saturn din Vărsător. El vine cu seriozitatea, maturitatea și un reality check : ce din toate astea sunt viabile pentru viitorul tău, este asta ceea ce chiar vrei? Ești dispusă să depui munca necesară, să faci pașii spre a construi viitorul tău?
ȘI când spun : a construi viitorul tău mă refer mai ales la a deveni prezentă cu tine, atentă la gândurile, emoțiile , tiparele tale, atentă și prezentă cu alegerile pe care le faci zi de zi, spațiul din care operezi/alegi ceva.
Alinierea interioară, energetică este esențială și ea creează și alinierea exterioară, fizică/materială.
VIitorul este construit de fiecare moment de ACUM. Iar pentru a modifica ceva în ceea ce va veni este important să începem să devenim PREZENTE în viețile noastre, în corpurile, mințile, emoțiile noastre spre a vedea care este adevărul prezent, care sunt tiparele, fricile, credințele, durerile, poveștile ce rulează și a le procesa, elibera…adică a crea un NOU SPAȚIU interior din care să trăim, mult mai conștiente și aliniate cu cine suntem NOI cu adevărat și nu operând pe pilot automat trăind iar și iar aceeași poveste a trecutului.
ÎN continuare trecutul (saturn) și viitorul, noul ( uranus) sunt în dans unul cu celălalt spre a facilita pas cu pas acomodarea cu disocomfortul, cu noul, cu schimbarea. Încă ne mai agățăm de felul în care eram obișnuite să funcționăm, de relațiile cu care eram obișnuite, de deciziile și modul de a trăi cu care eram obișnuite. Însă ….toate astea sunt tot mai provocate spre a fi înlocuite cu modul AUTENTIC, real, SINCER, aliniat de a funcționa – nu bazat pe ceea ce spune societatea, familia, media adică vechile structuri ci bazat pe ceea ce spune INIMA ta, intuiția ta, corpul tău.
Și da, asta necesită curaj să lași să plece tot ce vezi că oricum se cam dărâmă, că nu mai funcționează, că te chinuie de fapt…și să alegi ceva ce este cua devărat visul, dorința ta, ceva ce chiar știi că te-ar bucura chiar dacă ACUM, încă – nu știi, nu ai claritate, ți se pare prea MARE, prea mult.
Necesită asumarea omului matur care și-a făcut treaba și și-o face constant cu copilul rănit din el, cu traumele trecutului, cu limitările minții și alege DIFERIT , conștient că EL creează lumea nouă. Nu mai așteaptă ca ceva să se întâmple din afară, ca cineva să îi spună din afară ci acționează și alege ÎMPUTERNICINDU-se pe sine, căpătând încredere în SINE și întorcându-se cu adevărat la esență, ieșind din jocurile de putere, avere, imagine ce au fost atâta de mult pe scena vieții până acum
Adesea am trăit cu faptul că păream naivă, prea bună, fantezistă, idealistă….însă am știu în interiorul meu că asta este ceva BUN, ceva ce avem nevoie cu toții, ceva de păstrat. și iată că aici ne întoarcem pas cu pas : la bunătate, încredere, bucurie, plăcere, creație, pace, colaborare, multă credință, predare și conlucrare. ȘI asta este LUMEA pe care eu aleg să o creez.
TU?
Ce ești pregătită să eliberezi acum? Ce frici ești pregătită să privești în ochi?
Ce procese de maturizare și transformare ești pregătită să îți asumi acum pentru viitorul pe care îl vrei?
MOmentele de eclipsă sunt momente ce pot fi mai intense decât altele, mai emoționale poate, cu evenimente fie care se leagă în moduri neașteptate fie tot felul de „deranjuri” menite să îți arate o altă cale, un alt fel și să te scoată din Control, fixism, rigiditate.
Ca întotdeauna, fii blândă cu tine, ia-o pas cu pas, împarte ceea ce îți propui în țeluri mici spre a nu te coplești singură. Da, procesul este amplu și de durată, transformarea este continuă în viața asta și văile sunt la fel de prezente și firești ca și vărfurile. De aceea pas cu pas, schimbare mică cu schimare mică este de ajuns. Fără presiune.
Important este să vrei, să îți asumi și să faci alegerile din spațiul ăsta și nu din evitare, frică, lipsă.
Cu Marte retrograd avem vreme să ne întoarcem asupra unor decizii, să regăndim niște acțiuni și alegeri, să ne așezăm mai prezente, mai atente în interior și să ascultăm în momentele de LINIȘTE vocea DIVINULUI, inspirația ce curge prin noi ( Neptun, Jupiter în Pești) din miezul Sufletului.
Spune-mi cu ce ai rămas din acest articol. Sunt curioasă să aflu părerea ta, simțirea ta, împărășirea ta.
Iar dacă vrei să povestim și să navigăm împreună prin harta vieții tale din punct de vedere astrologic, energetic te invit la o sesiune de psihoastrologie. Spațiul sacru și porfund conectat, prezent pe care îl creez și susțin va aduce în cupa inimii tale exact acele coduri, informații de care ai acum nevoie spre a-ți oferi susținere, încredere, validare, răspunsuri, direcție.
Lună Plină în Pești : trăiește Divinitatea
SĂ CREZI NU ESTE ACELAȘI LUCRU CU A TRĂI
Energia Peștilor este una dintre favoritele mele deoarece are atât de multe de transmis și este atât de complexă și plină de frumos!
Când spunem Pești spunem creativitate, imaginație, Credință, Inimă, empatie, Divinitate, univers, UNU, mesaje divine, Sacru.
Pe latura opusă, a umbrei, vorbim despre iluzii, fugă și evitare, dependențe, boală ( mai ales mintală), izolare, deconectare.
Luna Plină are loc în 10 Septembrie cu maximul la prâz și acum e momentul în care Soarele din Fecioară se opune Lunii din Pești. Soarele vrea concret, practic, fizic, util, esență, iar Peștii vor visare, spiritualitate, meditație, imaginație, simțire, artă, odihnă, zbor printe stele, filosofii, în înalt.
Luna, nevoile noastre inconștiente, emoționalul ne trage spre visare și somn, odihnă dar și inspirație, creație, channeling, meditație, conectare cu îngerii, cu maeștrii, cu Divinul în diferite forme. De asemenea, putem să simțim mai mult dorința sau nevoia de a ne întoarce la Sacru, la acel UNU din care facem toți parte, putem simți mult mai mult totul…și putem avea VISE foarte interesante, pline de mesaje.
La lună plină încheiem, vedem clar unele lucruri ce sunt acum luminate. Odată cu zodia Peștilor se încheie un capitol mare, se încheie o roată karmică și pășim într-o altă etapă, ciclu major de exitență.
Ce etapă mare de viață observ, simt că se încheie acum pentru mine?
Ce relație am eu cu Divnitatea, cu Sufletul meu?
Care simt că este chemarea mai înaltă din profunzimea ființei mele acum?
Cred în Dumnezeu, în Divin cu adevărat? Manifest această credință în mod concret, practic, real în viața mea ( fecioara) sau doar am adoptat un mod de a spune, o altă programare dogmatică, culturală, familială?
Am observat mulți oameni, în special cei mai bisericoși, că spun în continuu câte ceva despre Dumnezeu, Tatăl, ajutor, credință.
Ce mi se pare paradoxal și interesant de observat este că discursul se opune trăirii, faptic, traiului de zi cu zi.
Spun că am credință, îmi fac rugăciunile și merg la bisercă, pomenesc pe Dumnezeu constant însă…când vine vorba să cred cu adevărat că el mă susține, mă iubește, că totul este și va fi bine, că totul are un sens și un rost…când vine vorba să stau calmă, liniștită DATORITĂ acestei credințe – nu pot, nu se întămplă.
Continui să îmi fac griji pentru ziua de mâine, pentru copii, pentru ce văd la știri, continui să sper în loc să ȘTIU, continui să trăiesc cu frica în sân ( că mă fură careva, că ia foc casa, că mă îmbolnăvesc, că vine vreun cutremur etc), continui să fiu o victimă așteptând ca Dzeu să facă totul, iar eu NIMIC.
Am dezvoltat această vorba atunci când aud ” Doamne ajută”, ‘Dacă Dzeu ajută” : EL te ajută, TU ce faci pentru tine? Ajută-te și tu.
Mențin constat separarea de Divin prin a NU-L primi cu adevărat în INIMA mea, prin a crede că trupul meu și partea materială a vieții NU este din Dumnezeu, nu este sacră. Continui să mențin separarea crezând că sunt păcătoasă și mică, sperând câ El o să mă ajute și crezând că eu nu pot să fac nimic, sunt neputincioasă. Continui să mențin separarea de Divin neștiind că EU sunt CO Creatoare a VIEȚII MELE ÎMPREUNĂ cu DIVINITATEA, că nimic din viața mea, din mine nu este afară din Dzeu.
Continui să mențin separarea vorbind vorbe și făcând tot felul de practici pe care alții mi le impun ca fiind adevărate dar care nu sunt integrate în mine, în viața mea cu adevărat. Acum spun o rugăciune și peste un minut înjur, fur, mint, trădez etc.
A spune „Cred” este departe de a TRĂI acest Cred, de a ȘTI în profunzimea ființei tale, de a TRĂI cu Dumnezeu, cu Mama/Tatăl în inimă, în minte, în corp, în practică.
Energia Peștilor te invită și ne invită la a reevalua relația ta cu SUfletul tău, cu Divinitatea dar și cu IUBIREA. Pentru că Dinvitatea este IUBIRE.
Cum ajunge asta la tine? Și cum se manifestă iubirea asta în mod concret în viața ta?
Cu Venus și Soare în Fecioară triem acum ceea ce este vorbăraie goală, iluzii și concepte spuse prin vorbe de ceea ce este cu adevărat important, util și putem manifesta practic.
Facem ordine în noi, în dulapuri dar și în credințe, în programe impuse și automatisme în care trăim, gândim.
Avem nevoie de o iubire practică și nu de vorbe precum sunt astăzi pe toate gardurile, timelineurile. Avem nevoie de exemple trăite și INIMI deschise și sănătoase și nu de profeți falși, guruși plini de concepte, Mesia care pedepsesc și așteaptă îngenuncheri constante.
Dumnezeu poate căpăta acum o dimensiune reală, fizică, trăită prin PREZENȚA sa în tine, în cuvintele tale, în mintea ta, în intențiile tale, în INIMA ta, în alegerile tale, în acțiunile tale, în ritualurile tale, în practica ta, în energia ta și viața ta de zi cu zi.
Este parte din misiunea vieții mele să aduc Divinul în Concret, Spiritualul, imaterialul în materie, în fizic. Este parte din mine să îl aduc pe Dumnezeu aici, aproape, în casele și inimile noastre dincolo de dogmă, separări, cutume, automatisme, reguli.
Să vorbesc și să trăiesc o Divinitate care este și feminină și masculină, care este prietenă, care este aproape, aici cu mine constant, zi de zi.
Abia aștept să simțim cu toții cât de mult ne-am depărtat de reala credință și cât de mult ne-am lăsat conduși de dogme și de oameni în separare și frică în loc de uniune și iubire. Abia aștept să ni se reveleze la nivel de umanitate, prin SIMȚIRE, inimă, trăire acel Dumnezeu cald, bun, blând, prezent, prieten, apropiat, din fiecare celulă a corpului nostru și nu din afara noastră. Acel Dumnezeu care nu pedepsește, nu este furios, nu trimite pe nimeni în nici un iad, nu face separări între confesiuni, rase ori preferințe.
Care este relația ta cu Divinitatea acum?
Ce anume poți acum elibera, curăța, dizolva în lumina lunii pline spre a face loc cu adevărat credinței în inima ta?
INIMA este poarta de acces spre El/Ea. Nu mintea, nu cărțile, nu vorbele altora. Ci trăirea personală, experiența intimă în spațiul interior.
Lilith susține această revelare a adevărului mai adânc împreună cu Pluto. A vedea dincolo de iluziile create și vândute, a spune ceea ce este cu adevărat în interior, ceea ce simțim, ceea ce contează, a ne elibera de paraziți și de manipulări și a ne redobândi puterea, suveranitatea ca și Ființe de Lumină alături și în divinitate și nu separate de ea este ce are loc acum și de acum înainte.
Uranus și Nodul nord continuă să aducă surprize, să să dărâme lumea veche, preconcepțiile, limitările, dogmele, regulile, ceea ce credem că trebuie…și să ne pună pe calea noastră în mod cât mai concret, prin corp, prin sănătatea noastră, prin prezența în interior, prin simțire și simțuri. Atât fecioara cât și taurul (unde este Uranus) ne invită la împământare, la conexiunea cu pământul, simplitatea, corpul, sănătatea, valorile noastre. Să scoatem bălăriile ce ne umplu viețile și ne sug energia și să revenim la ceea ce SUFLETUL nostru ne tot șoptește. Dacă nu vrem de bună voie vom fi împinși și contextele de viață nu vor fi cele mai plăcute – dar toate- spre binele nostru.
Continuând să trăim bazându-ne pe minte, pe poveștile ei înrădăcinate în secole de manipulare și minciuni, nu vom face decât să rezistăm noului, inimii, schimbării, Destinului nostru. Și acest destin, la nivel colectiv și individual este despre NOUL pământ, noua Lume, libertate, înfrățire, compasiune, transparență, simplitate, Valori și ÎMPREUNĂ.
Ce ești pregătită să închei? Să dizolvi? Ce ritual te cheamă acum spre a face loc în viața ta INIMII curate, înalte ce ți-l revelează pe Dumnezeu?
Ce simți să creezi, să aduci pe lume?Ce îți spun visele tale acum? Ce ai tot negat, respins ca fiind adevărat pentru că te speria sau părea woo-woo?
Care sunt darurile ce te tot cheamă și pe care nu le lași să fie dăruite lumii pentru că te agăți de ce Crezi că trebuie, de fricile de a fi respinsă, de vechea TU?
Te anunț și că din 9 Septembrie Mercur este retrograd în Balanță și apoi fecioară pânâ la început de Octombrie.
Mercur retrgorad nu este bau bau ci doar o invitație și oportunitate să reevaluăm, să reașezăm, să regândim și să încetinim un pic spre a ne uita mai bine la ceea ce am ales, făcut, construit și dacă e cazul, să refacem, reactualizăm, să ajustăm. Mai ales în ceea ce privește relațiile noastre cu celălalt și relația noastră cu sănătatea noastră, corpul nostru, practicile de zi cu zi.
Ce gânduri repetăm și le dăm putere doar pentru că așa ne-am obișnuit chiar dacă ele nu ne susțin?
În ce fel comunicăm cu celălalt și ce simțim că e nevoie să schimbăm, îmbunătățim?
Ce ne spunem despre noi, corpul nostru, obiceiurile noastre și cum putem recalibra aceste arii?
Este bine să planificăm de două ori dar să rămânem deschise la schimbare, să ne împrietenim cu flexibilitatea și să acceptăm că nu totul iese cum vrem noi, când vrem noi ci când este cel mai bine pentru noi de fapt.
Să trăiești o lună plină revelatoare și plină de Dumnezeu interior, de binecuvântare și conexiune sacră!
Sunt aici pentru tine dacă dorești să explorăm mai adânc harta ta natală și Povestea cu care ai venit aici, pe Pământ. La fel, dacă ești pregătită pentru o Călătorie reală, profundă și de durată, în care îți sunt aproape pas cu pas- am pregătit pentru tine un proces transformator exact pe nevoile și energia ta. Doar spune :DA inimii tale și scrie-mi.
Luna Noua în Leu: cum stai cu bucuria ?
A venit și vremea Leului, moment din an plin de strălucire, bucurie, creativitate, joacă, vacanțe și voie bună.
Zodie guvernată de Soare, Leul ne invită la a fi vizibile, a ne permite să Luminăm lumea prin prezența, vocea, darurile, înțelepciunea noastră.
După o lună plină de emoție sub aripa orcrotitoare a Racului pășim într-un spațiu nou în care Creăm, aducem în lume, punem la vedere ceea ce am simțit că vrem, ne place, ne dorim.
În 28 iulie Soarele și Luna se întâlnesc la aproape 6 grade într-un dans cu bucurie și flirt cu viața. Ceea ce suntem și noi invitate să facem. Să ne amintim în primul rând de INIMA noastră căci leul este despre Inimă dar și despre PUTERE ( Chakra3) asumată.
Ca și femei am fost educate de-a lungul multor generații să fim umile, să tăcem și să înghițim, să satisfacem bărbatul și să nu comentăm, să ne vedem de oale și de casă. O femeie care a îndrăznit să ridice capul, să fie curajoasă, să spună ce vrea, ce NU vrea, să iasă pe stradă așa cum se sime ea bine, să NU aibă copii sau să nu se supună regulilor a fost considerată nelalocul ei, ușuratică, fufă, împotriva firii etc. You name it.
Aici ajungem și la rana dintre femei de invidie, judecată, competiție, respingere.
Cum îndrăznești tu? ( că eu nu îndrăznesc și mi-e ciudă)
Ia uite la ea ce x, y.z… ( eu niciodată nu aș…..etc).
Nu ne place strălucirea unei femei. Nu ne place să vedem femei asumate sexual, emoțional, asumate punct. Ne este frică să strălucim, să fim Diferite, să fim Altfel, să stricăm oridinea lucrurilor. Ne este rușine. Ne simțim jenate să ieșim în evidență, să fim privite ( și oooh căt de bine cunosc acest sentiment)
Așa că preferăm să ne uităm strămb și să judecăm, respingem, criticăm pe cele ce deranjează ordinea impusă. Cele care au și cariera dorită din ușurință și bani din abundență, merg în vacanțe când vor, au timp liber mai mereu, au și relația visată ce le împlinește….sunt Libere, sunt senzuale, sunt ele însele fără să se mai ascundă și să se rușineze de propriul succes, de propria abundență, bucurie, reușită.
Cât de jenă îți e să te expui cu adevărat?
Cât de rușine îți este de corpul tău, de Femeia din tine?
Căt de inconfrotabil te simți să spui că ai, că îți merge, că e minunat în viața ta?
Cât de frică îți este să fii respinsă, judecată, criticată, să nu te faci de râs dacă cumva îndrăznești să fii altfel…să fii TU cu adevărat?
Energia lunii noi te invită să privești la toate aceste aspecte, să decizi cu ce fel de poveste continui. Ce hrănești mai departe în viața ta.
Alegi același mod tacit, retras, temător, rușinat, lipsit de putere, repetând Programările? Sau alegi să riști și să faci această călătorie spre TINE, spre a ști cine ești tu, ce vrei tu și cum te aduci pe tine și darul tău lumii fără teamă? indiferent de ce spun sau cred ceilalți.
Am mai spus-o : lumea nouă nu se construiești cu paradigme vechi, cu oameni ce se potrivesc în cutiile impuse, cu dogmele de secole.
Lumea nouă ia naștere când îndrăznim să ne asumăm propia măreție, să ne dăm seama de esența noastră și să o arătăm curajos lumii, să contribuim în moduri noi, originale, să creăm noi și noi moduri de a fi și a trăi.
Lumea nouă are nevoie de Oameni diferiți. De oameni unicorni. Cei care nu se conformează și nu se jenează să spună ce cred, ce visează și să manifeste asta iar și iar chiar dacă se aruncă cu roșii în ei.
Lumea nouă are nevoie de INIMĂ. De integritate. De a face totul bazat pe ceea ce Sufletul te ghidează, pe dorințele arzătoare și reale ale inimii tale și nu bazat pe iluziile puterii false, imaginii, statutului, din disperare, frică și nepăsare.
Cu Mercur care este în aspect ceva mai dur cu Nodul NOrd si Uranus din Taur regândim ce avem de spus, ce vrem să exprimăm și este important să fim atente la spațiul, motivele pentru care spunem ceva, comuncăm ceva.
Pot ieși acum la suprafață adevăruri șocante, vești surprinzătoare atât la nivel personal cât și la nivel Mondial.
Putem auzi acum ceva care ne dă lumea peste cap și de aceea este important să ne așezăm în inimă, să ne cunoaștem, să ne Creăm propria realitate și să discernem. De aia este important să nu înghițim totul de-a gata și să lăsăm emoțiile, rănile, triggerele să ne înnece ci să avem practica centrării, conectârii la partea de obsevator, detașării.
De asemenea pot apărea idei noi și năstrușnice, inspirație divină care poate veni brusc așa…stând la masă și bând un vin sau în timp ce stai sub un copac la umbră. Fii prezentă la aceste impulsuri interioare, la inspirații, idei, la senzații. Vezi ce anume se SIMTE adevărat, entuziasmant, plin de bucurie pentru tine și ce anume este de eliminat, lăsat să treacă.
Leul ne invită la a ne asuma rolul de Creatoare și Creatori ai propriei vieți. Fără victimizare, fără fițe de doi lei, fără aroganță și fără egoism ( umbrele leului) ci din inimă și cu sinceritate, urmând ceea ce ne aduce bucurie, plăcere și învățând să facem totul cu ușurință și cu chef. cu drag.
NU, nu e firesc să faci ceva ce nu îți place ani de zile, sâ muncești pe bani puțini , să stai în relații abuzive, să tragi și să lupți zi de zi, să fii obosită mereu și totuși să zici ” rezist că n-am ce face”.
Invitația atât a leului cât și a Nodului Nord în Taur este la Plăcere, bucurie, încetinire și reconectare cu ceea ce contează cu adevărat. NU din minte și din trebuie, din „așa a fost mereu și aia e” ci din acel spațiu interior curat.
Combinația explozivă dintre Uranus, Marte și Nodul Nord are un maxim la început de august și este interesant de observat cum ne simțim, ce apucături avem și mai ales, ce schimbări surprinzătoare apar.
Suntem în completă reconfigurare ca umanitate.
Vechiul și Noul sunt într-un frecuș continuu de ceva timp și asta continuă până când lumea nouă plină de oameni maturi, curajoși, integri, asumați capătă tot mai mult teren.
Saturn( trecutul, vechiul constricțiile) și Uranus ( viitorul, noul, rebelul, revoluția) sunt în dansul care aduce Schimbarea. Vedem și aflăm o mulțime de lucruri care ne-au fost ascunse, manipulări, minciuni. Aflăm despre tot felul de mușamalizări și uriașe jocuri de culise și se naște Rebelul din noi care spune ” MI-a ajuns”
Putem discerne ce fel de lume am acceptat și creat până acum asumându-ne partea și putem alege să creăm lumea pe care chiar o vrem. om cu om. Inimă cu Inimă.
Pentru că NU, nu este imposibil și nici o prostie sau utopie să crezi în bunătate, în oameni sinceri și integri, să crezi într-o lume plină de unitate și transparență în care suntem conștienți și prieteni cu natura, cu mediul, unii cu alții.
AM fost conduși să credem că ne ducem naibii, că nu mai avem resurse, apă, că poluare că etc….spre a nu mai avea spațiu interior, energie, capacitate de a gândi, de a ne întreba, de a ALEGE diferit.
Lumea o construiești TU și cu mine.
E vremea să ni se ia vălurile de pe ochi și să transcedem frica. Să ne împuternicim și să îndrăznim să fim noi înșine. Fără compromisuri, lingușeli, frică și rușine. Să ne amintim de VALORI și să începem să le urmăm în propria viață. ZI cu ZI.
Ce intenții ai acum, de această lună nouă?
Cum stai cu creativitatea, cu bucuria, cu încrederea în tine, cu plăcerea de a trăi? Pe unde ești și ce vrei să schimbi, să însămânțezi, să alegi diferit?
Jupiter intră în retrogradare chiar în aceste zile de lună nouă. Se oprește pentru puțin timp în Berbec parcă să se dumirească ce urmează să facă. Și apoi o ia frumos înapoi spre a ne aduce încă odată în atenție relația cu noi înșine, cu copilăria și copilul interior, cu rănile nevindecate spre a ne mai da spațiu și timp să ne facem treaba.
Amplifică focul, pasiunea, impulsvitatea dar și cheful de a face ceva nou, diferit, de a ne asuma leadershipul în viața noastră * Chestie posibilă atunci când ne vindecăm din rănile copiăriei de abandon, respingere etc.
Nu degeaba și kiron este tot aici și continuă să ne tragă de mânecâ spre a ne ÎMputernici, a ne așeza în noi cu adevărat și a ÎNDRĂZNI să fim cine suntem realmente.
Nu cine credem că trebuie să fim, nu cine am fost învățate să fim, nu cine se așteaptă de la noi să fim..sau cine ne0am obișnuit să fim…ci CINE SUNTEM CU ADEVĂRAT. La esență. Iar asta necesită timp de reflecție, introspecție, proces terapeutic, întoarcere masivă în interior și reconectare cu sine.
Un momen bun să petreci timpul acela cu cei dragi, să alegi plăcerea, bucuria de a trăi, să te oprești din a face și alerga și să îți urmezi cheful, corpul, nevoia. Să îți iei vacanță și să te întorci la ceea ce te bucură. Să creezi, să dansezi, să scrii, să faci baie în mare, să stai întinsă pe pământ, să mângăi o pisică și să faci ceea ce îți poftește inima.
Nu se va dărâma nici un imperiu și nici nu va păți nimeni nimic fără tine.
Îndrăznește să afli cine ești și să îți dai voie să lași bucuria, plăcerea să conducă deciziile tale. Îndrăznește să visezi MARE, să CREEZI mare și să STRĂLUCEȘTI, să fi Altfel fără jenă. We need that!
Indiferent ce se întâmplă în lume, ce știri, ce manipulări și ce distorsiuni au loc tu ai mereu INIMA TA, casa ta interioară, familia ta, oamenii tăi, BUCATA TA de LUME și de VIAȚĂ la care să rămâi conectată și unde să cultivi centrarea, tihna, liniștea, bucuria, recunoștința, visele tale. SE POATE!
Nimeni nu îți poate lua Libertatea și puterea de a alege , crea VISUL TĂU! Doar tu le poți da.