Etichetă: frica
Frica, sensibilitate si putere -o noua paradigma
Traim intr-o lume plina de frica.
Frica este in toate aspectele si ramurile vietii noastre. Frica de acasa, ca gresesti, ca o sa fii pedepsita, ca o sa plece mama sau tata, ca nu esti suficienta…Apoi frica de la scoala, ca nu esti destul de buna sau de frumoasa, ca nu o sa ai prieteni, ca o sa iei note mici, ca o sa fii respinsa.
Asta se sedimenteaza si se sustine ulterior peste TOT! Frica din sistemul medical – ca te imbolnavesti, ca mori, ca nu ai tratament pentru ceva anume. Frica din sistemul de invatamant – ca nu ai note destul de mari ca sa ajungi unde vrei, ca o sa pici examenul, ca nu intri la facultate etc.
Frica de a nu avea un corp perfect si de a fi mai putin decat…
Frica de cutremure, de inundatii, de violenta…intarita de media.
Frica de a ramane singura si fata batrana, de a nu fi intr-o relatie.
Frica de a ramane fara job, de a instabilitate.
Frica de a nu avea bani destui, de a ramen fara, de a nu avea cu ce plati ratele…
Frica este ca o injectie continua in creierele si venele noastre care ne mentine paralizate, mereu in fuga, inghet sau lupta.
Frica asta ne-a facut insensibili si „puternici” intr-un mod care e bazat pe lupta, agresivitate, competitie, lipsa de emapatie, de compasiune, de acceptare.
„MI-e frica sa nu devii un pampalau„
„Mi-e frica sa nu fii luata drep fraiera”
„Mi-e frica sa nu ajungi ca….( proasta, slaba, intretinuta)”
„Mi-e frica sa nu fii prea sensibila ( slaba)”
Ce a facut asta ? Ce a creat in noi?
Teama de a fi cine suntem. Teama ca sensibilitatea noastra, ca emotiile noastre, ca blandetea noastra nu ne vor duce nicaieri ci ne vor face probleme.
„trebuie sa fii puternica, sa nu plangi, sa nu iti arati emotiile, sa nu fii bleaga, slaba, tantaloaica, prea buna”
„baietii nu plang”
Am fost treptat si sistematic desensibilizati si s-a cerut de la noi mereu „un obraz gros/ tupeu/ambitie” astfel incat am ajuns sa credem ca a fi sensibile si senzitive este o prostie, o slabiciune…si sa devenim cineva cine nu suntem
EU sunt o astfel de femeie.
Mereu sensbila, senzitiva, deschisa, empatica. Pentru asta am fost criticata ca as fi bleaga, proasta, prea slaba si mai ales…stiti voi cliseul ” las-o draga ca e sensibila” ca si cum asta e o boala, un handicap…
Mi-am dezvoltat ziduri si mecanisme si am devenit in scurt timp o nuca de cocos- literalmente expresia unui coleg de facultate…care nu se gandea vreodata ca ar putea sa fie prieten cu mine pentru ca paream atat de distanta si inchisa. DOAR MA PROTEJAM pentru ca a fi deschisa, sensbila mi-a adus doar critici si respingere.
LUMEA ESTE UNDE ESTE AZI PENTRU CA NU MAI SUNTEM SENSIBILI, PENTRU CA NE_AM PIERDUT SENZITIVITATEA SI DESCHIDEREA.
Asta a cauzat razboaie, lideri asa cum ii avem, omoruri fara motiv, lupte, judecata, rasisim, etc.
SI FRICA sta la baza LUMII noastre. Totul este infuzat cu ea. De ce?
Ca sa nu ajungem la aceasta parte din noi, sensibila, deschisa, PUTERNICA, in contact cu emotiile noastre; sa nu incepem sa simtim cumva …pentru ca asta ne va reda puterea reala.
CAnd traiesti mereu cu frica in san ( de orice) esti separata de Divinitate ( sub orice forma), crezi ca esti o victima la cheremul vietii, ca altii decid pentru tine si ca nu ai ce face, ca orice se poate intampla oricand ca sa patesti ceva.
Si cand se intampla asta tu NU AI PUTEREA la TINE. Esti in unul din modurile ingheata, fugi sau lupta. Ori nu stii cum sa reactionezi si efectiv ingheti, ramai fara cuvinte, fara replica, fara actiune. Ori eviti continuu sa te uiti la tot ce se intampla, la frica ta, la viata ta si fugi conitnuu de adevarata problema, ori te lupti non stop cu ceea ce vine spre tine crezand ca asa castigi ceva.
A fi in aceasta stare activeaza sistemul basic de supravietuire care…nu mai lasa loc conectarii cu Sinele, cu sufletul, intrebarilor importante, aflarii adevarului, cautarii de sine…Si asta este si ideea. SA nu te cauti pe tine prea mult, sa nu pui prea multe intrebari, sa nu stii prea multe si sa nu simti prea multe pentru ca asa ai sa descoperi PUTEREA ta si tot SISTEMUL VA CADEA.
Ce iti spun este ca a fi SENSBILA ESTE PUTERE. La fel cum a fi VULNERABILA ESTE CURAJ. Este o dovada de maturitate, asumare si cunoastere de sine.
CAnd incepi sa iti dai voie sa simti incepi sa intuiesti, sa stii, sa percepi lumea nu doar prin cele 5 simturi de baza – care sunt bombardate tot timpul cu Frica…ci dezvolti, deschizi al 6lea simt- cel al perceptiei subtile. SI AICI STA PUTEREA.
Ai fost impinsa sa crezi ca nu exista miracole, ca nu exista energie, ca nu exista nimic dincolo de lumea fizica pe care o vezi si atingi, ca nu exista viata dupa moarte sau suflete cu care poti intra in contact dupa ce trec dincolo, ca nu poti vorbi cu ingerii, ca esti singura in Univers, ca toata treaba asta cu energia este voodoo, este o prostie pentru a te pacali si manipula. Oare NU ESTE CUMVA INVERS???
Cum de sunt atatia oameni care s-au vindecat spontan, care au revenit din moarte clinica, care au avut revelatii si si-au schimbat viata radiind de bine, care spun ca vad si simt ingerii sau sufletele plecate etc. Sunt TOTI O MINCIUNA?
FRICA a fost indusa si pe acest palier sau mai ALES pe acesta. Sa ne fie frica de energie, de ce nu vedem, de cei care comunica cu ce nu se vede, de intuneric etc. Oare ce se insereaza in subconstient in toate filmele horror?
ACOLO unde NU au vrut sa vezi si sa stii au injectat FRICA- pentru ca ea este cel mai eficient mod de control! Asa cum fac si acum cu situatia globala in care ne aflam.
Daca am fi cu adevarat in contact cu noi, cu emotiile noastre, cu intuitia noastra, cu DIVINITATEA, cu latura noastra invizibila…am sti pentru ca am SIMTI ADEVARUL. Nu ne-am mai lasa manipulati si nu am mai avea frica de moarte, de boala, de razboi etc…Pentru ca nu am mai fi controlati. AM putea sa alegem sa ne centram, sa ne ducem in interior, sa simtim, sa intuim, sa ne luam Adevarul de dincolo de povestea prezentata.
Si nu , nu e o prostie.
Lumea simte din ce in ce mai mult nevoia de autentic, de real, de emotie, de spiritualitate. De ce? Pentru ca asta e natura noastra si asta e firescul. Pentru ca simtim nevoia de ADEVAR si intoarcere la el. Ne-am saturat de minciuni si de manipulari pe toate fronturile.
Si mai ales ca FEMEI , sensibilitatea, al 6lea simt, perceptia subtile sunt DARURI musai de recuperat pentru ca asa vom putea sa dam voie Marii Mame, Divinului Feminin sa se exprime prin NOI si sa se produca o schimbare reala.
„Mi-e frica de a fi ranita iar…de a fi respinsa iar…de a fi facuta proasta, de ras…” vei zice. Well…chiar aici este si vindecarea ta, unde e frica. Opreste-te si uita-te la ea. Lucreaza cu ea, lucreaza cu toate ranile tale ce te mentin acolo …in rana, in frica, in copila speriata. Accepta, imbratiseaza, elibereaza, ia-ti puterea inapoi. Cere ajutor unui terapeut acolo unde nu poti singura. REDESCOPERA-TE si ai sa vezi cat de frumoasa, curgatoare, simpla, implinitoare este VIATA cand iti DAI VOIE SA SIMTI, sa fii dechisa si in contact cu sensibilitatea ta.
Poti vedea unde esti acum…unde te-a adus sa fii „puternica, in lupta, competitie, ambitie, sa nu plangi niciodata, sa nu ceri ajutor, sa te descurci” Unde esti acum? Cum te simti?
Continuand sa faci acelasi lucru vei mentine aceeasi stare si aceleasi rezultate.
SENSIBILITATEA ESTE UN DAR! Avem nevoie de ea, avem nevoie de inimi deschise, avem nevoie d ebunatate si blandete, de compasiune si de acceptare. Imagineaza-ti cum ar fi sa fi lumea condusa de astfel de oameni!!!
NU , nu e un vis degeaba, o fantezie. TU AI PUTEREA sa creezi aceasta lume alegand sa vindeci FRICA si sa iesi din ea, sa iti dai voie sa SIMTI si sa iti deschizi inima din nou, sa fii acea persoana care aduce schimbarea!
Pentru o lumea plina de frumos si de sensbililitate,
Anca Lavinia
Emotiile negative sunt busola catre tine
„We can’t really heal what we can’t feel”JP Sears ( Nu putem vindeca cu adevărat ceva ce nu simțim).
Cu toții am trăit traume mai mici sau mai mari încă din burta mamei. Și de asemenea, cu toții, dacă am vrea, am putea să vindecăm aceste traume. Nu e nevoie să fie neaparat vorba despre abuzuri , alcool, bătăi ( deși și acestea sunt foarte întâlnite și sunt sigură că unii dintre voi le-ați experimentat). Traumele sunt toate acele momente în care te-ai simțit rușinat, abandonat, respins, nedreptățit , că nu meriți sau nu ești suficient de bun.
Aceste trăiri ne conduc ulterior viața de adult. Cu toții avem la un anumit nivel furie, rușine, vinovăție, neputință și durere. Unii o recunoaștem , alții nu. Unii dorim să ne uităm , să ne punem întrebările, să vedem aceste emoții stocate în noi, să le acceptăm și să le eliberăm, alții le negăm mințindu-ne singuri că suntem fericiți, că e bine, că noi am avut o copilărie fericită etc. Frica este cea care blochează acest pas de a vedea și de a te reconecta cu emoțiile tale.
Datorita fricii majoritatea oamenilor nu apelează la un terapeut. Nu sunt pregătiți să stea față în față cu rușinea, cu respingerea, cu durerea. Asta nu înseamnă că ele nu sunt acolo și nu îți conduc din umbră viața.
A-ți respinge, nega emoțiile negative, părțile din tine care nu prea îți plac nu face altceva decât să creeze ziduri în jurul inimii tale, să formeze acolo ceva dur ca o piatră și astfel….ajungi să nu mai simți nimic.
Știi oamenii ( poate chiar tu ești unul) pe care îi întrebi ce fac și răspunsul automat tot timpul e „sunt bine”. Și atât? Poți să simți că e doar un răspuns automat? Că în spate se ascunde o neputință de a simți de fapt mai mult? Fii mai atent data viitoare chiar la tine. Viața pare la fel în fiecare zi, nimic nu îți mai suscită un interes deosebit, nu mai simți o bucurie care să te umple, nu mai simți iubirea, nu mai simți nici furia sau alte emoții ci mergi așa…pe pilot automat crezând că trăiești?
Aceasta este una din formele de deconectare de la tine, de la Sinele tău, de la cine ești. Te înstrăinezi de tine însuți cu fiecare emoție netrăită,negată, respinsă. Și ajungi să nu mai prea știi cine ești, ce îți dorești, nu mai îndrăznești să visezi ori să te gândești că ar putea fi vorba despre mai mult. Doar trăiești ( dacă se poate numi trăit) ca o scândură care plutește pe suprafața oceanului.
Pentru ca starea de bine, fericirea reală, armonia, pacea să se întâmple în interiorul tău este nevoie să te reconectezi cu tine. Este nevoie să te întrebi „Ce simt”? Și poți face asta de 3-4 ori într-o zi . Întreabă-te ce simți de multe ori pe zi și vezi ce răspunsuri apar, dacă apar, notează-le într-un caiet. Fă acest exercițiu simplu de conștientizare a propriilor emoții, de apropiere de tine.
Bineînțeles că sunt emoții adânc ascunse care sunt dureroase și pe care e bine să le accesezi din nou alături de un terapeut astfel încât sa fii ghidat către a le elibera în modul cel mai armonios pentru tine. Reconectarea cu tine se face doar PRIN aceste emoții oricât de neplăcute ar fi. Altfel…poți rămâne doar o scândură care plutește pe suprafața oceanului.
Nu mi-a fost ușor să trec de nenumărate ori prin traume pe care nici nu știam că le am, pe care am preferat să le uit tocmai pentru că dureau prea mult. Nu a fost cel mai plăcut moment să simt ca mi-e rușine până în vârful urechilor din nou sau să simt că mă doare de ma sfâșie și să plâng ca un copil fiind ditamai femeia. Și cu toate astea așa mă simt tot mai vie, tot mai conectată cu mine, tot mai Eu. Așa pot să aleg să fiu blândă cu mine , să accept toate aceste emoții pe care le-am negat, îngropat, uitat și să stau cu ele știind că numai așa pot ajunge mai aproape de Mine.
Sunt doar emoții. Nu te omoară. E nevoie doar să fii dispus să le privești față în față , să te reconectezi cu tine prin ele. Pentru că ele sunt acel filtru negru care s-a interpus în timp, între tine și iubirea , fericirea, bucuria din interior. Acest filtru are nevoie să fie curățat pentru ca tu să poți din nou să respiri. Să poți din nou să iubești, să simți bucuria , să simți încrederea în sine, să simți că meriți, să simți conexiunea cu tine și cu tot ceea ce este.
Bineînțeles, un rol major îl are dezvoltarea relației tale cu Divinitatea, stâlpul existenței . Dar despre asta într-un articol următor.
Acum întreabă-te doar : ce simt în acest moment? Ce emoții am tot respins, negat, reprimat în ultima perioadă? Sunt cu adevarat fericit?
Sunt pregătit să ma cunosc și să mă reconectez cu mine eliberând tot ce mă ține blocat, toate emoțiile, rănile pe care le-am lăsat să îmi închidă inima?
Exista o vreme pentru toate : si pentru inchizitie si pentu Libertate.
Am aproape 33 ani, o varsta pe care o consider cumva, profetica, importanta, frumoasa. Sunt tanara, pentru unii mult prea tanara pentru a avea atata experienta si atatea de zis. Pentru altii sunt deja „doamna” .
Mi-am asumat o treaba in viata asta, cel putin de cativa ani incoace. Si nu e usoara : sa fiu o voce, o lumina, un far , un canal, un CONECTOR intre Cer si Pamant, intre Om si Divin. Nu este ceva ce am ales sa fac. Imi amintesc de anii in care si eu, ca altii acum, aruncam cu judecati, cu injurii chiar, cu pietre grele in tot ce tinea de credinta, religie, spiritual, pozitivism ( gandire pozitiva, credintele creaza realitatea etc).
Am trecut si eu prin scaunul celor care acum ma judeca, ma fac mincinoasa, sarlatanca, nebuna sau alte nume asemanatoare , toate ducand la respingerea, negarea, judecarea mea prin prisma a ceea ce fac.
Si ce fac de fapt? Cred in Dumnezeu, cred in ingerii sai mentionati de atatea ori in atatea scrieri, cred ca tot ceea ce gandim contribuie la manifestarea realitatii noastre ( de asemenea demonstrat deja de oameni destepti) , cred ca viata este asa cum ti-o faci prin ceea ce gandesti, spui, faci, cred in capacitatile fiecarui om de a „vedea”, simti , intelege realitatea de dincolo de val ( si asta este deja tot mai cunoscut pin expeientele a mii si zeci de mii de oameni care nu cred ca sunt toti nebuni). Cred ca avem abilitatea de a comunica cu Dumnezeu, cu ingerii, cu Isus si cu cine mai vrem noi chiar daca nu ii vedem in fata noastra in carne si oase. Nici aerul nu-l vedem si totusi traim datorita lui, nici curentul nu se vede si totusi avem lumina si credem in el, nici „netul” nu e vizibil si totusi il folosim.
Sunt multi oameni inaintea mea care au crezut la fel ca mine. In tari precum SUA oamenii astia cred si au facut publica credinta lor inca din anii 70-80. Si nu sunt nebuni ba chiar, dintre ei, oameni de stiinta ( Gregg Braden, Bruce Lipton s.a.). Si acolo, a fi un medium, un vindecator, un bioenergoterapeut este un job normal , cat se poate de normal si acceptat.
Mi-am asumat aceasta treaba deloc usoara de a crede si de a vorbi despre credinta mea , de a simti, de a percepe, de a descoperi mai mult din fiinta umana si de a spune si invata si pe altii despre asta. Si ma bucur ca o pot face, este un dar si il iubesc.
Am ajuns intr-un punct al umanitatii in care e aproape interzis sa vorbesti despre Dumnezeu, despre credinta, despre ingeri. E ca si pe vremea inchizitiei sau a comunismului mai putin tortura fizica si pedepsele cu inchisoarea. Daca deschizi gura la o masa cu prietenii sau undeva unde esti invitat si zici ceva despre Dumenzeu sau credinta sau spiritualitate ti se arunca „privirea” sau se lasa tacerea.
Suntem inca…multi dintre noi, acolo, pe timpul vanatorii de vrajitoare (oameni cu capacitati extrasenzoriale , cu cunoastere care se foloseau de ele pentru a ajuta). Purtam niste tare , niste tipare atat de invechite si de bine sedintementate in noi incat ne e extrem de frica sa acceptam ca lumea poate fi si altfel decat credem noi, ca oamenii au capacitati mult extinse peste simplul „om” pe care am fost invatati sa il acceptam. Ne este atat de frica sa recunoastem ca a avea o conexiune reala , tangibila, cu Divinitatea este posibil , este perfect normal chiar , incat ne inchidem in propriul turn mental cu vechile noastre placi care ne spun ca toate astea sunt aberatii, nebunii, sarlatanii.
Si eu am fost asa. Nu credeam ioc din ceea ce astazi sunt, fac, stiu, dau mai departe. Un om normal, cinic pe alocuri, negativist cu carul o gramada de ani in semi depresie si cu o stima de sine la pamant, singur chiar daca inconjurat de oameni. Ideea e ca nu credeam. Eram rupta de mine, de sufletul meu. Traim in cap condusa de tiparele in care crescusem si pe care le purtam cu mine de generatii.
Asa ca inteleg astazi ca ei nu pot sa creada, ca le este imposbil sa accepte ca salvarea noastra, fericirea noastra, echilibrul nostru vine din conexiunea cu DIVINITATEA refacuta, personala, reala. IN rest…suntem oameni destepti, doxa, plini de diplome, de facultati , de pretentii si atat. Punct. Inima inchisa , sufletul amortit complet si uitat printr-un ungher stiintific si temerile , ranile colcaie sub pielea noastra ca si viermii intr-un mar putrezit. Dar pentru ca ne este imposibil sa vedem in propria curte, sa acceptam propriile dureri, lipsuri, singuratati, strigate de neputinta si de ajutor mai luam niste diplome, mai punem niste zambete false, mai aruncam cu niste pietre in ceea ce nu intelegem. E mai simplu decat sa sondam cu adevarat in prfunzimile propriei fiinte si sa nu ne mai mintim.
De ce nu intelegem? Pentru ca ne-ar darama lumea! Pentru ca am fi fortati sa recunoastem ca ne-am inselat, ca nu suntem atat de destepti, ca nu detinem controlul asupra nimic , ca lumea nu este masurabila, ca omul nu este doar mintea si comportamentele lui, ca suntem responsabili de tot ce ni se intampla, ca Dumnezeu exista si noi nu ne-am mai uitat catre el de zeci de ani. Ne e prea frica. Si ramanem la ce cunoastem, la ce e simplu. Si eu am facut asta ani de zile. Ani de zile imi plangeam de mila dar nu faceam nimic sa ies de acolo.
Mi-am asumat o treaba…aceea de a fi un Far, o Lumina, un OM, un Canal, un Ghid, un Conector intre Om si Divin, intre Om si om, intre mintea si emotiile /sufletul omului, intre inima si cap.
Traim ca niste gaini decapitate numai ca din pacate, suntem capul rupt complet de inima, de sacru, de sfant. E mai usor sa ne alimentam egoul si imaginea pe care vrem sa o avem despre noi fiind destepti si despicand firul in patru , respingand tot ce nu e masurabil si palpabil pentru ca altfel….ne-am da seama cat de mici suntem in marele plan divin, ne-am da seama cat de tare ne-am mintit singuri si cat de departe de „salvare” suntem, cat de goi, de seci si de lipsiti de iubire traim.
Pentru tot si toate exista o vreme. Si pentru Inchizitie si pentru Libertate. Daca ti-ai asumat insa sa crezi, sa simti, sa vorbesti despre Dumnezeu si Ingeri , despre suflet si Adevar atunci simte-te onorat, recunoscator, fericit, implinit si mergi cu capul sus inainte.
Crede , simte, fii sincer, fii adevarat, nu te ascunde, fii integru, iubeste, spune despre credinta ta cu mandrie si fii Canalul prin care Calea, Adevarul si Viata sa curga pe Pamant, zi de zi in orice context, langa orice om.
Frica, ganduri, iubire
Frica este inradacinata in noi insa culmea, ea de fapt nu exista. Frica a fost creata de noi, de mintile noastre si de la Adam si Eva nu ne mai da pace.
Suntem educati de mici ca Doamne Doamne ne bate sau ca o sa mergem in Iad daca suntem copii rai. Crestem cu frica indusa fata de Dumnezeu, manipulati fiind de o societate si o biserica ce doreste controlul asupta mintii noastre. Iar noi- am lasat aceasta minte cu gandurile ei pline de frica sa ne conduca si perpetuam acest defect de generatii.
Dumnezeu -pentru cei ce cred, sau Universul, Energia primordiala – este iubire. Altceva nu exista de fapt, sunt creatiile noastre. Ne e frica de gandurile noastre, de aceea nu coboram mai adanc in noi sa ne intelegem, de aceea nu mergem la terapeuti sa ne ajute, de aceea nu actionam din iubire, ne e frica de noi insine, de ceea ce am putea face, crede, gandi…si ne-ar scadea inca si mai mult in proprii ochi.
Am remarcat o ruptura extraordianara in noi, in general, aceea intre intuitie sau suflet/inima si gand/minte. Am auzit recent intrebarea „Cum stim cand gandim si cand simtim?” Va invit sa cercetati aspectul asta, poate va veti redescoperi si veti lasa incet, incet fricile deoparte.
„Frica si miracolele provin din aceleasi ganduri” Suntem liberi sa alegem una sau cealalta. Alegand frica nu vom mai crede si nu vom mai vedea miracolele din jurul nostru….de aceea suntem o societate densa, materialista, sceptica,cinica
am ales frica….in locul a ceea ce ne-ar putea salva si trezi: miracolele care se intampla din Iubire.