Etichetă: mama
Ce simti pentru mama ta?
Am incheiat un atelier despre relatia cu mama si una dintre participante mi-a zis : ” nici nu m-am gandit vreodata sa ma intreb ce simt fata de ea”, ” voi lua asta acasa si am sa ma gandesc”
Pare o intrebare simpla insa pe care nu ne-o punem niciodata poate. O luam pe mama ca fiind data asa cum este si atunci cand devenim adulte adesea ii intelegem povestea, trecutul si cautam sa nu o invinovatim. Ne spunem ca atat a putut si a facut tot ce i-a stat in putinta. Ne simtim vinovate daca realizam ca exista in noi furie sau suparare pe ea …sau chiar invinovatire ori judecata. Impingem la loc sentimentele astea si lasam mintea sa deruleze aceealsi scuze si explicatii.
Da, a facut ce a putut mai bine. Adevarat. In circumstantele date poate ca nu puteam face nicuna altfel.
Ce vreau sa iti spun astazi este ca in tine sta fetita interioara. In tine sta copilul care a fost ranit iar si iar cand era mica …in repetate randuri. Si ei nu ii pasa de ceea ce mintea adulta intelge acum, de explicatii si justificari. Ea a simtit si simte durerea, suferinta, respingerea, critica, tristetea. Ea este un copil care nu rationalizeaza comportamentul mamei sau cuvintele ei ci doar simte, le simte si le internalizeaza dupa cum poate ea.
Desigur, multe veti spune ca ati avut o copilarie frumoasa si ca nu v-a lipsit nimic. Da, nu ne-au lipsit hainele, mancarea , scoala si un pat in care sa dormim.
Ce ne-a lipsit insa la o privire mai atenta a fost prezenta reala, afectiunea reala, acele cuvinte blande, intelegerea, sustinerea, iubirea aceea plina de caldura si atentie de care aveam nevoie in momentele mai grele. Ne-a lipsit multora simpla prezenta a ei ( a parintilor) pentru ca erau prea ocupati, munceau prea mult si nu aveau timp de noi.
Pentru copila din tine asta nu este o scuza.
Te invit sa o vezi, simti, primesti pe fetita din tine asa cum este ea, cu tot ce simte, asa cum simte fara sa mai astepti de la tine sa fie altfel, sa vrei sa ierti, sa intelegi, sa treci peste, sa justifici.
De cate ori ai avut nevoie de o imbratisare si nu ai primit-o?
De cate ori ai avut nevoie de un cuvant iubitor si de intelegere ( fara explicatii, comentarii) si nu l-ai primit?
De cate ori ai avut nevoie sa ti se recunoasca meritele, munca, pararea, sa aiba incredere int ine si nu au facut-o?
De cate ori ai fi vrut sa te auda, sa te AUDA cu adevarat si nu au facut-o?
De cate ori ti s-a spus sa taci, sa fii cuminte, sa inveti mai mult, mai bine, ca nu stii, nu poti, nu esti in stare, sa nu mai fi intr-un fel ci in altul, asa cum credeau ei ca e bine? De cate ori emotiile tale au fost respinse, judecate, criticate sau luate la misto…?
Doar ramai in liniste si raspunde-ti. Si daca nu o faci acum acum fa-o dupa ce termini de citit. Fa-o cat mai repede. Si observa mintea care vine sa iti spuna ca e mama ta, ca nu e ok sa dai vina pe ea, ca nu e ok sa fii suparata sau furioasa, ca ea te-a crescut etc etc. Si multumeste-i, spune-i ca acum vrei sa simti, vrei sa iti dai voie, sa dai voie copilei din tine sa simta…sa fie.
Ai dreptul sa simti furie, suparare, tristete, critica chiar si ura. Ai dreptul sa nu ierti daca nu poti inca. Ai dreptul sa nu vorbesti cu ea/ei daca nu vrei, nu poti inca. Ai dreptul sa fii fericita fara sa iei in considerare fericirea ei/lor.
Ai dreptul sa plangi, sa tipi, sa iti traiesti durerea. Nu este prostesc sau „urat” sa simti ceea ce simti. Nu esti slaba sau prostuta, nu esti o fata rea. Esti doar tu. Este copila din tine care nu si-a plans suficient durerea, rana de respingere, de a nu fi inteleasa, auzita, iubita, primita, continuta. Da-i voie.
Fii prezenta cu fetita din tine si sustine-o in procestul asta. Scrie , urla, iesi afara si plimba-te in natura ramanand in conectare interioara, tine-o /te in brate , spune-i mamei/tatalui tot ceea ce nu i-ai spus cand aveai 5, 6,7 ani. Spune-i ce te-a durut, cum a fost sa traiesti asa cu ea/el, cum te-a afectat…ce ai fi avut nevoie.
Da-ti voie sa verbalizezi sau mental sa vizualizezi si sa porti discutia cu ea/el sau scrie. Elibereaza. Fii acolo langa tine, langa fetita. Nu te nega, nu te respinge cum au facut-o ei. Da-i dreptul da-i spatiul, da-i prezenta, da-i sustinerea de a fi cine este asa cum este. Chiar daca asta inseamna suparare, furie, tristete…chiar daca asta inseamna sa nu ierte si sa nu mai raspunda la telefon o vreme.
E necesar sa trecem intai prin etapa asta. E necesar sa nu mai punem presiune pe noi sa iertam. Ce cuvant mare si ce presiune uriasa creeaza. Cand aud ” eu am iertat-o”…mi se strange inca ceva in interior pentru ca stiu cat e de profund procesul si cate emotii sunt acolo de scos la suprafata inca pana la iertare. Si daca chiar ai facut-o, daca chiar poti sa o iei in brate si sa simti ca o iubesti, sa fii langa ea si sa simti doar acceptare si drag atunci te felicit.Altfel, te minti, vrei sa o ierti din minte, pentru ca asa „trebuie’, asa e „bine”, asa crezi tu ca esti un om mai bun sau mai evoluat. Insa nu te poti minti la nesfarsit.
Deschide intai usa catre copila din tine si ofera-i posibilitatea sa strige ce are de strigat si sa fie in emotia in care e. Tine-o in brate, alin-o . Nu incerca sa o schimbi sau sa-i zici ca o sa treaca…asta ai tot auzit si nu a mers. Doar da-i ceea ce ai fi avut cu adevarat nevoie in starile astea si nu ai primit.
Lasa magia sa se intample de la sine. Lasa procesul sa se desfasoare atat timp cat e necesar, in ritmul tau,pas cu pas, fara asteptari, presiune, minciuni si etape sarite. TU ai nevoie de sustinere, TU ai nevoie sa te vezi, auzi, imbratisezi, iubesti pe tine intai…..si poate ca avand o mama/un tata care te-au respins , care nu te-au iubit cum ai fi avut nevoie te invata fix sa te iubesti pe tine.
Nu stiu toate raspunsurile si nu stiu care este finalul. Ma intereseaza insa calatoria, pasii, intoarcerea si sustinerea mea, a copilului din mine. Ma intereseaza sa nu ma mint si sa nu ma mai compar, sa nu mai astept de la mine sa fiu cumva, sa rezolv ceva cand de fapt, nu e asa. Ma intereseaza sa fiu copilul care am dreptul sa fiu si nu mama mamei mele, nu parintele ei, nu salvatorul ei, nu cea care vrea sa „o faca sa inteleaga” ceva….ci sa fiu cine sunt acum, asa cum sunt si sa accept asta pe deplin. Sa-mi vad Femeia din mine si sa-mi fiu suport pentru Fetita din mine fara sa ma mai identific cu fetita , cu rana si sa astept la nesfarsit o iubire, un gest care nu va aparea poate, niciodata.
Aleg sa ma onorez, sa fiu alaturi de mine cu blandete. Aleg sa nu mai astept sa fiu perfecta, sa am relatia perfecta, sa schimb ceva. Aleg doar sa ma imbratisez si sa imi dau spatiu si voie si timp. Aleg sa ma las surprinsa insa in timpul asta sa fiu libera de ceea ce mama vrea de la mine, asteapta de la mine, proiecteaza pe mine…
Renunt la rolul de Salvator al parinitlor mei. Renunt la a mai multumi si indeplini asteptari. Ma primesc, ma eliberez, imi traiesc viata pentru mine nu pentru ei.
Sunt deja o Lumina. Sunt deja minunata. Cine este atins de asta bine cine nu, bine. Eu Sunt deja si e de ajuns, eu merg deja pe calea mea si sunt fericita cu asta.
E vremea maturizarii. E vremea asumarii. E vremea vindecarii, aducerii aminte, pasirii in Darul Divin interior, in Drumul Divin ales indiferent de cine este sau nu este langa tine.
Ce dam mai departe copiilor nostri?
Draga femeie, acestea sunt cuvinte din suflet, din sufletul unei fetite , a unei femei , a unei viitoare mame.
Mai stii tu cum am crescut? Mai stii toate acele lucruri pe care trebuia sa le faci, indeplinesti spre a primi iubirea, acceptarea, aprobarea?
„Stai cuminte”
„Vorbeste frumos/ nu raspunde inapoi”
„Tu nu stii, tine-ti gura”
„Ma faci de ras, ai grija cum te porti/ce zici/cu cine umbli”
„Nu ai voie”
„NU mai plange/nu mai fii bleaga/ nu mai fa asa…”
” Fii mai rationala, lasa prostiile”
„Trebuie sa fii prima/ sa fii cea mai buna/ sa iei note mari”
As putea continua cu inca doua pagini. Cred ca ti-ai facut o idee deja si probabil ca multe dintre cele de mai sus rezoneaza cu tine.
Dincolo de aceste cuvinte spuse mai sunt si cele nespuse. Privirile, gesturile, tacerile, subiectele despre care „nu vorbim”.
Din ambele am inteles foarte multe despre tot…Ne-am coformat,adaptat, modificat si transformat astfel incat sa placem, sa primim atentie, sa fim cum vor ei, sa nu ne respinga, abandoneze/retraga iubirea.
A trebuit sa renuntam la noi ca sa fim iubite. Am invatat ca noi nu suntem suficiente asa cum suntem, ca nu suntem bune, ca nu suntem destul, ca ceva e in neregula cu noi….daca nu facem asa cum ne cer ei. Ca trebuie sa le indeplinim asteptarile daca vrem un zambet, o imbratisare, un gest de afectiune, un dar…
Am devenit femei doar in trup. IN suflet, in emotie, in gandire suntem inca copile. Ne raportam la noi ca la niste fete- incapabile, insuficiente, mai proaste, mai mici fata de toti/toate celelalte. Nu suntem constiente de faptul ca acum suntem adulte, suntem mature, putem decide pentru noi ….si ramanem incapsulate in povestile, gandurile, emotiile, ranile copilariei.
Reactiile noastre sunt de acolo, tot ce vrem sa devenim, sa demonstram, sa ajungem….este pentru ca inca vrem sa primim iubirea parintilor nostri. Hranim cu brio Imaginea pe care am adoptat-o si dezvoltat-o, hranit-o de-a lungul anilor , acea imagine care sa fie conforma cu asteptarile celorlalti si care nu ne reprezinta la o privire mai adanca in Suflet. Si simtim ca suntem goale, ca nu merge, ca nu suntem fericite, ca am obosit, ca mai mult plangem si suntem anxioase decat bucuroase, ca desi aparent avem tot, nu suntem implinite.
Suntem inca intr-o lupta cu parintii. Suntem inca in zbaterea dintre copilul care are nevoie de aprobare, acceptare, afectiune, prezenta si adultul care nu mai poate asa si pe undeva…realizeaza ca joaca un rol, ca nu-si traieste viata, visele.
Si dincolo de vorbele mamelor si tatilor, de tiparele si povestile lor, de asteptarile si proiectiile lor mai sunt si cele ale bunicilor, strabunicilor, matusilor si tot asa- a lineajului nostru, a genratiilor dinaintea noastra. Toate si-au pus amprenta si bagajul in noi…iar noi…ne conformam fara macar sa realizam ca tot ce facem, spunem, stim despre lume este ceva ce repetam, ceva ce nu e al nostru….ceva ce redam cu fidelitate.
Toate aceasta mostenire, imagine, tipare, emotii, rani, dureri, reprimari, anxietati , raportari si perceptii trec mai departe catre copiii nostri. Ele fac parte din noi si vor face, natural, parte si din ei pentru ca informatia este transmisa energetic din om in om, din generatie in generatie. ( Va recomand cartea „fantomele din familie).
Toate durerile, neiubirea, critica, nemultumirea, saracia, frigiditatea, inchistarea, lupta, rusinea, vinovatia, regretele,frustrarea, frica, neincrederea….si altele sunt transmise prin sarcina copilului pe care il purtam.
Prin lipsa noastra de constienta condamnam o alta generatie sa traiasca o placa….pe care am tot trait-o si noi ( cu modficarile usoare de rigoare). Pot aparea ( asa cum si unele dintre noi am fost) rebelii, ciudatii….copiii care nu se conformeaza, care nu mai vor sa taca, sa asculte, sa fie ce vor parintii. Insa undeva accolo…in celulele corpului, in subtil…toata mostenirea exista deja si afecteaza relatiile lor viitoare, felul in care simt, decid, se raporteaza la viata, bani, iubire, barbati, femei, sexualitate, placere, durere, libertate etc….Toate sunt deja inscrise acolo. Iar noi functionand in conformitate cu ele nu vom sti sa gestionam copiii care sunt si cer altceva.
Este vital ca tu, viitoare mama sa te gandesti la asta. Inainte sa vrei musai un copil. Sa te gandesti si sa te intrebi :
De ce vreau un copil de fapt?
Ce inseamna copiii pentru mine?
Ce inseamna sa fiu mama pentru mine? ( cum au fost mamele din lineajul meu, ce am vazut la ele?)
Ce vreau sa compensez, adresez, rezolv prin a fi mama?
Ce relatie am eu de fapt cu mine, cu sufletul meu, cu pantecul meu?
Stiu ce transmit mai departe copilului meu?
Care este relatia mea cu partenerul meu? Il iubesc/ nu…stau pentru ca…?
Care sunt acele credinte, tipare pe care le-am invatat/preluat de la mama/bunica despre a creste copii, despre sarcina, despre nastere, despre a fi femeie si mama? Ce am preluat de la ele despre pantecul ,sexualitatea, femeia din mine? Cum este feminitatea mea, ce relatie am cu ea?
Cred ca tote aceste intrebari si altele…fac parte din procesul constient, prezent, atent de devenire….de cunoastere de sine, de dezbracare de ce nu e al meu….de curatare si purificare, de pregatire….pentru a fi mama.
Incepe de unde simti cu intrebarile. Ia pixul si foaie si pregateste-ti momente intime in care sa scrii…sa intrebi sufletul tau, sa observi, sa recunosti, sa accepti….sa VEZI.
Fii o Femeie Constienta! DEvino o Mama Constienta! Fa lucrurile altfel decat au fost facute cu tine!
Ofera-i viitorului copil alt mediu, alta energie, emotie, conexiune, educatie…alte ganduri, trairi, raportari….Si asta o poti face DOAR ingrijindu-te de tine, de procesul tau, prin popria calatorie si exemplu.
La felul in care noi am fost ccrescute nu putem avea pretentia sa transmitem mai departe altceva. Ceea ce facem este sa cautam tehnici, retete, experti care sa ne spuna ce sa facem cu copiii, sa le invatam si repetam, redam….fara sa intelegem ca exemplul propriu….de dincolo de cuvinte conteaza cel mai mult; ca nici o tehnica invatata si redata nu inlocuieste conectarea autentica, simtirea, emotia- intai cu sine…si apoi cu copilul tau!
Ia-ti puterea inapoi! Ocupa-te de tine!
Iti stau cu mare drag la dispozitie pe acest drum daca esti pregatita sa il incepi. Poti vizita sectiunea „Servicii” si imi poti scrie oricand la scrie-mi@ancalavinia.ro
Simt sa fiu o Femeie si o Mama altfel…care sa aduca pe lume copii in mod prezent, constient si cu o pregatire temeinica a mea inainte de conceptie. Sunt pe acest drum de multi ani si doresc sa iti daruiesc din experienta mea personala si cea de cabinet din care invat zilnic foarte mult.
Ramai prezenta, blanda si iubeste-te!
Lavinia,
Autentic Feminin
Daca vrei sa primesti mai multe informatii/articole exclusive introdu emailul si numele tau mai jos. Aboneaza-te la Newsletter.
Vrei sa fii o viitoare mama altfel?
Poti fi o mama constienta. Poti deveni o mama care este conectata cu ea insasi, cu emotiile ei si astfel, cu sufletul ce va veni pe lumea asta. Poti fi o mama altfel.
Toate suntem cumva mame in devenire fie ca manifestam Arhetipul mamei prin a avea copii sau a ingriji un animal ori a da nastere si a ocroti proiecte.
Astazi vorbesc celei care doreste sa devina mama aducand pe lume un Suflet care alege aceasta experienta pamanteasca. Daca tu esti acea femeie care simte ca se pregateste pentru a fi mama si ai dori sa fii una constienta, prezenta si implicata cu sufletul in acest proces atunci citeste mai departe.
Exista deja ramuri de specializare care demonstreaza cum primim transgenerational tipare, credinte, comportamente si cum repetam ca si adulti povestile de viata ale parintilor nostri, ale buncilor si chiar ale femeilor din neamul nostru. Nu mai este o speculatie ci un domeniu de studiu si de lucru.
Din propria mea exprienta iti pot spune ca am descoperit cum repet credinte si situatii ale bunicii, ale femeilor din neamul mamei fara ca macar sa fi stiut ca o fac. Din experienta mea iti spun ca atunci cand eram in burta mamei am fost amprentata deja de credintele, fricile, gandurile, comportamentele ei.
Bebelusul ce este in pantec preia tot ceea ce mama este si este influentat de tot ceea ce se intampla in mediul lui. Adica gandurile, emotiile, mamei, tatalui, situatia din casa, energia mamei si a tatalui, situatia dintre cei doi, mediul la care este expus bebelusul inca din pantec isi pun amprenta asupta lui ca si adult.
Abia acum , dupa ani de cand sunt pe drumul de autodescoperire si crestere, am realizat pe pielea mea cat de mult m-au influentat toate cele intamplate in sarcina, la nastere, dupa aceea, ca si bebelus si copil. Asta m-a transformat in femeia de astazi si de aceea lucrez neincetat cu mine, spre a ma debarasa de tot ce nu este al meu, spre a nu mai manifesta povestea mamei, a bunicii, spre a nu mai lasa ranile din copilarie si din pantec sa -mi conduca viata de adult. Am simtit si retrait momente pe care le-a trait mama cat era insarcinata cu mine, momente de cand aveam doar un an sau doi ce m-au marcat ca si femeie adulta si de aici s-a nascut dorinta mea de a sprijini femeile sa se pregateasca pentru sarcina intr-un mod constient. Eu insami trec prin acest proces.
Draga femeie, viitoare mama, te indemn sa te gandesti la ceea ce ti-am spus.
Si daca ar fi sa privesti in jurul tau la felul in care copiii sunt astazi crescuti, la felul in care sunt nascuti, cum ii poarta mamele in pantec pentru 9 luni si in ce fel se raporteaza la ei, la sarcina…ce ai zice? Pe mine ma intristeaza sa vad atata deconectare si indiferenta…sa vad cum copiii sunt adusi pe lume din razbunare, din resemnare, din frica, din „asa se face, asta-i mersu’ firesc”, din „ma paraseste, asa-l tin langa mine”, din singuratate si lipsa de iubire de sine, din „am o varsta si cam trebuie…”, din ” vreau si eu sa am pe cineva aproape la batranete” etc…Prea multe motive gresite si prea putina iubire, prezenta.
Tu ai vrea sa fie altfel in cazul tau? Ai vrea sa stii cum sa nu mai transmiti mai departe acelasi fel in care ai fost tu crescuta? Ai vrea sa fii constienta de felul in care concepi, de relatia in care esti si ce iti ofera ea, de pantecul tau si ce reprezinta el de fapt, de sufletul care va locui in el si de tot ce ii transmiti ? Ai vrea sa creezi acea relatie magica cu bebelusul tau si sa ii oferi din relaxare, din liniste, din prezenta, din bucurie, din conectare?
Se poate. Se poate sa pregatesti si sa te pregatesti pentru acest proces , aceasta calatorie. Cum? Devenind constienta de tine, de tot ce ai preluat de la mama ta si de la femeile din neamul tau, de felul in care acum gandesti despre femei, barbati, copii, sarcina, a fi mama, a fi femeie.
Se poate sa inveti sa iti traiesti sarcina ca pe o bucurie, un dar, prezenta, constienta, atenta si sa iti construiesti relatia aceea cu sufletul din pantecul tau.
Se poate daca iti doresti cu adevarat sa fii MAMA CONSTIENTA si CONECTATA la INIMA ei si la PANTECUL ei.
SI pentru asta este nevoie sa investesti in tine si sa renunti la acele rani ce te-au marcat, la acele modalitati de gandire si raportare la lume, la viata ce acum te mentin in frica, in stres, in griji constante. Odata ce realizezi ca ai puterea de a ALEGE atunci te poti pregati cu adevarat sa aduci un suflet pe lume altfel decat ai fost adusa tu.
Esti Poarta intre lumi. Esti Creatoare. Esti uniunea dintre vazut si nevazut. Esti datatoare de viata. Esti Magica. Aminteste-ti asta si iesi de pe pilot automat, iesi din tiparele in care ai trait pana acum, iesi din „asa se face, asa trebuie, asta e, n-am ce face, mi-e frica, nu pot” etc….
Devino femeia si mama care contribuie la nasterea FAMILIEI CONSTIENTE,a unor copii constienti, sustinuti, care isi exprima darurile in lumea asta cu usurinta, care stiu cine sunt si sunt lasati sa fie cine sunt, copii care nu sunt iubiti conditionat, carora nu li se spune mereu sa fie altfel, sa faca asa cum vor parintii, sa fie cum vor parintii, sa se conformeze, sa implineasca asteptari…si sa fie flamanzi de iubire. Poti fi mama care sa ofere iubirea, afectiunea, caldura ,prezenta pe care tu nu le-ai avut.
Studiile au demonstrat ca separarea si lipsa conexiunii emotionale cu mamele , cu parintii ii fac pe copii de 7 ori mai predispusi la dependente de orice fel ca adulti. Traim azi intr-o lume a lipsei de conexiune emotionala, a lui „trebuie” si „nu am timp”, a bonelor si separarii timpurii de copiii nostri, a lipsei de conexiune umana, emotionala, reala. Tu ce doresti pentru tine si pentru viitorul tau copil?
Alege -te pe tine si alege sa fii o mama constienta. Pregateste-te facand curatenie in gandurile, emotiile, viata si pantecul tau asa cum faci curatenie in casa ta cand primesti oaspeti. Copilul ce va veni este cel mai de seama oaspete al tau. Crezi ca merita sa vina intr-o casa curata, plina de lumina, caldura si bucurie?
Vezi ce iti ofer spre a incepe procesul aici: https://ancalavinia.ro/servicii/sesiuni-private-autentic-feminin-pentru-viitoare-mamici/
Ramai aproape si primeste noutatile, materialele exclusive pentru abonati. Lasa numele si adresa de email mai jos.
Astazi moare Perfectiunea
Mi s-a spus destul de des să zâmbesc mai mult pentru că sunt așa de radiantă când o fac. Răspundeam adesea ” nu pot să zâmbesc la comandă doar pentru că așa vrei tu”. „Ești prea serioasă” mi se spunea din nou, destul de des. Răspundeam cam la fel ca mai sus.
Am ajuns la un moment dat să mă observ cum atunci când apăs butonul de „record” sau cel de „live” fața mea se schimbă într-una serioasă imediat și zâmbetele apar doar ici colo fugitiv. Am fost șocată de această descoperire și am pus apoi atenția tot mai mult pe mine și pe reacțiile mele atunci când interacționez cu oamenii. Am fost uimită în continuare să observ că între mine și ei stă un zid , stă ceva ce nu pot numi. Ceva mă împiedica să mă exprim așa cum simțeam în diferite ocazii, în special online.
Am stat și cu asta o vreme și m-am întrebat ce se întâmplă de fapt.
Când crești într-o familie în care ești tot timpul împins către performanță, comparat pentru cele mai mici diferențe între tine și ceilalți ajungi să simți că nu ești niciodată suficient. Ajungi să pui tu însăți presiune pe tine și să nu mai accepți de la tine ceva mai puțin decât perfecțiunea ( nota zece). Dacă ți se va spune sau vei învăța în copilărie că a-ți arăta emoțiile , a fi vulnerabil este ceva greșit, ceva ce te face bleg sau slab sau prostănac atunci și pe acestea le vei ascunde din ce în ce mai mult încercând să fii cine vor ceilalți să fii ca să nu mai fi judecat, criticat , pedepsit, luându-ți una aer serios de cel care mai deștept decât alții, ascunzându-ți astfel neputința și teama. Vei crede chiar tu , cu mare convingere că a -ți manifesta emoțiile și a arăta vulnerabilitate este o prostie, este ceva ce nu trebuie să vadă nimeni, nici chiar tu.
Și ce se întâmpla apoi, atunci când devii adult? Vei face tot ce poți să fii cel mai bun, cel mai deștept, capabil, inteligent om din încăpere, chiar și virtuală. Vei suferi când ceilalți vor spune despre alții că sunt buni și nu despre tine. Vei vrea sa demonstrezi cu orice preț câte știi, cât ai învățat, cât ești de bun și demn de apreciere și acceptare. De asemenea, vei fi mereu în alertă, vei ascunde toate imperfecțiunile tale și vei construi pas cu pas, temeinic, o imagine despre tine care să placă, care să fie „perfectă”, pe care o vei crede din toți porii și o vei alimenta constant. Vei avea mereu senzația că nu faci destul, că nu ești suficient de pregătit, ca alții sunt mereu mai buni și într-un paradox de zile mari vei crede în interiorul tău că tu știi cel mai bine, că tu ești cel mai tare, că ceilalți habar n-au ce fac. Te vei simți ofensat dacă nu ești tu cel ales, lăudat, apreciat și în același timp laudele și aprecierile vor trece pe lângă tine cu viteza vântului…pentru că tu ești setat că nu ești suficient, că trebuie să faci mai mult, mai bine tot mereu.
Vei ajunge să simți că nu mai trăiești cu bucurie, că nu mai ai vitalitate și iubire de oameni și de viață. Te vei simți mereu agitat, stresat, dornic să faci încă ceva și încă ceva incapabil să te relaxezi chiar și atunci când crezi că o faci.
Vei realiza la un moment dat că te-ai îndepărtat de oameni, că nu mai ai prea mulți prieteni, că te abții să te exprimi din teama de a nu spune ceva greșit, de a nu fi judecat ca fiind mai puțin, sau neștiutor. Și în același timp te vei minți că tu știi mai bine, că tu știi tot, că tu ești cel mai bun ca să ascunzi toate imperfecțiunile tale de ochii conștientului.
<3
La un moment dat am făcut o meditație în care m-am întâlnit cu o parte din mine țiplă: trasă prin inel, cu ochelari negri , cu o rochie alb cu negru impecabilă, dreaptă și cu o expresie serioasă , aproape încruntată. Am simțit-o cum aproape tremură, era mai mult un tremur interior, o agitație fără seamăn, fără oprire , ca un bâzâit constant. Trebuia să facă, să realizeze, să acționeze, să nu stea. Nu avea voie să spună „nu știu” sau să arate că e supărată, frustrată, nemulțumită, confuză ori furioasă. Nu putea să lase ca ceilalți să vadă ca este imperfectă , doar își construise o imagine de zen, de perfecțiune, de om împlinit care le știe pe toate. I-am simțit durerea și încordarea și am văzut în spatele ei o fetiță care vroia doar să cadă la pământ și să plângă, să fie eliberată, să fie lăsată în pace, să nu mai trebuiască să fie perfectă. Am realizat că devenisem mama oricât de mult am vrut să nu se întâmple asta.
Am stat cu aceasta parte din mine și i-am explicat că se poate relaxa, că poate să aleagă să nu mai facă nimic dacă vrea. A acceptat foarte greu…dar când a început să se înmoaie copilul din spate devenea tot mai vizibil până când ea, cea perfectă s-a topit, a căzut, a lăsat loc copilului să plângă, să se simtă ușurat…
Ca fulgerul mi-au trecut prin cap toate momentele în care m-am abținut să scriu un comentariu ca să nu pară că nu știu ceva, am șters postare pentru a nu arăta cumva că sunt om și că ma doare, mi s-a spus că sunt prea serioasă, că par arogantă și rece și că par că le știu pe toate și sunt enervantă cumva din cauza asta. M-au străfulgerat apoi amintiri cu mine mică, un copil plin de viață, plin de bucurie și sclipire în ochi, plin de iubire pentru oameni, generos, bun și cald, afectuos și aproape de oricine avea nevoie. Am simțit fizic bucuria aceea, jovialitatea, plinătatea vieții.
Și atunci am realizat că asta sunt eu de fapt. Am realizat că e ziua în care perfecțiunea din mine moare și face loc umanității mele imperfecte. Mi-am amintit cum îi ziceam mamei mereu ” eu nu sunt tu, nu sunt ca tine”. Am simțit cum cobor de undeva de sus și mă așez în umanitatea mea, în căldura lacrimilor și a ușurării că nu mai trebuie să car perfecțiunea cu mine , că nu mai trebuie să știu tot sau să trăiesc în teama că aș putea spune ceva greșit, ceva care să nu fie conform cu imaginea mea perfectă. Atunci am realizat de ce mă simțeam obosită deși făceam ce-mi place, de ce aveam nevoie de zile libere des, de ce nu mai trăiam bucuria vieții în pofida faptului că aveam o viață minunată. Eram extenuată de întreținerea imaginii.
Atunci am realizat cât de primitoare și e eliberatoare este imperfecțiunea, acceptarea ei, cât de dulce este vulnerabilitatea în care mă aflam.
A fost nevoie să fac și eliberările necesare cu mama și tot ceea ce am preluat de la ea, ce mi-am însușit spunându-i că eu nu sunt ea, nu sunt așa, nu cred acele lucruri, eu sunt vulnerabilă, bleagă, generoasă, atentă cu ceilalți, uneori plâng prea ușor și sunt naivă, că eu iubesc oamenii și iubesc emoțiile mele și imperfecțiunile mele. I-am spus că nu mai doresc să fiu perfectă, să știu tot , să mă izolez, să cred că sunt superioară în vreun fel sau să cred că nu sunt suficientă. M-am luat pe mine înapoi.
După o viață întreagă de construit imagini, de trăit în funcție de părerile celorlalți, în teamă și agitație interioară,de perfecțiune închipuită și epuizare mentală și emoțională mă simt umană, vulnerabilă, imperfectă și plină de bucurie! Mă simt din nou copilul acela care nu a apucat să fie întinat de programările exterioare și care zâmbește, cu ochi plini de bucurie și strălucire fiecărei zile, fiecărui om, fiecărei întâmplări.
Pentru a ramane in legatura si pentru a primi noutatile, introdu numele si adresa ta de e-mail in rubrica de mai jos:
Fa curat inainte sa primesti un suflet in pantecul tau
Să fim cine suntem cu adevărat este mai greu decat să fim cine credem că suntem.
Cineva spunea că nu ne e frică de întuneric ci de lumina din noi.Încep să văd asta tot mai clar.
Venim pe Pamânt cu tot ceea ce avem nevoie , cu echipamentul perfect pentru a avea aici o viață conformă cu ceea ce ne-am propus. Avem la pachet iubirea, fericirea, bunătatea, puterea personală, capacitatea de manifestare, de a comunica cu Divinitatea, totul. Uităm asta de dragul învățării și avem aceasta viață pentru a ne aminti.
Suntem de fapt, după cum spun mămicilor, nu bebeluși și atât, care nu știu sau nu ințeleg nimic ci suflete ( uneori bătrâne și foarte bătrâne) cu o cunoaștere bogata ce învață să conducă un trup de carne.
Copiii nu sunt doar copii pentru că așa îi vedem noi. Ei sunt mai mult decat atât….ei sunt învățătorii noștrii dacă îi lăsăm, dacă reușim să ne dezbrăcăm de vechile tipare și povești și să le oferim altceva…
Un bebeluș și apoi un copilaș înțelege și știe mai mult decat o facem noi doar că nu în modul acela rațional specific adulților. El simte, percepe și preia tot ce este în mediul său încă din burta mamei. De aceea este important modul în care mama se pregătește pentru sarcină, felul în care are grija de ea în timpul sarcinii, relația dintre ea și partener, toate cuvintele , emoțiile , gândurile și acțiunile din familie /mediu contează.
Am lucrat și lucrez adesea cu mămici sau femei însărcinate. Este o bucurie pentru mine să le ajut să se regăsească și să găsească în ele conxiunea aceea reală cu sufletul din pântec, să înțeleagă despre ce este o sarcină și despre ce este nașterea. Și da, îmi asum să scriu despre asta și dacă nu am trecut printr-o sarcină sau naștere. Pentru că simt, pentru că sunt femeie, pentru că am mama în mine și am fost și eu un copilaș. Și văd acum cât de mult m-a influențat fiecare gând, emoție, situație, comportament al părinților mei atunci când eu eram încă în pântec și după naștere imediat.
Văd cum femeile în zilele noastre sunt deconectate complet de la sufletul lor, de la feminitatea lor, de la emoțiile lor, de la nevoile lor. Și se miră cum de nu au conexiune cu bebele lor.
Cred și simt în toată ființa mea că sarcina și tot ce implică ea precum și nașterea și crearea relației cu bebele sunt sacre. Simt sacralitatea feminină ancestrala a dezvoltarii unei vieți în interiorul pântecului nostru. Simt miracolul și binecuvantarea și am avut bucuria de câteva ori să primesc mesajele sufletelor din pântece pentru mamele lor.
Sunt întristată când aud cum se vorbește despre sarcină și despre naștere, cum femeile trăiesc inconștient , rupte de ele însele și de tot ce înseamnă acest process sacru.
Da, poate că nu ai știut acum mulți ani, poate că nu ai avut informație, nu a fost deschidere , așa a fost drumul tău. Însă știi acum, ai acum ocazia să știi și să schimbi felul în care te raportezi la tine , la corpul tău, la miracolul sarcinii, la bebelușul tău și la tot ce implica aceste momente.
Poți acum să devii conștientă că este vorba despre mai mult și că un copil sănatos și fericit are nevoie de o mamă sănatoasă, echilibrată, fericită . Nu în sensul de a fi perfectă ci în sensul de a fi conștientă, prezentă cu tine fizic, emoțional, mental, spiritual.
Citeam undeva : nu te obosi să îți educi copilul, educă-te pe tine. Și cred că dacă vrem să schimbăm cceva în felul în care ne creștem copiii și ne raportăm la ei dar și la momentele de pregătire pentru sarcină e nevoie să ne uităm atent la noi, în noi , ca femei.
Este nevoie să ne curățăm de rănile noastre întâi. Să ne uităm la relația cu mama noastră, cu femeile din neamul nostru și să ne eliberăm de acele credințe, tipare , reminiscențe pe care le purtăm cu noi , să renaștem într-o femeie unică, plină de frumos , de încredere, de bucurie și nu să continuăm povestea pe care am învățat=o despre noi. Să o descoperim pe a noastră pe bune.
Este vremea marilor schimbări. Este vremea tranformărilor în conștiință în mod Uriaș. Acum este vremea să știi că ești mai mult decăt un corp care cara în pântec un copil și care abia așteaptă să facă o operație rapidă ca sa scape repede de dureri pentru că așa se face sau I se spune. Ești mai mult decat sexul inconstient, pe fugă și o concepție inconștientă, mai mult decât o mamă care a uitat complet de ea ca femeie, mai mult decat mama ta și felul in care ea te-a educat. Ești mai mult decât mintea ta și ceea ce știi că știi până acum despre tine.
Copiii își aleg părinții. Este o onoare și binecuvantare să fim alese ca mame de suflete înalte, înțelepte care vin aici cu o cunoaștere uriașă deja, care vin cu daruri pentru noi ca păriniți și pentru lumea asta. Ma aplec în reverență în fața acestui miracol și a momentului în care sămânța divină își va găsi culcuș în pântecul meu.
Știu acum că toți anii de lucru cu mine ca femeie, cu feminitatea mea, cu părinții mei, mama mea, cu tiparele din familie și cele strămoșești mă pregătesc să fiu o mama conștientă. Nu o mama perfectă ci o mamă prezentă și conștientă de prețiozitatea fiecărui moment de sarcina, fiecarui moment din naștere și de după….
Femei dragi care urmează să fiți mame – pregătiți-vă pentru asta, pregătiți-vă cu sufletul, cu mintea, cu trupul. Faceti curat peste tot în voi și în viața voastră și renunțați la a vă mai pune pe ultimul loc, la a împlini nevoile altora, la a sta în relații în care nu simțiți nimic, la a vrea să faceți copii că să scăpați de singuratate,de golul interior, ca “așa trebuie “, ca să țineți un bărbat aproape, că să aveți și voi pe cineva să vă îngrijească la bătrânețe sau pe care să “îl faceti voi om ” prin a îi controla viața, alegerile, în urma neîmplinirilor proprii.
Copiii sunt întâi ai lui Dumnezeu și apoi ai noștri. Ei vin să ne învețe despre noi, ei ne sunt oglinzi și ne apasă cele mai puternice butoane astfel încât să facem curat în noi….Ei sunt darul acestei lumi. Precum o floare prețioasă pe care nu o dirijezi pe unde să crească, ce culoare să aibă, cum să-I stea petalele ci doar să o admire, să îi pui apă, o iubești.
Este un mesaj venit din iubire, de Sus pentru voi , toate femeile care veți fi mame sau sunteți deja. Aveți grijă de voi întâi pentru că doar prin exemplul vostru copiii vor învăța bucuria, blândețea, răbdarea, atenția, conștiența, iubirea sau grija, tristețea, supărările , neîncrederea, frica, nesiguranța, umilirea, invidia, gelozia, săracia.
E nevoie de timp, de răbdare, de conștiența pentru a ne curața pântecele de toate rănile adunate acolo, de vinovății și rușini, de dureri , pentru a ne împrieteni cu noi și a învăța blândețea și atenția față de noi, pentru a ne dărui ceea ce avem nevoie cu adevărat, pentru a ne vedea adevarata lumină. Chiar dacă asta se întamplă trecând prin întuneric. El este doar o etapă, doar un corridor către adevarata ta putere, strălucire, esență.
Mulțumesc!
Pentru a ramane in legatura si pentru a primi noutatile, introdu numele si adresa ta de e-mail in rubrica de mai jos:
Draga mama, dragi parinti…
Vindecarea de „nu merit iubirea”
Am povestit de multe ori despre copilul interior, despre ranile lui si despre procesul de vindecare atat de important pt a fi un adult echilibrat si fericit.
Astazi este despre povestea unei fetite durdulii care manca pe ascuns in banca pentru a nu fi judecata de copiii ceilalti ca mananca prea mult; fetita care avea porecle ce o faceau sa planga atat de des de tristete. Este vorba despre fetita care la un moment dat nu a mai avut voie sa manance dulciuri pentru ca mama ei considera ca nu e bine sa fii grasa daca vrei sa te placa baietii. 
Fetita asta auzit foarte des critici la adresa felului in care arata si cel mai mult, de la mama. Si relatia lor a devenit in timp, una problematica deoarece copilul se razvratise la inceput in interior, apoi in exterior si mai tarziu din nou, in interiorul sau.
Fetita a crescut , a devenit o adolsescenta si un adult care arata bine , reusise cumva sa se conformeze asteptarilor mamei. A inteles repede ca baietii sunt atrasi de fetele care arata bine , ea slaba nu a fost vreodata insa se putea spune ca era o tipa sigura pe ea si care putea purta bluze mulate si panatloni cu talie joasa fara probleme.
Au aparut relatiile si odata cu ele esecurile, repsingerea, abandonul, in ciuda faptului ca adolescenta si adultul tanar ce devenise fetita, arata bine , era frumoasa.
Deci , s-a gandit ea, undeva in subconstientul ei :” daca sunt grasa nu o multumesc pe mama, baietii nu ma plac deci nu sunt in regula si nu merit sa fiu iubita pentru ca nu arat cum trebuie „. Mai tarziu subconstientul ei a inteles altceva : ” degeaba esti slaba si toti baietii fug dupa tine ca oricum o sa fii parasita pentru ca ceva nu e ok la tine si deci, nu meriti sa fii iubita oricum”.
Ceea ce inca nu ati aflat este a acea fetita a continuat sa traiasca in interiorul adultului care la un moment dat, a inceput din nou, sa se ingrase, aparent fara motiv. Si ce era interesant – ca se ingrasa cand intra intr-o relatie si nu cand era singura.
Fetita aceea rebela, razvratita a continuat sa simta toata viata ei ca nu o place foarte mult pe mama ei chiar daca nu stia exact de ce. Conversatiile lor erau scurte si de cele mai multe ori, neimportante. Doar asa, ca sa se simta toata lumea impacata.
In timp, copilul a lasat acea razvratire si agresiune , de fapt suparare si tristete (respingere) sa fie directionata catre mama sa , bineinteles, inconstient. Si de aici, o relatie nu prea fericita intre cele doua. Aparent , ok si fara probleme, in profunzime , gaunoasa.
Ce face fetita interioara era sa spuna mamei sale / parintelui din interior ( exista si copilul si parintele in fiecare dintre noi) , pe un ton nu prea dragut: uite ca ma ingras cat vreau eu si-ti arat ca u trebuie sa fii slab ca sa ai o relatie si ca sa te placa cineva! Nu ma intereseaza catusi de putin parerea ta si obsesia ta pentru a fi slaba ! Eu fac cum vreau eu ( ca sa mori tu de ciuda) ”
Tabloul este unul cat se poate de clar si nevoia de a vorbi, alina si oferi iubire fetitei din interior este de netagaduit. Nevoia de a elibera toate acele emotii, suparari fata de mama este si ea foarte evidenta. Fie ca eliberarea se face in scris, mental, in meditatie , nu conteaza, ea este necesra pentru vindecare.
Este apoi necesara imbratisarea copilului din tine pentru a-i da toata iubirea si acceptarea de care are atata nevoie. Stii atunci cand esti intr-o relatie foarte ok si inconjurat de oameni foarte ok si totusi, ceva in tine nu e intreg, are parca nevoie de si mai multa iubire , tinut in brate, atentie? Ei….copilul interior nu este inca vindecat si iubit suficient, indiferent cat de multa afectiune se intampla intre adulti.
Mai este nevoie de a vorbi cu propriul trup, de a -i cere iertare si a-l imbratisa, de a-l elibera de sub toate constrangerile sub care l-ai pus pana acum.
Ia-ti toata puterea inapoi, cere-o pur si simplu, de la mama, tata,de la situatii, de la toti cei carora le-ai dat voie sa te influenteze, sa te domine prin critica, pedeapsa, cuvinte, emotii etc.
Reintregeste-te si vezi cum de fapt, meriti iubirea , cu adevarat, indiferent de cum arati indiferent de cate judecati sunt din afara , de cate presiune sau asteptari sunt puse pe tine. elibereaza-te de sub ele! Lasa-i pe ceilalti s creada ce vor, sa gandeasca ce vor , este treaba lor cu ei.
Identifica acele programe prin care crezi ca daca esti intr-un fel nu meriti iubirea, daca esti intr-un anumit fel toti te resping sau te judeca, etc. Identifica-le scrie-le si elibereaza-le , inlocuieste-le cu ganduri precum : merit sa fiu iubit indiferent de cum arat, toti oamenii sunt minunati si merita iubire, este usor sa fiu iubit pentru cine sunt eu. etc…
Tu MERITI sa fii iubit oricum si sa stii ca toate formele si toate trupurile sunt atragatoare pentru cineva. Opreste-te din a te mai critica, judeca, supune la certuri , chinuri, abuzuri si invata din nou, sa primesti iubirea , exact asa cum esti. Restul se va regla de la sine.