Etichetă: noiembrie
Lună Plină și Eclipsă lunară în Taur -19 noiembrie
Luna Nouă vine de data aceasta și cu o Eclipsă parțială de lună ceea ce face acest moment special și mai puternic decât în mod normal.
Eclipsele sunt momente importante din an ce susțin schimbări mari care pot avea loc până la șase luni de la momentul exact. Ele declanșează cicluri noi și aduc surprize, clarificări, revelații, intenții noi, contexte noi.
Această eclipsă deschide un coridor și este un fel de preambul a energiei următoarelor 18 luni când, nodurile lunare se mută pe axa Taur- Scorpion.
Această axa, vizată și acum este una dintre cele mai puternice ca și transformare, putere, energie tocmai pentru că Scorpionul ne invită mereu la mai adânc, mai mult adevăr, tăios dacă e nevoie, la a ne dezgoli până la oase și a lăsa să moară din noi tot ce este neadevărat, învechit, bazat pe luptă, obsesie, agresivitate, durere, minciună, manipulare. E necesar să murim întâi, să ne vedem toate părțile din noi care nu ne convin, să aducem lumina conștiinței noastre înăuntru, în cele mai adânci cotloane spre a face curat…cu adevărat și a renaște.
Renaștem prin energia Taurului, ieșim la lumină, pe pământ, plantăm semințe, stăm la soare, ne încălzim trupul, ne simțim corpul și primim plăcerea, senzualitatea, relaxarea în viața noastră. Nu totul trebuie să fie greu. Taurul ne învață despre ușurință dar și despre valori, ceea ce contează cu adevărat dincolo de ce am crezut – bani, statut, putere, imagine.
Tot anul acesta Uranus, rebelul, a fost prezent continuu în viețile noastre în sectorul Taurului. El este cel care declanșează schimbarea bruscă, veștile neașteptate, surprizele, cel care aduce alte idei, alt mod de a face și privi lucrurile, inovatorul! El ne insuflă setea de libertate și independență și alături de scorpion și de Pluto din Capricorn distruge tot ce e vechi, scoate la suprafață secrete din cele mai urâte, ne aduce în prim plan toate structurile create pe baze greșite și susține refacerea, împuternicirea, eliberarea, puterea personală.
În aceste momente Uranus este în aspect exact cu Venus, aspect de susținere ce ne invită la o coborâre cu picioarele pe pământ, la a reevalua relația noastră cu banii, cu ceea ce ne face plăcere, scopurile pe termen lung, viziunea dar si relațiile noastre cu ceilalți.
Ce vrem cu adevărat? Ce ne onorează cu adevărat?
Este asta adevărul?
Vrem cu adevărat asta?
Ce contează pentru noi cu adevărat? Unde sunt principiile solide, integritatea, valorile?
Tot Uranus este în opoziție aproape perfectă cu Marte din Scorpion. O combinație ce poate explozivă, ce poate aduce atât iritare, lehamite, agresivitate, furie dar poate aduce și idei noi, nevoie de eliberare din lanțurile opresiunii, voința și motivația de ne mișca, de a acționa realmente spre schimbare.
Ies la suprafață toate acele secrete, manipulări, chestiuni ce au fost ținute departe de ochii noștri, iar asta poate să șocheze, să enerveze, dar și să motiveze să schimbăm realmente ceva întâi individual apoi colectiv.
Aproape de soare în Scoprion se află și Mercur care susține această răsuflare de informații, de adevăruri ce pot să nu convină sau să fie surpriză. E posibil să vorbim sau să simțim nevoia să o facem mult mai ferm și mai conectate la adevărul interior.
Aglomerația din Scorpion creează cu adevărat oportunitatea de a recunoaște unde ne mințim, de a vedea ce permitem să ne tot tragă în jos, ce vechi povești, credințe ne leagă în lanțuri și ne fac să trăim din greu, cu frică, în dependență, manipulați ca și cum asta e singura cale.
Este momentul propice pentru a nu ne mai preface și a nu ne mai minți și să permitem să ne eliberăm de vechi…până la nivel ancestral. Pentru că mare parte din bagaj îl cărăm de acolo, din familie, din neam, de demult…
Datorită acestui bagaj și complacere inconștientă credem că asta e normalitatea: să ne luptăm pentru bani, putere, iubire, atenție, recunoaștere, să ne fie greu, să ne lăsăm conduși și să ni se spună ce să facem, să tăcem și să înghițim, să credem că nu avem nici o putere și că alții sunt ăia care o au.
Poți deveni conștientă de această programare și aduce o perspectivă nouă acum în viața ta, una care să te susțină să îți iei puterea înapoi, să ridici capul, să îți auzi și spui adevărul, să înțelegi că TU creezi viața ta și că ea poate fi ușoară, frumoasă, lină, cu sens și bucurie. Da, e necesar să trecem prin purgatoriu întâi tocmai pentru că am trăit prea mult în negare, în confort, în neadevăr și am acceptat prea multe jumătăți.
Spuneam de Pluto în Capricorn care este și el o constantă în aceste vremuri, cel care vine să destructureze, să dărâme toate structurile vechi și pline de putregai, ajutat apoi de Uranus să aducem suflu nou, libertate, reconstruire pe cu totul alte premise.
Pluto este în aspect armonios cu Soarele susținând această curățenie generală și ajută la tot puroiul să iasă a suprafață pentru ca rănile adânci și vechi să poate fi vindecate.
Nu e nimic de speriat aici ci doar de acceptat, văzut, înțeles ca o informație care doare, nu convine dar care este atât de reală.
Este necesară dărâmarea și mai este necesar ca noi, fiecare, să acceptăm întâi că asta se întâmplă în loc să ne împotrivim și să ne schimbăm perspectiva asupra lumii complet. Să facem un efort, prin propriul lucru cu noi să renunțăm la vechile idei și raportări, să încetăm să ne mai agățăm de un normal vechi care este deja perimat, să înțelegem că totul se schimbă și că noua lume va opera cu totul pe alte premise, idei, legi.
Cu cât ne permitem să lăsăm controlul, să avem încredere, să găsim soluții noi, să fim creativi, să rămânem curioși, deschiși la ce putem crea NOU și altfel, cu atât ne va fi mai ușor.
Jupiter face și el un aspect tensionat cu Luna și Soarele amplificând toate energiile acestui moment, aducând un influx de noutate, de altfel, de diferit.
Problema aici poate fi încăpățânarea noastră de a face lucrurile la fel, de a gândi la fel, de a ne raporta la fel și rezistența la schimbare, la nou. De aceea e necesar tot ce am descris deja mai sus.
De aceea e necesar să lucrăm cu adevărat interior acum. Ceea ce se conturează nu seamnă deloc cu ceea ce știm și dacă continuăm să vrem o lume veche așa cum o știm vom fi foarte confuzi, dezamăgiți, chinuiți și plini de frică.
Nu pot să nu remarc și aspectul de susținere la grad exact între kiron și Saturn în acest moment, unul în Berbec, celălalt în Vărsător. Kiron are misiunea de a vindeca rănile vechi, de a ne susține să credem în noi, să ne regăsim curajul și mai ales Suveranitatea, capacitatea de a fi lideri în propria viață. El sapă adânc în noi arătându-ne unde suntem încă niște mici copii răniți ce așteaptă de la mama și tata rezolvare, recunoaștere, validare. Iar cu Saturn împreună ne susține să ne maturizăm, să lucrăm cu acele răni interioare ce ne țin pe loc și să vedem adultul responsabil, asumat din noi. Cu răbdare, cu înțelepciune și seriozitate, implicare.
Întrebarea care apare este : Cine vrei să fii în noua lume ce se naște, în viitor?
Din ce spațiu vrei să operezi, să trăiești?
Ești pregătită să-ți asumi responsabilitatea și să te maturizezi și emoțional nu doar fizic?
Ești gata să construiești lumea nouă ca parte activă, contribuind nu din rană, din neputință și frică ci din asumare, încredere, curaj, responsabilitate?
Este un moment astral puternic și urmează un coridor extrem de puternic de transformare și schimbare cu o lună decembrie deosebită.
Venus a intrat deja în retrogradare în capricorn și va sta aici câteva luni bune invitându-ne la a restructura tot ce ține de bani, relația cu celălalt, maia les femei, cu munca, cu ce vrem pentru viitor și ce ne face plăcere.
Ea vine și aduce un aflux de energie feminină, de intuiție, plăcere, senzualitate, deschidere, colaborare zona rigidă și schematică a capricornului. De aici, se pot naște schimbări mari la nivel financiar în lume precum și schimbări în ceea ce înseamnă Femeia la conducere, în structuri, creatoare a noii lumi.
Este esențial să fim cât se poate de sinceri cu noi, să ne facem munca interioară, să ne uităm în noi și mai puțin în afară și să cultivăm prin practică încrederea, pacea, colaborarea, relaxarea, recunoștința și mai ales, Adevărul.
Poți lucra cu mine pe harta ta natală în sesiunea individuală de psihoastrologie. Scrie-mi pentru detalii.
Meditatii pentru Evolutie 17.12 de la 20:30
Ca in fiecare luna , in ultima duminica te invit sa meditam impreuna, sa primim mesajele divine personalizate si sa cream un spatiu magic in care sa primim ceea ce sufletul are nevoie acum.
Pentru toti cei care nu sunt din Bucuresti ori nu reusesc sa ajunga fizic la intalniri am creat posibilitatea de a participa la o seara de meditatie ONLINE, pe Skype.
Ai nevoie doar de o ora din timpul tau, Skype instalat si conexiune la internet si poti petrece aceasta ora in pat, pe canapea, in orice loc iti este mai confortabil pregatindu-te pentru a PRIMI.
Meditatia va fi ghidata in functie de nevoia grupului ce se strange.
Pana acum am lucrat pentru iertare, conectare cu trupu nostru, curatari, eliberari, conexiune cu emotiile etc.
Eu sunt canalul prin care mesajele si meditatia insasi va curge asadar nu voi sti dinainte despre ce este vorba dar stiu sigur ca energia care este creata si te va sustine este una inalta , vindecatoare, plina de iubire.
De ce sa participi?
*Pentru a te relaxa in primul rand si a te deconecta de la rutina zilnica
*Pentru a primi raspunsurile, mesajele de care ai acum nevoie referitor la anumite situatii din viata ta
* Pentru a intra in contact cu energia inalta vindecatoare ce va lucra pentru noi spre echilibrare si purificare
* Pentru a da intregii tale fiinte darul deconectarii, armonizarii, explorarii unei conexiuni reale cu tine insati
*Pentru ca meditaia face minuni si aduce transformare.
Sustin astfe de intalniri de peste un an si de peste trei ani lucrez cu grupuri fiind un canal pentru energia, mesajele, meditatiile pe care Divintatea le trimite in dar.
Mai multe despre mine gasesti pe www.ancalavinia.ro
Daca iti doresti aceasta experienta pentru a incepe o saptamana in mod relaxat, mai armonios, cu o noapte de odihna buna ocupa-ti locul scriindu-mi fie in mesaj privat fie pe scrie-mi@ancalavinia.ro
Investitia ta este 55 lei pe care ii achiti in contul pe care ti-l comunic in privat.
Pentru a ramane in legatura si pentru a primi noutatile, introdu numele si adresa ta de e-mail in rubrica de mai jos:
Saptamana Arhanghelilor 8-15.11
Sâmbătă, 11 noiembrie începând cu ora 14.00 ofer la preț redus citiri angelice la cabinet, în zona Universitate, alături de minunata Ana -Maria Cristina Militaru.
Vei putea adresa o întrebare la care ai acum nevoie de un răspuns sau pur și simplu să ne spui o situație care te frământă , în care ai nevoie de ghidare. Îți vom face o etalare folosind cărțile oracol cu îngeri și ne vom conecta intuitiv cu ei pentru ca tu să primești cel mai potrivit și de folos mesaj -ghidare în acest moment al vieții tale.
Întâlnirea va dura între 20 și 40 minute.
Prețul este de 44 lei.
Este nevoie să te programezi dinainte la mine sau la Cristina pentru a stabili ora la care ne vedem astfel încât să avem parte de o experiență plăcută împreună, fără întreruperi sau presiune de timp.
Programează-te la o citire cu Anca Lavinia scriind la scrie-mi@ancalavinia.ro ori la o citire cu Cristina scriind la militarucristinaanamaria@y
Adresa ți-o voi comunica odată programarea făcută.
Cristina este practicant al terapiei cu îngeri, arhangheli și maeștrii înălțați, al citirilor în cronicile Akashice și maestru Karuna Reiki
Anca Lavinia este terapeut integrativ, practicant al terapiei cu îngeri și susține meditații cu îngeri și Arhangheli de peste trei ani precum și cursuri de Cititor în cărțile oracol cu îngeri.
Despre citirile angelice gasiti aici :https://ancalavinia.ro/
*** *** ***
8-15 noiembrie -LIVE zilnic pe pagina AncaLaviniaFlorea
Zilnic , după ora 21.00 voi face un live pe pagina mea AncaLaviniaFlorea de aproximativ 15 minute în care voi ghida o meditație alături de câte un Arhanghel. Voi anunța pe pagina mea ora exactă și Arhanghelul care va fi prezent în seara respectivă.
E nevoie doar să intri pe pagina și să ai 15-20 minute libere în care să nu fii deranjat/ă de nimeni. dacă se poate cu liniște sau muzică de fundal de meditație, o lumânare aprinsă sau pur și simplu o atmosferă care să îți aducă liniște. Ia-le ca pe cele 15 minute cu tine din zi, un dar pentru sufletul tău.
Este darul meu pentru tine în semn de mulțumire pentru Arhanghelii care mi-au schimbat viața prin prezența lor, prin iubirea lor, piin atâtea daruri și miracole înfăptuite de-a lungul anilor pentru mine și pentru cei cu care lucrez.
Primește și tu atingerea Divinității.
Pentru a ramane in legatura si pentru a primi noutatile, introdu numele si adresa ta de e-mail in rubrica de mai jos:
MESAJUL ANGELIC PENTRU NOIEMBRIE
O luna cu o energie in forta, nu degeaba suntem in semnul Scorpionului. Caracteristicile lui sunt profunzimea, transformarea, dorintele intense.
Avem o luna in care Mihail curata, desface, ajuta la clarificari pentru noi toti. Chiar daca vor mai aparea mici hopuri el este aproape sa ne ajute in a le depasi. Este vorba despre Progres! Mai este vorba despre relatii si comunicarea ce poate fi defectuoasa in unele aspecte, iar aceasta va avea parte de o clarificare, transare spre binele nostru.
Uneori este bine ca lucrurile care nu mai merg sa se incheie si in moduri mai bruste, transate pentru ca ne pot servi o lectie pe care altfel nu am fi vazut-o. Capatam o noua perspectiva si ne vom simti mai curajosi, mai indrazneti daca lucram la a ne debarasa de blocaje, de ce nu ne mai trebuie, de comportamente care nu ne mai plac la noi, tipare de gandire care nu ne mai servesc.
Este uimitor pentru mine sa vad ca in prima jumatate a lunii apare o arcana majora ( eveniment cu importanta mare, transformatoare), iar pentru a doua jumatate a lunii apare tot o arcana majora, complementara:)
Asadar, IMparatul este cel care guverneaza prima jumatate a lunii noiembrie, energia masculina, rationalul, profunzimea gandirii, profunzimea alegerilor, bazele pe care le trasam acum pentru urmatoarea perioada.
Imparatul face planuri, organizeaza, conduce intr-un mod ferm si corect. Este ceea ce si noi vom avea de facut daca ne dorim o schimbare, o transformare serioasa in viata noastra. Sa activam profunzimile cu care mintea noastra e dotata si sa gasim cele mai potrivite moduri de a transa situatiile ce nu ne mai servesc, de a ne face planurile ce vrem sa se implineasca, de a ne manifesta puterea intr-un mod nou, indraznet, eliberati de frici precum ” nu sunt sufiecient de bun”, ” ce vor spune ceilalti”, „nu pot castiga din asta”, ” nu sunt eu in stare” etc….Este bine sa luam acum niste decizii hotarate, clare , sa punem punct , sa lepadam ceea ce nu ne ma place la noi si sa ne asumam pe drumul nou, cu perseverenta.
A doua jumatate a lunii este guvernata de…..Imparateasa! Este magnifica etalarea aceasta si complementaritatea mesajelor. Ea este feminia, creativa, blanda, plina de resurse. Acum activam latura noastra soft, emotionalul, simtirea, trairea profunda, dorintele. Acum vedem daca ceea ce am planuit in prima parte a lunii rezoneaza cu noi in moduri profunde, cu sufletul nostru. Tot acum ne apucam de alte proiecte, ce implica mai multa creativitate, mai multa exprimare de sine , de data asta, cu incredere si cu curaj. Oportunitatile apar mereu, doar sa ai ochii deschisi si sa le vezi si curajul sa le spui „da”.
Aceasta imbinare intre energia masculina si cea feminina va aduce , in mod mai profund, la alte niveluri, o transformare a laturilor noastre interioare, masculin-feminin. Vor aparea teme de llucru legate de parinti, de arhetipuri, de stramosi. Vom simti nevoia sa intelegem mai bine de ce ni se intampla unele lucruri, de unde vin ele, sa ne intelegem pe noi mai bine in manifestarea celor doua energii. Se poate aduce acum un echilibru mult asteptat intre femeia si barbatul interior . De asemenea, se poate gasi echilibrul in relatiile pe care le avem, intre masculin si feminin.
Imparatul si Imparateasa au valente profund transformatoare in toate aspectele vietii noastre care inseamna feminn-mascuin, rational-emotional, organizare-creativitate etc.
Incheiem luna cu Arhanghelul Rafael care aduce vindecarea ranilor ce , poate, au avut loc in aceasta luna, in procesul eliberarilor, incheierilor mentionate deja mai sus. Un moment de asezare, de liniste, de fructificare a muncii noastre, implinire a unor dorinte puse acum.
Este o luna puternica asa cum este si Scorpionul. Este o luna transformatoare in care vom avea de lucru si nu oricum , ci la baza, transant, cu „asa nu se mai poate”.Suflecati-va manecile, puneti-va credinta inainte, nu uitati de Arhangheli ce sunt mereu langa voi sa va ajute, luati-va doza de perseverenta si curaj stiind ca totul este spre binele vostru. Nimic nu se intampla fara rost si Universul ne duce mereu catre noi insine, catre drumul nostru , chiar si atunci cand mintea noastra zice „nu”, „nu asa”, „nu-mi place” si tindem sa fugim, sa renuntam, sa ne ascundem, sa ramanem in zona de comfort.
Binecuvantari, incredere, intelepciune, curaj sa fie !