Astazi am inima usoara. Stau si admir crinul pe care l-am luat acum aproape o saptamana si care continua sa fie o minunatie…cati ne mai oprim sa admiram o floare sau sa ascultam un tril la geamul apartamentului sau al casei? Cati dintre noi ne bucuram cand vedem dimineata soarele si ii multumim lui si Tatalui ca avem o noua zi? Cati ne mai amintim sa multumim pentru mancarea de pe masa si pentru patul cald in care dormim?
Mi-am format aceasta obisnuinta, poate si datorita firii mele mai visatoare, sa multumesc, sa raman in contemplare, sa admir si sa mi se umple inima de drag si bucurie la simpla vedere a unui crin…Nu stiu daca v-am povestit…insa a fost o vreme in viata mea in care eram intr-o mare depresie. Ceea ce scriu azi aici…si de fiecare data pe acest blog este doar experienta mea…Am invatat ca din experienta vine autenticitatea si doar asa oamenii rezoneaza cu adevarat…doar asa continutul este real si plin de emotie…Experienta proprie si nu diplomele ajuta suflete….mi-a luat ceva vreme sa ajung la intelegerea asta.
Asadar, eram un om care se imbraca numai in negru, mama si oamenii apropiati imi stau marturie. Nu puteam nici macar sa inteleg cum sa port vreo culoare…doream sa raman nevazuta, cu o incredere in mine aproape de nul si cu o apreciere a ceea ce aveam sau eram la fel. Tin minte ca ajunsesem asa de innegurata incat pana si prietenii apropiati imi dadeau block pe messenger, acum suna haios…atunci…nu era. In fiecare zi vedeam gri si negru, in fiecare om vedeam respingerea, dezaprobarea, in fiecare eu vedeam neputinta, uratenie…Am dus-o asa multa vreme si habar nu aveam ca asta se numea depresie…am dat tarziu la facultatea de psihologie si am mers destul de tarziu si la terapie. In momentul in care chiar ajunsesem pe jos cu lacrimi in barba. Asta e punctul in care ajungi si alegi – in sus sau in jos. Sunt multi in aceasta situatie de-a lungul vietii si la fel de multi care aleg a doua varianta. Eu am ales-o pe prima. Am mers la terapie fiind mereu fascinata de oameni, de minte…de cum functioneaza ea si unde stau de fapt probleme noastre. Majoritatea in copilarie. 🙂 Da, nu este doar o vrajeala de-a psihologilor! Suntem traumatizati de nenumarate ori chiar inainte de nastere si imediat dupa…si asta continua o viata intreaga…parintii si educatia, felul in care ei se poarta cu noi dar si intre ei, atmosfera din casa si regulile, toate- aduc amprente pe care noi le asimilam…si habar nu avem mai tarziu de unde ne vin diverse…
Intr-o zi asa de frumoasa ca cea de azi eu imi aduc aminte de perioada mea neagra sa zicem. Perioada mea plina de rock, lanturi si bocanci, tigari si alcool. Si va spun si voua despre asta pentru ca se poate sa mergem mai departe…si se poate chiar sa evoluezi intr-un mod neasteptat. Asa consider eu ca s-a intamplat cu mine. Cred ca daca m-as intalni acum cu un coleg din liceu nu m-ar recunoaste ca sa nu mai spun de reactii ale oamenilor care ma stiu de mai putina vreme si nu le vine sa creada cat m-am putut schimba…Eu am o dorinta de a cunoaste si de a intelge care odata accesata nu s-a mai oprit. De aceea si vindecarea mea de traume, de negru si gri…Am vrut cu tot dinadinsul sa aflu, sa inteleg, sa vindec indiferent cat a durut sau durat. Am luptat ani intregi cu stima de sine si cu probleme de relationare.
Iata-ma-s dupa aproape 3 ani de terapie, 3 ani de facultate de psihologie si 2 de formare/specializare, dupa 2 de dezvoltare personala si multe alte ore de meditatie, cautare interioara, tabere si workshopuri spirituale…Nu mai fumez, nu mai beau, nu mai pierd nopti si ma imbrac pe cat de colorat pot ( cateodata la limita de a fi un clovn 😛 ). Insa acum sunt eu si m-am regasit…a trebuit multa munca insa multe vin si de la sine atunci cand te angajezi in cautarea ta. Daca esti dispus sa cauti, sa te intorci catre tine si sa recunosti ca ceva nu merge si apoi iti si doresti sa repari…sa intelegi atunci vei urca. Daca alegi sa spui ca e greu, ca esti satul si obosit, ca viata e nasoala si asta este…tre sa traim cu ce avem atunci…vei involua.
Scriu aceste randuri cu gandul la doi buni prieteni ce se afla in momente de rascruce acum asa cum am fost si eu acum multi ani. Le doresc sa faca alegerea catre Lumina, catre inima si catre ei insisi. Nici o alegere care presupune schimbarea exteriorului si nici o plangere, victimizare nu va aduce cu adevarat transformarea interioara.
Se poate si eu sunt o dovada vie! Am momente , ca sunt om de!, in care mai spun ca e greu, in care am senzatia ca nu-s destul de pregatita sau capabila, in care caut aprobari exterioare ( vom vorbi si despre asta curand)…am momente in care e haos in mine , e frica si las intunericul sa umble in jurul meu, dar acum stiu cine sunt si mi-am ales drumul. Stiu ca sunt Lumina si Iubire si stiu ca am protectie divina in orice moment. Stiu ca am credinta nestramutata intr-o viata curata, plina de frumos pentru ca asta se intampla cand alegi sa urci…
