Valoarea de sine este unul dintre cele mai grele subiecte cu care avem de-a face pe parcursul dezvoltarii noastre.
Este si subiectul meu de capatai pe langa alte cele in lucru in viata mea . Astazi am constientizat ( cel putin partial) ce e cu valoarea de sine si de ce nu mi-o atribui suficient.
Mi-am amintit de momentele din copilarie si adolescenta in care da, mi s-a zis uneori ca sunt desteapta si ca pot dar cam atat. Nu e suficient pentru un copil sa i se spuna ci sa fie incurajat, sa i se arate, sa i se acorde incredere. Ori eu am crescut cu zero incredere din partea lor. Nimic din ce vroiam, decideam, doream nu era bine.
Am crescut cu un fel de satar deasupra capului ca niciodata nu o sa fie de ajuns si nu o sa fie bine incat am ajuns la un moment dat sa nu mai comunic deloc pentru ca stiam ca oricum nu va fi nimeni de acord cu mine, ca nu voi avea voie sau ca e o idee proasta.
Nu am fost lasata sa arat ca se poate avea incredere in mine si m-am simtit mereu pandita cumva la urmatoarea cotitura sa mi se spuna ce copil obraznic sunt si cum iar am dat cu bata-n balta.
IN felul asta , oricat de destept ai fi cresti amprentat de acest „nu am incredere in tine” Si atunci iti va fi greu mereu sa ai idei noi pe care sa le pui in practica, sa vii cu initativa si sa o duci la capat, sa indraznesti sa faci ceva nou , diferit , sa iti exprimi ideile etc. Pentru ca mereu te astepti cumva sa nu fie bine, sa te faci de ras, sa gresesti, sa nu ai dreptate.
Cand parintii nu isi incurajeaza copiii dandu-le libertatea de a alege , de a experimenta, cand nu li se explica in mod frumos si prietenesc de ce nu este ceva ok , cand li se reteaza mereu aripile , adultul va deveni neincrezator in propriile forte si nu se va valoriza pe sine oricat de destept ar fi oricate scoli ar fi facut.
Este nevoie de incurajarea practica a copilului si adolescentului pentru a sti sa se valorizeze in viata si nu doar sa i se spuna ca e destept. Am crescut invatand mai mult decat altii intr-o viata, facand cursuri si avand diplome sa -mi umplu o camera. Asta nu a ajutat cu nimic sa ma simt valoroasa, sa simt ca sunt foarte buna, cea mai buna in ce fac si sa cer pretul corect cu care sa traiesc in maniera in care visez.
Cand esti o dezamagire pentru parinti ( in perceptia ta bineinteles) si cresti stiind ca ei nu te inteleg, nu te sustin, nu au incredere in nici o decizie a ta si cand nu auzi niciodata ” sunt mandru/a de tine” , ” ai facut o alegere minunata”, ” ma bucur ca ai gandit asa ” , atunci valoarea pe care ti-o dai tinde sa fie nula. Si atunci nu stii de ce nu-ti merg treburile, de ce nu castigi cat vrei, de ce muncesti prea mult si nu se vede, de ce nimeni nu te apreciaza cu adevarat ( in perceptia ta, din nou).
Ai adanc inradacinat in tine ” Nu sunt valoros/a , nu merit , am nevoie de ceilalti sa imi spuna ca e bine ce cred , ce gandesc, ce fac” si deci TU nu te valorizezi pe tine, nu te vezi pe tine , nu iti acorzi tie credit.
Am trecut prin aceasta stare si am realizat stand pe ganduri in povestea mea ca de fapt, eu sunt mandra de mine pentru o gramada de lucruri pe care le-am decis, le-am facut, le-am urmat, pentru ca sunt omul care sunt azi.
Am scris o scrisoare catre Anca si i-am spus toate acele lucruri si momente pentru care sunt mandra de ea. Toate acele decizii mature, intelepte luate cand era inca un copil, tot acel curaj pe care l-a avut sa aleaga un drum complicat si sa ramana cu inima deschisa, sa aiba incredere in oameni, sa fie o lumina pentru ei , sa se caute neincetat si sa doreasca mereu sa fie mai buna- ma fac mandra de copilul, adolescentul si adultul care am fost si sunt.
Asa ca ma desprind de neputinta, las stima de sine sa urce la grade inalte si sa imi umple fiinta cu zambet , returnez tot ceea ce este al parintilor si le multumesc , ma uit la mine si ma imbratisez cu atata drag pentru ca Valoarea mea este in Omul care Sunt.
Tu cum ai crescut?
Tu ce ti-ai scrie tie ? De ce esti mandru/a ?
