Am stiut, de cativa ani incoace, ca lumea asta in care traim se va schimba. Ca vom trai altfel , ca totul va fi altfel, ca societatea de acum nu va mai exista asa cum o vedem astazi. Uneori am spus-o , alteori am tacut pentru ca foarte multi dintre noi nu sunt pregatiti sa accepte o schimbare radicala, o cadere a ceea ce stim acum. Suntem prea obisnuiti si „automatizati” ca sa ne dorim sau sa ne gandim mai departe de propriul confort, rutina.
Ei bine, acum o scriu. Faptul ca la nivel mondial s-au schimbat niste lucruri si este acum un nou presedinte ales in SUA nu face decat sa confirme ceea ce am simtit si cred.
De sute de ani ascundem sub pres rasismul, inegalitatea intre sexe, ura, agresivitate, omoruri, sexualitate. De sute de ani societatea a crescut pe baze putrede si am ajuns la un apogeu. Inconsitnetul colectiv, minciuna, ura, agresivitatea si altele se exprima acum foarte vizibil prin conducatorii nostri. Este ceea ce NOI suntem , ceea ce noi am tot ascuns sub pres prefacandu-ne ca traim libertatea, democratia, raiul pe pamant.
Suntem in mijlocul schimbarii. Mai furtunoasa sau mai linistita, mai grea sau mai usoara, ea se petrece. Din punctul meu de vedere traim Apocalipsa. Falsii profeti sunt peste tot, Intunericul este peste tot , chiar in locurile in care nu ne asteptam si nu ne-am gandi.
Si noi ce facem? Ne certam pe facebook, ne certam pe strada, ne uram unii pe altii si ne ascultam Egourile inflamate care ne spun ca tre sa fim cei mai tari, cei mai mari. Dam cu pietre si ne plangem ca nu ne convine. Suntem dezamagti si frustrati. Si?
Da, totul este in planul divin, totul se intampla cu un rost insa felul in care se intampla este creat de noi. Avem ca exponenti exact pe cei pe care ne expun bubele noastre ascunse. Traim intr-o societate in care tabuurile sunt la toate colturile, rusinea si umilinta este in floare. Nu vorbim despre sexualitate dar ea este prezenta in cea mai intunecata forma peste tot in jurul nostru, TOCMAI pentru ca nu vorbim despre asta !!! Nu vorbim despre moarte, sau ea ne oripileaza si o vedem , inca, tragica si dramatica si totusi, ea este prezenta exact in formele astea in jurul nostru. TOCMAI pentru ca nu scoatem din strafundurile naostre,umbra aia. Sau umbrele .Tocmai pentru ca le negam, le ascundem, ne prefacem niste pudici, niste draguti, niste minuati, liberi si buni cand de fapt, in inconstientul nostru zac micii monstruleti ai rusinii, invidiei, geloziei, urii, agresivitatii etc.
Este, mai mult ca niciodata timpul sa te trezesti si sa iti pui atfel problema. Sa incepi sa te intrebi, serios, incotro te indrepti? Cate dorinte reprimate stau in interiorul tau? Cate nevoi neascultate stau in inima ta? Cata furie, suparare, tristete, agresivitate, gelozie, rusine , durere ai cu adevarat, ascunsa in tine? Cat de sincer si autentic esti? Mai ales cu tine!!! Cat din ceea ce spui, faci, traiesti este cu adevarat, al tau, sau vine din dorintele , asteptarile si proiectiile celorlalti ( mama, tata, societatea, prietenii )?
Crezi ca nu conteaza ca te minti singur? Ca te prefaci? Ca ai vrea sa strangi de gat pe cutare sau cutare, ca iti e roasa inima de gelozie sau durere? Ca mori de rusine cand vine vorba despre „cele ce nu se spun”? Conteaza ! Big time ! Pentru ca toate astea, de la nivel individual, creeaza inconstientul nostru, al tuturor. Toate astea hranesc umbra pe care o vezi acum in lume si de care nu esti mutumit. De care te plangisau in fata careia intorci privirea resemnat, neputincios, infricosat.
De aia se zice :fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume. De aia tot ii dau si eu si altii cu ” fa ceva , schimba ceva, trezeste-te din viata ta, ceea ce tu faci conteaza ! ” De ce credeai?
Poate ca acum intelegi cat e de important ca tu sa incepi cu tine. Sa te opresti din tot , sa nu mai arunci cu pietre, sa nu mai dai vina, sa nu te mai infurii pe facebook sau in cafenele, sa nu mai cauti tapi ispasitori, sa nu mai fii resemnat in ceva ce , crezi tu, ca nu ai nici o putere sa schimbi.
Vezi-ti monstruletii din dulap, adu-ti umbrele la vedere si vorbeste-le, impaca-te cu ele, accepta-le, transforma-le si integreaza-le la o vibratie diferita ! NU mai umple sacul ala cu de toate si apoi zici ca „Lumea asta o ia razna”, ” sistemul domnule e de vina”, ” nesimtitii astia” etc…De La TINE incepe totul.
Ai vrut schimbare , acum o ai! Te gandeai ca va fi una asa , peste noapte, cu un presedinte roz bombon, plin de generozitate si blandete? Credeai ca toate reprimarile tale si ale noastre au disparut ca prin magie, undeva pe taramul „Neverland”?
Schimbarea este in floare si nu iti convine pentru ca de fapt, nu iti convine ce ai ascuns in propriul dulap, in propriul suflet, minte si inconstient. Si in loc sa te uiti acolo dai vina pe presedinte.
Vom ajunge sa traim din nou simplu, vom ajunge sa intelegem din nou valorile si vom trai , in viata asta , mari schimbari. Faptul ca zici ” eee…nu eu, poate nepotii mei , poate peste 100 de ani” arata din nou, ca fugi de responsabilitate,ca fugi de tine si de umbrele tale, ca nu Vrei sa schimbi nimic de fapt, serios, in viata ta si ca astepti ca Cineva sa faca totul. NU-ti asumi nici responsabilitatea generatiilor viitoare, a unei lumi diferite pentru copiii tai. Pentru ca ti-e prea frica sau ti-e prea comod cu sacul ala plin din spatele tau !
Astazi este inceputul, astazi este momentul, astazi poti contribui , constient la crearea lumii in care vrei sa traiesti ! Ce faci pentru asta?