Etichetă: dulciuri
„Lupta” cu corpul tău
De mică am avut probleme cu greutatea. A fost un stigmat pentru mine copil fiind și a continuat să fie, în percepția mea, ani de zile.
Chiar și atunci când am ajuns să îmi spun că mă accept așa cum sunt, că îmi e bine cu mine și că nu sunt atât de mare totuși, mă mințeam.
AM dus o luptă cu corpul meu ani de zile. În liceu am ținut toate dietele posibile și am ajuns la gastrită. În facultate am mers la nutrțtionist și nu mi-a fost de nici un ajutor.
M-am forțat să nu mai mănânc dulce. Nu am rezistat prea mult. La un moment dat beam excesiv și fumam destul de mult. Asta era un efect al psihicului meu ce se afla în derivă.
Târziu am început să conștientizez că felul în care arăți și greutatea în plus au legătură cu emoționalul, cu traumele vechi, cu ceea ce “acumulezi”, “te protejezi”, “nu dai voie să plece” de pe tine.
Nu mai știu când am citit primele cărți despre această conexiune dar pot să îți recomand Lise Bourbeau “ Ascultă, mănâncă și încetează să te controlezi” și “ Corpul tău îți spune iubește-te”. Poți să îți iei și Marele dicționar al bolilor de Jaques Martell- o carte ce e bine să nu lipsească din fiecare familie.
După ce am intrat pe drumul spiritualității, al căutării proprii greutatea mea fluctua cu tendințe de ingrășare serioase. Meditam, renunțasem la carne ( nu pentru a pierde în greutate), nu mai mâncam prăjeli, fast-food , mergeam la masaj regulat și am încercat și câteva tipuri de mișcare. Nimic. Nici un rezultat. Continuam să mănânc dulce. Eram dependentă de zahăr, de ciocolata aceea din prăjiturile moi, gogoși, croissante. Dimineața mea era cafea cu lapte și o gogoașă sau un croissant ori biscuite. Începusem să realizez că nu e ok , că nu e sănătos să mănânc în fiecare dimineață zahăr și de multe ori și după masă. Însă nu credeam orice mi s-ar fi spus că voi putea renunța vreodată. Îmi plăcea prea mult, iar nevoia mea emoțională, rana era prea adâncă pentru a putea.
Am înțeles apoi conexiunea dintre ciocolată, dulce și emoțional, nevoia de iubire , neîmplinirea în acest sens. După ce am citit cartea “ MI-e poftă ce ma fac” / “Constant cravings” în engleză așa cum o am eu, am observat că pofta de ciocolată nu mai era atât de mare.
Fiind pe drumul căutarilor de sine am realizat importanța vindecării copilului interior și prin autoanaliză, introspecție, meditație, mult scris și uneori ajutor exterior am făcut legătura între geutatea mea și mama. Mi-am descoperit prejudecăți, credințe limitative și mai mult, dureri demult îngropate din copilarie. Mi-au răsunat clar în urechi cuvintele ei, ale copiilor din jur, am văzut imagini și am lăsat lacrimile să curgă șiroaie pentu a elibera tot ceea ce nu era al meu ci doar proiectii, așteptări din afară.
Am facut legătura și cu tata și cu anumite așteptări, cuvinte, proiecții ale lui asupra mea ca fată și fiică. Am lucrat și acolo intens.
Apoi am înțeles și am renunțat la a mai spune “vreau să slăbesc”. Acum mă refer la asta ca la eliberarea greutății în plus.
În interiorul meu s-a făcut un click important acum un an și ceva referitor la zahăr. Am înțeles cât este de toxic , cât de mare este dependența de această substanță care nu mai are treabă cu naturalul. O perioadă am înlocuit cu zahăr brun. Tot aia din punctul meu de vedere, în cazul meu cel puțin.
Ce am făcut atunci? Am rugat îngerii, pe Rafael să mă ajute să nu mai poftesc la zahăr, la dulciuri. Am făcut o medițatie de curățare a corzilor dependenței și m-am relaxat.
Am înțeles că trupul meu se va alinia cu mine odată ce nu mă mai lupt cu el, nu mă mai simt vinovată, nu –l mai forțez, privez, împing. Ci încep să îl accept. Drumul către acceptare continuă și astăzi. Este un proces destul de complex.
A venit si ziua binecuvantă în care nu mi-a mai trebuit zahăr la scurt timp după rugaciune și meditație Pur și simplu. Pentru că făcusem toți pașii corecți. Și am înțeles și asta. De atunci nu am mai mâncat prăjituri, ciocolată, gogoși , biscuiți etc.
Apoi am înțeles despre cafea că nu îmi face bine. Știam deja că nu este un stimulent sănătos în sensul de a ajuta la trezire sau menținerea atenției. Așa că mi-am dorit să testez dacă chiar sunt dependentă. Menționez că beam cafea aproape mereu de-a lungul zilei și cafea tare. Apoi am renunțat la tare și am adăugat lapte, frișcă și alte arome. Era una dintre băuturile mele preferate și îmi ziceam “ măcar atât să am și eu, să mă bucur de o cafea” ca mecanism de amânare, evitare a momentului în care știam că voi renunța. S-a întâmplat și asta. Tot natural și fără nici un efort corpul meu nu a mai tolerat-o. Am înlocuit cu ceai negru și apoi cu ceai verde. Am văzut că nu poftesc si că îmi e foarte bine și fără. Am remarcat o mai mare claritate a minții, a intuiției și simțurilor și o creștere a nivelului de energie.
În cele din urmă am renunțat și la gluten. La fel, știam că nu este chiar bun și am făcut un test și cu el fără să pun presiune. Chiar era ultimul lucru la care mă gândeam ca voi renunța. Eram deja , uneori, frustrată că nu pierdeam nici un kg deși făcusem atâtea schimbări. Nu mai vroiam să aud de renunțări. Dar am făcut-o , că să testez, în joacă. Am vazut după o saptamână că se poate, că am ce mânca, mi-era bine și deloc dificil să înlocuiesc.
Așa am descoperit o gramadă de alimente pe care acum 3 ani nu le-aș fi acceptat nici cu forța. Dacă mi-ai fi zis că voi ajunge să mănânc avocado, qinoa, salată, semințe, migdale și că voi bea ceai aș fi făcut mișto de tine grav. Beam ceai numai când eram bolnavă apropos.
Acum, după vreo 4-5 ani fără carne , 1 an jumate fără zahăr și vreo 8 luni fără gluten și cafea mă simt mai bine ca oricând.
Am continuat să merg la masaj. am descoperit minunatul AromaTouch și uleiurile esențiale. Au avut și ele un aport seminificativ în scăderea mea în greutate și armonizarea cu mine. Am eliberat 15 kilograme în nici un an și continuu să mă echilibrez fără efort, fără presiune, fără vinovăție. învăț zi de zi să îmi iubesc corpul, să îi dau ceea ce are nevoie fără să ma judec. Și da, acum mai gust ocazional o prăjitura de casa sau o gură de cafea. Dacă corpul meu cere. La fel, ocazional mănânc pește mulțumindu-I întâi pentru sacrificiul său și mulțumind tuturor celor care au facut posibil ca eu să primesc nutrientele sale în corpul meu.
MI-am făcut o obișnuință din a binecuvanta fiecare masă, tot ce bag în gură mulțumind tuturor celor care au contribuit la creșterea, îngrijirea, culegerea, prepararea, transportul acelor alimente pentru ca eu să mă bucur de ele.
De asemenea, pun accentul pe lucrul cu sine, Interior. Fără asta, nici un kilogram nu va pleca și frustrarea se va acumula iar și iar , zi după zi când vezi că faci de toate și nimic nu se schimbă fizic. A conștientiza traumele din spate, emoțiile îngropate, credințele grele pe care le porți cu tine prin grăsimea depusă este esențial. A repara relația cu părinții și cu corpul tău dăruindu-i blândețe și acceptare și încetând să te mai “lupți cu kilogramele” este curcial.
Când aud sau citesc acum pe câte undeva despre “lupta cu kg” mă curpinde un sentiment de tristețe cumva, de compasiune, de “aș vrea să nu mai fie percepute kilogramele ca ceva de care să scăpăm, cu care să ne luptăm, cărora să opunem rezistență”. Pentru că fix asta face ca ele să rămână. Și asta înseamnă să te războiești cu toate celulele din corpul tău, să îi transmiți acest mesaj ca un bombardament necruțător. La fel este și când îți spui “ ce grasă sunt, ce urâtă sunt, ce nasoală e burta mea/ fundul/coapsele etc, arăt ca o vacă etc”
Nici extrema în care spui “ sunt bine cu mine,mă plac așa cum sunt”, mințindu-te nu este prea benefică. Nu cred, sincer, că vreo persoană supraponderală ( și nu mă refer la 5 kilograme în plus) este în armonie cu trupul său. Chiar acele kilograme în plus spun contrariul.
Învață blândețea,învață să te asculți, învață să meditezi, să respiri, să fii prezent cu tine, să renunți la vinovăție, rușine, război. Cere ajutorul dacă ai nevoie pentru a trece prin acest proces. Și totul se va petrece apoi natural. Nevoile corpului tău se vor schimba cu cât tu te vei schimba și te vei îndrepta către armonie și acceptare.
AM înțeles la un moment dat încă ceva și îmi spuneam zilnic : “am exact corpul de care am nevoie în această viață, mulțumesc. Ești corpul perfect”. Apoi, într-un moment de boală și durere am realizat că mă îndepărtasem de el și am revenit spunâdu-i : muțumesc pentru că te echilibrezi în ritmul cel mai blând și potrivit mie. Mulțumesc pentru că ești sănătos și mă sprijini zi de zi”. Și corpul tău trece printr-o călătorie în această viață nu doar tu. Dă-i spțtiu, ascultă-l, împrietește-te cu el și ieși din luptă. El se va transforma singur cu cât tu vei fi mai conectată cu tine și nevoile tale, cu cât vei renunța la ceea ce nu îți folosește și nu e al tău, cu cât vei deveni mai relaxată și mai atentă la sufletul tău, cu cât vei asculta ceea ce corpul tău îți transmite. Pentru că el știe. Este un miracol. Doar îndreaptă-ți atenția către el. Respiră adânc, fără grabă. Inspiră și expiră câteva minute atentă în corpul tău. Întreabă-l cum se simte, ce are nevoie. Atât. Stai cu el. La final îmbrățișează-te. Notează experiența și repet-o cât mai des.
Armonia interioaă creează armonia exterioară si nu invers. Corpul tău este exact așa cum ai tu nevoie sa fie pentru a învăța ceea ce ai de învățat în această viață.
Îmbrățișări! Ești frumoasă!