Etichetă: emotii
Accept sau nu accept- asta este intrebarea
Am invatat ca atunci cand am o zi ca asta, una in care mi-e somn de cand ma trezesc si in care nu am chef de mai nimic ca e zi de liniste , de ascultare a sufletului, de odihna a trupului si a mintii.
Momentele astea cand sunt moale si ochii pe jumatate deschisi sunt momete dulci in care pot sa ma lasa asa….purtata de vise si stari , relaxata si in tihna. Sunt momente in care observ ca terapiile merg parca, cel mai bine , sunt si mai ceva decat atunci cand sunt printre vorbele gandurilor. Sunt momente si zile in care canalul este mai deschis decat de obicei si cuvintele curg altfel…mai lin, mai drept, mai intelept fara barierele mintii care de altfel este foarte activa.
In astfel de zile nu-mi pasa cate TO DO uri am pe lista, cate chestii sunt in lucru si cate mi-am tot zis ca fac si n-am facut. Oboseala sau somnolenta asta este ca un prieten bun si bland ce zice : hai sa ne odihnim putin…
Astfel de zile si de momente sunt pauze de ganduri cumva daruite de Univers atunci cand nu stiu sa mi le iau.
Am redescoperit si descopar in continuare puterea ACCEPTARII. Este fantastic sa observ cum avem darul asta de a evita, a fugi de situatiile si starile noastre actuale vrand parca sa fim Mereu in alt Acum decat cel care este.
Avem darul de a vrea mereu sa fim in alta parte decat aici, in noi, cu noi, cu starile, emotiile si somnul nostru,in acceptare si tihna.
Am petrecut nu de mult cateva zile in care simteam o mare anxietate, agitatie in stomac ( stiti voi bine cum e). Si nu prea dormeam bine si ma framantau ganduri si tot respiram si ma calmam si faceam de toate pana am realizat ca nu fac cel mai important lucru: sa ACCEEPT ca ma simt asa. Sa accept sa sunt anxioasa , ca mi-e teama de ceva, sa stau cu asta si sa privesc clar si simplu in fata. Si cand am facut-o….ce mare eliberare, raspunsuri, intelegere…si puf!!! Anxietatea nu mai era acolo. 🙂
Asa facem cu toate…cu emotiile, cu contexte de viata, cu povestile pe care ni le spunem…cu toate acelea care sunt in noi mereu, undeva in spatele agitatiei exterioare dar noi ne prefacem ca nu sunt acolo. Nu le acceptam. Nu ne acceptam furia, supararea, neputinta, limitarile, confuzia, vulnerabilitatea, nu acceptam corpul nostru si situatia in care suntem, relatia sau jobul, nu acceptam ca nu suportam ceva sau pe cineva, ca ne vine sa ne luam campii, ca nu mai putem si am vrea sa ne odihnim 3 zile ….nu prea stim sa acceptam. Stim bine sa alergam, sa fugim, sa ne tot dam pe dupa deget si pana la urma asta e ca sa nu stam fata in fata cu NOI, cu cei care suntem realmente. Ne place sa CREDEM despre noi alte multe lucuri decat ceea ce este.
Eu am ales la un moment dat sa exersez acceptarea. Sa-mi spun: da, ok, sunt furioasa, da, nu pot sa iert acum, da, n-am chef sa ridic un deget, da, ma enerveaza persoana aia, da, simt neputinta si confuzie, da, habar nu am de fapt ce-i cu mine, da….si asa mai departe….PENTRU CA DE FAPT- ASTA ESTE REALITATEA interioara pe care o tot negam din dorinta de a FI aia buni, frumosi, perfecti si devreme acasa care ne-am tot zis ca suntem..o viata intreaga doar ca sa fugim de toate partile din noi care nu ne plac…..si ca sa facem pe plac altora , sa fim Vazuti si Validati. Dar asta este alta discutie….pe alta data…
Acceptarea este cheia spre eliberare, vindecare, transformare, mai bine, altfel.
Accept ca mi-e somn, ca am o usoara durere de cap, ca nu am chef si ca ziua asta nu e dintre cele stralucite. Accept ca azi nu voi face ce mi-am propus si ca poate…chiar am sa trag un pui de somn. Asta sunt astazi si e in regula asa. Raman atenta si voi vedea ce altceva mai apare din interior, ce mesaje ale sufletului mai am de auzit astazi….
Pentru a ramane in legatura si pentru a primi noutatile, introdu numele si adresa ta de e-mail in rubrica de mai jos:
Mesaj pentru 2018
AM avut un an plin, transformator, cu multe lecții și eliberări. A fost un an de vibrație unu, un an al începuturilor, al inițierilor de noi idei, proiecte și de asemenea, un an în care Egourile și-au făcut de cap. Este posibil să ne aflăm încă într-o iluzie a sa prin care suntem departe de sufletul nostru, de adevăratele noastre nevoi , trăiri, de Dumnezeu și de vocea interioară. 2017 ne-a adus zguduiri pe ici pe colo și pentru cei care încă nu sunt conștienți de ei înșiși, de alegerile lor, trăiesc încă în tipare vechi, pe o energie mentală, învechită și 2018 va fi un an destul de zguduitor.
În general energia lui este una de creștere, înflorire, stabilizare unde e cazul dar și de dărâmări din temelie acolo unde ceea ce s-a construit nu este bazat pe inimă și Adevăr ci doar pe considerente de profit, de a avea, de a strânge pentru sine.
Din punct de vedere astrologic cu Saturn în Capricorn, cu Pluto tot acolo, cu Uranus în mers direct din 2 ianuarie vom vedea cum vechile structuri se prăbușesc atât exterior cât și interior, cum lucruri noi apar, noi modalități de a face , de a gândi, de raportare. De multe ori vom fi luați prin surprindere și e bine să fim pregătiți pentru nou, pentru altfel. Vom fi scoși din zona de confort și cine nu știe să lase controlul și să accepte că se poate în maniere noi, altfel, va avea de suferit. În același timp vom clădi cu seriozitate și responsabilitate, vom fi împinși să ne asumăm cu adevărat și să înțelegem că noi suntem cei care ne creăm propria viață și nu ceilalți. Saturn ne va fi un bun profesor pentru a face lucrurile cu timp, cărămidă cu cărămidă, responsabil, din temelie.
Eu văd un dans frumos între Pluto -Saturn și Uranus- primul dărâmă de la rădăcină și ne ajută să ne vedem puterea și să ne înfruntăm umbrele, să nu mai fugim, al doilea ne dă stabilitate și responsabilizare ținându-ne cu picioarele pe pământ și al treilea ne aduce entuziasm, avânt, idei noi, inovatoare ajutându-ne să zburăm.
Privit dintr-un alt unghi, anul 2018 va fi un an al INIMII, al Familiei, orice înseamnă asta pentru fiecare. Vom fi duși cu pași mici sau mari către inima noastră, către adevăratele noastre trăiri, către tot ceea ce am îngropat acolo și nu lăsăm să se vadă. Vom fi susținuți să vindecăm rănile sufletului, să ne conectăm cu iubirea din noi, să ne găsim familiile de suflete precum și să vindecăm relația cu cea de pe Pământ, aleasă ca familie de origine. Vom face lucrurile cu mai mulă dăruire, vom deschide ochiul inimii mai mult și asta ne va întoarce mai mult către ceilalți, către a ne păsa de semeni, de Planeta noastră, de viețile noastre, de ceea ce alegem, decidem.
Toate rănile noastre pleacă din Familia în care ne-am născut. Ele sunt răni menite să ne aducă creștere, să ne aducă mai aproape de cine suntem noi dacă nu mai fugim de ele ci ne oprim să le vedem, să ni le asumăm, să le eliberăm în mod conștient. Viața ca și adult are amprenta copilului din noi, a felului în care am fost educați și ne-am raportat la părinți. Tot ceea ce nu merge acum vom vedea mai clar în 2018 de unde vine- și de cele mai multe ori va veni din familie, din copilărie. Chiar dacă unora le este greu să accepte că aceasta are vreo legătura cu ei acum, adulți , resping ideea tocmai din teama că poate fi adevărat și că va fi nevoie să sape adânc în inima lor, să scoată la suprafață durerile netrăite și acceptate.
Suntem îndemnați să ne uităm cu adevărat la sensibilitatea noastră, la zona emoțională, la ce simțim cu adevărat în fiecare situație și să acceptăm ce simțim, să fim sinceri cu noi cu adevărat. Nu mai merge cu „lasă că am uitat și mergem mai departe” sau „sunt zen, eu nu sunt furioasă, mă uit numai unde-mi convine” ori pur și simplu evitând emoțiile noastre ca și până acum prin mâncare, vicii, muncă prea multă, sport prea mult, nopți pierdute etc. Acest stil de viața se va înfunda încet încet prin afaceri nereușite, prin boală, prin ruperi de relații, prin stări de disconfort accentuate- toate menite să te ajute să vezi ce nu vrei să vezi, ce ai cu adevărat de eliberat, de vindecat- astfel încât să nu te mai păcălești că ești bine și nu ai nici o problemă. Fiți sinceri cu adevărat cu voi și cu ceilalți. Nu mai faceți lucrurile de dragul de a fi făcute sau de că așa trebuie sau pentru că se supără cineva. Fiți sinceri cu adevărat cu voi, cu inima voastră. Începeți să vedeți cine sunteți și ce vreți cu adevărat nu ce vă spune societatea sau alții să vreți.
Vor fi momente dificile pentru că atunci când intrăm în emoționalul nostru care a fost uitat ani de zile , când dăm voie inimii să ne vorbească o să auzim lucruri care nu ne convin, o să simțim lucruri care nu ne plac…și suntem atât de obișnuiți să fugim de emoțiile noastre încât am creat o mie de mecanisme de apărare prin care să nu cumva să fim triști, furioși, să ne dăm voie să ne simțim criticați, buni de nimic, inutili, mici etc…Alergăm după fericire ca și cum ea e ceva ce îmbraci dintr-un magazin după ce ai bifat un anumit drum presetat.
Cum vom trece prin toate, cum vom putea să ne acceptăm emoțiile, sensibilitatea, dărâmările de situații ? Întorcându-ne la Divinitate, la Dumnezeu, la Îngeri.
El ne așteaptă cu brațele deschise în fiecare moment și ni i-a dat pe îngerii săi să ne sprijine cu tot ce avem nevoie. Sfatul lor este să apelăm la ei, să ne rugăm mai mult, să ne întoarcem fețele și inimile către El, către Creator în smerenie și sinceritate. Vom fi cumva conduși către a redescoperi credința, Divinul, faptul că nu putem de capul nostru, că suntem ajutați, că e nevoie să colaborăm cu Divinitatea și să ieșim din Ego. Vor fi transformări interioare puternice pentru unii dintre noi mai ales acolo unde există „o ceartă” cu El. Vor fi momente de Aha, de revelație, de întoarcere a fiilor risipitori.
Tot mai mulți vor căuta să se întoarcă la ei, la El, să își reamintească despre îngerii păzitori, Arhangheli, despre echipele de lumină pe care le avem ca însoțitori , despre cine sunt ei cu adevărat.
Însă această întoarcere se va face numai prin inimă, numai acceptând să coborâm din minte, din tiparele prestabilite, din rigiditate, nevoia de control, schimbând felul în care am făcut lucrurile toată viața. Stând aproape de inimă, dobândind încredere în ea, în intuiție, în vocea interioară vom putea să „auzim” Vocea/Chemarea LUI. Și fără Divin, fără a înțelege că aceasta e singura cale… rămânem roboți prinși în iluzia minții noastre de atotputernicie și supremație și cu toate astea vom vedea că nu suntem împliniți, liniștiți, fericiți, bucuroși….și vom căuta mereu acel Ceva care ne lipsește, pe care nu îl știm a numi dar zicem/credem că sunt banii, casele, relațiile și care nu e nimic altceva decât EL și legătura noastră indestructibilă cu EL.
Un 2018 aproape de inimă să aveți, conștienți și în Adevăr!
Pentru a ramane in legatura si pentru a primi noutatile, introdu numele si adresa ta de e-mail in rubrica de mai jos:
Fata bună și mama rea- o poveste despre noi toți
Ultimele doua săptămâni au fost pentru mine o călătorie de foc prin cele mai ascunse cotloane ale ființei.
Odată cu intrarea lui Jupiter în Scorpion a început distracția- revelări, oameni noi, cunoaștere, lucru cu sexualitatea, lucru cu feminitatea, lucru cu mama, lucru în relație, lucru cu propria mea poveste de fapt. Spuneam că iubesc Scorpionul pentru profunzimea lui , pentru ca dorește tot timpul să vadă dincolo de suprafață și să scoată la iveala ceea ce „pute” pentru a ne găsi puterea personală adânc îngropată prin Hadesuri străvechi.
Acum 9 ani mi-am început călătoria prin propriul Hades, către mine însămi, către decondiționări și împuternicire. Sunt pe un drum continuu în acest sens și am ajuns să îmi văd clar povestea. Toți avem una. O poveste fabricată, învățată, repetată de care ne atașăm în așa manieră că o considerăm a noastră totalmente. Și este într-un fel dacă vorbim dintr-o perspectiva umană , simplă.
Povestea mea e cea a fetei care nu a fost înțeleasă niciodată de mama ei, care nu s-a simțit iubită, importantă, valoroasă pentru ea. Nu așa cum ar fi dorit în orice caz. Din contra, s-a simțit ca și cum nimic nu face bine, nu îi iese bine, nu e suficientă și nu e în stare. Astfel femeia în devenire a ajuns la terapie ani mai târziu dorind să înțeleagă și să rezolve povestea cu mama ei, lipsa de comunicare, de apropiere, de înțelegere. A durat ani de zile și foarte mult lucru interior, prezență, atenție, introspecție, asumare și curaj pentru a recunoaște de ce fata era atât de furioasă pe mama ei și mai mult, de ce nu putea sa o ierte, sa renunțe la aceasta furie.
Bineînțeles ca totul s-a desfășurat în etape, la timpul cel mai potrivit. Întâi am înțeles, la nivel mental că nici ea nu a fost iubită, ca și ea suferea, că nu a știut cum să facă mai bine, cum sa ofere, cum să iubească. De la mental și înțelegere este cale lunga până la inimă, integrare, acceptare, iertare. Așa ca am petrecut ani de zile purtând cu mine o furie mistuitoare care îmi dădea dureri fizice, kilograme în plus și neputința unei adevărate îmbrățișări.
Cu fiecare conștientizare mai scoteam ceva din furie, mai cunoșteam ceva din tristețe, din durere, din neiertare. Totuși, după ani și ani de lucru cu acest subiect care mi-a afectat relațiile, relația cu mine, cu feminitatea mea, stima de sine, încrederea în mine, capacitatea de a ma simți mândră sau împlinită eu purtam încă furie și de câte ori auzeam „iart-o, n-a știut mai mult, a făcut ce-a putut” mi se ridicau perii pe spate. Am spus”nu pot să accept ca aș ierta-o, m-a chinuit prea mult, este o rezistență foarte mare în mine care pur și simplu nu mă lasă”. Și ori de câte ori am stat față în față cu această rezistență ea mă învingea, mă blocam. Nu reușeam să închei povestea, să mă eliberez. Îmi tot veneau în minte cuvinte, momente atât de dureroase pentru mine ca și copil. Mama era „the bad guy” și merita să nu fie iertată după cât de mult mi-au afectat cuvintele ei și comportamentul ei, programele ei, viața, maturitatea.
După mulți ani de terapie și trăire conștientă eu nu aveam în continuare, încredere în mine și în munca mea , nu îmi vedeam valoarea, nu realizam cine sunt și cât de mult contribui la binele celorlalți chiar dacă asta mi se repeta zilnic. Nu mă vedeam frumoasă, nu ma apreciam pentru mai nimic, ceream de la mine tot mai mult și tot mai mult, nimic nu era de ajuns. Exact așa cum mi s-a spus de atâtea ori și cum foarte bine am integrat.
A fost nevoie de un moment crucial în care sa văd povestea copilăriei mele, comparația, lipsa atenției, invizibilitatea mea din nou, ca și adult. Acel moment mi-a dat peste cap trăirile interioare, a declanșat monștrii în mine, mai mari decât până atunci. Care acceptare, iertare, draga de ea etc? De unde? Acum îmi confirmam cu adevărat ca nu mă vede, că nu știe să ma iubească, ca nu mă înțelege, că ….sunt aceeași fată bună cu o mamă rea.
Am trecut prin șoc și apoi am păstrat cu mine situația spre a intra mai profund în stare, în furie, în tot ce se ascundea acolo pentru a elibera și a mă vindeca. Nu mi-a ieșit vreo săptămână. Mă blocam în furie. Am învățat să nu mă mai forțez, să dau voie ca lucrurile să se desfășoare în ritmul lor, să fiu blândă cu mine așa că nu m-am stresat că nu reușesc să-i dau de capăt. În cele din urmă tot se va întâmpla și știam asta.
Am avut nevoie de boală, de durere, de timp la pat pentru a putea procesa, pentru a avea starea potrivită. Și am reușit să scriu șase pagini uriașe către ea, către mine, către Egoul meu, către personajele acestei povești. Și așa a venit eliberarea. Înainte simțeam acest cordon uriaș între mine și ea care nu se mai termina oricât l-aș fi scos din plexul meu solar ( Puterea personală). Reușisem să înțeleg că eu nu îi dau drumul însă nu puteam face mai mult.
Scriind, metoda mea preferată de terapie când stau cu mine, iată conștientizările :
- Nu o pot accepta pentru că asta ar însemna să accept ca am pierdut în fața ei, că cedez
- Dacă cedez trec imediat de furie și ajung la durere . Aici am văzut durerea mea , ca o forma neagră, ca un nor legat cu un cordon de mine. Un fel de placenta din care mă hrăneam.
- Dacă o accept înseamnă să accept durerea asta și să accept că ea este cea care mă hrănește și că de fapt, nu sunt furioasă pe mama
- Și toate astea înseamnă să accept ca sunt o victimă care se hrănește cu propria durere, care se identifică cu ea, care trăiește confortabil cu ea lăsându-mi astfel toată puterea, ei
- Deci iată povestea mea completă fără de care nu știu cine sunt, nu știu să funcționez, iată unde era problema.
Așadar, cordonul acela gros a dispărut de la sine , am conștientizat ca am trăit toată viața în durerea asta, o victimă și am lăsat povestea asta să mă definească. Asta este ceea ce ni se întâmplă tuturor. Ni se creează o poveste , ne atașăm de ea, o integrăm, ne atașăm de o emoție negativă, de boală,de furie, de victimizare, de slăbiciune și nu le mai dăm drumul. Ne identificăm atât de profund încât nu putem vedea dincolo nici dacă ne spune cineva pe litere , nu putem accepta. În primul rând pentru ca dorim să evităm durerea din spate, dorim să evitam stări precum eșecul, neputința, apare teama de necunoscut, de „ce mă fac” și atunci rămânem atașați și ne tot repetăm asta de-a lungul vieții.
Ce se ascunde în spate? Când m-am întrebat prima data „Cine sunt eu fără povestea mea, fără durere?” am răspuns „nu știu, habar n-am” ba chiar a apărut teama. Apoi, m-am mai întrebat o data și știi ce a apărut? EU.Încrederea în mine, frumusețea mea, inteligența mea, căldura mea, valoarea mea, potențialul meu – adevărata eu , cea pe care nu o vedeam niciodată pentru că eram prea atentă la povestea mea și o repetam prea des tuturor. Deodată…a apărut parcă altă persoana : o femeie de data asta matură, încrezătoare, frumoasă , libera. Liberă de toate programele care nu îmi aparțineau, de toate caracterizările și cuvintele care mi-au creat povestea și care nu erau ale mele. Eu sunt altcineva, eu sunt Eu. Și nu mai accept să fiu insuficientă, neîncrezătoare, fără valoare. Pentru ca nu mai sunt povestea mea.
Și în mod natural, furia a dispărut, durerea s-a transformat în lumină și mama nu mai este polițistul rău. Nici eu fata bună. Porțile sunt deschise către iertare și acceptare. Transformarea este uriașă, e ca și cum s-a aprins un bec în mine care mă lasă sa mă văd. Dincolo de toate poveștile create despre mine.
Dacă și tu recunoști povestea ta , dacă și tu lucrezi sa ai vrea să lucrezi cu tine pentru a vindeca relația cu mama, pentru a te elibera de povestea spusă de ea îmi poți solicita oricând sesiuni private de lucru care se pot desfășura și pe Skype. Vizitează secțiunile „Servicii” și „Contact”.