Etichetă: femeie

Ție ți-e frică să fii FEMEIE?

Spune-mi sau răspunde-ți ție: îți este frică să fii Femeie? 
 
Respingi această idee? Această invitație? 
Spui ” eu sunt femeie deja, cum adică să fiu femeie?”
 
Te întreb: cu ce asociezi tu „a fi femeie”? Cu ce asociezi tu „a trăi în feminitatea ta”? 
Chiar te rog să îmi scrii să îmi spui pentru că sunt tare curioasă și mă și ajută pe mai departe în ceea ce creez să fie dăruit.
Mulți ani am crezut că fetele alea care erau super aranjate, feminine, într-un fel firave sunt pițipoance sau sunt proaste sau sunt superficiale…
Asociam a fi feminină cu a fi proastă. 
Asociam a fi Femeie cu „a renunța la mine”, a face pe plac, a mă supune. 
Mulți ani am avut prieteni doar băieți, bărbați și umblam în gașcă, îmbrăcată în negru, cu tricouri largi și blugi rupți.
Mă credeam specială, tare, importantă, diferită. Credeam că sunt cool și deasupra acelor fete care  erau în ochii mei, stridente și superficiale.
În același timp aveam tristețe pe față, mi-era frică să umblu singură -oriunde- tânjeam constant după cineva care să mă vadă, să mă iubească, să mă aprecieze….nu aveam deloc încredere în mine, nu mă vedeam frumoasă ori interesantă pentru băieți, bărbați.
Am trăit într-un con de umbră și am respins din răsputeri Feminitatea mea. 
Sunt femeie de la Dumnezeu deci ce îmi trebuie mie mai mult?
A fi femeie biologic, ca și sex, nu înseamnă să te simți femeie, să trăiești ca femeie, să manifești energia ta feminină. 
Cele mai multe femei trăiesc în energie masculină ca o apărare de durerea ce ar putea să apară dacă ar trăi în feminitatea lor. De ce?
Pentru că asociază feminitatea cu prostia, slăbiciunea, supunerea, cu a fi prea sensibilă, a fi rănită etc. Să fii FEMEIE NU E bine deloc …și nici plăcut. Pe scurt.
Și asta este super întărit de Mama, de Bunica, de societate, de cultură. De toate comentariile, îndemnurile, exemplele din jur.
Nu e ok să plângi. Nu e ok să stai degeaba. Nu e ok să fii furioasă. Nu e ok să simți plăcere sau să o vrei. Nu e ok să ai emoții, să fii sensibilă. Nu e ok să ceri ajutor, să nu poți ceva singură. Nu e ok….să fi blândă și moale….nu e ok să te arăți așa cum ești. 
Sună familiar?
Numai eu știu de câte ori am auzit ” nu mai fii bleagă, nu mai plânge, ești prostuță”….ca și cum toate astea sunt super greșite și trebuie să fiu „puternică”….

AM învățat să fim Puternice într-un mod extrem de distorsionat și care ne dăunează grav.

Am învățat să fim puternice prin a pune măști, a nu arata ce simțim, a ne descurca cu absoult tot singure, a nu cere sprijin, a nu PRIMI ajutor sau orice altceva, a nu plânge, a sta mereu în GARDĂ, a analiza totul și a vedea dacă e vreun risc să fim rănite și a ne închide tot mai mult inimile.
Am învățat să fim BĂRBATE, mai bărbate decât bărbații. De aia observăm bărbați pasivi, moi, feminini în jurul nostru. Asta și pentru că industria alimentară ne injectează cu hormoni și substanțe ce deranjează echilibrul hormonal.
Rolurile sunt inversate.
Iar tu ca femeie nu știi de ce nu găsești bărbatul ăla.
Nu știi de ce te simți obosită mereu, de ce ai un gol interior constant, de ce ești mereu frustrată, tristă ….dar pui fața zâmbitoare si de „eu pot, sunt bine”. 
Nu știi de ce nu te simți împlinită, de ce nu îți iese orice ai face…de ce nu ți-e bine.
Asta dacă recunoști că nu ți-e bine și nu fabrici povești, texte, justificări…apărări ca sa crezi că ești bine. Să te ascunzi de tine.
Că na…cel mai dureros este să vezi și recunoști un adevăr care doare….
Ufff…ca să nu mai spun că viața de femeie așa cum am văzut-o la mamele și bunicile noastre este toată un sacrificiu, un abuz, o surpimare de sine….un taci și nghite.
ȘI totuși…ia privește cum ai ajuns tu la a te sacrifica oricum, la a te suprima pe tine, vocea ta, emoțiile tale, esența ta oricum….cum ai ajuns ce nu vroiai să fii.
Și când vine vorba de feminitate, de a fi Femeie, de Magia feminină ți se scoală părul pe tine și respingi instant. NU, nu e pentru mine, nu vreau asta, ce prostii…n-am timp de așa ceva etc…
Unde este rădăcină acestor reacții? 
Ne e frică să fim Femei și pentru că NU știm ce înseamnă asta în afară de suferință, sacrificiu, tăcere, supunere, abuz….etc.
Este o necunoscută.
Ne e frică să fim Femei cu adevărat pentru că a fi FEMEIE în mod real, asumat, cu totul….înseamnă să spargem toate barierele cunoscute….și să atragem multă atenție…multă critici,poate chiar să pierdem oameni din jur.

Îm momentul în care o FEMEIE îndrăznește să se exprime, să nu se mai scuze, să NU mai FACĂ, să se oprească din a face pe plac, să trăiască bazat pe Interiorul ei, pe ce are ea nevoie….să își arate puterea prin a-și îmbrățișa vulnerabilitatea, sensibilitatea, emoțiile….devine ‘periculoasă”. Este catalogată, etichetată și totul în viața ei se schimbă.

Treaba e că se schimbă în bine. Dar nu suntem dispuse să trecem prin procesul până acolo….nu suntem dispuse să lăsăm oamenii să comenteze, să plece…să judece.

Nu suntem dispuse să ne uităm la toate rănile, fricile, judecățile noastre…la copilele speriate din noi.

Ne este frică de schimbare și atunci rămânem în a respinge Feminitatea sau a o asocia cu ceva simplu, superficial…de care nu avem nevoie, rămânem în zona de confort. Răul oricât de rău măcar îl cunoști, te-ai obișnuit cu el, nu?
Te întreb din nou: cu ce asociezi Feminitatea, a fi Femeie? Aici ai toate răspunsurile care te țin departe de tine.
Ceea ce NU știm pentru că nu am trăit încă este cât de împlinitor, magic, minunat este să fii FEMEIE, să îți asumi energia ta feminină, darurile tale, să trezești în tine puterea ta ( nu aia masculină) și să începi să trăiești așa cum VREI TU, cum te onorează pe tine nu cum așteaptă alții.
Să fii FEMEIE înseamnă să fii CREATOARE, să lucrezi cu MAGIA universului care este parte din tine, să SIMȚI atât de mult și de adânc și să urci pe culmile extazului. Înseamnă să fii relaxată și să lași viața să te conducă, să îți arate…să trăiești încredințată și să creezi din bucurie.
Și multe altele…
TU CE ÎȚI DOREȘTI pentru tine ca Femeie?
Ce nu am menționat aici este că drumul până acolo trece prin împrietenirea cu fetița din tine și vindecare rănilor ei. Nu poți întrupa cu totul Femeia care ești până nu vindeci fricile, abuzul, tristețea, furia, neputința, dramele fetiței din tine, fetiței care ai fost.
Îmi doresc să conduc cât mai multe femei spre Interior, spre SIne, spre adevărata lor Putere și Magie. Să vadă că pot trăi cu adevărat în bucurie și în ușurință…că pot cu adevărat să creeze realitatea lor.
Este o călătorie pe care eu însămi o fac de ani buni. Și am ajuns într-un loc în care sunt atât de recunoscătoare că mi-am asumat tot…tot ce presupune călătoria asta adâncă…pentru că viața mea este o minune acum. Visam la ceea ce trăiesc.
Și visele se împlinesc. Dacă TU le faci să se împlinească. Dacă TU începi să trăiești ÎN TINE, PENTRU TINE și să te reconectezi cu energia ta de Femeie în mod real.
Pentru a face asta și a DEGUSTA, a EXPLORA cum este să trăiești așa, să te așezi în tine, să te simți pe tine, să iei presiunea de pe tine și să îți dai voie….am creat și susțin EXPERIENȚA  TRANSFORMAIONALĂ DE SOLSTIȚIU „Autentic Feminin” din 19-22 iunie. 
Este o chemare și o invitație la a depăși frica de a fi femeie, etichetele și judecată față de tine ca femeie și  a te descoperi cu adevărat în acceptare, blândețe, susținere.
Lumea are nevoie de FEMEI conștiente și Creatoare. Tu ești una dintre ele! 
VII alături de noi? 

Esti pregatita sa fii Altfel de Femeie?

Esti pregatita sa alegi sa fii Femeia diferita de tot ceea ce ai invatat pana acum, sa manifesti acea putere feminina magnetica, curata,reala?

Am fost hranite cu credinte si tipare despre femei si cum ar trebui sa fie ele de mici. La nivel colectiv femeia este cea care este mai slaba decat barbatul , care este supusa, care trebuie sa taca si sa inghita, care este o victima. Cel putin asta ni s-a predat.

Sunt nenumarate femei , daca nu toate cele cu care am lucrat ( inclusiv eu) care au venit cu aceste credinte si le perpetueaza in viata lor : femeia este slaba, femeia este supusa, femeia nu poate, barbatul este mai puternic/favorizat. Declaratii precum „lasa mama ca si eu am patit asta si am suportat, ce te plangi? // Barbatul are nevoi si tu trebuie sa stai cu picioarele desfacute cand vrea el, asta e datoria ta // Sa nu te atingi acolo jos ca e murdar/pacat // Nu umbla despuiata ( nu-ti arata trupul) ca esti o …” sunt ca un fier incins ce inca ne arde sufletele de femei, care ne tin energia feminina incatusata in rusine, frica, vinovatie, neputinta.

Astfel de „invataturi” predomina in subconstientul nostru si atunci am ales , treptat, sa nu fim aceste femei ( si normal) de la o varsta frageda devenind usor, usor extrem de masculine, in competitie constata cu barbatii, agresive, excesiv de mentale si luptatoare. Sau am ales sa fim suspuse, sa ne conformam si sa ramanem in neputinta, rusine, vinovatie, frica. Oricum si prima varianta tot din astea am ales-o de fapt, ca sa le evitam ( aparent).

Asa , femininul autentic nu este exprimat, inteles, acceptat. O femeie care este senzuala, asumata, care curge in energia ei si este magnetica va fi judecata, criticata, respinsa poate. O femeie care vorbeste si traieste deschis si firesc sexualitatea, propria putere este o ciudatenie spre care se indreapta priviri aspre.

 

ACUM ai puterea de a alege carei povesti ii dai curs mai departe, carei femei vrei sa ii dai puterea? Asculti mai departe povestile celor dinaintea ta si le perpetuezi resemnata? Traiesti mai departe cu credinta ca femeia trebuie sa lupte , sa fie barbata sau sa fie supusa pentru ca oricum e mai slaba?

Alegi sa o vezi pe Femeia din tine? Sa te imprietenesti cu ea realmente, sa o asculti, sa o hranesti cu blandete, acceptare, sprijinind-o in renasterea ei, imputernicind-o prin fiecare alegere a ta?

Esti pregatita sa iti Asumi Femeia din tine, sa asculti Chemarea Energiei Feminine? Renunti la povestea trecutului si la cum ai crezut, facut lucrurile pana acum? Esti pregatita sa iti oferi blandete, relaxare, timp, sa te vezi si sa mergi pe drumul pe care TU il alegi, acum?

Daca da incepe din acest moment: inchide ochii si respira profund, atent, constient in inima ta. Deschide gura, deschide inima, deschide-te si respira dand afara tot ce nu mai vrei , eliberandu-te, alegand altfel.
Daca nu, va veni si momentul tau cand vei fi pregatita.

 

Te invit sa parcurgem impreuna calatoria catre Feminin , catre Noua ta poveste Eliberatoare si care te imputerniceste. Daca simti, iti pot fi alaturi ca un ghid, sprijin, canal creand spatiul, oferind din ceea ce am invatat si practicat pana acum.

E timpul sa trecem la fapte, sa aplicam, realmente, sa transformam si nu doar sa citim, acumulam in minte. Femeia este in inima ta, in pantecul tau, in respiratia ta, in emotia ta, in trupul tau.

Asculta Chemarea! Fii tu- fii libera!

 

 

Te invit sa ramanem aproape lasandu-ti emailul si numele mai jos. Vei primi articole, informatii Exclusive ( doar pentru abonati) si vei fi prima care afla noutatile!

Din inima, cu blandete,

Anca Lavinia

 

Odihneste-te in tine

Închide ochii, respira profund, pune-ți mâinile pe pântec și doar respiră. Stai în liniște , savurează momentul. Fii cu tine, onorează-te, ascultă-te.

Avem nevoie de liniște, de momente de tăcere și ascultare ca de aer. Uităm tocmai de aceste momente care ne hrănesc esența feminină și ne lăsăm duse de vâltoarea zilelor care ne conduc către mecanizare, robotizare, masculinizare, departe de inima și esența noastră.

Ca femei avem nevoie de un alt ritm, de a fi și a lucra dintr-o altă energie decât cea care există astăzi în societate. Avem nevoie de timp, de liniște, de repaos, de retragere în interior, de conectare cu pântecul, cu pământul, cu forța creatoare, cu inima și iubirea, avem nevoie să curgem, să ascultăm, să ne întoarcem la noi.

A fi femeie este o binecuvântare și este ceea ce am ales în acest plan dacă suntem în corp de femeie. Am ales să ne întoarcem la esența feminină și să ne găsim pe noi, cele unice, dincolo de tot ceea ce se spune despre noi, se vrea de la noi, se așteaptă.

Primul model de femeie este cel al mamei și al bunicii. Mai ales daca ea ne crește. Prima influență asupra noastră este cea din pântec, atunci când poate cineva din familie nu vrea fete ci doar băieți și toată energia proiectata în sarcina pe noi este una masculină. Apoi am putea crește sub etichete precum „băiatul lui tata”, „ești un băiețoi”, „arăți ca un băiat” etc. Și mai multă energie masculină proiectată asupra noastră.

Dacă mama este un exemplu de femeie care nu este în contact cu feminitatea ei, care fie este o victimă ce se sacrifică fie ea este cea puternică, cea care ia decizii, cea care știe, face, conduce, pune la punct, ea ne oferă un exemplu de femeie ce trăiește într-o energie masculină și învățăm astfel că o femeie așa trebuie să fie. Preluăm exemplul. Devenim și noi mama încet, încet. Dacă aici mai sunt adăugate programe despre bărbați și sexualitate precum „bărbații sunt degeaba”, „bărbații nu sunt responsabili, nu te poți baza pe ei ”, sau alte asemenea, „sexul este rușinos, păcat, murdar, neimportant, scârbos, nu vorbim despre asta” și altele , atunci energia noastră feminină este deja în pom.

Mai sunt influențele strămoșești, de pe neam care contează enorm atunci când lucrăm cu feminitatea noastră. Cum au fost femeile din neamul nostru? Ce tipare putem observa? Cum e când ne uităm la relația dintre femei și bărbați în neam? Ce simțim despre sexualitate cand ne uităm /conectăm la neamul nostru? Și dincolo de aceste influențe mai există și cea străveche care pune femeia pe un picior de inferioritate, ea trebuie să sufere la naștere, să trăiasca în chinuri , să fie supusă bărbatului.

Acest frumos cocteil ne ajută să vedem cam unde suntem astăzi în ceea ce privește energia feminină, cât de aproape sau departe suntem de ea ca femei, ca suflete.

Se vorbește despre feminitate dar deocamdată într-un mod fragmentat și sunt prea puține cele care s-au dedicat feminității și sprijinirii femeilor spre a se reconecta cu ele, cu energia lor feminină, a o înțelege și lăsa să se manifeste.

Asociem datorita tuturor celor menționate deja, feminitatea cu slăbiciunea, cu gelozia, cu răutatea, cu a fi rănită, cu a a fi inferioară, cu a fi curvă, cu a fi prea fragilă. Nu știm, nu ne-a fost explicat, nu ne învață nimeni ce înseamnă de fapt, feminitatea, energia feminină, nu ne arată nimeni cum să ne conectăm cu ea, cum sa fim Femei. Acel gol cu care trăim poate o viață întreagă, acel ceva care lipsește este chiar conexiunea noastră cu noi, cu energia noastră feminină.

Rușinea, vinovăția, suferința, durerea au acoperit atât inima cât și pântecul nostru. Nu suntem conectate cu trupul nostru, nu ne place de el deloc, nu ne place de noi, nu suntem relaxate în preajma bărbaților, ne este rușine de trup, de organele sexuale, de senzualitatea noastră, de actul sexual, de frumoasa noastră fragilitate, de a fi emotive, ne simțim vinovate dacă facem sex, daca ne permitem să simțim plăcere, dacă cumva purtăm un decolteu mai adânc și se uită careva la noi. Ne este rușine cu noi, cu feminitatea noastră, ne simțim vinovate pentru că suntem femei.

Am trecut prin asta și încă cum! Mersul aplecată pe stradă ca sa nu mi se vadă pieptul, acoperitul corpului ca nu cumva să se uite cineva la mine, rușinea atunci când venea vorba de vreun compliment sau de goliciune, rușinea de a mă simți bine în timpul actului sexual, de a experimenta plăcere etc. Am trecut prin toate. Și toate au lăsat amprente adânci în mine.

M-am rupt atât de mult de mine, de trupul meu mai ales, de pântecul meu și de plăcere încât am devenit insensibilă, reticentă, temătoare, închisă. Asta după ani în care era mai ușor să-mi dau trupul, să ma culc cu bărbați pentru că așa ,poate, primeam niște atenție, niște „băgare în seamă”.

Curva și călugărița sau virgina sunt cele două polarități ale arhetipului Iubitei, cel mai ostracizat, evitat, prost integrat Arhetip feminin după părerea mea. Putem oscila între ele, putem experimenta una din extreme sau amândouă dar nu știm care este zona de echilibru. Nu avem habar ce înseamnă Iubita, ce înseamnă a fi Feminină, în curgere, în armonie cu energia noastră feminină. Și știi ceva? E în regulă să nu știi. Nici eu nu am știut și nu știu încă tot. Și mi-am zis : e în regulă să nu ai habar de feminitatea ta. Acum începe călătoria și pas cu pas, vei afla, te vei regăsi. ” Și asta fac. Sunt în călătoria către feminitatea mea de câțiva ani buni și iubesc ceea ce se întâmplă cu mine.

Am pornit de la mama, credințe, copilărie, modele, tipare, am ajuns la emoții reprimate, la durere, la relația cu bărbații, la sexualitate și în cele din urmă la trupul meu. Una dintre cele mai mari provocări este conectarea cu trupul, îndrăgostirea de propriul trup din nou. Acceptarea lui și deblocarea energiei noastre feminine și a permite ca ea să curgă prin noi, să ne simțim acasă în noi.

Cum facem asta? Trecând prin toate etapele menționate mai sus. Angajându-ne în propria călătorie către centrul nostru. Oprindu-ne din negare, din evitare, din a spune : „da ce, eu sunt femeie, ce-mi trebuie mie prostiile astea?” ori „sunt feminina deja , îmi pun ruj , port rochii, ce  mai am nevoie?” , sau „nu înțeleg domnule ce tot atâta cu feminitatea asta, sunt femeie, ce , nu se vede?” ori ” nu am timp de așa ceva…am o casa, copii, îndatoriri”

Am înțeles pe dos feminitatea și de aceea societatea noastră este pe dos acum. Ține de fiecare dintre noi să ne recunoaștem nevoia de reconectare, de bine cu noi, de apropiere de sufletul nostru și să ne dedicăm nouă mai mult și mai puțin celorlalți. Ține de fiecare să vrea să se reconecteze realmente cu feminitatea ei, cu energia feminină, cu bucuria de a fi femeie. Nu contează câtă treabă ai, pentru tine , dacă vrei cu adevărat, vei găsi timp întotdeauna așa cum îți găsești mereu pentru alții.

Începe prin a închide ochii, a-ți pune mâinile pe pântec și a respira profund, repetat, în liniște, câteva minute. Apoi du-ți o mână pe inimă și continuă să respiri. Fă asta în fiecare zi, câteva minute, pentru sufletul tău. Și în rest, apucă-te de tine…cere ajutorul, intră mai profund, regăsește-te, reconectează-te, învață cum să fii cea mai bună prietenă a ta odihnindu-te în tine.

Este o călătorie pe cinste!

Te îmbrățișez cu blândețe, căldură și prezență <3

 

 

Pentru a ramane in legatura si pentru a primi noutatile, introdu numele si adresa ta de e-mail in rubrica de mai jos:

Femeie, când…?

Feminitatea și discuțiile despre ea sunt ceva în trend acum. Insă foarte puține femei înțeleg despre ce este vorba cu adevărat. Foarte multe pică in latura simplă,superficiala a feminității „de societate”.
 
A fi femeie , a -ți trăi feminitatea este un proces de autodescoperire, un proces de vindecare și de eliberare de tiparele și poveștile altor femei din neam, de conștientizare și acceptare a sexualității și a trupului, de conectare și vindecare a fetiței interioare și a relației cu părinții.
Feminitatea este o energie care se lasă descoperită și care se manifesta în mod natural atunci când ne cautăm pe noi , când trecem prin proces.
 
Ea nu se „obține” prin haine frumoase, ruj roșu, postura dreaptă sau tehnici de manipulare a bărbaților nici prin manipularea sexuală ori prin „reguli” inventate despre cum să fii feminină.
 
Este naturalețea fiecărei femei și este unică în ideea în care fiecare femeie și-o descoperă, o trăiește, o manifestă în felul ei. Drumul descoperirii este cel care te ajută să te conectezi, să simți, să ințelegi, să te împrietenești cu femeia din tine. În timp nu cu rețete magice.
 
Este un concept deja care e greșit interpretat de majoritatea femeilor care cred despre ele că fiind deja femei sau punându-și tocuri sunt feminie. Am întâlnit femei -Barbie cu o energie masculină care te dărâmă din picioare. Am întâlnit femei super aranjate și cu o postura perfecta care aveau o privire și o energie atât de tăioase că semănau cu mici tirani autoritari.
Feminitatea -energia feminină este în fiecare. Nu fiecare o descoperă, o eliberează din limitări, răni și negări și o manifestă.

 Asociem încă, pe scara largă feminitatea cu slăbiciunea, prostia, supunerea, victima, pițipoanca, curva, întreținuta. Pentru că de fapt, nu știm ce este, nu am învațat-o de la mamele noastre și ne găsim pe un tărâm NOU atunci când vine vorba de a fi cu adevarat Femei. Suntem înca fetițe și mame pentru că asta e ceea ce am văzut și manifestăm încă energie masculină de teama să nu fim „femei slabe” și pentru că asta am văzut și am învățat : „nu fii proastă”, ” fii bărbată”,”băiețelul lui tata”, ” tre’ să fii independentă , să te descurci singură” ( nu ai nevoie de un bărbat), ” femeia comandă , bărbatul execută”, „nu fii slabă , nu mai plânge”, ” pune tu mâna și fă că nimeni nu te ajută ori că doar nu ești handicapată” etc…Sunt doar câteva din programările primite din fragedă copilărie care au măcelărit feminitatea noastră.

Și așa ajungem să ne supunem bărbații sau să rămânem singure sub pretextul/scuza că n-avem nevoie sau că toți îs proști ( și în realitate tânjim după unul dar e prea greu să ne uităm la noi cu adevărat și mult mai simplu să îi invinovățim pe ei) , așa suntem noi cele care cărăm casa în spate și luăm toate deciziile, cele care am uitat să mai plângem și să ne mai recunoaștem vulnerabilitatea ( care nu este slăbiciune ci o virtute) , cele care dau din coate pentru a ajunge în vârf manifestând perfect energia competiției specific masculină, cele care , prost educate și programate fugim de femeia din noi ca de altceva.

 

În procesul meu cât și în cabinet cu clientele mele am descoperit femeia din noi undeva într-un colț, nespălată, slabă moartă, de o tristețe dureroasă, adesea după niște gratii ori pe jos, neputincioasă , uitată de ani și ani , închisă și negată în fiecare zi ca cel mai mare rău care ni se poate intâmpla. Descoperirea aceasta aduce conștientizări și dorința de a înțelege mai multe despre femeia din noi, de a o elibera din închisoare , din programele mamei , din programele societății, din ura față de ea însăși și față de bărbați, din furie , neputință și victimizare. Dar până nu vii în contact cu ea rămâi sub impresia că ești femeie și că ești feminină , că n-ai nevoie de smiorcăieli și pițiponceli.

Cunosc și acele femei care știu că sunt masculine, care recunosc că mai au un pic și le cresc două perechi de „ouă” însă nu sunt motivate, interesate, poate că nu înțeleg încă – ce înseamnă cu adevarat a fi femeie și apoi, dacă merge așa, de ce să facem vreo schimbare? Dacă bărbatul nu zice nimic, stă cuminte și asculta aproape spunând „să trăiți dnă” sau ” bine mami” sau ” da dragă” atunci….merge și așa. În fond falsa putere e la noi, de ce am vrea să renunțăm la ea? ( ne mirăm mai târziu de ce bărbatul devine impotent, alcoolic, agresiv, furios sau foarte tăcut și închis, de ce este un tăntălău neînstare de nimic).

Pe scurt, a fi femeie ține de investiția în sine, de dezvoltare, autodescoperire, vindecare pe toate palierele : mental, emoțional, fizic, spiritual, psihologic. A fi femei înseamnă a fi și puternică ( prin blândețe și fermitate) și înțeleaptă și senzuală și asumată în propria sexualitate și creativă și creatoare și răbdătoare și inteligentă și asumată emoțional , deschisă și multe altele.

Este o putere ancestrală pe care e vremea să ne- o luăm înapoi, este o energie atât de frumoasă care așteaptă în fiecare dintre noi să fie redescoperită, acceptată, lăsată să strălucească fără rușine, vinovăție, furie, neputință.

Dragă femeie unde ești? Unde te-am ascuns? Când am uitat să te mai iubesc, să te mai privesc cu ochi buni și blânzi? Când a devenit totul o luptă și o încrâncenare? Când te-am răsfățat ultima oară, când te-am îmbrățișat cu iubire și acceptare ultima oară, fără critică și fără judecată? Când…?

 

 

Îți ofer oportunitatea de a afla mai multe despre tine ca femeie la întâlnirile FemEssence. Următoarea are loc pe 5 octombrie, iata detaliile:  https://ancalavinia.ro/femessence-descopera-ti-esenta-feminina-5-10-ora-19-00/

Trezirea Femeii Divine- Meditatii la Luna Plina, 6 Septembrie,ora 19.00

Miercuri pe 6 Septembrie dăm startul unei întâlniri ce îți va aduce transformare și răspunsuri despre Femeia Divina din tine.
Toate avem în interior Divinitatea , esența femeii divine pe care a venit vremea să o trezim cu blândețe și să o manifestăm pentru binele nostru și al Pământului.

De ce să vii?

* ca să afli mai multe despre cine e femeia din tine
* ca să eliberezi stresul, grijile și să primești răspunsuri
* ca să îți deschizi inima și simțurile 
* ca să cunoști femei frumoase ca tine ce împărtășesc aceleași năzuințe
* ca să te relaxezi și să îți dăruiești o seară numai pentru sufletul tău
* ca să primești daruri, mesaje numai pentru tine , răsfățându-te așa cum meriți
* ca să meditezi și așa să îți iei porția de bine, de magie, de regăsire de care ai nevoie
* ca să deschizi noi porți interioare către blândețe, pace, iubire.

În prima parte a serii facem un ritual de eliberare și încheiem cu meditația pentru echilibrare și întregire.

Cine este Anca Lavinia?
Terapeut Integrativ, formator, astrolog, Femeie pe drumul descoperirii de sine.
Susțin grupuri pentru femei de peste 3 ani , meditații pentru deschiderea inmii și alinierea cu divinitatea, cursuri și ateliere, emisiuni și interviuri despre și pentru femei.
Mai multe găsești pe pagina mea de facebook Anca Lavinia Florea sau pe www.ancalavinia.ro

Înscrieri:

Te aștept cu un email de înscriere la scrie-mi@ancalavinia.ro. Te rog să confirmi ferm participarea ta pana la 4 Septembrie.
Locurile sunt limitate așa ca ocupă-l pe al tău cât mai repede. Nu pierde magia pe care sufletul tău o așteaptă ♥

Investiția ta pentru această seară : 100 lei.

Voi anunța locul participării în funcție de numărul de persoane înscrise.

Îți stau la dispoziție pentru întrebări și detalii în mesaj privat sau emailul menționat mai sus.

Pentru tine, femeie…

Observ in mediul online foarte multe femei minunate care isi pun poze in diferite ipostaze dorind sa sugereze anumite stari precum – senzualitate, „sunt fericita”, „arat minunat”, „am incredere in mine”, ” uite ce bine ma simt” etc…

mask2Unele dintre femei sunt persoane pe care le stiu si stiu ca ceea ce arata este diferit de ceea ce este in viata reala sau in interior, altele , se simt ….energia ,ochii vorbesc de la sine. Pozele sunt un fel de ” ce as vrea sa fiu”-un ideal care ascunde in spate multa tristete, nesiguranta, lipsa de stima de sine si de valorizare….

Ce vreau sa spun? Ar fi minunat sa avem curajul sa ne vedem pe noi asa cum suntem , macar noi cu noi in casuta noastra….sa investigam mai profund ce credem despre noi, cum ne vedem, ce spunem sau gandim depre noi – in mod real, in mod sincer ….Partea a doua e – cum as vrea sa fiu, ce admir?  Este un exercitiu de introspectie, sinceritate, maxima autenticitate fara de care nu vom putea ajunge acolo unde „admiram in alta parte sau visam”.

Stiu ca sunt multe intamplari in spate, din copilarie si adolescenta, stiu ca exista multe programe si traume, rani inca deschise. Multe dintre noi am invatat despre noi ca nu suntem suficient de bune, de frumoase, de destepte, de cuminti, de….Credintele de baza in majoritatea cazurilor pe care le-am intalnit ( si nu ma exclud) sunt : nu merit, nu sunt suficienta, sunt un nimic/nimeni.

Desi credem asta despre noi in profunzime , pentru ca asta am inteles noi din felul in care am fost tratate, ni s-a vorbit, am fost educate, afisam cu totul altceva. Afisam poze cu noi sexy, ne ascundem sub o masca a sexualitatii /fetei rele crezad ca asa atragem. Da, multe dintre noi am invatat cumva, in timp, ca asta este puterea noastra – sexualitatea si o folosim. Atunci cand, insa, ni se fac avansuri, atragem barbati nepotriviti, remarci etc nu ne convine, ne aricim imediat si nu intelegem de ce ni se intampla….

Ne ascundem , de asemenea, sub masca fetei cuminti , destepte care in interior arde, clocoteste, care nu isi da voie sa simta, sa se expuna, sa fie senzuala, sa fie femeie. Si asta tot datorita a ceea ce am fost invatate, a ceea ce am absorbit …cand in casa sexualiatea a fost un tabu sau ceva exacerbat folosit.

Oricum ar fi….mi-ar placea sa indraznim mai mult sa fim noi insine, sa ne cautam cu adevarat, sa ne expunem asa cum suntem…sa intelegem ca nu e nimic in neregula cu felul in care suntem si ca este loc mereu de lucrat, de transformat..de echilibrat. Daca nu accept insa punctul in care ma aflu intai…nu am de unde porni. Daca neg ca ma ascund sub masca unor poze ce arata cu totul altceva decat sunt….atunci sa nu ma mir ca voi atrage ceea ce nu-mi doresc.

In cabinet plec mereu de la punctul 0- punctul actual- indiferent cat de dureros este, indiferent ca nu ai vorbit despre asta niciodata, ca nu ai vrut, nu ai putut, nu ai stiut, ti-e greu sa accepti…sa vezi. Daca nu recunoastem adevaratele credinte despte noi, adevarata parere despre noi, ranile cu care traim…nu putem nici sa vindecam, sa eliberam ceva, sa devenim femeia pe care o admiram (si ce admiram este tot in noi doar ca suntem inclinate sa vedem tot ce e mai rau intai…). let-your-light-shine.jpg

Este un indemn la autentic, la sinceritate, la acceptarea ta asa cum esti …in totalitate- daca doresti ca ceva in viata si in relatiile tale sa se schimbe. Intreaba-te, atunci cand afisezi o poza ” sunt eu asa cu adevarat? Ce vreau sa arat prin asta si de ce? Care este nevoia mea ascunsa pe care o indeplinesc prin aceasta poza?” Incepe sa fii tu ! Mastile se simt usor…si la un moment dat cad iar daca nu suntem constiente va durea mai mult decat e cazul.

Te imbratisez femeie frumoasa ! Ai grija de sufletul tau , acorda-ti mai mult spatiu, atentie, credit, valoare!

 

 

 

Catre feminitatea din tine

4 (1).jpgLucrez cu femei de multa vreme deja- la meditatii, in cabinet , cursuri si vad cata reactivitate exista atunci cand vorbesc despre adevarata enegie feminina, atunci cand spun cuvintele „emotie”, „vulnerabilitate”, „ascultare”, „caldura” , „empatie” ….e aproape ca si cum as indemna pe cea din fata mea sa -mi spuna „da , ce, ma crezi fraiera?” Chiar daca asta nu se intampla, energia este foarte aproape ..de ce?
Pentru ca ai invatat candva, in copilarie, de la parintii tai ca mai bine este puternica ( precum barbatii), independenta, ca trebuie sa faci o gramada de lucruri si sa nu ceri ajutrul cuiva, ca e o prostie sa plangi sau sa iti exprimi trairile ( ca doar nu vrei sa fii luata de proasta si respinsa din nou) , ca nu e ok sa spui cuvinte frumoase, sa primesti , sa fii receptiva si empatica.

Mai tarziu ai fost deceptionata in dragoste , inca din frageda adolescenta. Asta a venit ca urmare a ranilor formate deja , existente in tine , „teama de a fi abandonata, respinsa”, „teama de a ramane singura”, „teama ca nu te descurci singura” etc….Amintest-ti ca orice situatie in viata asta este de fapt, o lectie pentru tine, iti arata ceva despre tine si unde anume sa privesti in interior. Aceste deceptii ti-au intarit ceea ce credeai oricum : ” nu mai sunt proasta nimanui”, ” de azi nimeni nu ma mai poate rani, nimeni nu o sa stie cu adevarat ce simt, cine sunt ” etc…Seamana cu o declaratie de independenta , insa din pacate, nu este una care sa iti aduca vreun beneficiu.
Ai decis sa nu iti mai deschizi inima, sa nu mai plangi, sa nu mai ceri ajutorul, sa nu mai primesti nimic, sa nu mai fii naiva/proasta, sa fii domnule Barbata ! Si iata cum…peste ani te-ai trezit ca bei cot la cot cu barbatii, ca razi tare si dezlanat la toate glumele lor, ca vorbesti ca un barbat cu toate injuraturile aferente, ca ai langa tine un barbat delasator, tacut, „molau”, „tantalau” , ” ca iti detesti corpul si habar nu ai ce e aia conectarea cu el”etc..Te-ai trezit ca numai tu faci totul, ca fara tine totul s-ar prabusi. Te-ai trezit singura pe dinauntru, cu nevoile de afectiune, iubire, intelegere neimplinite pentru ca barbatul tau nu te intelege , ba din contra iti si spune ca  il cicalesti,  sa-l mai lasi in pace etc…

Te-ai trezi o femeie care traieste, exprima energia unui barbat. Ai inversat complet rolurile inca de atunci, de cand erai mica ( si daca ai mai fost crescuta ca si un baietel , devine totul si mai clar).

Este posibil sa nu iti dai seama, sa nu stii ca faci toate astea, sa nu stii ca exista un dezechilibru de fapt in tine si in viata ta. Se inmultesc si sar la interval toate mcanismele de aparare cand vorbescc despre feminitate. Iei in derandere, faci misto, te „pisicesti” si negi tot ce inseamna femeia si feminitatea din tine ,nefacand altceva decat sa reprimi si mai mult, sa inchizi si mai departe femeia interioara si sa lasi barabtul din tine sa preia si mai mult controlul.

Poate ca e momentul acum sa iti pui intrebari, sa meditezi la ceea ce ai citit, sa vezi daca regasesti in tine cele spuse aici. Poate ca e momentul chiar sa iei o decizie si sa vrei sa aduci in tine, in viata ta din nou, femeia, feminitatea. unnamed-1.jpg

Poti incepe de la a te observa mai atent Poti incepe prin a nota toate acele lucruri ( credinte) pe care le ai despre femei in general, despre barbati, despre feminitate. Poti face chiar o asociere rapida de cuvinte si sa vezi care e primul gand care apare cand spun „feminitate”, „femeie”. Sunt programele tale care nu te ajuta deloc sa fii femeia care , undeva, inauntru , iti doresti sa fii.

Cand aveam vreo 14-15 ani radeam de toate tipele aranjate, cochete, feminie. Faceam misto de ele impreuna cu baietii . NU supotam „pitzi style” , nu-mi placeau culorile si nici „frumusetea aia”. De ce? Pentru ca respingeam complet acea latura din mine de teama, pentru ca strugurii sunt prea acri cand nu ajungi la ei. Nu mi-a fost cultivata niciodata latura mea feminia si nu am avut nici un model in acest sens. Am invatat ca femeia conduce, ca ea decide, ca ea spune , face, ca e puternica si ca le stie pe toate…si ca barabtul este doar prezent fizic, aduce bani si aproape ca nu exista in casa ca si voce, identitate, exprimare, afectivitate .

Asa ca drumul meu seamna mult cu a tau. De aceea si scriu despre asta, pentru ca am trait-o si pentru ca am gasit puterea feminina dupa ani si ani de lucru cu mine in exact ceea ce respingeam cel mai mult la mine : emotia, sensbilitatea, deschiderea, exprimarea calda, lasarea controlului si invatarea lui „a primi”, in uniunea si impacarea cu mine , cu trupul meu, cu inima mea, cu toate atributele feminine pe care atat de mult le-am urat. Si nu cred ca e vorba despre a fi „pitzi” sau „slaba”, nu mai cred acum pentru ca am lucrat cu toate programele astea.
Intai, asa cum ti-am zis, am fost atenta la mine, la tot ce fac, cum fac, cum gandesc, cum ma port, cum vorbesc, pe ce ton, cat, cum stau , cat si ce permit barbatilor, cum ii vad pe ei , cum ma simt in preajma lor etc….Apoi a venit lista de programe, credinte, apoi au aparut toate traumele mai vechi si incet, incet am inteles, am cerut din toata inima sa simt, sa eliberez, sa ma conectez, sa integrez si sa exprim energia mea feminina in planul fizic. Este un proces cu etape si vei aborda fiecare aspect al tau pentru a te regasi ca femeie. Dar merita !!!

Te indemn sa descoperi cat de minunata este femeia din tine si cat de minunat poate fi barbatul de langa tine daca perimiti acestei femei sa se manifeste. Fii mai atenta la tine, in viata ta si hai sa facem schimbarea de care ai nevoie !

 

Femeie trezeste -te!

Sunt femeie si vreau sa dedic aceasta scriere femeilor. De ce? Pentru majoritatea clientilor mei sunt femei, pentru ca eu sunt una, pentru ca avem nevoie de vindecare…multa!

Am trecut printr-o perioada in adolesecenta mea pana tarziu , dupa 20 ani , cand eram o femeie masculina – nu neaparat ca aratam ca un baiat ci ceea ce emanam, felul in care vorbeam , ma imbracam era mai degraba masculin. Scriu despre asta pentru ca observ in societatea de astazi foaaarte multe femei care nu stiu ce inseamna Feminitate, care sunt traumatizate, secatuite, golite si uscate de feminitate…

Majoritatea femeilor din societatea de astazi asteapta sa se casatoreasca si dupa ce o fac uita de ele insele , devin un fel de barbati in casa- ele fac curat, ele fac mancare, ele repara de multe ori prin casa, ele se ocupa de copii, ele rezolva….si in toata goana asta ele uita de ele insele. Si arata la 40 de ani ca la 65…
Mai sunt cele care sunt capitani in toata regula, cele care au soti care le indeplinesc orice vorba si indicatie, care vorbesc tare si dau oridine si care stiu intotdeauna ce trebuie facut si cum e mai bine.

Ce mi se pare trist este femeia care intra intr-o casnicie si pe langa faptul ca nu se mai uita in oglinda deloc de cele mai multe ori se si complace intr-o relatie care nu -i mai aduce nici un fel de satisfactie interioara, mai mult: nici mcar nu stie ce simte, daca simte sau daca ar trebui sa fie altfel. Ne-am robotizat, ne-am mecanizat in asa maniera ca mergem pe pilot automat : scoala, serviciu, familie, copii , gatit, gatit, curat, gatit si daca avem bani , poate si un concediu.

599035_363393690414270_2119473719_nDragele mele , va rog, luati-va cateva minute pentru voi daca cititi aceste randuri si intrebati-va : este asta viata la care visam cand eram copil? Unde este inima mea, sufletul meu? Ce imi soptesc ele? Pentru cateva minute iesiti din cutia sociala in care traiti si ascultati-va pe voi! Lasati durerile reprimate, vorbele inghitite, emotiile astupate bine si simtirea tocita sa iasa la suprafata…regasiti-va si reuniti-va cu voi in plentitudinea a ceea ce sunteti. Indiferent ca va da o lacrima sau simtiti furia cum iese din adancuri ori daca va vine sa fugiti pe usa afara, faceti-o! Acordati-va atentie si timp pentru a va intelege si a va pune pe primul loc, poate pentru prima oara in ani de zile!

Nu! NU TREBUIE sa iti slujesi sotul , nu trebuie sa sa stai drepti in casa in fiece zi, nu trebuie sa faci ciorba in fiecare dimineata sau seara, nu trebuie sa faci curat zi de zi, nu trebuie sa iti vezi copii ca pe niste sfinti carora sa le dai totul in orice moment sau sa spui ca ti-ai sacrificat tu viata pt ei!! NU TREBUIE! Esti om, esti esenta divina si tu la fel ca si ei ! SI tu meriti la fel ca si ei sa fii rasfatata, sa fii mangaiata, sa ti se vorbeasca frumos, sa iesi si sa te distrezi, sa te dai cu ruj indiferent de varsta, sa porti rochii cu flori chiar daca ti se pare tie ca nu mai esti tinerica!
Femeie! REvino la ceea ce esti!

Pe de alta parte vorbind acum, mai subtil – toti avem energie masculina si feminina in egala masura, asa suntem completi. Cei mai multi insa nu au idee despre asta si nici nu fac nimic pentru a echilibra aceste energii. Femeilor rugati ingerii, pe Fecioara, pe Isis, pe Haniel, pe Kuan Yin si asa mai departe, sunt nenumarate fiinte luminose ce va pot ajuta…rugati-le sa lucreze pentru vindecarea femeii din voi, pentru curatarea si purificarea chakrelor 2,3,4 ,6 pentru echilibrarea energiei voastre si pentru manifestarea in mod perfect, armonios a Dvinului Feminin ce sta in fiecare!  Veti inflori din nou si veti regasi din nou placerea emotiei, a caldurii, a simtirii, a intuitiei, a receptivittii si primirii…

Apropo de primire, e un atribut feminin ( nu ca barbatii nu ar trebui sa invete asta ) asa ca invatati dragelor sa primiti: complimente, priviri, invitatii, oportunitati, cadouri….orice! INvatati sa va valorizati, sa credeti ca meritati si ca sunteti minunate …

Era energiei feminine a revenit…armonizati-va cu ea, cu voi…si fiti si in fizic, in exterior frumusetea care sunteti de fapt in interior! Nu mai acceptati nimic din ceea ce nu simtiti.