Etichetă: incredere
Ce conteaza cu adevarat
Lumea este cu susul in jos.
Punem pret pe ceea ce nu este important si desconsideram ceea ce conteaza cel mai mult.
Ieri intr-o sesiune am avut un moment minunat de a-ha ! Stii acele mici momente magice in care parca se aprinde un bec in capul tau? Si desi parca stiai deja treaba aia….acum o simti, o traiesti, este cu totul in tine! Cam asta inseamna sa integrezi ceva, sa traiesti ceva si nu doar sa fie la nivel de intelegere…
Revenind, care a fost momentul magic?
Ceea ce conteaza cu adevarat nu sunt orele de munca, programul de 12 ore de la corporatie, avansarea in functie, postul si imaginea publica, alergatul dupa bani si atat, a fi mereu ocupata, a face curat, mancare, a creste copii si a avea grija de sot, a cultiva in gradina si a plivi de buruieni, a merge in oras sa bei, sa sporovaiesti adesea despre nimic, sa arati cat esti de ocupata, de „pana peste cap”.
Ceea ce conteaza cu adevarat este timpul pentru tine.
Ceea ce conteaza cu adevarat sunt momentele de liniste si relaxare.
Ceea ce conteaza cu adevarat este privitul in interiorul tau si imprietenirea cu tine, cu emotiile tale, cu partile din tine diferite.
Ceea ce conteaza cu adevarat este prezenta cu tine, in interiorul tau si momentele pe care ti le oferi ca sa fii acolo in liniste.
Ceea ce conteaza cu adevarat este sa cresti, sa te transformi intr-un mod profund, din interior in exterior.
Ceea ce conteaza cu adevarat este Inima, Intuitia , vocea ta interioara care te ghideaza si sustine.
Ceea ce conteaza cu adevarat sunt momentele de cumpana in care iti faci treaba cu tine si nu fugi ….pentru a crea cu adevarat crestere.
Ceea ce conteaza cu adevarat este sa FII nu sa Faci, sa te relaxezi nu sa muncesti non stop, sa iti daruiesti si sa te onorezi nu sa dai altora continuu.
Ceea ce conteaza cu adevarat esti TU si pretioasa ta calatorie catre tine in blandete, prezenta, sustinere, sinceritate.
Si pentru a face calatoria este in primul rand nevoie sa te OPRESTI. Sa iei pauze, sa inveti din nou cum sa te relaxezi , sa scapi de vina ” ca pierzi timpul”, sa te odihnesti, sa ii dai corpului ce iti cere, sa iei pauza.
Stiu asta pentru ca am trecut si eu pe aici. Mi-a fost cel mai greu sa invat sa ma relaxez, sa invat sa stau…cu gratie si relaxare, sa invat sa nu mai ascult vocea din cap care imi spunea sa ma ridic sa fac, sa ma agit, sa nu pierd vremea, ca sunt inutila daca nu fac ceva care se vede, ca nu pot sa stau asa degeaba….
Mi-a fost greu si inca vocea asta mai apare. Acum insa o vad si ii spun „multumesc, aleg sa ma odihnesc, aleg altceva” pentru ca stiu in adancul meu , din experienta trecuta cat de valoroase sunt momentele de relaxare, de tihna, cat de important este sa-mi ascult si respect nevoile si ritmul.
Am inversat prioritatile si traim intr-o lume in care suntem invatate, de generatii incoace, sa facem continuu, sa nu ne oprim, sa nu stam „degeaba”, sa muncim, sa ne miscam.
Am fost martorele bunicilor si mamelor noastre, femeilor din neamul nostru care nu stateau locului o clipa. Am fost certate si impinse sa facem mereu ceva , sa nu fim lenese, sa nu stam.
Nu am avut exemple care sa ne arate ca relaxarea, pauza, timpul pentru interiorizare si onorare este important. Nu ni s-a spus sau aratat ca e necesar sa avem ritualuri si pauze, ca e nevoie sa ne uitam la noi, la emotiile noastre, la gandurile noastre. Ni s-a aratat doar ca A FACE este important si este unitate de masura pentru a fi vazuta, apreciata, iubita.
Nu am fost cu adevarat vazute si iubire pentru ca SUNTEM cine suntem. Pentru ca existam si atat. Doar daca facem ceva, demonstram ceva, luptam, devenim, ajungem cineva….suntem , poate, vazute si primim, poate, apreciere si validare ( iubire).
Au fost alte vremuri, alte prioritati, alta energie. Oamenii nu aveau infomatie, timp sa stea…si sa se intrebe despre nemurire ( in afara de filosofi, artisti etc). Viata era despre a asigura nevoile de baza , despre a avea mancare pe masa. Desi asta nu este neaparat o scuza. Sunt oameni spirituali, atenti la ei, constienti de ei si in timpurile trecute.
De fapt de acolo am plecat. Dacii erau preoti si preotese. Stramosii nostri cunosteau ritualuri, energetica, detineau informatii din subtil, practicau comuniunea cu pamantul, cu divinul, erau constienti, erau atenti la ceea ce conta.
Intre timp am adormit. Am uitat. Ne-am luat cu facutul si am uitat sa mai fim, sa mai traim, sa ne mai dam vreme pentru ce conteaza.
Atunci cand maturi, gatesti, alergi sa faci nimicuri peste zi nimic nu se trasnforma cu adevarat in tine. Totul ramane la fel. Si maine faci curat, gatesti, mergi la munca, revii, platesti facturi, iesi in oras si nimic nu se schimba.
Atunci cand iti dai ragaz, cand devii atenta la tine, cand inveti despre acceptarea de sine, cand iti iei timp sa meditezi, cand iti dai pauze pentru relaxare, contemplare, cand devii prezenta in tine…totul se transforma, totul se schimba, incepi sa cresti.
Atunci cand aparent nu faci nimic se deschid nenumarate usi, portaluri, directii , se integreaza noi energii , se reaseaza si realinieaza campurile tale, informatia, primesti mesaje, ai revelatii…Cresti.
Punem prea mult accent pe a face si a ne umple ziua cu activitati , fiind motiv de lauda „cat de ocupata sunt”. Daca traiesti in relaxare, iti iei vacante, iti petreci zilele citind, avand grija de tine, lucrand si facand mai putin esti etichetata ca lenesa, intretinuta, ‘cucoana”, „lepra”….deci, nevaloroasa, neimportanta….
De cand cantarirea noastra ca fiinte, ca suflete sta in cat facem? In cat de ocupate parem sau suntem…in cat de mult alergam, ne chinuim, ne spetim?
Am senzatia ca traim fix inversul a ceea ce este firesc sufletului nostru, fix inversul a ceea ce , de fapt , ne dorim: libertate, linsite, relaxare, armonie, abundenta, usurinta. Ne dorim insa nu facem nimic important pentru a realiza asta. Continuam sa speram ca acumuland si alergand ceva se va schimba si vom ajunge la fericire pana realizam ca ne-am epuizat, ca nimic nu are sens de fapt, ca suntem deja fara chef, bolnavi, acri ….si dupa atata „munca” nu suntem inca fericite.
Care este ideea?
Cred ca ai prins-o deja. Si daca ea face click in interiorul tau integreaza, aplica….incepe sa revii la firescul sufletului tau.
Deschide usa spre tine , spre inteior si asculta-te.
Vezi programele vechi care te-au ghidat pana acum, vocea mamei si a tatalui si ia-ti inapoi puterea.
Elibereaza-te de sub imperiul Mintii, a Limitarilor, a Vechiului si creaza-ti propria ta viata in care TU sa fii centrul, in care TU sa te vezi, accepti, onorezi, rasfeti…in care sa fii in usurinta, bucurie, abundenta, implinire in termenii tai, in ritmul tau, in felul tau.
O utopie? Nu cred. O realitate inca la inceput dar care va creste tot mai mult.
Este finalul unei ere de chin si lupta, a unei ere masculine de razboi si frica….si inceputul unei ere noi mai luminoase, in putere, in integritate, in usurinta, flux, in sinceritate.
Draga mea…opreste-te si simte toate astea. Apoi alege drumul pe care vrei sa mergi in continuare, viata pe care vrei sa o traiesti in continuare. La tine sta puterea. Tu creezi.
Opreste-te din a te mai lasa traita de viata, de oameni, de imprejurari si incepe sa iti vezi puterea personala, putera de a crea, de a fi o Lidera in viata ta!
Soare si Neptun- „deja s-a implinit”
Aseara, la cursul de astrologie previzionala vorbeam despre conjunctia de pe cer la momentul dat : Neptun si Soare. Conjunctie este atunci cand doua planete sunt impreuna ca intr-un dans influentandu-se reciproc ca si energie.
Aceasta alaturare aduce o energie puternica , o energie ce are mult de-a face cu credinta , cu Dumnezeu, cu conexiunea asta dupa care toti tanjim in interorul nostru , chiar daca am uitat.
Este vorba despre acea credinta ca toate sunt cum trebuie sa fie, acea stare de unime, de :stiu ca totul este deja asa cum visez. Ne spunea proful despre acel „deja s-a facut”. Cam asta ne spune energia astrala acum. SA credem, sa visam, sa intentionam, sa avem incredere maxima, sa ne rugam, sa ne refacem conexiunea cu Tatal.
Am observat in ultimul timp la cabinet cum , clientii mei se afla in niste stari de confuzie ori de lupta cu ei insisi uitand complet de aceasta Incredere si Credinta in El, in Divin, in Univers. Tindem sa mergem pe cararea asta a lui „eu pot, eu fac, eu vreau” si sa ne calam pe ceea ce mintea noastra vrea – pe nevoia de control absolut. Cand nu ne iese ne suparam, ne dam cu capul de pereti, ne apuca anxietatea si frica.
Nu ne iese petru ca uitam de Divin. Eu le pun intrebarea, dupa ce ii las sa povesteasca despre situatia prin care trec: ” ce iti scapa in povestea ta?” …Multi se prind repede , altii deloc.
Uitam ca nu suntem singuri, uitam ca suntem sprijiniti, ca facem parte din ceva mult mai mare , ca pana la urma, suntem in aceeasi energie , chiar daca aparent, divizati. Asta este o realitate la nivel fizic insa nu este real la nivel Universal. Fiecare ne-am pierdut in povestea asta divizata, am ajuns sa ne vedem ca singulari, sa credem ca numai noi putem, ca doar datorita noua, ca doar asa cum vrem noi altfel….pierdem controlul. Si pierdutul asta al controlului e una din temerile cele mai mari ale omului.
Intreaba-te : ce s-ar intampla daca mi-as pierde controlul, daca nu ar mai iesi nimic asa cum vreau eu? Si mai departe…daca m-as simti asa sau s-ar intampla asa….ce?
Neptun ne spune despre asta : despre lasa controlul – simte ! Activeaza-ti emotiile, acitveaza-ti idealurile si viseaza. Indrazneste sa crezi din nou, sa lasi din nou acel ceva din tine sa se exprime dincolo de rational. Soarele vine si ii da forta de care are nevoie pentru a pune in miscare visul, idealul, intentiile. El straluceste cu o putere imensa in interiorul nostru si ne da acel curaj de a ne afirma din nou…de a indrazni din nou sa VISAM.
Da, este posibil sa simti ca esti abandonat, sa simti ca Dumnezeu te-a uitat, este posibil sa fii chiar furios pe el. Este ok si asta. Undeva, candva, legatura ta cu el s-a rupt ori s-a subrezit , iar tu ti-ai vazut de viata fara sa investighezi mai mult acolo. Acum, aceasta intalnire pe cer aduce o energie, un prilej pentru ca tu sa te reintorci la El, la Tine, la conexiunea voastra. Acum e bine sa lasi sa iasa supararea ta pe el, tristetea ta, starea de abandon sau de micime….Si vezi mai departe de unde vin ele, onoreaza-le , intreaba-le, roaga-le sa te duca la cauze. Si apoi elibereaza-le.
Gaseste-ti drumul inapoi catre Tatal/Sursa. Doar asa poti sa simti ca totul e bine si va fi bine, sa simti ca esti sustinut in orice moment, sa simti ca nimic rau nu se poate intampla, sa simti sa totul conlucreaza pentru tine si nu importiva ta. Doar asa te poti simti intreg.
Viseaza, intentioneaza, simte, traieste, proiecteaza, incheie ce e de incheiat si vindeca, gaseste-ti din nou starea de Credinta.
Repostez un filmulet despre credinta in care o tumoare s-a vindecat in 3 minute doar prin a spune „este deja vindecat” .