Etichetă: intentii

Luna Nouă în Săgetător- explorează cu credință și curiozitate

La noapte aproape de ora unu are loc maximul de lună nouă în Săgetător și vine ca o gură de aer proaspăt după o lună intensă de Scorpion. 

Semnul Săgtătorului este egal cu căutarea, exlporarea continuă după Adevăr, cu dreptatea și cunoașterea vieții, a universului la un nivel mai înalt. Care sunt legile ce guvernează lumea asta? Cine le-a făcut? Da de ce funcționează așa? Sunt întrebări pe care un săgetător și le pune constant plus ” ia să văd ce este și acolo, și acolo….și după dealul ăla” Ca și posesoare de ascendent în acest semn pot spune că trăiesc o neobosită curiozitate despre acest „să aflu ce e și dincolo” precum și nevoia imperioasă de adevăr și dreptate. Însă nu dreptatea sistemelor în care ne-am născut, aici pe pământ, create de om, ci DREPTATEA Divină. 

La polul opus, cel al umbrei săgetătrului stă „eu le știu pe toate”, tendința de izolare în turnul deșteptăciunii și posibilitatea exagerărilor sau chiar a habotniciei. 

Acest semn are legătură și cu Străinătatea, călătorii pe distanțe mari, studii de specializare.

În acest semn au pășit, alături de Soare și Lună și Venus și Mercur. Iată, deodată, patru planete ce au ieșit din „apă” făcând situația ceva mai lejeră. 

 

La lună nouă știm că ne setăm intenții noi, medităm un pic la unde ne aflăm acum, ce ne dorim cu adevărat și putem face un ritual sau scrie pe o foaie ori pur și simplu Mulțumi pentru ceea ce ne dorim ca și cum am avea deja. 

Ce este ADEVĂR pentru tine? 

Ce anume simți acum că este important pentru tine să explorezi? Poate te simți atrasă de aprofundarea unei arii pe care ai studiat-o deja ori te atrage acum ideea unei călătorii undeva departe sau a unor studii de specializare. 

Mercur în Săgetător poate duce la o exprimare exagerată, la o găndire care are nevoie de un pic de temperare, iar asta ne aduce Marte din gemeni încă retrograd. Nu tot ce gândim, ce vrem, ce credem că vrem este și ceea ce avem nevoie și este realmente bine pentru noi. Iar aspectul dintre Neptun și Pluto ne susține să discernem cu ceva timp….Să realizăm ce este venit din PUTEREA noastră interioară, din propria autoritate și din adevărul Adânc al inimii și ce este doar o iluzie. 
Sigur că în acest context pot apărea multe dezinformări așa că atenție la ce semnale vin din spațiul interior, din tine spre a discerne. 

Adică poți să te îți faci un plan, să setezi niște intenții însă rămâi flexibilă, deschisă la diferite întorsături de situație. Cu atâtea planete în semne mutabile planurile se pot schimba, tu te poți răzgândi.

 

Guvernatorul Săgetătorului, Jupiter, pe ultimele grade din Pești ne-a susținut până acum să vedem ce mai avem de încheiat, ce avem de lăsat în urma definitiv, ce credințe, ce atașamente nesănătoase, dependențe, ce Povești vechi ale neamului nostru ne apasă umerii și viața și a venit vremea să ne desprindem. 

Cum Jupiter Mărește totul, amplifică, în Pești el mărește toate aceste aspecte ascunse despre noi precum și ce relație avem cu DIVINITATEA. El intră în mers direct și va trece curând în Berbec schimbând mult energia momentului. 

Însă, acum, pentru acest moment este minunat să observăm ce s-a tot lucrat în noi anul ăsta, ce teme recurente am tot avut în fața ochilor, cine am devenit, ce am transformat și unde avem încă anumite atașamente și programări vechi de care să ne desprindem și să facem loc ADEVĂRULUI mai ÎNALT, aspirațiilor mai înalte, dorințelor mai ÎNALTE ce nu vin din mintea mică umană, programată să alerge după falsă putere. Ci vin din INIMA curată, din Acel spațiu divin din fiecare dintre noi ce ne cheamă spre Înălțare, spre VALORI reale și ceea ce contează cu adevărat. 

 

Explorarea, adevărul, lăsarea controlului, flexibilitatea, aspirațiile înalte sunt câteva din cuvintele acestui moment pe care îl traversăm nu doar acum ci întraga perioada de ascensiune prin care cu toții ne plimbăm fie că știm sau nu. Cu cât ne detașăm mai mult, lăsând spațiu în noi să primim, renunțând la a mai ține cu dinții de ce vrem și cum vrem noi..cu atât permitem Lucrării Sufletului nostru să fie făcută mai ușor. 

 

PREZENȚA este cheia principală și o spun, o scriu peste tot de câte ori am ocazia. Prezența aici, acum cu mine în mod real. Spre a putea să observ ce gânduri traversează mintea mea, ce simt cu adevărat, ce senzații și mesaje apar din corpul meu, din Intuiția mea. Fără a fi prezente cu sine nu putem să ne aflăm nici adevărurile, nici dorințele reale, nici să facem pași spre a ne fi mai bine. Iar pentru prezență e nevoie de încetinire a ritmului și de a începe să ne dăm momente cu noi, să ne aducem atența în NOI, să explorăm ce este în NOI, curioase și cu multă credință.

CURIOZITATEA și CREDINȚA sunt motoare și susținătoare ale progresului. Fără ele rămânem în mlaștina confortului, a grijilor constante, a stagnării într-o viață adormită și plină de nefericire, deconectate de la tot ce contează cu adevărat.

 

O lună nouă plină de revelații să ai!

 

 

 

 

Dacă îți dorești să explorăm harta ta natală, temele cu care vii în viața asta și direcții pe care le poți explora scrie-mi. O sesiune de psihoastrologie îți poate aduce nenumărate răspunsuri, confirmări, deschide în tine NOI perspective, porți spre CINE EȘTI și încotro te îndrepți.