Etichetă: martie

Lună Plină în Fecioară, 18 Martie 2022

Credința ta e cea care te-a salvat ar zice energia Peștilor.

Da’ practic, concret, ce am de făcut ca să mă vindec? ar zice Fecioara.

 

Pe 18 martie dimineața Luna din Fecioară se află la polul opus Soarelui din Pești creând aspectul de lună plină. Atunci când luna este Rotundă, strălucitoare și magică ea aduce multă Lumină, revelează ceea ce poate a fost ascuns și susține încheierile, curățările, eliberările, purificările.

 

Pe cer e mare aglomerație în sectorul Pești cu nu mai puțin de patru planete, Soare, Neptun, Jupiter și Mercur.

Această aglomerație atrage atenția asupra conectării cu Divinitatea, cu Sufletul și ne invită la mai puțin mental, mai puțină logică și planificări și la mia multă CREDINȚĂ, relaxare, compasiune, Simțire.

Mintea este parcă, plecată în vacanță și totul este mult mai emoțional, sensibil, ciudat…în sensul de plutire, nevoie de somn, rătăcire mentală, pofte de toate felurile, lenevie și oboseală dar și o NEVOIE interioară, o chemare spre tăcere, conectare cu Sufletul, rugăciune, meditație, reverie.

Ce relație ai tu cu Divinitatea? Cine este pentru tine Divinul? Dumnezeul cu barbă ce îți cere posturi, mătănii și te face să te simți păcătos, mic, neputincios, la mila lui? 

Ori Dumnezeul, Dumnezeița, Tatăl/Mama atotcuprinzătoare, plini de iubire fără condiții, mereu acolo în tot ce este? 

 

De când nu te-ai mai apropiat de Sufletul tău cu adevărat? De când nu ți-ai mai dat voie să visezi, să plutești, să fii…să permiți corpului tău ce are nevoie? Să Lași Controlul și să ai ÎNCREDERE?

 

Atunci când lucruruile nu ies cum vrei tu ce faci? Rămâi în credință, în pace și centrare știind că totul se aliniază oricum pentru tine sau uiți de toate astea și dai energie identificându-te cu frica, furia, controlul, dezamăgirea?

 

Nodul Nord este și el în flux cu Neptun din Pești ceea ce duce la o aliniere subtilă, energetică cu invizibilul, cu Sufletul, cu Calea. O așezare și mai adâncă în credință, în Tine, reamintindu-ți că TU ești din Divin și că tu ești Creatoare, conlucrătoare împreună cu. Fără credință doar te vei chinui.

Accepți că NU mintea deține toate răspunsurile? 

Accepți că NU ai de fapt, nici un control? Că intuiția ta, visele tale, viziunile tale, corpul, sufletul tău sunt de fapt, busola ta? 
Te împotrivești și vrei cu orice preț să fie cum vrei tu, când vrei tu…în pașii pe care îi vrei tu? UNde este Dumnezeu în viața ta?

 

Cu aglomerarea de planete și în Vărsător avem apă și aer. Avem viziuni din viitor, din interior, din acel spațiu de dincolo de materie pe care mulți îl negăm și refuzăm sa ne sperie. Acum viziunile, mesajele, trăirile, visele pot fi mult mai prezente și vii. Pentru că suntem mult mai receptivi. De fapt, asta este natura noastră, firescul dacă ne-am da voie să nu mai fim doar raționali.

 

Cu Marte și Venus în vărsător ne putem uita la ce fel de relații întreținem, ce fel de oameni avem în jur și sunt ei cei care ne onorează, susțin, hrănesc? Care este relația noastră cu masculinul, cu femininul?

 

 

La capătul opus, singură, stă LUNA. În fecioară. Semn de pământ mutabil înclinat constant spre practică, utilitate, vindecare, corp, stare de bine, detalii. Luna canalizează toată energia cosmică, divină, fluxul subtil aici, în corp, pe Pământ spunându-ne : degeaba visezi cai verzi pe pereți, stai mereu cu capu-n nori, crezi numa din gură și fugi din corp, din material, din tine…că din pămănt ești și în pământ trăiești deocamdată. Corpul tău este material. Umanitatea ta este la fel de importantă ca și sufletul, spiritualul din tine. Ba mai mult, corpul, treburile de zi cu zi, carnea, mâncarea- toate sunt și ele, Divine, parte din Dumnezeu.

 

Putem întrupa Sacrul, Divinul acceptându-ne corpul, umanitatea, umbrele, acceptând că trăim aici, pe pămănt și că e minunat să facem bani, să cheltuim bani, să măncăm bun, să ne bucurăm de viață sau putem să visăm la sacru, să vorbim despre el…și să NU SIMȚIM NIMIC. Să trăim în completă separare, plecate din corp ca și cum este ceva nu prea important, de care nu avem nevoie, care are pofte și dorințe și emoții care NU sunt bune și de care trebuie să ne dezicem.

 

Cu PLUTO în aspect cu LUNA și Soarele ADEVĂRUL iese la suprafață. Adevărul lui Pluto este adesea tăios și presupune MOARTE. Moartea structurilor vechi, a ideilor vechi, a imaginilor, dogmelor, fixismelor….și îmbrățișarea renașterii OMULUI nou, integrat, autentic, Unificat.

Putem să simțim acum mai clar ce e iluzie și ce e pe bune. Unde este Adevărul de fapt. Putem avea revelații despre Divin, credință, despre corp și materie, despre NOI în toată ecuația asta.

 

TU ce crezi și cum tratezi corpul tău, umanitatea ta? 

Dar Umbrele, emoțiile tale? 

 

Cu luna în fecioară și cu atât de multă energie a peștilor plină de Divin și de Unificare suntem invitate să ne observăm critcul interior, blamările, injuriile, biciurile, presiunea pe care le tot întreținem și cu care ne tot întreținem.

Cine este această voce critică și de unde vine ea? 
Vezi programările, condiționările în care ai crescut, pe care ți le-ai însuțit spre a te separa de tine, spre a te urî, a te critica, a te îndepărta de Cine ești, de corpul tău, de umanitatea ta, de imperfecțiunile tale.

 

Are un rol acum și Lilith care face și ea aspect cu luna și Soarele și care ne aduce curajul de a ne exprima diferit pe noi. Și în același timp, de a ne împuternici ( susținut și de Pluto), a realiza ca prin CORP, prin Umanitate, prin SUFLET și Inima noastră ajungem la Divin, la Adevăr, la Pace, uniune, la ‘iluminare’.

Prin coborârea în NOI și nu prin evitarea și fuga din noi. 

Uranus este și el implicat în conversație cu Mercur, cu Venus și agită apele interioare invitându-ne la ALTFEL. Altfel de comunicare, de ascultare, altfel de relații, altfel de tot. Mai prezente în noi, mai atente la subtil și la ceea ce ne aduce cu adevărat plăcere, ce ne hrănește realmente și nu la ce „trebuie”.

 

 

Această Luna Plină facilitează un spațiu de Unificare, de acceptare, de venire înapoi Acasă. Acasă în tine, acasă în suflet, acasă în corp, acasă în Divin și pe Pământ. Sacrul nu se vorbește și nu se comentează ci se simte, se trăiește.

Crezi că sacrul este în corpul tău? În carnea ta? În pieptul tău? 

Crezi că TU ești sacră? Că Divinitatea este în tine, în tot ce tu ești? În lumea în care trăiești? Sau crezi în separare? 

 

Ce credințe, povești, imagini, dogme, reguli a venit vremea să eliberezi? Ce distorsiuni și iluzii sunt acum revelate și le poți da drumul?
Ce Adevăruri mai profunde, mai înalte se Nasc, te cheamă acum? 

 

Vindecarea prin credință aprțin peștilor și Vindecarea prin iubirea și îngrijirea corpului, a vieții de zi cu zi are loc prin Fecioară.

 

Stai cu tine în tihnă și vorbește cu Sufletul tău. AScultă adevărul tău adânc.

Poți acum vedea detalii ce ți-au scăpat, poți primi clarificări și să ți se lumineze efectiv interiorul precum Soarele care luminează întunericul și aduce claritatea. Pentru asta e nevoie să faci liniște, să fii prezentă, să te oprești din fugă, să fii ÎN TINE.

 

Aprinde lumănări și creează spațiul în care să te întâlnești cu Divinul din TINE venind cu atenția ta în trup, în piept, respirând profund, conștient, lăsând respirația ta să te conducă…Suflul lui Dumnezeu în tine.

 

Nu ai acum energie să faci prea mult, să acționezi prea mult ci spațiu să te întorci în tine și să eliebrezi neadevărurile, iluziile, fricile, condiționările. Să te eliberezi pe tine ca FIINȚĂ suverană, liberă și să creezi calea spre îndumnezeirea ta prin Umanitatea ta. 

 

Binevenite acum curățările și curățenia în casă, în corp, în stilul de viață. Binevenite acum purificările, postul, detoxifierile- doar dacă corpul tău îți cere și susține nu mental, pentru că așa zice cineva. 🙂

 

 

Noua Lume și mesajul Vechi, același pe care nu l-am înțeles, nu l-am primit: iubește-te pe tine însuți. În tine este Dumnezeu.

 

Să fie așa cum este cel mai armonios pentru fiecare!

 

 

Luna Noua in Pesti 17 martie 2018

În 17 martie pe la ora 15.00 avem Luna Nouă în Pești, momentul în care, pe cer, Soarele și luna se întâlnesc într-un dans cosmic minunat fix pe sectorul Peștilor în casa mea preferata -casa 8.  Cred ca de aia și scriu acum despre asta. Este casa în care am Soarele la naștere.

Peștii sunt cei mai creatori, empatici și apropiați de Divin ,într-un mod direct , numai de ei știut, misterios și care poate părea a nebunie din exterior.  Ei se dizolvă în oceanul Universului infinit ca nimeni alții și tind să se unească cu tot ce este până la pierderea de sine. Pe cât de empatici pot fi pe atât de problematice pot fi limitele lor vizavi de lume în general. Visează mult, creează mult, iubesc mult și trăiesc într-o lume interioară ca un fel de caleidoscop dar cu multă apă în el, căutând mereu dizolvarea în TOT.

 

Aceste zile și perioadă aduc transformări și oportunități de vindecări profunde , de încheieri de ciclu ( se încheie și anul astrologic) și urmează o etapă de coborâre mai în lume așa, mai cu organizare și avânt.

 

Ce e însă notabil este profunzimea unor paliere emoționale la care ajungem. Pot răsări subiecte vechi, îngropate ce țin de familie, mamă, tată, bani, datorii, talente ascunse care se vor văzute, eliberate, integrate, vindecate.

Avem parte de un fel de coborâre în niște profunzimi Universale – dincolo de fizic si material, dincolo de mine acum. Ne ducem cu gândul sau apar amintiri, conjuncturi, flashuri, vise, emoții care au legături străvechi – de neam, de trib, de ancestral. Toate infuzate cu emoție , cu nevoia poate de meditație, de leneveală, de stat în mai liniște așa…

Curățam acum cu ajutorul Peștilor și vindecam răni ce pot veni de la mama, de la tata, de la femeile de pe neam, răni vechi și ne îndreptăm spre o zonă de mai multă pace, acceptare, armonizare. Să le acceptăm cu blândețe chiar dacă pe alocuri ne apucă nervii și ni se pare că nimic nu iese sau nu merge…Și emoțiile astea au nevoie de acceptare.

 

Ne dorim undeva în adânc să -L simțim, cunoaștem, trăim pe Dumnezeu , să evadăm de aici și să ne contopim cu alte realități și vise. Nu e nimic rău însă e bine să avem grijă la emoții, la ce iese, la vindecări, la noi- la introspecție.

 

Fiind Lună Nouă scriem intenții, însămânțăm să dăm drumul la rănile vechi, la emoțiile stagnante, la ce ne împiedică să ne manifestăm darurile , la tot ce împiedică conexiunea noastră cu Divinul.

Să intenționăm să ÎL Simțim pe Dumnezeu, să ne predăm Lui, să ne Întoarcem la Iubire, Acasă.

Să plantăm semințe noi de Daruri care să iasă la suprafață, pe care să ni le însușim și acceptăm , să le punem la treabă.

Să ne punem intenții de armonie și pace, de a ne aminti că suntem UNUL  și că Iubirea e singura realitate. Să renunțăm la Ego, la mândrie, la aroganță și să învățăm smerenia, slujirea, dăruirea și bucuria de a FI.

Auzeam azi undeva : Visează îndrăzneț, mare și Universul îți va da și mai mult. Fie-ți teamă să visezi prea mult și vei primi și mai puțin. 

 

Să primim cu deschidere, acceptare și atenție la noi aceste zile , să onorăm ce se încheie acum și să ne găsim darurile din inimă, comorile ascunse în abisuri spre a le manifesta apoi cu entuziasm, încredere și fizic.

 

Cartea acestei Luni ne spune despre Iubire – despre realitatea plină de iubire pe care Peștii o trăiesc și pe care o aduc Lumii. Să ne uităm în inimă , să ne rugăm poate mai mult, să medităm la ce înseamnă pentru noi Divinitatea, Iubirea, Întoarcerea Acasă. Și să învățăm una dintre cele mai dificile lecții pentru Minte și Ego:  predarea/ surrender, letting go. Suntem călăuziți, suntem iubiți, suntem mereu susținuți și niciodată singuri de fapt.

 

Am fost la o clasă de eliberare emoțională de curând și la final, stând în poziția fătului pentru câteva moment am simțit în spatele meu trei ființe mari, albe, luminoase ce emanau o iubire și o blândețe care mi-a adus lacrimi în ochi. Mesajul lor a fost : Așa suntem mereu lângă tine, ești mereu susținută și mângâiată, exact ca acum. ….Am lăsat lacrimile să curgă lin și m-am cuibărit mai bine în energia lor iubitoare topindu-mă în acel moment binecuvântat….

 

 

Pentru a ramane in legatura si pentru a primi noutatile, introdu numele si adresa ta de e-mail in rubrica de mai jos: