Slide toggle

Have a Question?

Monday - Friday: 09:00 - 18:30 409 Mladost District, Sofia Bulgaria +359 2 123 456 +359 2 654 321 shop@zass.con

Etichetă: relatia cu masculinul

Mă simt folosită…

E vremea să schimbăm totul. E timpul pentru o cale nouă pe care doar tu și eu o putem făuri prin propria noastră asumare și vindecare.

 

Una dintre rănile cele mai dureroase și adânci ale societății în care trăim este cea legată de sexualitate și relația masculin-feminin. Cred că cea mai dureroasă și puțin adusă la suprafață. Rana asta are legătură cu valoarea de sine, cu încrederea, cu bucuria, plăcerea, cu felul în care trăim și ne simțim în corpul nostru, cu noi însene.

Este un miez existențial cu un potențial uriaș de a fi cea mai mare eliberare, bucurie, modalitate de evoluție.

 

Un pic de context.

 

De secole, încă de la începuturi imemoriale femeia, fata a fost educată să facă pe plac, să fie frumoasă, să arate într-un fel, să atragă bărbatul, băiatul.

Totul se învârtea în jurul măritișului și pentru asta, trebuia să fii într-un anume fel. Dacă nu erai măritată erai o rușine, ceva aproape abominabil. E ca și cum ne-am născut fragile, incapabile și suntem degeaba dacă nu avem lângă noi un bărbat, el, puternicul și cel ce ne întreține, ne aduce onoare, ne face valoroase, ne face să EXISTĂM. 

Ăsta e un aspect.

 

Alt aspect, legat de asta este latura de seducătoare ce ne-a fost adânc imprimată cu dublu tăiș.

Pe de o parte undeva adând în noi credem că pentru asta suntem aici, să seducem, să atragem, să se uite ei după noi, obiecte pentru plăcere. Mai credem, tot adânc, inconștient, că treaba noastră este să îi facem lui plăcere, să ne lăsăm dominate și supuse sexual pentru ca el să se simtă bine și mai ales, pentru ca noi să fim valoroase, să nu fim părăsite. 

Mai citește asta odată.

Câtă durere stă în spatele acestui adevăr? Și câți ani de uitare de sine, de devalorizare, de rușine, frică și mai ales, furie, teamă, dezgust acumulate față de sexualitate, de bărbați.

Nu cred că am întâlnit femeie până acum care să nu spună sau să „scape” ceva de genul „toți vor doar sex”. Iar aici, în corpurile lor, ale noastre, în inimi și pântece mocnește furia, durerea, dezgustul, frica, vinovăția, rușinea, separarea, războiul.

Mai credem și chiar simțim visceral că dacă cumva, îndrăznim să vrem plăcerea, să fim senzuale, să emanăm ceva de genul ăsta vom fi atacate, agresate, vom fi din nou, folosite. Alt cuvânt greu pe care îl știu și îl aud continuu. Folosită. Ca o cârpă.

Așa că fie dezvoltăm latura de prădătoare, de femeie fatală crezând că așa deținem puterea, ne dăm cui vrem când vrem și ne folosim de sexualitate pentru a ne simți puternice, fie ne retragem, ne închidem, ne reprimăm orice dorință din teama de a nu mai fi „doar asta”, „bune doar pentru plăcere”. 

 

Nici una dintre variante nu este una sănătoasă. Ele se întâmplă adesea în aceeași viață cum e și cazul meu. O parte de cuceritoare însă cu multă suferință de fapt, la pachet și o parte de reprimare, închidere.

Sub rolul de femeie fatală stă de fapt o fetiță speriată și disperată după atentție, iubire, după acel telefon, a doua întâlnire prin care ea să se valideze pe sine. Sub masca puterii este gol. ȘI ea este cumva, mereu singură.

 

De obicei asta se întâmplă după ce fata tânără înțelege că pentru a fi plăcută, iubită e nevoie să se dea pe ea bărbatului indiferent dacă ea vrea, are chef, simte sau nu. Subînțelege, datorită unei educații inexistente, a reprimărilor și rănilor mamei, bunicii, a injecțiilor din societate, că trebuie să seducă spre a fi văzută, că ceea ce contează este corpul ei, să fie sexy, dorită. 

 

Și trece prin faza în care primește orice bărbat în templul ei, în viața ei, adesea cu forța, băută, disociată, fără să simtă nimic pentru că ea crede că așa va fi iubită, așa va primi acea atenție și validare mult așteptată. Durerea vine când vede că rămâne singură oricum…oricât s-ar da ea pe ea, corpul ei, sufletul ei…nimeni nu rămăne lângă ea. ȘI nu știe de ce.

De aici….calea poate fi spre retragere sau spre acea mască de putere, de seducătoare când urmează răzbunarea, închiderea inimii, de tipul „vă arăt eu vouă”. 

 

Sub toată această poveste dureroasă și reală stă o mare fisură în educație, în societatea în care trăim.

Fetele NU șstiu să spună NU, cred că e firesc să facă sex cu oricine, că nu e mare lucru, iar băieții nu știu să ceară permisiunea, să onoreze ci cred că li se cuvine. 

 

Câte nu am trecut prin batjocură, miștouri, apropouri, avansuri care mai de care ce doar FORȚAU nota și apoi noi cedam? Câte nu facem asta și acum chiar dacă suntem căsătorite sau în relații stabile?

Câte știm să spunem NU? Câte credem că e firesc să spunem NU? Câte știm cu adevărat că el NU are drept asupra corpului nostru, plăcerii noastre și că NU este datoria noastră să îi facem pe plac, că dacă el vrea NU înseamnă că noi TREBUIE să dăm? 

 

Câte dintre noi ne dăm voie să fim senzuale și să fim în plăcerea noastră, să fim seducătoare dintr-un spațiu de asumare, onorare, suveranitate? Fără să ne facem mici, fără să ne temem, fără rușine, fără conotații și gănduri asociate din educație? 

Este o rana care supurează, adâncă și care se perpetuează cu fiecare mamă care nu știe să vorbească cu fiica ei, care nu este ea suverana în corpul ei, care poartă cu ea secolele și generațiile de rușine, reprimare, frică.

 

Avem nevoie ca și femei să ne uităm la această durere și poveste atât de prost transmisă, trăită, perpetuată.

NU ni s-a spus nicioadaă despre INIMĂ, conexiune, emoție, iubire reală, onorare, sacralitate, despre templul care este pântecul nostru. NICI LOR nu li s-a spus vreodată despre emoție, conectare, onorare, inimă, consimțământ…Cu toții purtăm această povară și această stigmă….CU toții suntem cu inimile închise, în război unuii cu alții...urând, învinovățind, reprimând, tăcând, plângând pe ascuns, fugind…

Majoritatea avem corpuri și pântece amorțite, închise, dureroase. Pentru că ne-am deconectat și am lăsat pe alții să fie stăpâni asupra plăcerii noastre, sexualității noastre. După atâtea abuzuri pe care le-am permis corpul nostru refuză să mai simtă, să mai fie deschis….iar noi plecăm cu totul în alte sfere doar ca să se termine mai repede…

 

Habar nu avem despre plăcere și despre limite, despre conectare cu noi și onorare. Știi că este firesc ca atunci când începi vindecarea să ai nevoie de timp și spațiu pentru a procesa, curăța, elibera, vindeca corpul tău? Că e posibil să îți ia luni și chiar ani și să nu mai vrei să fii atinsă? Să simți că efectiv nu poți? După atâta rană este firesc să nu mai poți.…mai ales când devii conștientă. Corpul tău e viu și simte. Își cere dreptul, are nevoie de pauză, are nevoie să recapete SIGURANȚA, are nevoie de tine să îl onorezi și să te pui pe primul loc.

Nu e nevoie să fi fost abuzată fizic în viața asta. E suficient tot ce au trăit mamele și bunicile, strămoașele, generațiile trecute. Porți în adn ul tău poveștile de abuz, durerea, deconectarea, frica.

 

Simt durerea tuturor femeilor. Simt durerea tuturor pântecelor.

Simt că e vremea să ne vindecăm, să ne recunoaștem nouă asta, să oprim aceasta poveste distructivă pe care o dăm copiilor noștri mai departe prin exemplul propriu.

Simt că e o călătorie imensă și porfundă prin care trec nu doar eu ci noi toate. Recăpătarea suveranității, încrederii, siguranței, împăcarea cu sexualitatea noastră, cu plăcerea, cu extazul ca drept divin sunt pași pe care îi avem de făcut.

 

Această conversație nu mai poate să fie despre ” sunt doar un obiect, vreau să fiu privită ca un om, sunt o cârpă, nu am știut că pot  refuza, urăsc, mi-e frică….Această conversație și trăire e necesar să devină una despre limite, consens, blândețe, conectare, inimă, deschidere, adevăr, putere personală, suveranitate. 

 

Iar noi avem puterea să deschidem această nouă cale, acest nou drum pentru generațiile viitoare prin propria noastră asumare și vindecare. De aceea suntem aici. Să ieșim din vechi, să aducem noul chiar dacă asta înseamnă curaj, durere trăită, rana deschisă, rezistențe, lacrimi. E necesar. E necesar dacă vrem ca fetele noastre și băieții noștrii să nu mai fie o generație de oameni reprimați, abuzați și abuzivi, cu inimi închise, în război unii cu alții. 

 

Ce zici? Deschizi această conversație?

 

Sunt aici dacă vrei să parcurgem călătoria împreună. Scrie-mi.

 

 

 

 

Feminin si masculin- vindecarea unei relatii ranite de secole

Eu sunt cine sunt pentru ca tu sa poti fi cine esti. 

 

Femininul si masculinul sunt intr-o lupta straveche si dureroasa ambilor fiindu-le frica de celalalt. Am avut o discutie cu barbatul de langa mine ce m-a luminat si ajutat mult.

Lor le este frica de noi, noua de ei. Noua ne este frica visceral de agresvitate, abuz, pradator, lor le este frica sa ramana neiubiti, singuri, abandonati.

Lupta s-a nascut in vremuri atat de vechi ca nu mai stim. Putem insa, simti.

 

Am constientizat cu lacrimi in ochi ca femeia in Romania nu a avut drept de vot pana in anii 50. Dupa anii 70 a inceput sa se mai miste cumva spre independenta. Dupa 90 a inceput sa isi ridice capul din supunere si restrictie si abia dupa 2000 a inceput sa intre cat de cat in libertate.

Ce ne spune asta?

Am fost tratate ca niste obiecte, sclave, fara drepturi, fara pareri, bune la facut copii, tinut casa si satisfacut sot indiferent de dorintele, nevoile, aspiratiile noastre.

Apoi am fost „libere” deci capabile sa si muncim in fabrici. Asa am fost indreptate catre o gandire de tip masculin, competitie….munca, munca. Intre timp trebuia sa tinem si casa, copiii si sotul si chipurile, sa fim si femei. Furia si ura fata de barbati s-a accentuat in timpul asta. Inconstient adesea.

Am ajuns frustrate, nemultumite, obosite. De ce? Pentru ca ne-am deconectat de la natura noastra feminina si abia dupa 2009/2010 poate…am inceput sa vorbim timid despre feminitate.

Adevarul este ca habar nu avem sa fim femei, ce inseamna asta, ce inseamna pantecul, menstruatia, puterea noastra. Habar nu avem ce e blandetea, simtirea, continerea.

Stim in schimb ce inseamna sa luptam, sa tragem, as impingem, sa ducem totul pe umeri precum barbatii. Stim sa fim in competitie cu ei, sa bem bere cot la cot, sa ii cicalim, sa le dam solutii, sa le spunem ca nu-s in stare, ca nu fac, ca nu dreg…adesea chiar sa ii denigram si injuram. 

Stim si sa inghitim in continuare abuzuri, batai si sa traim cu frica in oase, frica in mare parte mostenita din vremuri atat de recente si atat de ancestrale in acelasi timp.

Si pe buna dreptate sa simtim frica,furia,durerea. E necesar insa sa ne si dam voie sa le simtim realmente, sa le traim si constientizam, sa le dam apoi drumul.

 

Ce nu stim? Sa iubim…intai pe noi si apoi pe ei , el. Nu stim sa fim blande, sa cerem ce avem nevoie, sa simtim ce e in inima noastra, sa ne simtim corpul, pantecul, sa avem o relatie cu el, cu sangele nostru, cu inima noastra, cu emotiile noastre, cu moliciunea noastra, cu sensibilitatea.

Credem ca a fi Femeie inseamna sa nu plangi, sa nu te vaiti, sa lupti, sa rezolvi, sa faci tot. Well…cam asta face un barbat.

 

Traim vremuri in care relatiile dintre femei si barbati sunt dezastruoase. Pentru ca relatia noastra cu femininul inexistent si cu masculinul opresiv ( interiorsi exterior) este dezastruoasa.

Vrem barbati adevarati insa nu stim ce e aia sa fim femei adevarate. Credem ca daca ne tinem tari, jucam roluri de cuceritoare, ne imbracam „sexy”, oferim sex, facem pe inabordabilele,ne batem in argumente si intelect ii cucerim. Apoi ramanem intr-o relatie in care ne dam seama ca toate astea au fost minciuni si incepe lupta, scandalul, cearta, negarea, abuzul….nefericirea cu care ne multumim pentru nu-i asa…nu prea avem de ales, ne e prea frica sa fim parasite. Ori apar amantele si amantii pentru ca …nu avem idee cum sa vorbim cu partenerii nostri, nu avem idee cum sa ne asumam sexualitatea, feminitatea si ce sa facem cu ele.

Desi intelectual poate ca stam bine si uneori si fizic..cand vorbim despre planul emotional si spiritual apare fisurarea, durerea, incongruenta.

 

E un haos. E durere. E lipsa si lupta.

 

Ce e de facut?

Sa ne apucam fiecare sa ne uitam la noi si sa ne intelegem pe noi ca femei. Sa incepem sa vedem dincolo de rochii si rujuri, jocuri si manipulari si sa intram in real contact cu energia noastra feminina, cu darurile noastre, cu misticismul nostru,cu inima noastra, cu pantecul.

Cum? 

Intai intreaba-te ce simti. In fiecare zi. Creeaza o relatie cu emotiile tale. 

Apoi intreaba-te ce nevoi ai cu adevarat si incepe sa ti le onorezi. 

Observa relatia cu corpul tau. Ce simti in el, ce senzatii, ce iti comunica. Constant. 

Apoi creeaza o relatie cu pantecul tau si cu sangele tau. 

 

Recunoaste-ti lipusrile, fricile, durerile. Scrie-le 

Stai cu tine in liniste tot mai mult si inceteaza sa mai dai vina, sa vorbesti intr-una, sa acoperi timpul cu orice numai sa nu fii un pic cu tine, cu adevarat.

Mediteaza, respira constient. Scrie, fa-ti un jurnal de lucru. Danseaza constienta de corpul tau. Deseneaza.

Vezi care a fost relatia cu feminitatea a mamei tale, a femeilor din neam. Si cea cu masculinul apoi. Scrie despre asta. 

 

Intreaba-te mai profund, in liniste…ce simti fata de masculin. Ce simti fata de feminitate. Raspunde cu sinceritate, din corp,din suflet. Scrie. 

 

Din toate astea….observa ce apare, ce reiese, ce constientizari ai, ce realizezi.

Nu -mi spune ca sunt prostii, ca ai mai facut asta, nu inchide articolul si mergi mai departe dand din cap doar….Nu se va schimba nimic.

Daca chiar vrei schimbare si daca chiar vrei sa iti construiesti o relatie cu tine ca Femeie …sa te simti femeie si sa traiesti in energia ta feminina…e necesar sa pui osul la treaba. Cu tine. Constant.

Si de ai trai in energia ta feminina? Pentru ca asta ti-e firescul si asa poti fi cu adevarat implinita.

Ia intrebarile, exercitiile si fa-le. Rand pe rand. Cu sinceritate, cu timp, cu seriozitate. Ai un inceput.

 

Apoi cere ajutor daca simti ca e prea mult. Mie sau altcuiva. Poti primi sprijin spre a te regasi, a te reconecta cu tine, a te intelege, a te trai…si a-ti imbunatati relatia cu feminitatea si cu masculinul din viata ta.

 

Am descoperit in anii de cand sunt intr-o relatie constienta si consecventa in drumul meu interior de autodescoperire, integrare feminina, ca eu ca femeie Sunt…creez, iar el ca barbat face, actioneaza, protejeaza. El este zidul de care ma sprijin.

Eu sunt o fiinta mistica, magica prin natura mea. Eu simt lumea, creez spatii, purific spatii, fac ritualuri, meditez, creez, dansez, cant, infrumusetez, simt, eu mentin linistea, pacea si armonia caminului. El vine acasa si se hraneste din asta. Se simte linistit acasa, primit, relaxat, acceptat. Asa…el, cu bucurie, se duce si face ce e de facut pentru a ma hrani si sustine pe mine. Ma trateaza ca pe o Regina pentru ca sunt regina lui…atunci cand stiu sa fiu Femeie si il las sa fie Barbat. 

Intre noi nu exista tipete, certuri, usi trantite. Mai exista discutii, argumente, momente dificile pe care insa, le punem pe masa, deschis, cu sinceritate chiar daca provoaca durere, plans, reactii. Ne asumam fiecare rolul sau, stim amandoi sa ascultam, sa continem, sa ne vedem oglinda in celalat. Si nu stam in relatie din frica, din dependenta, nu traim un contract mutual benefic sau dezavantajos pentru ca asta e „normalul” ci alegem, ne alegem in fiecare zi.

Cum putem face asta?

Facandu-ne treaba cu noi, fiecare in partea lui, investind in relatie si recunoscand ca nu suntem perfecti, ca gresim. Ne-am oprit din a cauta sa avem dreptate, din a argumenta care e mai destept, din a ne lupta unul cu altul. INcepem tot mai mult sa fim noi, impreuna , in fata situatiei de rezolvat.

 

Nu , nu sunt o norocoasa si nu, nu este o relatie imposibila pentru tine. Am muncit sa fiu aici, muncesc zilnic cu mine sa ma uit la ce am eu de invatat, de crescut, de modificat, de vindecat in mine pentru o relatie mai buna, mai constienta cu mine si cu el.

De cate ori ma surprind ca atentia mea se duce spre el cand ma supara ceva, ca incep in capul meu sa il acuz, sa imi alimentez furia fata de el, ma opresc si imi amintesc: atentia la tine nu la el. Ce ai TU de inteles de aici? Ce anume apasa in tine acest comportament al lui? Ce ai tu de vazut si lucrat in interior? Ce simti? Asa…crestem, cresc.

 

Am avut grele provocari cand vine vorba despre masculin dar despre asta intr-un articol viitor.

Nu vorbesc ca o femeie privilegiata careia i-a fost usor si a avut noroc sa dea peste un barbat minunat. Vorbesc ca o femeie care a avut extrem de mult de rezolvat cu masculinul si cu femininul, care a trait frica constata de barbati, care a manipulat barbati, care a fost o victima si un calau….care habar nu avea ce e aia feminitate. Inca invat oricum.

Vorbesc ca o femeie care a simtit ranile trasngenrationale, frica, durerea, ura fata de barbati si si-a dat voie sa le traiasca si sa le vindece. Atat cat am putut si pot, zi de zi.

 

E nevoie sa ne aimtim cine suntem ca Femei. Sa lasam jos garzile si gardurile. Sa ne intoarcem in interior. Sa ne simtim inimile, emotiile, pantecele….sa ne plangem durerile ancestrale, sa ne traim fricile si sa le dam drumul, sa ne dam la vulnerabilitate, la moliciune, la a primi…la a nu sti si nu putea tot.

 

Poti avea acea relatie minunata, implinita atunci cand te opresti din a o mai cauta si incepi sa te gasesti pe TINE, sa iti amintesti de Femeia care esti, sa cureti toate mostenirile ancestrale de frica, abuz, rusine, supunere, sa vindeci ranile cu mama si tatal tau, sa calatoresti in interior spre Magia din pantecul si inima ta, sa iti refaci legatura cu Divinitatea si cu Pamantul.

Cand te asezi in tine, in energia ta fireasca, in curgerea ta de femeie….atunci viata capata cu totul alte dimensiuni. <3

Calatoria este fenomenala si ceea ce descoperi in tine si felul in care ti se schimba viata…este magic. Nu e usor insa merita fiecare zi si fiecare moment. Oricum alta cale nu este. Putem continua asa cum suntem sau putem alege sa schimbam ceva.

 

Te imbratisez si te invit cu bucurie la Retreatul online Anotimpurile Femeii din 20,21 iunie. Vezi detaliile aici  http://:www.ancalavinia.ro/anotimpurile-femeii.

 

Se poate. E nevoie doar sa vrei.