Etichetă: relatie
Ce simti pentru mama ta?
Am incheiat un atelier despre relatia cu mama si una dintre participante mi-a zis : ” nici nu m-am gandit vreodata sa ma intreb ce simt fata de ea”, ” voi lua asta acasa si am sa ma gandesc”
Pare o intrebare simpla insa pe care nu ne-o punem niciodata poate. O luam pe mama ca fiind data asa cum este si atunci cand devenim adulte adesea ii intelegem povestea, trecutul si cautam sa nu o invinovatim. Ne spunem ca atat a putut si a facut tot ce i-a stat in putinta. Ne simtim vinovate daca realizam ca exista in noi furie sau suparare pe ea …sau chiar invinovatire ori judecata. Impingem la loc sentimentele astea si lasam mintea sa deruleze aceealsi scuze si explicatii.
Da, a facut ce a putut mai bine. Adevarat. In circumstantele date poate ca nu puteam face nicuna altfel.
Ce vreau sa iti spun astazi este ca in tine sta fetita interioara. In tine sta copilul care a fost ranit iar si iar cand era mica …in repetate randuri. Si ei nu ii pasa de ceea ce mintea adulta intelge acum, de explicatii si justificari. Ea a simtit si simte durerea, suferinta, respingerea, critica, tristetea. Ea este un copil care nu rationalizeaza comportamentul mamei sau cuvintele ei ci doar simte, le simte si le internalizeaza dupa cum poate ea.
Desigur, multe veti spune ca ati avut o copilarie frumoasa si ca nu v-a lipsit nimic. Da, nu ne-au lipsit hainele, mancarea , scoala si un pat in care sa dormim.
Ce ne-a lipsit insa la o privire mai atenta a fost prezenta reala, afectiunea reala, acele cuvinte blande, intelegerea, sustinerea, iubirea aceea plina de caldura si atentie de care aveam nevoie in momentele mai grele. Ne-a lipsit multora simpla prezenta a ei ( a parintilor) pentru ca erau prea ocupati, munceau prea mult si nu aveau timp de noi.
Pentru copila din tine asta nu este o scuza.
Te invit sa o vezi, simti, primesti pe fetita din tine asa cum este ea, cu tot ce simte, asa cum simte fara sa mai astepti de la tine sa fie altfel, sa vrei sa ierti, sa intelegi, sa treci peste, sa justifici.
De cate ori ai avut nevoie de o imbratisare si nu ai primit-o?
De cate ori ai avut nevoie de un cuvant iubitor si de intelegere ( fara explicatii, comentarii) si nu l-ai primit?
De cate ori ai avut nevoie sa ti se recunoasca meritele, munca, pararea, sa aiba incredere int ine si nu au facut-o?
De cate ori ai fi vrut sa te auda, sa te AUDA cu adevarat si nu au facut-o?
De cate ori ti s-a spus sa taci, sa fii cuminte, sa inveti mai mult, mai bine, ca nu stii, nu poti, nu esti in stare, sa nu mai fi intr-un fel ci in altul, asa cum credeau ei ca e bine? De cate ori emotiile tale au fost respinse, judecate, criticate sau luate la misto…?
Doar ramai in liniste si raspunde-ti. Si daca nu o faci acum acum fa-o dupa ce termini de citit. Fa-o cat mai repede. Si observa mintea care vine sa iti spuna ca e mama ta, ca nu e ok sa dai vina pe ea, ca nu e ok sa fii suparata sau furioasa, ca ea te-a crescut etc etc. Si multumeste-i, spune-i ca acum vrei sa simti, vrei sa iti dai voie, sa dai voie copilei din tine sa simta…sa fie.
Ai dreptul sa simti furie, suparare, tristete, critica chiar si ura. Ai dreptul sa nu ierti daca nu poti inca. Ai dreptul sa nu vorbesti cu ea/ei daca nu vrei, nu poti inca. Ai dreptul sa fii fericita fara sa iei in considerare fericirea ei/lor.
Ai dreptul sa plangi, sa tipi, sa iti traiesti durerea. Nu este prostesc sau „urat” sa simti ceea ce simti. Nu esti slaba sau prostuta, nu esti o fata rea. Esti doar tu. Este copila din tine care nu si-a plans suficient durerea, rana de respingere, de a nu fi inteleasa, auzita, iubita, primita, continuta. Da-i voie.
Fii prezenta cu fetita din tine si sustine-o in procestul asta. Scrie , urla, iesi afara si plimba-te in natura ramanand in conectare interioara, tine-o /te in brate , spune-i mamei/tatalui tot ceea ce nu i-ai spus cand aveai 5, 6,7 ani. Spune-i ce te-a durut, cum a fost sa traiesti asa cu ea/el, cum te-a afectat…ce ai fi avut nevoie.
Da-ti voie sa verbalizezi sau mental sa vizualizezi si sa porti discutia cu ea/el sau scrie. Elibereaza. Fii acolo langa tine, langa fetita. Nu te nega, nu te respinge cum au facut-o ei. Da-i dreptul da-i spatiul, da-i prezenta, da-i sustinerea de a fi cine este asa cum este. Chiar daca asta inseamna suparare, furie, tristete…chiar daca asta inseamna sa nu ierte si sa nu mai raspunda la telefon o vreme.
E necesar sa trecem intai prin etapa asta. E necesar sa nu mai punem presiune pe noi sa iertam. Ce cuvant mare si ce presiune uriasa creeaza. Cand aud ” eu am iertat-o”…mi se strange inca ceva in interior pentru ca stiu cat e de profund procesul si cate emotii sunt acolo de scos la suprafata inca pana la iertare. Si daca chiar ai facut-o, daca chiar poti sa o iei in brate si sa simti ca o iubesti, sa fii langa ea si sa simti doar acceptare si drag atunci te felicit.Altfel, te minti, vrei sa o ierti din minte, pentru ca asa „trebuie’, asa e „bine”, asa crezi tu ca esti un om mai bun sau mai evoluat. Insa nu te poti minti la nesfarsit.
Deschide intai usa catre copila din tine si ofera-i posibilitatea sa strige ce are de strigat si sa fie in emotia in care e. Tine-o in brate, alin-o . Nu incerca sa o schimbi sau sa-i zici ca o sa treaca…asta ai tot auzit si nu a mers. Doar da-i ceea ce ai fi avut cu adevarat nevoie in starile astea si nu ai primit.
Lasa magia sa se intample de la sine. Lasa procesul sa se desfasoare atat timp cat e necesar, in ritmul tau,pas cu pas, fara asteptari, presiune, minciuni si etape sarite. TU ai nevoie de sustinere, TU ai nevoie sa te vezi, auzi, imbratisezi, iubesti pe tine intai…..si poate ca avand o mama/un tata care te-au respins , care nu te-au iubit cum ai fi avut nevoie te invata fix sa te iubesti pe tine.
Nu stiu toate raspunsurile si nu stiu care este finalul. Ma intereseaza insa calatoria, pasii, intoarcerea si sustinerea mea, a copilului din mine. Ma intereseaza sa nu ma mint si sa nu ma mai compar, sa nu mai astept de la mine sa fiu cumva, sa rezolv ceva cand de fapt, nu e asa. Ma intereseaza sa fiu copilul care am dreptul sa fiu si nu mama mamei mele, nu parintele ei, nu salvatorul ei, nu cea care vrea sa „o faca sa inteleaga” ceva….ci sa fiu cine sunt acum, asa cum sunt si sa accept asta pe deplin. Sa-mi vad Femeia din mine si sa-mi fiu suport pentru Fetita din mine fara sa ma mai identific cu fetita , cu rana si sa astept la nesfarsit o iubire, un gest care nu va aparea poate, niciodata.
Aleg sa ma onorez, sa fiu alaturi de mine cu blandete. Aleg sa nu mai astept sa fiu perfecta, sa am relatia perfecta, sa schimb ceva. Aleg doar sa ma imbratisez si sa imi dau spatiu si voie si timp. Aleg sa ma las surprinsa insa in timpul asta sa fiu libera de ceea ce mama vrea de la mine, asteapta de la mine, proiecteaza pe mine…
Renunt la rolul de Salvator al parinitlor mei. Renunt la a mai multumi si indeplini asteptari. Ma primesc, ma eliberez, imi traiesc viata pentru mine nu pentru ei.
Sunt deja o Lumina. Sunt deja minunata. Cine este atins de asta bine cine nu, bine. Eu Sunt deja si e de ajuns, eu merg deja pe calea mea si sunt fericita cu asta.
E vremea maturizarii. E vremea asumarii. E vremea vindecarii, aducerii aminte, pasirii in Darul Divin interior, in Drumul Divin ales indiferent de cine este sau nu este langa tine.
Tati si fiice-vulnerabilitatea vindecarii
A fi vulnerabil este una dintre cele mai grele „incercari” umane. Ne place sa ne ascundem sub zeci de masti, ziduri si „poze frumoase” pentru a nu vedea nimeni cat de speriati, slabi, tematori, tristi sau neincrezatori suntem in interiorul nostru, atunci cand stam numai noi, singuri acasa, fara sa ne vada cineva.
M-am surprins intr-o postura extrem de vulnerabila foarte recent…Eram in plin proces de vindecare a relatiei cu tatal meu ( care are mai mute straturi ce apar , fiecare, cand suntem pregatiti) si plansesem la amintirea unor lucruri, la constientizarea faptului ca mi-e greu sa il recuonosc, pe deplin ca si tata pentru ca un tata pentru mine inseamna sacralitate, dedicare, asumare, sprijin, incredere. Stateam asa, in fotoliul meu calatorind in interiorul meu, purtandu-mi discutiile cu el pentru a ma elibera si a vindeca aceasta rana si ca si cum mi-am iesit din trup m-am vazut….
Am vazut o femeie la treizeci si ceva de ani ghemuita pe un scaun care plange pentru ceva ce , aparent, demult e uitat sau trecut. Si parca mi-am zis : „ia uite-ma…ditamai femeia redusa la un copil ce plange dupa tata „…ce vulnerabili suntem in astfel de momente…pe cine indraznim sa lasam langa noi in astfel de momente ? Sa ne vada cazuti, cum nu am vindecat poate, nici acum, lucruri din trecutul nostru, sa ne vada neputinta…umanitatea, simplitatea desavarsita a momentului, grandoarea ranii care sta deschisa in fata noastra.
Relatia dintre fiica si tata este una extrem de sensibila. La fel ca relatia dintre baiat si 
mama. Eu sunt o fiica si atunci vorbesc pentru mine. Este o relatie care , aparent, poate sa fie in regula, poate sa fie buna dar la o privire mai adanca, mai serioasa in emotiile noastre putem observa ca nu e.
Poti sa ii scrii tatalui tau un mesaj in care sa ii spui ca ii multumesti ca iti este tata, ca il iubesti si ca esti recunoscatoare? Poti sa o faci din inima, cu pieptul plin de drag si cu lacrimi de iubire in ochi? Incearca si fii constienta, atenta cand o faci …
Este posibil, asa cum mi s-a intamplat si mie, sa ma retina ceva ca si o mana care -mi spunea „nu” , „stop” …Era mana supararii din fetita din mine. Era furia , tristetea, tradarea-dezamagirea care zicea „nu, nu a fost tatal acela”….si am insirat apoi pe o foaie toate cele ce aveam sa ii spun, sa ii reprosez, pentru care sa judec sau sa fiu furioasa. Da, am facut-o pentru ca numai asa poti trece prin rana cu adevarat, numai asa poti sa eliberezi cu adevarat , din temnita aceea inchisa demult, tot ce sta intre tine si el; tot ce nu a fost spus, toate acele ziduri care nu sunt inca daramate, toate acele „stopuri” care se ridica ori de cate ori esti langa el sau ai vrea sa ii vorbesti. Oricat te-ai stradui sa ii spui „te iubesc” cu adevarat….nu o poti face pana ce nu eliberezi copilul din tine cu toate starile lui pe care este indreptatit sa le simta. Da-i voie….
Stiu ca mental intelegi motivele lui, viata lui, educatia lui, lipsurile lui insa asta nu inseamna ca emotional esti fericita cu el si cu tot ce a fost…asta nu inseamna ca fetitei din tine ii este bine asa.
Mi-am lasat lacrimile sa curga si starile sa ma inunde, am tipat imaginar si am spus tot ce le varstele respective nu am spus, am dat cu pumnii si mi-am trait vulnerabilitatea cu bucurie, cu implinire , cu drag…
Si am decis sa fiu si cu tine exact la fel de vulnerabila cum am fost cu mine, in fotoliul meu , cu ochii inlacrimati, la treizeci si ceva de ani , redusa la un copil mic ce isi plange relatia cu tatal….spre vindecarea ei. Petru ca , poate, nu am fost suficient de deschisa cu tine , de transparenta, asa cum mi-am dorit mereu sa fiu…si pentru ca e ok sa fii vulenerabila – este o mare putere , eliberare, calitate. Pentru ca viata nu este doar despre a arata impecabil, a zambi frumos in fiecare zi, a fii cu bratele deschise non stop, a fi zen de dimineata pana seara….Viata este vulenrabila , complexa, frumoasa si noi suntem la fel….daca vom indrazni.
Cativa pasi spre relatia pe care o doresti
Bine te regasesc draga suflet. Acesta este un articol despre tine si despre relatia pe care o visezi si nu mai vine sau pe care o doresti dar pare ca nici una nu este aceea sau….si aici mai poti umple tu spatiile.
Suntem oameni, suntem suflete si suntem aici cautand toti acelasi lucru: iubirea. Cand suntem mici ea vine din belsug de la parinti si cei din jur pentru ca na, cine sa nu iubeasca un bebelus? Apoi crestem putin si incepem sa fim conditionati. INcepem sa primim iubirea „doar daca” facem anumite lucruri sau suntem intr-un anumit fel. Si asa, incet, incet puritatea si autenticitatea noastra se acopera , se transforma in multe roluri si masti pe care le purtam mai apoi, adulti fiind.
De cate ori nu ai facut o multime de lucruri ca sa iti multumesti parintii, prietenii, gasca? De cate ori ai renuntat la a fi asa cum esti tu cu adevarat pentru a parea altceva – mai bun, mai frumos, mai destept, mai glumet, mai de „treaba”, mai serios, mai responsabil ? Aminteste-ti de aceste momente si gandeste-te putin – cine sunt eu cu adevarat?
De aici incepe calatoria ta catre a primi si trai acea relatie pe care o visezi.
- Care sunt calitatile mele? Cum sunt eu de fapt ? Ce imi place si ce nu imi place ? Sunt intrebarile cu care poti incepe sa te regasesti pe tine , cel/cea autentic/a. Pentru ca altfel, relatia ta nu va fi una echilibrata, armonioasa, plina de incredere si frumos. Veti fi doua masti care vor juca rolurile lor pe rand pentru a-l impresiona pe celalat sau chiar pentru a -l invinge ( in argumente, decizii, situatii).
- O relatie nu este despre cine detine puterea sau despre competitie. Este despre a fi tu insati/insuti si despre a colabora, a va completa, a gasi impreuna raspunsuri, solutii, a construi catre ceva comun.
Baza relatiei tale este comunicarea si sinceritate/deschiderea. Da, inca de la inceput. Pe asta construiesti fundamente solide si in felul asta nu incepi purtand o masca ce mai apoi va cadea si atunci nu va veti mai recunoaste unul pe celalalt. In momentul in care incepi sa ascunzi, sa te retii, sa nu spui , incepi sa creezi fisuri in relatia ta. Si da, este vorba despre a fi vulnerabil, deschis, sincer intai cu tine si apoi cu celalat. Nu iti mai fie atat de teama sa fii ranit, sa fii abandonat, sa fii umilit sau respins. Astea sunt rani pe care toti le avem si care se pot vindeca intr-o relatie cu adevarat solida, prin ascultare, acceptare, sinceritate, sustinere. Fii tu asa cum ai vrea sa fie celalat cu tine.- Daca esti femeie, invata sa fii cu adevarat femeie. Invata sa fii receptiva, relaxata, blanda, senzuala, atenta, echilibrata si inteleapta. Invata sa primesti- complimente, daruri, timp, atingeri, gesturi, zambete, priviri. Invata sa te bucuri de tine si de frumusetea ta naturala si nu mai dori sa pari altceva. E nevoie doar sa fii floarea care esti si el sa apara pentru a te culege. Nu e vorba despre competitie aici, am mai zis-o, nu e nevoie sa ii demonstrezi lui ca ” il faci”, nici sa „il pui cu botul pe labe”, nici sa ii arati ” cine-i seful”. Uita de toate astea , ele nu iti vor aduce nimic bun intr-o relatie. Da-i voie barbatuluii sa fie barbat si tu regaseste-ti locul ca si femeie .
- Nu e nimic rusinos in a-ti exprima emotiile, sa plangi, sa arati ca esti vulnerabil.In astfel de momente relatia se solidifica, creste, se creeaza acea intimitate pe care ne-o dorim si care atat de rar exista. In momentele in care lasi deoparte mandria, frica, nesigurantele si spui ceea ce simti cu adevarat, expui felul in care tu esti in acel moment, fara a cere si a judeca, fara a invinovati pe celalat. Doar esti tu, curat, simplu, expus. Ai sa vezi ca nu vei muri, ai sa vezi ca vei gasi intelegere, imbratisari si magia se va crea intre voi.
- Lucreaza cu tine, fa din tine proiectul numarul unu pentru o stare de bine, de armonie interioara, de fericire. Nu astepta sa apara el/ea si sa te „faca” fericit/a , sa iti dea tot ceea ce tu nu poti sau nu stii sa iti dai. Uita-te intai in sufletul tau, afla cine esti tu, renunta la frici, deschide-ti inima, vindeca-ti emotiile reprimate, traumele din copilarie, redevino intreg si abia atunci el/ea va aparea si totul va putea sa curga, sa se lege. Daca astepti de la altul inseamna ca fericirea ta depinde mereu de acel altul, inseamna ca tu, prin tine, nu poti sa fii fericit , nu stii sa fii intreg. INseamna ca toata puterea ta este la altul , mereu. Ca iti pui viata ta in mainile altuia. Asa ca lucreaza cu tine, vindeca-ti ranile, vezi-ti valoarea si frumusetea, seteaza-ti limitele si transmite UNiversului dorintele tale, altfel…nu va merge.
Sunt cativa pasi, cateva idei despre ce ar insemna o relatie echilibrata. Mai sunt multe de spus, te las deocamdata sa incepi cu cele de mai sus. Te las sa te gandesti la ele, sa incepi sa actionezi in aceste directii, sa faci ceea ce simti ca e de facut cu tine intai si vei fi pregati apoi sa apara ceea ce visezi.
Voi reveni si cu un articol despre cuplurile deja formate si cateva idei pentru transformarea lor, pentru binele tau interior . Pana atunci , te invit , daca simti, la atelierul despre relatii din 25 iunie. Detaliile sunt aici :https://ankalavinia.wordpress.com/ateliere/