Etichetă: sagetator
Luna Nouă în Săgetător- explorează cu credință și curiozitate
La noapte aproape de ora unu are loc maximul de lună nouă în Săgetător și vine ca o gură de aer proaspăt după o lună intensă de Scorpion.
Semnul Săgtătorului este egal cu căutarea, exlporarea continuă după Adevăr, cu dreptatea și cunoașterea vieții, a universului la un nivel mai înalt. Care sunt legile ce guvernează lumea asta? Cine le-a făcut? Da de ce funcționează așa? Sunt întrebări pe care un săgetător și le pune constant plus ” ia să văd ce este și acolo, și acolo….și după dealul ăla” Ca și posesoare de ascendent în acest semn pot spune că trăiesc o neobosită curiozitate despre acest „să aflu ce e și dincolo” precum și nevoia imperioasă de adevăr și dreptate. Însă nu dreptatea sistemelor în care ne-am născut, aici pe pământ, create de om, ci DREPTATEA Divină.
La polul opus, cel al umbrei săgetătrului stă „eu le știu pe toate”, tendința de izolare în turnul deșteptăciunii și posibilitatea exagerărilor sau chiar a habotniciei.
Acest semn are legătură și cu Străinătatea, călătorii pe distanțe mari, studii de specializare.
În acest semn au pășit, alături de Soare și Lună și Venus și Mercur. Iată, deodată, patru planete ce au ieșit din „apă” făcând situația ceva mai lejeră.
La lună nouă știm că ne setăm intenții noi, medităm un pic la unde ne aflăm acum, ce ne dorim cu adevărat și putem face un ritual sau scrie pe o foaie ori pur și simplu Mulțumi pentru ceea ce ne dorim ca și cum am avea deja.
Ce este ADEVĂR pentru tine?
Ce anume simți acum că este important pentru tine să explorezi? Poate te simți atrasă de aprofundarea unei arii pe care ai studiat-o deja ori te atrage acum ideea unei călătorii undeva departe sau a unor studii de specializare.
Mercur în Săgetător poate duce la o exprimare exagerată, la o găndire care are nevoie de un pic de temperare, iar asta ne aduce Marte din gemeni încă retrograd. Nu tot ce gândim, ce vrem, ce credem că vrem este și ceea ce avem nevoie și este realmente bine pentru noi. Iar aspectul dintre Neptun și Pluto ne susține să discernem cu ceva timp….Să realizăm ce este venit din PUTEREA noastră interioară, din propria autoritate și din adevărul Adânc al inimii și ce este doar o iluzie.
Sigur că în acest context pot apărea multe dezinformări așa că atenție la ce semnale vin din spațiul interior, din tine spre a discerne.
Adică poți să te îți faci un plan, să setezi niște intenții însă rămâi flexibilă, deschisă la diferite întorsături de situație. Cu atâtea planete în semne mutabile planurile se pot schimba, tu te poți răzgândi.
Guvernatorul Săgetătorului, Jupiter, pe ultimele grade din Pești ne-a susținut până acum să vedem ce mai avem de încheiat, ce avem de lăsat în urma definitiv, ce credințe, ce atașamente nesănătoase, dependențe, ce Povești vechi ale neamului nostru ne apasă umerii și viața și a venit vremea să ne desprindem.
Cum Jupiter Mărește totul, amplifică, în Pești el mărește toate aceste aspecte ascunse despre noi precum și ce relație avem cu DIVINITATEA. El intră în mers direct și va trece curând în Berbec schimbând mult energia momentului.
Însă, acum, pentru acest moment este minunat să observăm ce s-a tot lucrat în noi anul ăsta, ce teme recurente am tot avut în fața ochilor, cine am devenit, ce am transformat și unde avem încă anumite atașamente și programări vechi de care să ne desprindem și să facem loc ADEVĂRULUI mai ÎNALT, aspirațiilor mai înalte, dorințelor mai ÎNALTE ce nu vin din mintea mică umană, programată să alerge după falsă putere. Ci vin din INIMA curată, din Acel spațiu divin din fiecare dintre noi ce ne cheamă spre Înălțare, spre VALORI reale și ceea ce contează cu adevărat.
Explorarea, adevărul, lăsarea controlului, flexibilitatea, aspirațiile înalte sunt câteva din cuvintele acestui moment pe care îl traversăm nu doar acum ci întraga perioada de ascensiune prin care cu toții ne plimbăm fie că știm sau nu. Cu cât ne detașăm mai mult, lăsând spațiu în noi să primim, renunțând la a mai ține cu dinții de ce vrem și cum vrem noi..cu atât permitem Lucrării Sufletului nostru să fie făcută mai ușor.
PREZENȚA este cheia principală și o spun, o scriu peste tot de câte ori am ocazia. Prezența aici, acum cu mine în mod real. Spre a putea să observ ce gânduri traversează mintea mea, ce simt cu adevărat, ce senzații și mesaje apar din corpul meu, din Intuiția mea. Fără a fi prezente cu sine nu putem să ne aflăm nici adevărurile, nici dorințele reale, nici să facem pași spre a ne fi mai bine. Iar pentru prezență e nevoie de încetinire a ritmului și de a începe să ne dăm momente cu noi, să ne aducem atența în NOI, să explorăm ce este în NOI, curioase și cu multă credință.
CURIOZITATEA și CREDINȚA sunt motoare și susținătoare ale progresului. Fără ele rămânem în mlaștina confortului, a grijilor constante, a stagnării într-o viață adormită și plină de nefericire, deconectate de la tot ce contează cu adevărat.
O lună nouă plină de revelații să ai!
Dacă îți dorești să explorăm harta ta natală, temele cu care vii în viața asta și direcții pe care le poți explora scrie-mi. O sesiune de psihoastrologie îți poate aduce nenumărate răspunsuri, confirmări, deschide în tine NOI perspective, porți spre CINE EȘTI și încotro te îndrepți.
Luna Nouă în Săgetător cu Eclipsă, 4 decembrie 2021
Luna nouă în Săgetător are loc pe 4 Decembrie dimineața în jur de 10. Vine la pachet și cu Eclipsă solară, cu Mercur lipit de Soare și Lună precum și cu mesaje profunde de transformare și reset.
Aceasta este ultima eclipsă în Săgetător până în 2029. Invitația este să ne gândim la ce făceam, ce alegeam, ce intenționam în iunie 2020.
Cam cine eram noi atunci și ce conexiuni sunt cu ceea ce am devenit astăzi.
Luna și Soarele sunt la 12,22 grade ( ce de doi) în Săgetător alături de Mercur.
Vorbim despre o energie a exprimării, a veștilor, a desprinderii de un trecut greu, karmic. Vorbim despre NOI adevăruri, noi seturi de credințe și putem să realizăm că ceea ce știam sau credeam nu mai este valabil.
Totul se schimbă și e nevoie să acceptăm schimbarea astfel încât să mergem pe val și nu pe sub el înecându-ne.
Putem afla vești sau auzi acum despre tot felul de secrete ( se va acutiza odată cu nodurile lunare în Scorpion-Taur) și mai ales, să ni se reveleze propriile noastre secrete interioare.
SImțim nevoia de libertate și independență și tot ce are loc în societate ne împinge exact spre asta. Simțim nevoia de Adevăr și de desfacere a lanțurilor grele ale trecutului ( Nodul Sud). Putem să realizăm că nu mai este nevoie să purtăm mai departe poveștile de neam, ancestrale, dureroase și nu mai e nevoie să fim sclavi în propriile vieți, minți.
Da, există „riscul” să simțim că lumea noastră se prăbușește, că tot ce știam adevărat, pe ceea ce ne bazam noi realitatea se cam clatină. Cum ziceam, acceptarea e singura soluție care ne va scoate din luptă și greutate. ȘI lăsarea controlului.
Chestiuni legate de dogmă, religie, biserică, credință pot apărea pe radarul nostru interior dar și exterior. Dezvăluiri, revelații, adevăruri dincolo de ce știam.
Trăim o destructurare în masă a lumii în care au trăit toți cei dinaintea noastră și noi, o bună parte din viață. Vom vedea tot mai mult iluziile în care am fost antrenați să trăim și vom căuta tot mai mult propria Suveranitate, libertate, Adevăr. Suntem sătui să ni se spună cum stă treaba, ce trebuie să credem, în cine, ce să facem cu viața noastră.
Da, e mai confortabil să credem tot ce ni se servește pe tavă și să așteptăm directive pentru că asta înseamnă să nu ne asumăm responsabilitatea schimbării, a propriei vieți, a alegerilor noastre care….pot duce spre multă schimbare, risc, necunoscut. Iar cei mulți preferă încă să rămână în stadiul de copil neputincios dependend de mama și tata ( autoritatea) care îi spun cum e treaba cu lumea, ce să facă, când să doarmă, să mănânce, unde are voie și unde nu, cu cine să fie prieten și cu cine nu.
Stadiul acesta de copii, de reactivitate emoțională imediată începe să se schimbe, să se încheie pentru că suntem forțați să creștem, să ne maturizăm, să ne asumăm propriile vieți. Tot ce are loc acum fix asta ne îndeamnă și ne tot sugerează. Cine nu vrea să vadă, să accepte, suferă, se zbate.
Este timpul să ciulim urechile și să punem burta pe carte, să ne informăm serios, să învățăm cine suntem, ce putem, să căutăm dincolo de ni se prezintă ( nod nord în Gemeni, Lilith în Gemeni). Informația, cunoașterea, specializarea în ceva clar, concret ne va lărgi orizontul, ne va deschide mintea spre a puta accede la Adevărurile mai Înalte Universale, la ÎNțelepciunea Săgetătorului și simț al independenței, dreptății.
Cât timp preferăm comoditatea rutinei zilnice, a știrlor d ela tv, transferul puterii noastre către exterior, către o autoritate exterioară rămânem copii și deci, perpetuăm exact ce am făcut și până acum. Apoi să nu ne plângem de lumea pe care am creat-o și de ceea ce vedem….este responsabilitatea fiecăruia să schimbe asta.
Nu mai merge cu „merge și așa”. Aceasta eclipsă aduce un reset mare la nivel interior și exterior ce nu neeaprat se vede acum însă,dacă suntem senzitivi și deschiși spre energie vom simți shifturi.
Ceea ce ne-au spus bunicii, părinții, profesorii, preoții, media, nu trebuie să fie adevărat. Nu este adevărul singular. Nu este ceea ce trebuie să urmăm. Putem să căutam propriul adevăr și să ne ridicăm în propria autoritate interioară, să credem în noi și ghidarea noastră ( stadiul de adult).
Este o invitație de a pune sub semnul întrebării totul. Pentru că totul….se schimbă, metamorfozează într-o lume nouă.
Iar pentru asta e nevoie să fim dispuși să trecem prin durerile creșterii și prin crizele pubertății, să devenim și rebeli și gică contra și dificili…până ajungem la centrare, la pace, la înțelepciune.
Soarele, luna și Mercur fac un aspect de susținere cu Saturn- învățătorul serios, timpul, răbdarea, maturizarea, limitele. El este în vărsător, un semn ce întărește nevoia de libertate, independență, noutate a săgetătorului. Suntem susținuți să creștem și să ne întrebăm ce vrem cu adevărat pentru noi, ce vrem să construim, să aducem în concret, să manifestăm. Saturn nu ne lasă să scapăm ușor chiar dacă am vrea să ne mai prefacem un pic, să mai bem o bere și să mai vedem o comedie proastă la teveu. El ne trage de mânecă și ne întreabă serios : cum vrei să arate lumea în care trăiești? Ești mulțumit de ceea ce vezi acum? Ești gata să îți asumi rolul mai mare? Misiunea? Vocea? Să te eliberezi din comoditatea canapelei și să faci schimbările necesare?
Jupiter, cel care este guvernatorul acestei Luni Noi este și el în Vărsător amplificând, cum ziceam, dorința de libertate, independență, adevăr, nou, de un nou început și o nouă lume. El ne îndeamnă să ne evaluăm setul de credințe și să vedem ce ne mai servește, ce ne ajută și ce a venit vremea să meargă la casat. Jupiter e plin de entuziasm, de voie bună, de „Hai repede să facem și asta, să ne distrăm, să bem” iar Saturn e tatăl autoritar care îi spune: stai așa că ai și niște teme de făcut.
La capătul opus, în Gemeni stă Lilith care este în exactă opoziție cu Mercur din Săgetător și „forțează” învățarea la un nivel superior, cunoașterea, reorientarea profesională unde e cazul. Dacă refuzi să gândești diferit, să te adaptezi, să ieși din control va fi greu, tot mai greu pentru tine. Lilith aduce și o infuzie de Putere și Adevăr Crud ce se vrea exprimat tot mai mult și în tot mai mulți. Poate să aducă inspirația de a vorbi cu patos, cu foc despre eliberare, independență, integritate, suveranitate. Cu Lilith împlicată în acest moment energia feminină poate să capete noi recunoașteri, pot apărea mai multe femei în poziții de conducere sau cărora să li se recunoască meritele, Femeia simțindu-se tot mai sigură pe ea și Valoroasă. Pentru asta e necesară ruperea lanțurilor sclaviei, obedienței, supunerii și tăcerii. Este un proces prin care toate avem de trecut spre a ne da voie să ne aducem darul Lumii și să o Recreăm.
Kiron este și el în aspect cu Luna, Soarele și continuă să ne îndemne la a ne reaprinde curajul, încredera în noi, energia de leadership și vindecarea copiilor inteirori răniți și nesiguri.
Au loc curățări uriașe la nivel karmic, ancestral și o trezire din ce în ce mai mare a Puterii Pământului, a puterii strămoșești în noi, a Suveranității interioare, a inimii și susținerii reciproce.
Venus se află între Marte, conjunctă cu Pluto și în aspect cu Neptun. Toată lumea o „înghesuie” făcând-o purtătoare de cuvânt cu ajutorul lui Mercur cu care va fi în aspect curând.
Ce îți face plăcere cu adevărat?
Ce fel de relații ai?
În ce crezi , ce idealuri ai?
Cum ești cu tine, cu energia ta feminină, cu puterea ta?
Ce relație ai cu banii, cu abundența în viața ta? Dar cu Divinitatea, cu Masculinul?
Sunte teme serioase de lucru pentru noi toți. Și te invit să iei întrebările astea la tine pe caiet și să le lucrezi, una cu una, să pui energie și prezență în asta pentru că doar făcând acest proces interior susțnut, asumat, conștient și constant putem ieși de unde suntem și putem să ne simțim cu adevărat întregi creând o lume diferită pentru noi.
Dacă doar citești și dai din cap aprobator sau apar rezistențele ( da ce-i cu atâtea întrebări, n-am timp io de astea) nu se va schimba nimic. Vei continua în același cerc, stadiu și tipare ca și până acum.
Conjuncția Venus Pluto este și devine tot mai puternică mai ales că va dura ceva cât venus intră și în retrogradare în Capricorn. Ne va pune în față toate relațiile noastre și felurile în care ne trădam, mințim, ne dăm puterea, ne compromitem. Și relațiile sunt cele care construiesc structurile, businessurile, parteneriatele, lumile.
Vrem să avem aceleiași oameni la conducere? Vrem același sistem? Vrem aceleași structuri vechi și rigide, masculine și agresive? Suntem gata să îmbrățișăm energia feminină din noi, blândețea, înțelepciunea, darul feminin? Să colaborăm, să ne unim, să creăm diferit, pe adevăr și interes comun? Ne-am săturat de atâta călcat pe capete, competiție, ambiție, luptă pentru putere și bani? Atunci e cazul să privim serios în noi, înăuntrul nostru, în relațiile noastre. Să creăm acolo schimbarea pe care vrem să o vedem în afară. Să fim noi dispuși să vedem frumosul, să credem, să colaborăm, să iubim, să ne iubim, să fim blânde, moi, înțelepte, calde și verticale, integre, centrate.
Planetele și aceste contexte astrale sunt oportunități, invitații, posibilități și oferă multă susținere și potențial. Depinde de tine, de mine, de fiecare acolo în bucățica noastră să ne facem treaba, să o luăm în serios, să nu mai dăm vina pe mercur retrograd sau pe vecina care a ales ceva ce nu ne convine. Ci să săpâm în adâncul nostru, unde nu ne convine și să să fim SINCERE cu adevărat, să recunoaștem unde ne e greu și unde nu putem singure, să cerem ajutor, să ne deschidem, să fim dispuse la reevaluare și schimbare.
TRăim vremuri fără precedent. Acest final de an marchează un final de etapă, de ciclu. Putem renunța la greu, la luptă, la fixisme, la rigiditate și control și putem să cultivăm încrederea, credința, pacea și să facem câte un pas pe rând înspre Libertate și Strălucire.
Sunt alături de tine dacă vrei să lucrăm împreună.
Ritual Lună Plină: eliberează-te de lanțurile ancestrale, 26 mai


Dureri, tristeți, situații ce nu au explicație logică sunt acelea care se curăță acum prin noi făcând loc unui nou tip de oameni: mai conștienți, asumați, ce trăiesc în adevăr, inimă și conectați la natura lor Divină.


















Anca Lavinia