Etichetă: saturn

Lună Plină în Fecioară: cu picioarele pe Pâmânt și inima-n Cer

Dăm startul primăverii odată cu luna Martie și ce lună Martie!

Astral este o lună bombă cu multe schimbări de energie.

Să începem cu Luna Plină din 7 martie pe la ora 14-15.00 în maximul ei. La lună Plină cerul este iluminat, cerul nostru interior de asemenea. Vedem ceea ce poate ne-a scăpat până acum, facem lumină și suntem pregătitți să eliberăm, să dăm drumul unor energii, contexte, obiceiuri, povești sau relații ce nu ne mai susțin. Acum facem ritualurile de curățare și purificare, fiecare așa cum simte mai potrivit.

 

De această lună plină un alt EVENIMENT major are loc : intrarea lui SATURN în zodia PEȘTILOR, în aceeași zi.

 

Tot în Martie Pluto schimbă și el semnul, foarte important moment de asemenea, în jurul Echinocțiului de prmăvară, portal ce marchează un nou început, o nouă etapă de viață la nivelul colectiv dar și individual.

 

Revenind la luna noastră plină observăm imediat că ea, luna, este singuratică în semnul Fecioarei, iar acumularea de planete ( energie) se află în Pești și Berbec. 

 

Când spunem Fecioară vorbim despre planul material, despre practic, concret, aici și acum, organizare, detalii și sănătate, obiceiuri, munca de zi cu zi. În partea ei de umbra apare hipercritica, perfecționismul, sacrificiul de sine pentru a fi util altora, obsesia curățeniei, a ordinii și detaliilor, a logicii și exactității, fixism și rigiditate,control.

 

Axa Fecioară-Pești este și axa sănătății ( ce este vizibil aparține fecioarei, ce este invizbil precum viruși, boli psihice aparține Peștilor). Dar și axa punerii în serviciul celorlalți. De aici poate deriva acea energie exacerbată în unii dintre noi, a SALVATORULUI, Martirului. Fac totul pentru ceilalți și mă pun pe ultimul loc. Nu mai știu care sunt nevoile mele, unde încep eu și unde se termină celălalt, sar mereu să fac ceva pentru altcineva uitând complet de nevoile mele.

 

A fi UTILĂ este o caracteristică a fecioarei. Este însă important să ne uităm unde suntem cua devărat utili și unde NI SE CERE ajutorul, sfatul, sprijinul și unde intervenim încălcând astfel liberul arbitru, spațiul personal, sufocând, controlând, vorba aia, ca musca-n lapte. ȘI apoi ne întrebăm de ce suntem mereu obosite, de ce nimeni nu ne recunoaște eforturile, de ce nimeni nu ne apreciază…..pentru că NU A FOST CERUT sacrificiul tău, efortul tău, părerea ta ci doar te-ai trezit Maica Tereza, ascunzând aici o nevoie cronică de a fi apreciată, văazută, admirată, validată- deci iubită.

Doar că am fost învățate în mod eronat că primim această validare și iubire DOAR dacă ne SACRIFICĂM. doar dacă suntem MAMA RĂNIȚILOR și facem totul pentru ceilalți. Recunoaștem aici o sumedenie de mame dar nu numai. Mai degrabă o sumedenie de femei.

 

Te invit să te întrebi acum : 

Unde observ în viața mea acest tipar de a salva, de a mă băga fără să mi se ceară? De unde am învățat asta? * Moștenit, preluat, văzut

Unde pot să mă relaxez mai mai mult și să îmi aduc atenția asupra propiilor nevoi, propiului corp, asupra porpriei sănătăți și stare de bine ? 

Unde mențin rigiditate în viața mea? Inflexibilitate și în ce fel știu/ aștept să pirmesc validare? 

 

Cu aceste răspunsuri poți face un ritual de eliberare și de purificare din sistemul tău fizic, energetic, transgenerațional. Poți alege să închei acest fel de a funcționa și să începi să te alegi pe tine.

 

Ce potențial extraordinar este în energia Fecioarei atunci când ea este manifestată armonios, atunci când tu știi cine ești, ce vrei, care sunt limitele tale și îți vezi de treaba ta!

Are nevoie corpul tău de atenție acum? Sănătatea ta cum este?

Ce anume poți acum organiza mai bine și ce anume poți aduce în realitatea ta dintre ideile, visele, intențiile tale? 

 

Ancorarea în realitate, în acum, aici este o abilitate minunată a energiei fecioarei. Ce pot face acum aici pentru mine? Ce pot acum să rezolv și ce resurse am la îndemnă? Ce obiceiuri noi pot crea care să mă susțină? 

 

Cu multele planete din Pești putem resimți nevoia de odihnă, încetinire, de visare și un soi de apatie sau nevoie de încetinire. Putem acum să ne conectăm cu INIMA noastră înaltă, cu DIVINUL și cu Visele acelea minunate ( vezi luna nouă în pești) și să aducem în realitate măcar pe hârtie planul.
SĂ NU ne mai speriem de MULT și MARE, de obiective uriașe și imposibile ci să le luăm pe rând, zi cu zi și să vedem unde putem să ne aducem energia, să ne punem darul și atenția, unde putem să susținem având constant grijă de noi.

Uranus este din nou prezent în aceast moment, din Taur , alt semn de pâmânt ce contribuie la împământare, la aici și acum, la viața mea în mod autentic, real, prezent.

 

Pot să apară acum revelații din senin, idei noi, suprize în percepție sau chiar în realitatea înconjurătoare. Se pot clarifica lucruri ce ne-au fost neclare până acum însă să CONTINUĂM să ne ÎMPRIETENIM cu NECUNOSCUTUL. Cu Uranus care agită constant sistemul de valori, pâmântul (cutremurele), sistemel electrice, mintea și viața în general NU ne putem aștepta la siguranță și călduț.

Transformarea uriașă prin care trecem ne invită tot mai mult ÎN inteiror spre a ne găsi CENTRUL, spre a ști cine suntem, ce vrem, care ni-s darurile și a vindeca trecutul, a ne elibera de false vise și de iluzii, distorisuni și povești vechi. Planetele și energia din BERBEC fac chiar asta. Venus, Jupiter, Kiron aici, toate împreună ne duc atenția spre CINE SUNTEM noi cu adevărat, spre ceea ce am vindecat și mai avem poate, de eliberat, de procesat spre a ne reda libertatea de A FI, de Crea, de a ne Exprima, de a elibera rusșinea, neîncredera și constanta critică de sine și a ne vedea pentru ceea ce suntem : Scântei Divine în Materializare. 

Relațiile cu femeile și cu femeia din noi, cu feminitatea pot fi supuse la schimbări și în același timp pot apărea daruri și surprize faine. Venus în berbec este independentă și liberă, plină de curaj și de pasiune. Știe cine este și ce vrea, iar împreună cu Soarele din Pești, prin CREDINȚĂ profundă și statornică Devine FEMEIA REGINĂ, Femeia Creatoare din spațiul SACRU al inimii ei. Nu din ambiție, competiție, sacrificiu, luptă, frică și nu precum bărbații prin alergat și bifat ci prin Strălucirea ei, Magnetismul ei, Creativitatea ei, Frumusețea, Magia ei. 

 

 

Cu Mercur, guvernatorul Fecioarei în Pești găndim INTUITIV, prin simțuri, senzitiv, inimă și aducem în CORP, în manifestare prin noi ritualuri, obiceiuri, planuri și acțiuni.

 

Tot despre practic, concret și realist ne vorbește și SATURN în Pești pentru următorii ani. O revoluție spirituală este pe cale să se întâmple. Cuvântul de ordine: RESPONSABILITATE .

Acum vom vedea iluziile spirituale, falsa lumină, falșii profeți, vom pica din pom și vom realiza că norișorii zen nu ne dau de mâncare și nici nu ne țin de cald. 

Vom fi aduse cu picioarele pe pâmânt chiar dacă râmânem cu Inima în cer. 

Acum va fi important ce am integrat, ce practicâm în mod real, cât din ceea ce predicăm sau citim, învățăm se reflectă în viața de zi cu zi. 

Pot apărea reguli noi, anumite limite sau limitări, întârzieri și restricții fie pe zona sprituală și/sau pe zona ce ține de boli ascunse, bcaterii, viruși, sănătate. 

De asemenea vom acorda la nivel colectiv o mai mare importanță apei dar și CREDINȚEI. 

Este CREDINȚA ta reală, puternică, parte din tine? Sau este doar vorbă frumoasă? 

 

Ultimii trei ani ne-au adus schimbări radicale cu Saturn în Vărsător. Care sunt ele pentru tine? 

 

 

Să ne pregătim cu încredere, curiozitate și așezare în INIMĂ pentru o nouă etapă ce va deschide alte orizonturi și noi posibilități de manifestare și ancorare a unei lumi NOI aici pe Pământ.

 

Sunt la fel de importante practicile spirituale și partea invizibilă a vieții, spiritul, energetica ȘI cea materială, umană. ÎMpletirea, îmbinarea, trăirea în ambele este măiestria. Am venit aici pentru experiența umană, pentru înălțarea noastră și ridicarea din mocirla veacurilor , pentru a aduce ÎNDUMNEZEIREA în CORP, în fizic, în cuvânt, faptă, prezență, simțire. În viața de zi cu zi ( fecioară și pești).

 

Întărește-ți credința. Creeză-ți relație stabilă cu tine, bază solidă în INIMA ta, redefinește-ți valorile, prioritățile, ia-ți puterea înapoi și creează în realitatea ta lumea pe care o ai deja în INIMA ta. 

 

Voi reveni cu alte transmisii despre Echinocțiu și intrarea lui Pluto în Vărsător. O nouă era începe. Cheia este în interior, în cât de bine ancorată ești în inima ta, în centrul tău, câtă credință manifești și ce susții prin gânduri, emoții, alegeri, energia ta. Repet: împrietenirea cu necunoscutul și găsirea stabilității ÎN INTERIOR face diferența.

 

 

Ca de obicei, te invit la o sesiune de psihoastrologie orientată spre a te cunoaște mai bine, a -ți cunoaște povestea prin prisma astrogramei tale și a primi răspunsuri, ghidare, încurajare, revelații.

Pentru programările făcute în LUNA MARTIE AI 30% REDUCERE la aceste sesiuni: scrie-mi@ancalavinia.ro

 

 

>> NOU: poți să știi în fiecare lună, la lună plină și lună nouă ce domeniu de viață este activat pentru tine, întrebări ghidaj specifice ție, teme de lucru/ prezente în viața ta prin ABONAMENTUL de 3/6 luni prin care primești lunar două emailuri cu cele menționate mai sus ( totul este în funcție de harta ta natală, personalizat). Această susținere este practic un program de dezvoltare personală bazat pe harta ta natală în sincronizare cu Luna/ energiile universale.

Acest abonament este cu locuri limitate așa că, dacă îți surâde să ai o ghidare astrologică lunară scrie-mi pentru detalii.

(acest serviciu este disponibil doar pentru tine pentru că faci parte din comunitatea Autentic Feminin).

 

 

SHARE cu inima spre a susține și alte suflete ce au nevoie acum de această transmisie.