Etichetă: solstitiu
Lună Nouă în Capricorn- ce contează?
Trăim un final de an aglomerat cu emoții, frecvențe noi, recalibrări și invitația de a ne întoarce la NOI. Da, încă o dată, iar și iar până înțelegem că asta e singura cale și o să și punem în practică tot mai mulți.
Intrarea lui Jupiter în Berbec dă tonul, schimbare de semn și de energie. Amplificare a curajului, a capacității de a fi lideri în propriile vieți, a decide pentru noi și a ne Asuma noi începuturi. Kiron a trecut pe aici (și încă este în BErbec) săpând adânc în noi spre a a integra aceste daruri ale semnului în discuție. A adus la suprafață răni adânci și foarte vechi menite să ne arate CALEA spre Vindecătorii care suntem fiecare pentru noi și nu în moduri deja stabilite ci atlfel…aducând atenția mai mult asupra emoțților, a simțirii, a sufletului, a corpului, a unor metode alternative.
Solstițiul vine și el să aducă INFLUX de nou și să deschidă poarta unui moment de Expansiune a Inimii, a Noului om din fiecare dintre noi. Moment prielnic pentru intenții, relaxare, conectare la Sufletul nostru, la recunoștință și Univers. Imaginea ce apare insistent este fix cea a unui canal de lumină cu adânci rădăcini în Pământ și ramuri spre cer- eu= tu, noi oamenii. Este și cea mai lungă noapte, cel mai adânc întuneric din an.
Asta continuă cu energia LUNII NOI din 23 decembrie la prânz ca și maxim. ȘI luna este cea mai întunecată acum invitându-ne la reflecție, intenție, prezență cu noi. În semnul Capricornului atenția ne este adusâ asupra SISTEMELOR- sistemului în care funcționăm, pe care îl credem real, a AUTORITĂȚII și raportării la ea și a tot ce înseamnă SUCCES, carieră, statut.
LUMEA ESTE FIX INVERS DECÂT AR FI FIRESC. Și spun asta pentru că văd câtâ durere, câtă trădare, căte crime, câtâ vânzare de Suflet și lipsă de orice principii, valori există. Mă uitam la documentarul Meghan și Harry despre niște rebeli care ies dintr-un Sistem – instituție. Despre niște oameni care au ca valori familia, liniștea, corectidutinea și care sunt vânați, încătușați, terorizati constant tot de niște oameni pentru care Imaginea, „cum dă”, banii, puterea sunt valorile de bază.
Suntem atât de dezumanizați și trăim în atâta separare și FALS încât nu mai știm ce e aia INIMĂ, compasiune, uniune, umanitate. Banii și statutul, a fi ‘cineva’ este ceea ce îi mână pe majoritatea. Să ai o funcție, să ajungi ‘în top’ este valoarea principală, ghidul. IAr pentru asta vinzi tot ce ești- timp, energie, familie, principii, suflet, sănătate. Și te minți, minți pe toată lumea că ești bine.
Ajunși în poziții de putere facem apoi tot ce ne stă în putință spre a MENȚINE puterea, a menține structura în care suntem deja. Suntem în stare să vindem oameni, să omorâm, să trădăm, să înfometăm pe alții, să mințim și să manipulăm în ultimul hal creând constant povești OFICIALE care să fie prezentate ca și ADEVĂR marii majorități. Doar ca să menținem Iluzia Puterii și de fapt, viața goală, plină de lipsuri, durere, singurătate, frică și compromis.
Cam așa arată Lumea în care trăim. ȘI dacă încă ne amăgim că statul ne vrea binele, că instutuțiile sunt onorabile și sistemele create PENTRU noi ….trăim într-o iluzie mai mare decât ar putea să ne creeze chiar Neptun în Pești.
Tot ce pare acum adevăr, real și cunocut de-o viață e pe care să se dărâme. Tot ce ținem cu dinții să avem ca să fim „cineva” este pe cale să se evapore.
NE-AM DAT PUTEREA investind exteriorul, instituțiile cu AUTORITATE uitând cu desăvârșire că autoritatea în viața mea o am doar eu, ea este în mine. TRăim goi de noi înșine, departe de emoțiile și inima noastră, de Adevărul nostru precum niște roboți manevrați în masă de aceia pe care îi numim autoritate- sistem care ne apară sau ne servește.
Așteptăm să ni se spună ce e mai bine pentru noi, în ce fel, când și cum investind cu putere și autoritate alți oameni și instituții sau paradigme doar pentru că așa SE FACE de zeci, sute de ani. Tot ce e demonstrat științific are valoare de adevăr, tot ce e aprobat de anumite organisme este bun, corect sau sănătos, tot ce spun medicii sau justiția ori știrile sau președintele este tratat ca și adevăr suprem, de necontestat. De parcă oamenii ăștia trăiesc în pielea mea, în corpul meu, în casa mea, în MINE și știu- simt ce este mai bine, mai potrivit, adevărat pentru MINE.
TOTUL este creat spre a ne READUCE constant ÎN CUTIILE desenate pentru noi încă de mici: nu țipa, nu e bine să fii furios, stai în bancă, nu răspunde înapoi, scrie după dictare, învață pe de rost, ține mâinile la spate, nu colora peste contur, fă cum îți spun, nu fii obraznic etc….
Iar noi creștem acceptând supuși că asta este viața și așa se face, ăsta este adevărul și asta este tot.
Uităm de curaj, de impulsul Creator, de plăcere, de bucurie, de joacă, de spontaneitate, de credință reală, de ceea ce simțim și avem realmente nevoie, de iubire, de înfărțire, de libertatea de a fi …uităm de NOI și de imensa PUTERE pe care o deținem. Uităm de DUMNEZEUL din noi și de Imensa sa Iubire, acceptare, compasiune, creativitate, bucurie. Și ne întoarcem în cutiile noastre mici, nu mai îndrăznim să visăm, să cerem, să avem dorințe reale, nu mai știm de valori sau de reală conexiune…alergăm bezmetici doar după bani, faimă, statut, imagine mulțumind pe toți, vânzăndu-ne pe noi și trădându-ne Sufletul zi de zi în nemulțumire, nefericire, singurătate, goliciune constantă.
Luna NOUĂ în Capricorn ne invită să ne întrbăm :
Unde este reala putere, cui i-am dat-o, cine este Autoritate în viața mea? Ce contează în mod REAL pentru mine? Ce înseamnă succesul pentru mine?
ÎN ce cutii- structuri rigide trăiesc zi de zi și unde îmi pot da permisiunea să ies din contur, să îmi amintesc de MINE?
Pentru ce/ cine muncesc de fapt? Unde duce viața mea? Care este sensul?
Ce VIITOR construiesc eu ACUM prin alegerile mele de zi cu zi? Ce alimentez? Unde dau energia mea?
Oare munca, imaginea, banii, statutul, puterea mă împlinesc? ÎN mod real, sincer? Ce este dincolo de asta?
Cu PLUTO în Capricorn toate structurile și sistemele vechi de gândire, de organizare și funcționare sunt testate din temelie, distruse, demolate ( și încă rămâne să mai vedem) și ADEVĂRUL este cel care iese la suprafață din ce în ce. De la mare- nivel de umanitate la mic- nivel de individ. Pentru că pânâ la urma umanitatea SUNTEM NOI. NOI afiecare avem puterea de a contribui la ieșirea din VECHI, din supunere, din manipulare, din adormire și a construi alegând diferit, o lume nouă în care fiecare suntem lideri, suntem liberi, suntem în Puterea noastră, trăim după valorile noastre și Contribuim în mod real permițând și acceptând diversitatea, creativitatea, spontaneitatea, unicitatea.
În opoziție cu Lilith din Rac adevăruri dureroase care ne pun în discomfort ies la suprafață despre copii, familie, cămin, casă, despre structuri, despre sensul vieții,despre INIMĂ și suflet, despre unde ne dăm energia….despre CINE SUNTEM ca femei în lumea asta, în raport cu autoritatea, cu sistemul….Răni sunte împinde la lumină, minciuni dezvăluite spre a face curat acolo unde este puroi ascuns. În subteranul umanității și beciurile fiecăruia dintre noi.
În continuarea lunii noi vin zilele Crăciunului spre a DESCHIDE și mai mult INIMILE acolo unde ele sunt receptive. Spre a ne aminti și mai mult despre REnaștere și înnoire, despre ceea ce contează cu adevărat, valori și simțire autentică.
Ce intenții ai acum, în această fereastră cosmică și la final de an intens?
ȘI dacă speri ca la anul să fie mai bine speri degeaba. Discomfortul, necunoscutul, dizolvarea sunt la oridnea zilei pentru că înmugurește un nou Pămănt. Dacă tu continui să te lași condus și să trăiești exact ca și până acum sperând la vreun salvator atunci îți va fi tot mai greu.
Oamenii se voi îmbolnăvi brusc, vor trece prin accidente și provocări neașteptate, pământul ne va scutura spre a ne ÎNTOARCE LA NOI și a ne aminti CINE suntem și DE CE suntem aici. Spre a lua acțiune fiecare în viețile noastre spre a trăi ancorați în INIMĂ, ADEVĂR și UNIUNE.
Sunt vești bune pentru cei care își fac treaba cu ei și nu se amăgesc, cei care CRED și SIMT cu inimă curată și își asumă munca, discomfortul, renașterea. Și pot fi vești nu la fel de bune pentur cei car doar așteaptă și continuă să se amăgească.
EU îți doresc o lună nouă cu REVELAȚII, blândețe cu tine și un final de an în care CREDINȚA reală să se nască în tine, INIMA să îți fie deschisă și inundată cu recunoștință, încredere, acceptare și relaxare.
Îți doresc să îți cunoști puterea și darul, să îți dai permisiunea să fii cine ești și nu cine trebuie să fii.
Cu drag, aproape, ghid și prietenă de călătorie spre RENAȘTERE.
>>> Pentru sesiuni individuale de psihoastrologie : https://ancalavinia.ro/programe-transformationaleaf/sesiuni-psihoastrologie/
- Dacă rezervi o sesiune în luna Decembrie ( pentru ianuarie) ai reducere 20% !
>>> Pentru un proces de durată spre coborârea în inima și adăncul tău pentru a-ți lua puterea înapoi și a afla cine ești TU sunt aici ( https://ancalavinia.ro/programe-transformationaleaf/individual/) Meriți să renaști în versiunea ta plină de bine cu toate instrumentele necesare navigării acestor timpuri astfel încât să te întorci mereu în CENTRUL tău plin de magie și putere.
Experiență Transformațională „Autentic Feminin” de Solstițiu 19-22 iunie
Bun Venit!
Deja pășești într-o energie nouă și specială. Odată ce te înscrii la acest eveniment totul va începe să lucreze pentru tine, să te susțină și să creeze transformare.
⭕Este SINGURUL eveniment de amploare și fizic de anul acesta așa că te invit să SIMȚI cu INIMA și corpul tău aceste rânduri și chemarea pe care o lansez.
Vom trăi împreună trei zile, de duminică după masă până miercuri după masă, 19-22 iunie.
Acest lucru presupune ca tu să fii all in. Să participi cu deschidere, curiozitate, prezență și să îți dai voie să simți, să te conectezi, să experimentezi, să primești, să împărtășești.
Odată ce pășești în spațiul pe care îl voi deschide și susține vei intra într-o dimensiune feminină, diferită, într-o EXPERIENȚĂ unică și calibrată pe energia și nevoia ta.
Totul, de la locul ales, facilități, mâncare, program, detalii, daruri, momente sunt alese și vin lalolată pentru ca tu să Experiementezi într-un mod diferit de viața ta de zi cu zi. Astfel, să accesezi daruri, instrumente, modalități, trăiri și practici pe care să le duci acasă și care să îți susțină un mod de a trăi bazat pe ghidarea interioară și nu pe a face raportat la exterior. Acest mod de a fi corespunde energiei feminne receptive, așezate, prezente în care îți dai voie să fie ușor, să îți iei timp și spațiu pentru tine, să te simți și să te asculți cu adevărat.
⭕ De ce să vii
🔻înveți să te oprești, să încetezi alergarea continuă după ceva…fie că e în mintea ta sau în afara ta.
🔻vei beneficia de un spațiu creat ca să te auzi pe tine, vocea ta interioară spre a NU mai trăi bazat pe ce vine din exterior ci bazat pe busola interioară
🔻vei experiementa ce înseamnă să simți și să te simți pe tine, să stai față în față cu tine și să devii prietena ta
🔻 vei vedea cum este să curgi prin ziua ta îmbinând sacrul și umanul în mod firesc, folosind ritualul, prezența, intenția
🔻vei experimenta ușurința, curgerea de la un moment la altul fără a planifica și controla conntinuu , îți vei da permisiunea să te relaxezi și să primești
🔻vei pleca extrem de relaxată, mult mai calmă, mai prezentă, mai conectată cu tine, cu corpul tău și emoțiile tale, cu cine ești și vrei să fii dincolo de reguli, așteptări și programări.
🔻vei avea parte de momente speciale de activare, de curățare, de recalibrare energetică, fizică ce vor deschide NOI PORȚI și spații în tine și în modul în care trăiești viața, o percepi.
🔻vei experimenta energia feminină cu tot ce înseamnă receptivitate, ritual, sacralitate, mișcare conștientă, cânt, conexiune cu natura și pământul, simțire adâncă a ta și a femeilor din jurul tău, conexiune cu celelalte suflete.
🔻vei accesa din misterele feminine ascunse ochiului fizic și vei beneficia de nenumărate daruri, binecuvântări, „treziri”, așezări interioare ce vor aduce transformare după ce vei pleca de aici în săptămânile, lunile ce vin.
Experiența feminină autentică nu se pune în cuvinte și nu se explică ci se trăiește și explorează, de aceea nu este un cerc, un retreat, un curs. TE vei întoarce la TINE.
🔻vei practica în mod integrat, simplu, zi de zi ceea ce acasă spui că-ți vine greu sau nu ai timp ori nu știai. Vei afla că se poate. Se poate să trăiești în sacru, în divin, în uniune cu Omul care ești. Se poate să creezi zile în curgere și intenție, în așezare interioară.
Din toate aceste practici și mod de a trăi pentru trei zile vei EXTRAGE și lua cu TINE ceea ce este cel mai prețios, potrivit pentru viața ta de zi cu zi astfel încât să trăiești mai prezentă, mai conectată cu intuiția, corpul și emoțiile tale.
Vei crea ritualurile tale de zi cu zi accesând magiciana inteiroară și aducând-o în casa ta, la jobul tău, peste tot, îmbinând astfel sacrul, divinul tot mai mult cu acivitatea de zi cu zi.
Totul va contribui la activarea Energiei tale Feminine și integrarea pauzei, spațiului, ritualului, emoției, intuiției, încetinirii în viața ta spre a renunța la luptă, chinuială, mii de planuri și gânduri istovitoare.
AVEM NEVOIE enormă să ne întoarcem la noi, în spațiul interior, să învățăm să ne auzim și să ne încredem în Sufletul nostru, să ne dăm permisinea să ne relaxăm, să simțim și să FIM așa cum suntem fără presiune constantă.
Avem nevoie să recalibrăm felul în care ne raportăm la viață și să aducem colaborarea cu divinul în prim plan, să acceptăm că poate fi ușor și plăcut prin viață.
🔻Printre surprizele întâlnirii va fi și ceva din domeniul astrologiei! 🙂
🌹Cele două zile întregi vor arăta în mare cam așa:
9:00- 10:00 mic dejun
10:30- 13:30 activitate
13:30- 15:00- relaxare, răsfăț, conectare, integrare
15:00- 17:00 activitate
17:00- 17:15 pauză gustare
17:15- 19:30 activitate
19:30- 20:30 cina
20:30- 22:00 – conectare, împărtășire, foc, dans, cânt.
Pe 21 facem ceremonie de Solstițiu în care vom primi daruri, vom seta intenții și vom deschide noi linii de viitor.
BENFICIEZI și de SURPRIZE!
🌹ÎNcepem pe 19 la ora 16:00 cu deschiderea, activitate, cină și închidem pe 22 în jur de ora 15:00.
Vom adapta totul în funcție de energie, ritm, vreme, nevoie. Este planificată drumeție scurtă cu ritual și activități în natură/pădure.
🌹INVESTIȚIA TA este de 2800 lei.
Prețul include trei nopți de cazare (paturi twin sau single), mesele vegetariene și gustare, acces la piscină, jacuzzi, saună, activități și materiale, toată energia și darurile pe care le poți primi.
❣️Achitarea unui avans nerambursabil de 660 lei reprezintă angajamentul tău față de tine. * restul vei achita până pe 12 iunie.
❣️LOCURILE SUNT LIMITATE și sunt ocupate deja mai mult de jumătate.
🌹 TE ÎNSCRII completând formularul : https://forms.gle/wVG86YtTNdey9jkKA
🌹Vom sta la Forrest Villa -Detox and Mindfullness în Cisnădioara, Sibiu.
☀️ Solstițiul este un moment în care Soarele, Lumina Strălucește la maximul ei.
Vom învăța și noi despre strălucirea noastră interioară, despre libertatea de a fi femei, despre eliberarea de suferință și de luptă și ne vom da Permisiunea să Strălucim fără jenă.
Vom explora un fel de a trăi pe care să îl ducem în viața noastră spre a ne transforma totul în mai multă ușurință, magie, bucurie.
Este un moment pe care îl vom sărbători împreună dănd startul unui nou început!
Este un moment special și va fi plin de MAGIE și frumusețe.
🌹Cine facilitează 🌹
Anca Lavinia, alchimist emoțional și energetic, Femeie, mesager al Noului Pământ, om în Devenire și descoperire de sine de peste 12 ani.
AM urmat mereu Calea Sufletului și a Credinței. Am lucrat în acești ani constant, dedicată și perseverentă cu Omul din mine și toate poveștile lui de limitare, frică, condiționare spre a regăsi deschiderea, pacea, prezența Vasului care sunt de fapt pentru ca Divinul să curgă.
Îmi place ca tot ceea ce fac, susțin să fie practic, clar și aplicabil. Nu cred în transformare peste noapte și în evoluție pe citite și vorbite ci în practică, trăire, asumare a tuturor umbrelor umane.
Autenticitatea, sinceritatea, transparența, integritatae sunt extrem de importante pentru mine și de aceea mă vei găsi în realitate așa cum sunt mereu: pe bune, eu. Fără cuvinte mari și bombastice, fără concepte ce creează separare și intimidare.
Cum aducem Sacrul, Divinul aici pe în noi, în viață este o Cale magică pe care o urmez și o facilitez pentru toate cele care își asumă Procesul făcut pe bune înspre interior.
Mă poți găsi și pe www.youtube.com/AncaLavinia sau Insta: www.instagram.com/anca.lavinia ori Facebook: www.faceboook.com/AutenticFeminincuAncaLavinia.
ÎMPREUNĂ creăm Lumea în care vrem să trăim noi și copiii noștri. Avem nevoie de curaj să ne deschidem INIMILE și să trăim din acest spațiu spre a manifesta pacea și lumina pe Pâmânt.
Experiență TRANSFORMAȚIONALĂ de SOLSTIȚIU
TREI ZILE DE IMERSIUNE FEMININĂ.
experiențe, trăiri, sacru, natură, răsfăț, relaxare, împărtășire, conectare, transfromare.
Meriți să trăiești din FEMEIA MATURĂ, regină, Creatoare a vieții tale de VIS.
DETALII ÎN CURÂND.
Anotimpurile Femeii: Retreat Online de Solstitiu, Luna Noua si Eclipsa,20-21 iunie
In weekendul 20-21 iunie avem o tripla energie transformatoare: Luna Noua, Solstitu si Eclipsa solara.
Mi-am dorit mult sa petrec acest timp alaturi de femei.
Fizic, acest lucru nu este inca posibil in conditii firesti adica sa ne bucuram de imbratisari, atingeri, conectare.
Asadar am creat aceasta intalnire online cu entuziasm si chef sa ne intalnim pentru a sarbatori FEMEIA si renasterea energiei Feminine.
🌹 In cele doua zile te invit:
- sa descoperi cele patru anotimpuri si energii din fiecare dintre noi
- sa te conectezi cu ele prin meditatie, ritual, exercitii de introspectie
- sa discutam despre subiecte esentiale pentru o femeie precum ritm, ciclicitate, nevoi
- sa te descoperi ca femei in acel mod ancestral, curat de la care am fost indepartate
- sa descoperi cum functionezi in mod firesc ca si femeie astfel incat sa traiesti mai relaxata, linistita, in usurinta cu Viata
- sa faci parte dintr-un spatiu cu femei ca tine, vindecator, continator, cald
- sa te relaxezi si sa iti dedici timp pentru a iti aminti cine esti tu ca Femeie si ce daruri se ascund in corpul tau
- sa activam darurile tale
- sa primesti si sa aplici apoi practici simple, stravechi si puternice
- sa ne conectam cu strabunele si sa primim binecuvantarea lor
- sa cream, prin tot ce vom face, o realitate plina de blandete, intelepciune, conectare, pace
sa primesti mesajele potrivite tie, activarile si codurile de care ai acum nevoie, pentru care esti chemata si pregatita
Suntem chemate sa ne trezim, sa ne amintim cine suntem de fapt, sa ne imbratisam energia feminina si darurile noastre si sa le daruim lumii.
Ce moment mai bun sa renastem in Femei care se cunosc pe ele, se imbratiseaza si incep sa traiasca in curgere, in firesc, in contact cu corpul, cu intuitia, cu darurile lor?
Acest eveniment este o Chemare si un prilej de Transformare profunda.
Spatiul pe care il deschid si il cream impreuna va facilita acele momente, trairi, constientizari, vindecari de care fiecare are nevoie acum.
🌹Ce obtii tu?
- claritate si raspunsuri la intrebari pe care nici nu stiai ca le ai
- relaxare, calm, pace
- conectare profunda cu tine, cu inima ta, cu pantecul tau
- incredere in tine si curaj sa iti asumi vocea si sa stai in puterea ta
- constientizari valoroase ce iti vor transforma felul in care te vezi si vezi viata
- instrumente practice care iti raman o viata
- o mai buna conectare cu corpul tau si intelegere asupra ritmului tau firesc/usurinta
- bucuria de a fi impreuna cu femei ca tine si a impartasi aceleasi vise, dorinte
- transformare la nivel profund, energetic ce se va vedea in viata ta pas cu pas apoi
- o energie care nu se poate explica in cuvinte, magie.In fiecare dintre noi sta o fetita, o mama, o inteleapta, o preoteasa,o iubita.
🌹Tot ce ai de facut este sa te inscrii la :
scrie-mi@ancalavinia.ro sau mesaj privat si primesti apoi detaliile necesare.
🌹INVESTITIA ta pentru cele doua zile : 788 lei
Achitarea reprezinta rezervarea locului tau.
Ne vedem pe ZOOM, online.
🌹PROGARAMUL celor doua zile:
Sambata, 20 iunie: 11:30- 16.30
Duminica , 21 iunie: 16:00- 21.00.
Vom lua pauze in functie de nevoi.
🌹Cine faciliteaza?
Anca Lavinia, facilitatoare pentru transformare autentica, preoteasa moderna, femeie, Creatoare si curioasa mereu sa aflu mai multe despre cine sunt.
Calatoria mea a inceput in 2008 cand viata devenise grea si nimic nu mergea cum vroiam, eram pierduta. IN 2012 a avut loc trezirea si in 2014 mi=am deschis primul cabinet in care am desfaurat nenumarate terapii, meditatii, cursuri, ateliere.
Tot ceea ce eu am invatat, experimentat, acumulat si integrat dau mai departe prin prezenta, prin informatie, energie cu mult drag pentru femei. Imi doresc sa contribui la trezirea si imputernicirea femeilor pentru ca noi suntem cele care setam vibratia lumii si prin noi lumea se Vindeca. Stand in puterea noastra Cream o noua realitate, un nou Pamant pentru copiii nostri.
Iubesc ceea ce fac, imi vine natural, este misiunea si chemarea mea. Pun pret pe integrare si practica si lucrez intuitiv oferind mereu un spatiu pentru transformari profunde.
Scriu pe siteul meu www.ancalavinia.ro unde am adunat resurse minunate pentru a sustine, am creat si canalul de Youtube, Anca Lavinia unde ma poti cunoaste prin videouri.
Sunt fondatoare a Asociatiei Inner Creation si co-fondatoare a proiectului „Picatura de Feminitate” ( youtube).
Sunt aici pentru a-ti reaminti de Creatoarea din tine.
Te astept cu inima deschisa si bucurie sa fim Impreuna!